Decizia civilă nr. 4638/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 4638/R/2011
Ședința publică din 11 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI:
ANA I.
A.-A. P. G.IER : A.-A. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta S. E. D. T. N. S. - S. B., împotriva deciziei civile nr. 5. din (...) a Tribunalului B.-Năsăud, pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați Ș. G. și Ș. ANA, având ca obiect obligație de a face.
Se constată că la data de (...) și (...), reprezentanta pârâtei recurente S.
E. D. T. N. S. - S. B., consilier juridic A. L. a expediat prin fax la dosar, dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru pentru recurs, la care a anexat copia ordinului de plată nr. 1305/(...), care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1685 lei și, de asemenea, constată că la data de (...) au fost înregistrate la dosar originalele înscrisurilor mai sus arătate, care au fost expediate prin poștă.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...), reclamanții intimați
Ș. G. și Ș. Ana, prin intermediul domnului avocat C. G., au înregistrat la dosar „. scrise";.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 3842/(...), pronunțată de Judec ător ia B is tr iț a în dosarul nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții Ș. G. și Ș. ANA, în contradictoriu cu pârâta S. F. E. T. N. S.
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că reclamanții sunt proprietari tabulari asupra imobilului teren în suprafață de 2759 mp, situat în B., str. L. nr. 2, jud. B.-Năsăud, înscrise în C.F. nr. 6128 B., nr. top 6658/2/1/2 în suprafață de 1077 mp și nr. top 6. în suprafață de 1682 mp (f. 5).
La baza înscrierii acestui drept în cartea funciară, a stat sentința civilă nr. 3., pronunțată la data de (...) de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 7. (f. 11-13), hotărâre judecătorească prin care s-a constatat că reclamanții audobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 3330 mp teren (din care face parte și suprafața de teren din prezentul litigiul, rezultată prin dezmembrările operate în cartea funciară) și pe care aceștia edificaseră până la momentul pronunțării sentinței menționate o casă de locuit, bucătărie de vară, seră, clădire cazan țuică, magazie, anexe gospodărești și o casă în construcție.
Potrivit considerentelor acestei sentințe, intrată în puterea lucrului judecat, reclamanții au posedat imobilul în discuție în condițiile unei posesii utile, conforme cu dispozițiile art. 1846 și 1847 C. civil, starea de fapt susținută de aceștia (posesia exercitată începând cu anul 1969) fiind apreciată de instanță la acea dată ca fiind reală, susținută de probatoriul administrat în cauză.
În anul 1968, fiind necesară îmbunătățirea situației energetice a Municipiului B., s-a pus în funcțiune stația 1. kw B. - C., stație de transformare a tensiunii energiei electrice din înaltă tensiune în medie și joasă tensiune, necesară alimentarii tuturor consumatorilor de energie electrică din județul B.-Năsăud. P. realizarea acestei stații a fost necesară scoaterea din circuitul civil agricol definitiv a suprafeței de 6120 mp S. de teren a fost trecută în folosința exclusivă a IRE C. din subordinea CI RE- MEE prin HCM nr.703 din (...) și D. nr.1371 din (...) a Sfatului P.ular al Regiunii C..
Așadar, la data la care a început posesia exercitată de către reclamanți, terenul în litigiu (a cărui dobândire în proprietate prin uzucapiune s-a constatat în lipsa chemării în judecată a reprezentanților entităților mai sus enunțate) era deja afectat de cablurile subterane de energie electrică, situație pe care fie o cunoșteau, fie trebuiau să o cunoască de la persoana de la care au preluat posesia o dată cu încheierea convenției sub semnătură privată depusă la filele 8-10 dosar, C. L., persoană menționată și în sentința civilă nr. 3..
Cu toate acestea, în fața instanței investită cu soluționarea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, reclamanții nu au invocat vreo tulburare a posesiei, susținând dimpotrivă, că aceasta a fost una utilă, vizând prin urmare și suprafața de teren ce face obiectul prezentului litigiu.
Este real că în cadrul expertizei tehnice întocmite în cauză și față de care părțile nu au formulat obiecțiuni (f.192 și urm. dosar), experta V. F. a concluzionat în sensul că din suprafața de 1.876 mp considerată liberă pentru edificare de noi construcții (o suprafață de 883 mp fiind ocupată de construcțiile edificate anterior de reclamanți), doar o parte poate fi considerată liberă pentru edificarea unor noi construcții, iar valoarea prejudiciului reclamanților, în condițiile în care (din cauza traseelor urmate de cablurile electrice subterane) pe terenul acestora nu se pot efectua construcții cu fundații definitive, este estimat la 263.200 lei, ceea ce reprezintă în fapt valoarea de circulație pe care terenul o are în absența cablurilor electrice. Același expert susține că pe terenul în litigiu se pot efectua activități agricole, însă nu poate fi evaluat riscul executării lucrărilor pentru arături de adâncime, iar faptul că terenul în cauză este întreținut și cultivat nu scade valoarea prejudiciului creat.
Conform principiului de drept „. auditur propriam turpitudinem allegans";, nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept, astfel încât, în prezenta cauză, reclamanții nu se pot prevala de propria lipsă de prevedere atunci când au ales să folosească (în scopul de a dobândi un drept de proprietate) un teren pe care după mai bine de treizecide ani vor dori să-l parceleze și să-l înstrăineze unor terți interesați să edifice construcții definitive.
În privința riscurilor practicării lucrărilor agricole de adâncime la care face trimitere expertul, teza prejudicierii reclamanților nu poate fi primită în condițiile în care este neîndoios că terenul a fost folosit potrivit destinației acestuia încă de la începutul exercitării de către reclamanți, aceștia nefiind împiedicați din acest punct de vedere să susțină existența unei posesii utile
și îndelungate, în interesul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Relativ la prevederile legale invocate de părți în prezenta cauză, instanța a reținut că, potrivit art. 41 din Legea nr. 13/2007 - Legea energiei electrice, "terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului".
Totodată, art. 16 din același act normativ, care a intrat în vigoare la data de (...) și care prin art.90 alin. 2 abroga vechea lege a energiei electrice nr. 318/2003, consacră drepturile și obligațiile care decurg din autorizația de înființare și din licențe după cum urmează:
„(1) Lucrările de realizare și retehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acordă autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă licențe sunt de interes public, cu excepția celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizației sau licenței.
(2) Asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice, titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare și retehnologizare, respectiv de funcționare a capacității energetice, de următoarele drepturi: a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacității energetice, obiect al autorizației; b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare; c) servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii; d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; e) dreptul de acces la utilitățile publice.
(3) Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 19 și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.
(4) Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora";.
Asupra constituționalității acestui text de lege, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 163 din (...), în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate ridicată într-o cauză aflată pe rolul J. G., în raport de prevederile art. 44 din Constituția României, (prevederi ale legii fundamentale invocate și de reclamanții din prezenta cauză). Înconsiderentele deciziei s-a argumentat că „exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din protocolul nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății private";.
În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și în cadrul
Deciziei nr. 300/2007, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7, 16, 19 și ale art. 41 din Legea energiei electrice nr.
13/2007.
Contrar tezei acreditate de reclamanți, nu sunt incidente în speța de față prevederile alineatului 5 și următoarele ale art. 16 din aceeași lege, și care consacră dreptul la încheierea de convenții care să prevadă inclusiv despăgubirile cuvenite proprietarilor de terenuri afectate de exercitarea drepturilor prevăzute la alin. 2, întrucât aceste prevederi se aplică, după cum rezultă din însăși ipoteza textului alin. 5, „proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi";.
Astfel, aceste texte de lege prevăd următoarele:
„(5) Exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrareaîn vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a G., la propunerea ministerului de resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5).
(7) Titularii de licențe și autorizații sunt obligați să procedeze la încheierea convențiilor-cadru prevăzute la alin. (5) în termen de maximum
30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați.
(8) Dacă cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii sau avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților energetice, titularii de licență au obligația să plătească despăgubiri în condițiile prezentei legi.
(9) Proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii:
- suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;
- tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări;
- activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.
Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.
(10) D. de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activități prevăzute la alin. (2) se stabilește
și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acestuia.
(11) Titularii de autorizații și licențe sunt în drept să efectueze lucrările de defrișare a vegetației sau tăierile de modelare pentru crearea și menținerea distanței de apropiere față de rețelele electrice cu personal specializat, respectând prevederile legale în vigoare.
(12) Titularii de autorizații și licențe, beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale, sunt scutiți de plata de taxe, impozite și alte obligații de plată, instituite de autoritățile publice centrale și locale";.
Or, ipotezele legale citate mai sus nu se verifică în cauză, cablurile electrice existând și afectând dreptul de proprietate al reclamanților prin restrângerea unora dintre atributele acestui drept real, încă de la debutul posesiei exercitate de reclamanți și care a determinat dobândirea, retroactiv, a dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Considerentele mai sus expuse fundamentează prin urmare concluzia respingerii, ca nefondată, a acțiunii formulate de reclamanți, atât în petitul principal cât și în cel subsidiar.
Împ o tr iv a sen tințe i e xpuse au decl ar at apel, în ter men leg al, recl amanț ii
Ș. G. și Ș. An a, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței însensul obligării pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul creat acestora prin lipsa de folosință a terenului în litigiu.
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că, deși sunt proprietari ai imobilului teren înscris în C.F. nr. 6128 B., nr. top 6658/2/1/2 și nr. top
6658/2/1/1 în suprafață de 1077 mp, respectiv 1682 mp, iar din acest teren suprafața de 2342 mp este ocupat cu cabluri, aparținând pârâtei care sunt la o adâncime de 0,3 m, pârâta nu a fost obligată la despăgubiri în condițiile în care sarcinile se plătesc.
Apelanții au arătat că folosesc acest teren din anul 1956 l-au cumpărat de la fostul proprietar și și-au întabulat dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune în baza sentinței civile nr. 3. a J. B. și la data la care au cumpărat terenul a existat un singur cablu pe traseul actual al drumului de acces. P. că reclamanții au știut doar de existența acestui cablu au acceptat ca peste acest teren să se instituie un drum de trecere pe traseul căruia se află cablul care este și era folosit de pârâtă ca acces stație.
Când reclamanții au dorit să construiască două case pe acest teren pârâta le-a refuzat eliberarea avizului, ocazie cu care reclamanții au constatat că pe lângă cablul pentru care au lăsat drumul de acces mai există alte cca. 8-9 cabluri, care le împânzesc grădina, astfel că nu au posibilitatea să folosească cei 2342 mp.
S-a învederat că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că acest teren a fost și rămâne proprietatea Statului, deoarece el a fost întotdeauna proprietate privată, iar existența acestor cabluri face inutilizabil terenul pentru construcții, scăzându-i astfel valoarea. Nu se poate spune că dreptul de uz și servitute pe proprietatea particulară este gratuit prin analogie cu proprietatea Statului la care se referă art.16 alin.4 din Legea nr.
318/2003.
Intimata SC E. D. T. N. SA - S. B. a depus la dosar întâmpinare, princare au solicitat respingerea apelului și menținerea ca fiind temeinică și legală a hotărârii atacate.
Intimata a susținut că în anul 1968, fiind necesară îmbunătățirea situației energetice a municipiului B. s-a pus în funcțiune stația B.-C. de transformare a tensiunii energiei electrice din înaltă tensiune în medie șijoasă tensiune necesară alimentării tuturor consumatorilor de energie electrică din Județul B.-Năsăud. Drept urmare, la data la care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate, precum și de la data pe care aceștia susțin că sunt posesori ai imobilului se cunoștea situația de fapt a imobilului în cauză, în sensul că acesta era deja afectat de sarcinile stabilite de lege în favoarea intimatei pentru asigurarea realizării în condiții optime a serviciului public prestat. A. sarcini au fost preluate de reclamanți odată cu dobândirea proprietății asupra terenului și au fost acceptate de aceștia în deplină cunoștință de cauză.
S-a învederat tribunalului faptul că pentru importanța activităților de distribuție a energiei electrice către populație legea energiei stabilește o serie de drepturi și obligații în favoarea intimatei și în mod corelativ obligații în sarcina terților. Prin art.16, 19 și 20 legiuitorul stabilește în favoarea intimatei un drept de uz și servitute legală de trecere, precum și dreptul de acces la utilitățile publice pe terenurile și bunurile proprietatea publică sau privată a altor persoane, pentru lucrările de realizare, retehnologizare și de asigurare a funcționării normale a capacității energetice, precum și a celor de reparație, revizie și de intervenție în caz de avarie. A. drepturi au caracter legal și se exercită cu titlu gratuit.
Potrivit art.44 alin.1 din Constituție, dreptul de proprietate este garantat, însă limitele acestuia sunt stabilite de lege. În cazul intimatei legea energiei electrice stabilește cadrul în care se poate exercita dreptul de proprietate asupra bunurilor afectate de capacități energetice. Acest cadru este asigurat prin instituirea drepturilor menționate, neexistând nici o contradicție cu reglementările constituționale amintite.
În drept au fost invocate prev.art.115 și urm. C.pr.civ.
Apel anț ii au f or mul at r ăspuns l a în tâmp in are a depus ă de in timată princare au precizat că uzucapiunea este un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate și are un caracter retroactiv posesorul fiind considerat titular al dreptului real din momentul inițial al posedării. D. de uz și servitute de trecere invocate de intimată sunt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, însă exercitarea acestora în detrimentul nudului proprietar nu este gratuită.
Tribunalul B is tr iț a N ăs ăud, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 5./(...), pro nunț ată în dosar nr. (...), a admis apelul declarat de reclamanții Ș. G. și Ș. Ana,împotriva sentinței civile nr. 3842/(...), pronunțată de Judecătoria Bistrița, care a fost schimbată în parte în sensul că:
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Ș. G. și Ș. Ana împotriva pârâtei SC F. E. T. N. SA, prin S. S. B. și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 263.200 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 5.580 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond.
A fost menținută dispoziția primei instanțe cu privire la solicitarea formulată de reclamanți în principal.
A fost obligată intimata să plătească apelanților suma de 2185 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel.
În temeiul prevederilor art. 18 din OUG nr. 51/2008, a fost obligată intimata să plătească în favoarea statului suma de 1685 lei.
Motivând apelul, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilelor terenuri și construcții înscrise în C.F. nr. 6128 B., nr. top 6658/2/1/2 în suprafață de
1077 mp. și 6. în suprafață de 1682 mp. D. de proprietate al acestora a fostdobândit cu titlu de uzucapiune prin sentința civilă nr. 3. pronunțată de
Judecătoria Bistrița în dosar nr. 7., atașat.
În anul 2006 reclamanții au solicitat eliberarea certificatelor de urbanism nr. 1223/(...) și 1224/(...) intenționând construirea pe terenurile arătate a încă două case. După eliberarea certificatelor de urbanism au solicitat avizele necesare obținerii autorizațiilor de construcție, lovindu-se de refuzul pârâtei motivat de existența pe terenul a cărui proprietari sunt a unor cabluri electrice.
Cum încercarea de conciliere care s-a făcut la data de (...) (f.16, 17 dos. fond) a rămas fără rezultat, reclamanții au promovat prezenta acțiune.
Așa cum s-a susținut de către pârâtă, în anul 1968 s-a extins capacitatea energetică a orașului prin realizarea stației de transformare B.- C., demersurile legale pentru efectuarea lucrării începând încă din anul
1966.
În acest scop s-a dat în administrarea reclamantei suprafața de 6180 mp teren, ce a fost scos din circuitul agricol, așa cum reiese din D. nr.
1371/1966 (aflată în copie la fila 24 dosar apel). Documentele depuse la filele 48 și urm. din dosarul de fond, întăresc concluzia că pârâtei i s-a atribuit suprafața menționată, așa cum aceasta este determinată în schițele depuse la solicitarea instanței de apel, identificată cu nr. top 6658/2/2 cu dezmembrările ulterioare (f.25-26).
Expertiza de specialitate, ordonată din oficiu în apel, a relevat faptul că terenul aflat în administrarea pârâtei și cel ce constituie proprietatea reclamanților nu se suprapun. Așa fiind, actele care au stat la baza realizării investiției nu conferă pârâtei nici un drept asupra terenului deținut de către reclamanți, în litigiu.
Cu toate acestea, expertizele efectuate în cauză, atât în fața instanței de fond cât și în apel, au concluzionat unanim că suprafața de 1876 mp din terenul deținut în prezent de către reclamanți nu poate fi folosită ca teren de construcție, din cauza faptului că este străbătută de cabluri de transport al energiei electrice, subterane, aparținând pârâtei.
Nu s-a contestat în speță faptul amplasării acestor cabluri subterane odată cu realizarea stației de transformare.
În aceste condiții amplasarea cablurilor în discuție pe un alt amplasament decât cel aflat în administrarea pârâtei este în afara oricărui dubiu.
Invocarea în cauză de către reclamanți a propriei culpe în încercarea de a obține ocrotirea unei drept a fost netemeinic reținut de către instanța de fond, de vreme ce aceștia, așa cum rezultă din piesele dosarului nr. 7., atașat, au cumpărat imobilul în anul 1969, de când au început să-l și folosească, dată la care lucrările de amplasare a cablurilor erau realizate (din
1968, cum a învederat chiar pârâta). Locul în care aceste cabluri sunt situate nu a permis reclamanților să ia la cunoștință de existența lor decât în anul 2006, când s-au lovit de refuzul pârâtei de a aviza emiterea autorizației de construire solicitată. În lipsa unor dovezi contrare, se prezumă că până la acea dată reclamanții nu au avut cunoștință de amplasarea cablurilor pe întreaga suprafață a terenului deținut de ei .
Cum în apel nu s-a mai susținut primul petit al acțiunii, tribunalul nu va mai analiza posibilitatea mutării acestora de pe terenul proprietatea reclamanților conform art. 295 C.pr.civ., urmând a se pronunța dacă prin lipsirea de folosință utilă a acestuia reclamanților li s-a creat un prejudiciu
și dacă li se cuvin despăgubiri.
Contrar celor statuate de către instanța de fond, terenul întabulat în cartea funciară pe numele reclamanților nu este proprietate publică, dispozițiile art. 41 din Legea energiei nr. 13/2007, nefiind aplicabile acestuia. Textul legal arătat califică ca fiind publică proprietatea asupra terenurilor pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a legii, însă cu condiția ca acestea să fie proprietate de stat și nu a altor persoane fizice sau juridice.
Concluzia se desprinde și din prevederile art. 16 alin.2 și 5 din lege, care vorbește de dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată.
În speță, terenul în litigiu, așa cu acesta a fost identificat de către expertul P. Ion (f.45-52 dos. apel), se află cu certitudine în proprietatea privată a reclamanților, titulari ai dreptului înscris în cartea funciară, însă el este afectat de dreptul de uz și servitute al pârâtei, în condițiile art. 16 din Legea nr.13/2007.
A. drepturi ale pârâtei sunt gratuite doar în privința terenurilor proprietate de stat (art.16 alin.4), iar art. 16 alin.5 din lege prevede că exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților privat afectate de capacitățile energetice, ce se vor realiza după intrarea în vigoare a legii, se va face conform clauzelor unei convenții cadru, prin care se vor determina despăgubirile și indemnizațiile cuvenite acestora. Această convenție cadru, trebuia aprobată prin hotărâre a G., în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii. Cu toate acestea, hotărârea impusă de textul legal citat, a fost adoptată abia la 17 februarie 2011, fiind publicată pe parcursul soluționării prezentului apel, la 5 aprilie 2011 (HG nr.
135/2011), la mai bine de 4 ani, de la data intrării în vigoare a legii.
Art. 16 alin.6 din Legea nr. 13/2007, prevede posibilitatea pentru proprietarii terenurilor deja afectate de exercitarea dreptului de uz și servitute, cum este în speță, de a solicita încheierea convenției cadru prevăzute la alineatul 5. per a contrario, dacă opțiunea proprietarului este de a nu solicita încheierea unei convenții cadru, acesta se poate adresa instanței cu o cerere în despăgubiri.
Nicidecum nu se poate interpreta textul legal în sensul arătat de către pârâtă, respectiv că în lipsa solicitării încheierii unei convenții cadru dreptul de uz și de servitute al său este cu titlu gratuit. Nu se poate imputa reclamanților lipsa solicitării încheierii unei convenții cadru, atâta timp cât la data introducerii acțiunii de față și pe întregul parcurs al judecății de fond, cadrul legal cu privire la încheierea acesteia nu exista.
O atare interpretare ar contraveni și prevederilor art. 44 din
Constituția Românei și art.1 din protocolul adițional nr. 1 la C., care garantează dreptul de proprietate.
În același timp este recunoscut dreptul statelor de a reglementa dreptul de folosință a bunurilor în concordanță cu interesul public, însă nu fără a proceda la despăgubirea celor afectați.
Faptul că reclamanții au un bun în sensul convenției nu poate fi contestat în speță, cu atât mai mult cu cât dreptul lor deplin (nu numai nuda proprietate) a fost consfințit printr-o hotărâre judecătorească, iar prin restricțiile impuse de legiuitor, sunt împiedicați să-l folosească potrivit destinației pe care au dorit să i-o dea.
Statuările Curții Constituționale, cuprinse în D. nr. 163/2007, reținute de instanța de fond nu sunt incidente în speță, de vreme ce terenul în litigiu nu se află în proprietatea statului sau a altei persoane juridice cucapital de stat, regimul său juridic nefiind reglementat de art.41 din
Legea 13/2007.
Prin contraexpertiza efectuată în cauză de către expertul V. F. (f. 168-
201 dos. fond), s-a stabilit că prejudiciul adus reclamanților prin imposibilitatea folosirii ca teren de construcții a suprafeței de teren afectate de cablurile subterane, este de 263.200 lei. Expertiza nu a fost contestată de nici una dintre părți, așa cum reiese din încheierea de ședință din 2 iunie
2010 (f. 218 dos. fond), astfel că nu pot fi primite susținerile pârâtei intimate, învederate cu ocazia dezbaterii cauzei în fond și prin concluziile scrise, potrivit cărora cuantumul despăgubirilor ar fi prea mare.
P. considerentele de fapt și de drept expuse și în baza prevederilor art. 296 C.pr.civ., tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Ș. G. și Ș. Ana împotriva pârâtei SC F. E. T. N. SA și în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 263.200 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ., a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 5.580 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond, în proporție de 50%, ținând cont de faptul admiterii în parte a cererii, doar în privința subsidiarului ei.
A fost menținută dispoziția primei instanțe cu privire la solicitarea formulată de reclamanți în principal.
Intimata a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 2185 lei, constând în taxa judiciară de timbru achitată în apel, așa cum aceasta a fost redusă ca urmare a admiterii în parte a cererii de ajutor public judiciar, dovada cheltuielilor vizând onorariul de avocat nefiind făcută în cauză.
Cum prin încheierea nr. 11/(...), dată în dosarul nr. 2982.(...), atașat, s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanții apelanți și s-a dispus reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru cu
50%, iar apelul beneficiarilor acestui ajutor a fost admis, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 18 din OUG nr. 51/2008, obligând pârâta intimată căzută în pretenții să plătească în favoarea statului suma de 1685, calculată raportat la taxa datorată pentru pretențiile admise, redusă cu 50%.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta S. E. T. N. S. - S. B., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanței de apel ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea sentinței J. B. ca fiind temeinică și legală.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 41 alin. 4, art. 16 alin. 2 și alin. 5 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, care prevăd că terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a Statului.
Tot în motivarea recursului a fost invocată D. Curții Constituționale nr. 163/2007, prevederile art. 1 din Protocolul 1 la C., jurisprudența C.E.D.O. în domeniu, statuată în cauza Mellcher ș.a. împotriva Austriei, cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, art. 44 din Constituția României, D. nr. 878/(...) a Curții Constituționale, H.G. nr. 135/2011, respectiv art. 2 și 4 din acest din urmă act normativ.
Instanța de fond, arată recurenta, a interpretat corect dispozițiile alin.
5 și urm. ale art. 16 ca nefiind incidente în speța de față, întrucât acestea consacră dreptul la încheierea de convenții care să prevadă despăgubirile cuvenite proprietarilor de terenuri afectate de exercitarea drepturilor prevăzute în alin. 2, deoarece aceste prevederi se aplică proprietăților privateafectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Recurenta nu împărtășește opinia instanței de apel, cu privire la faptul că reclamanții nu au avut cunoștință de amplasarea cablurilor pe suprafața de teren proprietatea acestora, întrucât atât prin cererea de apel, cât și prin răspunsul la întâmpinare, aceștia susțin că posedă imobilul din 1956. Chiar dacă data la care a început posesia exercitată de reclamanți ar fi anul 1968, dată la care terenul în litigiu era deja afectat de cablurile electrice subterane, aceștia fie cunoșteau situația juridică a acestor terenuri, fie trebuiau să o cunoască de la persoana de la care au preluat posesia odată cu încheierea convenției sub semnătură privată.
Societatea recurentă are un contract de concesiune a serviciului de distribuție a energiei electrice nr. 7/2005, modificat prin actul adițional nr.
1/2008, pentru care achită redevență și care prevede în art. 2 „obiectul contractului de concesiune"; la pct. 2.2 că „obiectul concesiunii este atribuit exclusiv concesionarului în legătură cu rețelele de distribuție, definite conform legii energiei electrice, folosite sau deținute cu titlu de proprietate de către concesionar, situate în teritoriu. Principalele bunuri folosite de concesionari pentru realizarea serviciului sunt reprezentate de rețelele electrice de distribuție a energiei electrice din perimetrul concesiuni împreună cu terenurile aferente, inclusiv terenurile proprietate publică a statului aferente acestor capacități energetice";.
S-a mai arătat de către recurentă că având în vedere egalitatea dintre valoarea de circulație a terenului fără existența cablurilor, cu valoarea prejudiciului, se poate concluziona în sensul că se ajunge la un transfer de proprietate, urmând ca recurenta să devină proprietară pe terenul afectat de aceste capacități.
Prin admiterea cererii reclamanților se aduce atingere patrimoniului societății prin obligarea la plata unei sume ce reprezintă valoarea de circulație a terenurilor, obiect al prezentei cauze, reclamanții rămânând cu toate atributele dreptului de proprietate, posesie, folosință și dispoziție.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, r ecl amanț ii in timaț i Ș. G. ș i Ș. Ana au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, cu motivarea că terenul pe care se află cablurile pârâtei nu a fost niciodată proprietatea statului, el fiind proprietatea tabulară a reclamanților, dobândit prin uzucapiune, uzucapiune constatată prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. 7..
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății și are caracter retroactiv, posesorul fiind considerat proprietar din momentul inițial al posedării.
În cauză, nu se aplică dispozițiile legale invocate de recurentă în recurs, fiind fără putință de tăgadă că recurenta și-a amplasat cablurile pe alt teren decât cel primit în administrare.
Recursul este fondat în parte.
La termenul de judecată din data de (...) Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., a invocat un motiv de recurs de ordine publică, respectiv, prescripția dreptului material la acțiune.
Examinând recursul prin prisma acestui motiv de recurs de ordine publică, Curtea constată că acesta este fondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Reclamanții au introdus o acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul cert constând în diminuarea valorii terenurilor, ca urmare a existenței unorcabluri de curent electric pe acest teren, invocând ca temeiul juridic al acțiunii lor prevederile art. 480, art. 481, art. 489-491, art. 1075, art. 1076
C.civ. și art. 16 alin. 6 din Legea nr. 318/2003.
Independent de modalitatea concretă în care a fost formulat petitul cererii deduse judecății și independent de temeiul juridic de care reclamanții au înțeles să se prevaleze, este cert faptul că reclamanții au pretins despăgubiri pentru repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat prin montarea pe terenul aflat în proprietatea lor, de către pârâtă, a unor cabluri electrice de înaltă tensiune, ca urmare a punerii în funcțiune a stației de transformare a tensiunii energiei electrice din înaltă tensiune în medie și joasă tensiune, de 1. KW B. - C., necesară alimentării tuturor consumatorilor de energie electrică din județul B. Năsăud.
Cu alte cuvinte, acțiunea reclamanților este una în răspundere civilă delictuală, știut fiind faptul că prin prisma art. 84 coroborat cu art. 129
C.pr.civ., judecătorul nu este ținut de temeiul juridic invocat de reclamant.
Prin urmare, chiar dacă reclamanții nu au invocat expres în susținerea cererii lor dispozițiile art. 998 - 999 C.civ., este evident că acțiunea lor este una în răspundere civilă delictuală, prin care reclamanții, prevalându-se de dreptul lor de proprietate asupra terenului litigios, în condițiile art. 480
C.civ., solicită obligarea pârâtei la repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat reclamanților prin ocuparea unei părți din terenul proprietatea lor, ca urmare a montării de către pârâtă a unor cabluri electrice.
Potrivit art. 998 C.civ. și care constituie dispozițiile de drept comun în materia răspunderii civile delictuale, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Art. 999 C.civ. prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Prin prisma art. 3 alin. 1, este evident că termenul de prescripție extinctivă al dreptului la acțiune pentru repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită este de 3 ani, momentul la care începe să curgă acest termen de prescripție de 3 ani fiind, așa cum o spune expres art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel răspunzător de aceasta.
Din starea de fapt reținută de primele două instanțe, prin raportare la probele administrate în cauză (f. 42-49, 122 dosar fond), rezultă faptul că stația electrică de transformare a început să fie construită în anul 1966, ocazie cu care terenurile ce urmau să fie afectate construirii acestei stații, inclusiv terenurile proprietatea tabulară ale familiei C. A. și T., au fost scoase din circuitul agricol, finalizarea stației având loc în anul 1968.
Așadar, paguba adusă terenului în litigiu a fost produsă în anii 1966-
1968.
Reclamanții intimați Ș. G. și Ana au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului ce a aparținut în proprietatea tabulară a lui C. A. și T., prin uzucapiune.
Astfel, prin sentința civilă nr. 3871/(...), pronunțată de Judecătoria
Bistrița în dosar nr. 782/(...), acvirat la prezenta cauză, a fost admisă acțiunea reclamanților Ș. G. și Ana, în contradictoriu cu pârâții C. A. și T. -pârâții C. fiind chemați în judecată în acel dosar ca persoane dispărute, prin curator litis -, și, în consecință, s-a constatat că reclamanții Ș. au dobândit prin uzucapiune suprafața de 3330 mp, din CF nr. 249 B., nr. top
6658/2/1, și că au construit o casă pe acest teren, fără însă să rezulte din dosarul de uzucapiune când anume a fost edificată casa și în ce condiții.
Din considerentele sentinței de uzucapiune rezultă faptul că în susținerea acțiuni în uzucapiune reclamanții s-au prevalat și de joncțiunea posesiilor, arătând că din anul 1940 terenul a fost posedat public, pașnic, netulburat, neviciat, sub nume de proprietar, de către antecesoarea lor, C. L., iar de la data de (...), terenul este posedat de către reclamanții Ș., posesia fiind una neviciată, pașnică, publică, exercitată sub nume de proprietar.
Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, și prin care s-a consfințit joncțiunea posesiei reclamanților cu posesia antecesoarei lor - ceea ce implicit înseamnă că reclamanții au continuat posesia exercitată de C. L. astfel cum a fost această posesie -, s-a statuat în sensul că reclamanții posedau terenul în litigiu începând cu anul
1969, anterior acesta fiind posedat de către antecesoarea lor, C. L..
Cu alte cuvinte, la data la care a fost edificată stația electrică de transformare, stație care ocupă și terenurile lui C. A. și T., se exercita de către reclamanți, personal sau, în virtutea joncțiunii posesiilor de care s-au prevalat, de către antecesoarea lor, posesia asupra terenului pe care a fost edificată stația electrică de transformare.
Drept urmare, este de prezumat, juris tantum, că reclamanții aveau cunoștință - fie prin constatările lor personale, fie au aflat de la C. L. -, despre păgubirea lor prin faptul montării stației electrice de transformare, chiar de la momentul edificării acesteia, astfel încât, în conformitate cu art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, de la această dată ar curge termenul de prescripție extinctivă.
Având în vedere însă că reclamanții s-au prevalat de dreptul lor de proprietate asupra terenului pe care a fost amplasată stația electrică de transformare, respectiv, au fost montate cablurile electrice, prevalare dedusă din invocarea art. 480 C.civ. de către reclamanți, Curtea apreciază că este de discutat dacă nu cumva termenul de prescripție extinctivă de 3 ani reglementat de art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, începe să curgă de la momentul la care reclamanții și-au întabulat în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin sentința de uzucapiune nr.
3871/(...), știut fiind că în regimul de carte funciară supus reglementării Decretului-lege nr. 115/1938, drepturile de proprietate se dobândesc, în conformitate cu art. 17 din acest act normativ doar prin faptul întabulării lor în cartea funciară, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 26, dobândirea prin uzucapiune nefiind reglementată printre situațiile de excepție menționate în art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Cu alte cuvinte, reclamanții au devenit proprietari asupra acestui teren la momentul întabulării în CF a sentinței de uzucapiune, respectiv, în
1995 (f. 5 dosar fond).
Cererea introductivă de instanță a fost promovată de reclamanți la data de (...).
Or, este evident, că și dacă ne raprotăm la anul 1995, cererea înregistrată de reclamanți la (...), este prescrisă extinctiv, prin raportare la art. 8 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Este reală susținerea reclamanților intimați, în sensul că uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății, numai că această susținere nu este în favoarea intimaților, pentru că pe acest raționament reclamanțiisunt considerați proprietari ai terenului litigios încă din anul 1940, și întrucât pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, aceștia s-au prevalat de o posesie utilă, înseamnă că ei se aflau în posesia efectivă a terenului în litigiu, și pe care l-au uzucapat, la momentul montării cablurilor electrice și a stației de transformare, astfel încât, apare cu evidență că aveau cunoștință despre paguba ce le-a fost creată chiar la momentul montării respectivelor cabluri electrice.
De altfel, reclamanții înșiși au recunoscut prin apelul pe care la-au promovat împotriva sentinței nr. 3842/(...) a J. B., că ei folosesc terenul din
1956 și că la data la care au cumpărat acest teren, pe teren exista un singur cablu electric, pe traseul actual al drumului de acces, acest drum de acces fiind folosit și de C. ca acces la stație (f. 2 dosar tribunal).
Prin urmare, conform propriilor susțineri ale reclamanților, aceștia aveau cunoștință despre existența respectivelor cabluri electrice încă din anul 1956, astfel încât, din acest moment știau despre paguba ce -a fost creată și despre cel vinovat de cauzarea acestei pagube.
Drept urmare, Curtea constată că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă cel mai târziu în anul 1995, când sentința de uzucapiune nr. 3871/(...) a fost întabulată în cartea funciară - acest moment fiind luat în considerare doar din perspectiva faptului că reclamanții se prevalează de calitatea lor de proprietari asupra terenului litigios, dar că -
, reclamanții aveau cunoștință despre paguba ce le-a fost creată prin montarea cablurilor electrice și a stației de transformare încă din anul 1956, conform propriilor susțineri ale acestora, făcute prin memoriul de apel -, astfel încât, acțiunea promovată la (...) a fost formulată cu depășirea termenului legal de prescripție extinctivă de 3 ani reglementat de art. 8 alin.
1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Nu poate fi împărtășită susținerea reclamanților intimați, în sensul că abia în anul 2006 ar fi aflat despre existența acestor cabluri electrice, întrucât, o atare susținere este contrazisă de chiar cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentința de uzucapiune, respectiv, prin chiar faptul posesiei utile exercitate de reclamanți și de antecesoarea lor asupra terenului litigios încă din anul 1940 și până în prezent.
Dacă s-ar împărtăși opinia reclamanților, în sensul că abia în 2006 ar fi aflat de existența acestor cabluri pe terenul lor, este de discutat dacă nu cumva susținerea lor, făcută în dosarul de uzucapiune, conform căreia au posedat terenul din 1969, iar antecesoarea lor, C. L., din 1940, nu trebuia luată în considerare sub beneficiu de inventar.
Cu alte cuvinte, se pune firesc întrebarea care susțineri ale reclamanților - cu privire la momentul în care au început și au continuat să posede terenul în litigiu -, sunt reale și exacte, cele invocate în dosarul de uzucapiune, sau cele acreditate în prezentul dosar.
Dacă se îmbrățișează susținerea reclamanților, în sensul că abia în
2006 au aflat despre existența acestor cabluri electrice, ne găsim în situația paradoxală în care reclamanții își contestă singuri chiar faptul posesiei utile de care s-au prevalat pentru justificarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului litigios prin uzucapiune.
Susținerea reprezentantului reclamanților intimați, făcută cu ocazia dezbaterii pe fond a recursului, după închiderea dezbaterilor, conform căreia în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 9 din Legea nr. 13/2007, nu poate fi luată în considerare de către Curte, pe de o parte, întrucât a fost invocată doar după închiderea dezbaterilor în recurs, iar pe de altă parte, întrucât nu a constituit, în mod procedural, în fața primei instanțe, temeijuridic la cererii deduse judecății, astfel încât, fiind invocată pentru prima dată în recurs, intră sub incidența excepției inadmisibilității întemeiată pe prevederile art. 316 C.pr.civ. rap. la art. 294 alin. 1 C.pr.civ.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, Curtea constată că în cauză este incidentă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, astfel încât, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ. și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ., și art. 296
C.pr.civ., se va admite în parte recursul pârâtei, se va modifica decizia recurată și rejudecând, se va admite în parte apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, care va fi schimbată în parte, conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ., reclamanții intimați vor fi obligați să-i plătească recurentei suma de 3.377,5 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată prin ordinele de plată nr. 897/(...), în sumă de 1.685 lei și prin ordinul de plată nr. 1305/(...), în sumă de 1.685 lei, și timbru judiciar (f. 2 verso, f. 7, f. 48).
P. A. MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. E. D. T. N. S. - S. B. împotriva deciziei civile numărul 5. din 23 iunie 2011 a Tribunalului B.- Năsăud, pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică și rejudecând, admite în parte apelul declarat de reclamanții Ș. G. și Ș. ANA, în contra sentinței civile numărul 3842/(...) a J. B., pronunțată în dosar civil numărul
(...), pe care o schimbă în parte, astfel:
Admite excepția prescripției.
Respinge ca prescris petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamanți a unor despăgubiri în sumă de 317.900 lei prejudiciu cert, constând în diminuarea valorii terenurilor ca urmare a existenței cablurilor pârâtei.
Menține dispoziția din sentință referitoare la respingerea ca nefondat a petitului având ca obiect obligarea pârâtei la îndepărtarea cablurilor electrice, care se află îngropate pe terenul reclamanților, precum și a celei privitoare la respingerea cheltuielilor de judecată pentru fondul cauzei.
Înlătură din decizia recurată dispozițiile privitoare la: obligarea pârâtei intimate la plata către reclamanți a sumei de 2.185 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel; obligarea pârâtei intimate la plata în favoarea statului a sumei de 1.685 lei, în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.
Obligă pe intimații Ș. G. și Ș. ANA să plătească recurentei suma de
3.377,5 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ ANA I. A.-A. P.
A. A. M.
G.IER
Red.CMC/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.apel: I. Simionescu/C. Iacob
Jud.fond: A.P. M.
| ← Decizia civilă nr. 5299/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2483/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
