Decizia civilă nr. 1907/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 1907/R/2011
Ședința publică din 27 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. I., împotriva sentinței civile nr. 205 din 31 ianuarie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul B. I., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs ( f. 5 din dosar), reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. și, de asemenea, constată că la data de (...), pârâtul intimat a expediat prin poștă o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamant ca fiind nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, ca fiind legală și întemeiată, iar în temeiul art. 242 alin. 2
C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1
C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea următoarelor temeiuri juridice: art. 998 C. civ., art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr. 214/2009, Decretul nr. 118/1990, aplicarea principiului egalității și interzicerii discriminării menționat în P. nr. 12 la C. adoptat în anul 2000, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 148 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale
Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra excepției invocată din oficiu de către instanță și pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, vizând temeiurile juridice noi invocate pentru prima dată în recurs și, de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamant, având în vedere că deportarea reclamantului în U. nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr. 205/(...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. I., împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării reclamantului în perioada 1945 - 1948 în fosta Uniune S.ă, precum și obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 10.000 Euro în echivalent în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că reclamantul a fost prizonier în U. în perioada (...) - (...), situația de prizonierat într-un lagăr de prizonieri în U. nefiind grefată pe dispozițiile L. nr. 2., care are ca obiect doar condamnările cu caracter politic și măsurile administrate asimilate acestora, dispuse de S. Român comunist.
Or, deportarea anumitor categorii de persoane, respectiv a etnicilor germani în U., la muncă de reconstrucție, este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme, nefăcând deci obiectul L. nr. 2..
S-a mai reținut de către instanță că, potrivit art. 147 din Constituția R. și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992, în prezent, ca urmare a declarării neconstituționale a textului art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în această lege nu mai există niciun temei juridic care să permită acordarea de daune morale.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at recur s, în termen legal, reclamantul B.
I., solicitând, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 teza I și art. 312 alin. 3 și 5
C.proc.civ., admiterea recursului și, în principal, modificarea hotărârii, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât aceasta a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului; nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, a fost reprodusă sentința primei instanței, atât sub aspectul dispozitivului, cât și sub aspectul considerentelor sale, arătându- se de către recurent că T. a pronunțat o soluție nelegală, fiind prezent motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., întrucât, temeiul de drept al acțiunii reclamantului, după pronunțarea D. Curții Constituționale a R. nr. 1358/(...), îl constituie în continuare art. 5 din L. nr. 2., coroborat cu prevederile art. 998
C.civ.
Oricum, arată recurentul, D. nr. 1. nu își are aplicabilitate în cauză, raportat la data înregistrării acțiunii.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și 3 din L. nr. 2., coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 214/2009, iar dacă s-ar aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament juridic distinct pentru persoanele îndreptățite la despăgubiri în baza L. nr. 2., în funcție de momentul în care instanța de judecată a soluționat cererea, deși cererile au fost depuse în același timp și s-a urmat aceeași procedură.
La data introducerii acțiunii sub imperiul L. nr. 2. s-a născut un drept la acțiune inclusiv în temeiul art. 5 din L. nr. 2., pentru că altfel ne-am găsi în prezența unei discriminări, interzisă de P. 12 C.
Tot în motivarea recursului au fost invocate dispozițiile art. 148 din
Constituția R. și art. 14 C.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c au z ă, p âr âtul intimat a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, invocând în motivarea întâmpinării D. C. nr. 1., precum și dispozițiile art. 147 alin. 1 teza finală din Constituție, și arătând că reclamantul nu avea nici măcar o „. legitimă"; să obțină despăgubiri, cererea sa fiind incompatibilă rationae materiae cu dispozițiile art. 1 din P. 1 C.
Recursul este nefondat.
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al
măs ur i i administrative a depor tăr ii recl aman tulu i în f osta U. în per io ad a 1945 -
1948.
L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă de către organele fostei miliții sau securități înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speță, se constată că reclamantul, în calitatea sa de soldat, s-a găsit în prizonierat în fosta U., în perioada cuprinsă între (...) - (...), acest aspect fiind confirmat de livretul militar seria Ch nr. 0. (f.6-8 dosar fond).
Prin urmare, luarea soldatului B. I. în prizonierat, în fosta U. - începutul prizonieratului situându-se în perioada în care cel de-al doilea război mondial era încă în curs de desfășurare -, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de reclamant ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în România după 6 martie 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Statutul de prizonier, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectivul prizonier de război ca urmare a faptelor săvârșite de acesta ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în România postbelică.
Așa fiind, C. constată că situația de prizonierat din perioada (...) - (...), la care a fost supus reclamantul, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.
Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării reclamantului în fosta U.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata
desp ăgub ir ilor mor al e .
Deși situația particulară a reclamantului, conform celor anterior expuse, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi, totuși, față de motivele expuse în memoriul de recurs, referitoare la faptul că reclamantul este îndreptățit la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din L. nr. 2., C. se vede nevoită să răspundă și acestor motive de recurs, după cum urmează:
Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I,nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În ceea ce privește temeiurile juridice noi invocate de recurent pentru prima dată prin memoriul de recurs, respectiv, art. 148 din Constituția R., art. 14 C., P. 12 C., principiul egalității și interzicerii discriminării, art. 998
C.civ., C. constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității, întemeiată pe prevederile art. 316 C.proc.civ., rap. la art. 294 alin. 1
C.proc.civ., întrucât invocarea acestor temeiuri juridice noi în recurs echivalează cu o schimbare a cauzei juridice a acțiunii direct în recurs.
Pe cale de consecință, C. va admite excepția inadmisibilității invocate din oficiu la termenul de judecată din data de (...).
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr.
214/2009 și nici ale Decretului-lege nr. 118/1990, câtă vreme, situația particulară a reclamantului, aceea de prizonier de război în fosta U., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate.
Cu pr iv ire l a su sț inere a recure n tul u i conf or m c ăre ia D. Curț ii
Cons tituț ion ale nr. 1. nu are apl ic ab il itate în c auz ă, r apor tat l a mo men tul
înreg is tr ăr ii acț iun ii.
Dacă situația juridică a reclamantului ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantului la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a Curții Constituționale a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantului, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantului unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe
L. nr. 2. reclamantul se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
Afirmația reclamantului recurent, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:
Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., Deciziile Curții Constituționale au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că Deciziile Curții Constituționale se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D.
C. în M. O.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale.
Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.
Efectul ex nunc al actelor Curții Constituționale constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă
și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. I., împotriva sentinței civile numărul 205 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
G. A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...)
J.fond: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 101/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 805/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
