Decizia civilă nr. 102/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 102/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.- A. P.
JUDECĂTOR: C.- M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-au luat în examinare apelul declarat de reclamanta Ț. C. și intervenientul I. E., precum și apelul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. a J. C., împotriva sentinței civile nr. 228 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta apelantă Ț. C. care arată că se prezintă atât în nume propriu, cât și în calitate de mandatar al intervenientului apelant I. E., conform procurii depuse la f. 103 din dosarul instanței de fond și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind intervenientul intimat personal și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de reclamanta Ț. C. și intervenientul I. E. a fost introdus în termen legal, a fost motivat, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
A.ul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că prin memoriul de apel (f. 6 din dosar), pârâtul apelant S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Reclamanta apelantă depune la dosar un înscris întitulat "Precizare a cadrului juridic";, în două exemplare, sub semnătură privată, prin care invocă prevederile art. 998 Cod civil, art. 5 C.E.D.O., art. 20 al Constituției R.iei și art. 504 C.pr.pen., din care un exemplar îl înmânează reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
De asemenea, reclamanta apelantă depune la dosar ". scrise";, în două exemplare, pe care arată că le consideră relevante pentru soluționarea prezentei cauze.
Reclamanta apelantă și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Având în vedere că prin înscrisul întitulat "Precizare a cadrului juridic";, depus azi la dosar de reclamanta apelantă se invocă schimbarea cadrului juridic în apel C., din oficiu, în temeiul art. 294 alin. 1 C.pr.civ. invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile pentru prima dată în apel.
Reclamanta apelantă arată că L. nr. 2. a fost modificată și de aceea și-a permis să solicite schimbarea cadrului juridic astfel încâ, solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în apel, având în vedere că acțiunea a fost întemeiată pe art. 1 și art. 5 din L. nr. 2., iar instanța de fond a judecat cauza în acest temei și arată că art. 504 C.pr.pen. privește răspunderea S.ui R., iar art. 998 Cod civil, privește răspunderea civilă delictuală în general, însă aceste dispoziții sunt diferite de temeiul juridic invocat prin acțiune.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reclamantei apelante și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe apelul declarat reclamantă și intervenient și pe apelul declarat de pârât.
Reclamanta apelantă solicită în principal admiterea apelului declarat de ea și de intervenientul I. E., așa cum a fost formulat și ulterior precizat, modificarea sentinței atacate, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor morale așa cum a solicitat prin acțiune, respectiv la suma de 240.000 euro, pentru motivele arătate prin înscrisurile depuse la dosar, iar în subsidiar admiterea apelului în parte, având în vedere că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale, iar prevederile art. 1 și
2 din L. nr. 2. nu au fost declarate neconstituționale, instanța având dreptul să se pronunțe asupra lor și de asemenea, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantei și al intervenientului, respectiv a numitului Ț. C. (Berti), însă pârâtul nu mai poate fi obligat la plata daunelor morale, având în vedere că prin D. nr.
1358/(...) a C. C. a R.iei s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., iar aceste dispoziții nu își mai produc efectele juridice.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanta Ț. C. și intervenientul I. E. și de asemenea, solicită admiterea în parte a apelului declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul înlăturării din sentință a dispoziției privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale și menținerea dispoziției din sentință privind constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantei și al intervenientului, respectiv a numitului Ț. C.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 228 din 16 martie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta Ț. C., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul D. G. A F. P. A J. C. S-a admis în parte cererea de intervenție formulată de către intervenientul I. E., împotriva reclamantei și a pârâtului și, în consecință, s-a constatat de drept condamnare cu caracter politic condamnarea pronunțată prin sentința nr. 1. de către T. M. al R. a III - a M. C., în dosarul nr. 1181/1956, împotrivadefunctului Berți V. C., născut la data de 21 I. 1903, fiul lui V. și M. și decedat la data de 16 S. 1980.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei și intervenientului, în calitate de succesori ai defunctului (Berți) V. C. Ț. suma de 120.000 euro, în echivalent lei la momentul plății, cu titlu de daune morale cuvenite defunctului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 1., pronunțată de T. M. al R. a III-a M. C., în dosarul nr.
1181/1956, tatăl reclamantei și bunicul intervenientului a fost condamnat la
8 ani detențiune grea cu confiscarea în întregime a averii pentru crimă prevăzută și pedepsită de art. 1931 alin. 2 Cod penal, computându-se detenția preventivă pentru acesta de la 26 iulie 1948, până la 26 iulie 1956, constatându-se astfel executată în întregime pedeapsa aplicată, urmând a fi pus în libertate conform dispozițiilor art. 320 alin. II Cod procedură penală. Din cuprinsul dosarului comunicat de către C., a rezultat că, în urma arbitrajului de la V. din 1940, a plecat în concediu în scopul de a-și muta familia de la C., însă nu a reușit deoarece, după lovitura de stat de la 7 septembrie 1940 instaurându-se în țară regimul legionar de la care a avut multe neplăceri și având soția evreică, botezată de 12 ani, îi era imposibil să se reîntoarcă în țară, în timpul acelui regim, cât și a celuilalt care a urmat. De asemenea, s-a constatat faptul că în timpul ocupației maghiare a Ardealului de N., acesta, licențiat în drept și comisar al poliției, a avut o comportate bună nepunându-se în serviciul unui stat străin, atitudinea sa față de statul român în timpul ocupației a fost bună și din punct de vedere politic nu a făcut nici o propagandă, ci a rămas pe conduita românescă. A remarcat tribunalul și faptul că, în actele din dosarul menționat antecesorul reclamantei figurează atât cu numele de B., cât și cu numele de Ț. sau chiar cu ambele nume. În referatul întocmit la data de (...), întocmit de către M. A. I. se precizează faptul că prin Î. J. mixte Arad nr. 767/1945 s-a recunoscut redobândirea numelui său vechi românesc Ț., în locul celui de B. Având în vedere faptul că tatăl reclamantei a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1931 alin. 2 Cod penal, tribunalul va constata că aceasta este de drept o condamnare politică, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2.. În consecință, instanța de fond a apreciat că reclamanta în calitate de fiică și intervenientul în calitate de nepot de fiică, conform actelor de stare civilă depuse sunt îndreptățiți la daune morale, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din același act normativ, legiuitorul considerând că prejudiciul material suferit de condamnații politici este reparat prin acordarea drepturilor stabilite de D. - L. nr. 1., privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Articolul 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu stabilește criteriile în cuantificarea daunelor, mărginindu-se doar la precizarea că acordarea unor despăgubiri pentru prejudicial moral se va realiza ținându-se cont de măsurile reparatorii acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui - L. nr. 1.. Traumele morale ale fiecărui condamnat politic au fost generate, pe de o parte, de regimul de detenție inuman, iar pe de altă parte, de urmările acestei condamnări după executarea pedepsei, având consecințe atât în plan familial, material și social. În ceea ce privește regimul de detenție, este de notorietate faptul că toți condamnații politici au fost supuși unor măsuri inumane de anchetă, fiindloviți, maltratați psihic, ținuți în condiții mizerabile, atât din punct de vedere alimentar, cât și igienico-sanitar. A mai precizat instanța de fond că martorii audiați în cauză, au arătat faptul că familia reclamantei trimitea pachete cu alimente neperisabile tatălui respectiv, slănină, făcând un efort deosebit pentru a procura aceste alimente, în vederea ușurării situației condamnatului. Consecințele arestării ca fiind deținut politic s-au repercutat asupra întregii familii, mama reclamantei fiind obligată să divorțeze de tatăl său pentru că altfel nu avea voie să obțină serviciu, a fost angajată sub nivelul pregătirii sale, fiind retribuită cu un salariu de mizerie în calitate de casieriță sau magazioneră, deși era absolventă de liceu. Totodată, din cauza veniturilor modeste, mama cu cele două fiice a fost nevoită să-și vândă o parte din bunurile pe care le deținea, pentru a obține banii necesari în vederea achiziționării de alimente, bucurându-se că au reușit să înstrăineze niște lucruri ca să își procure cartofii pentru o săptămână. Reclamanta, deși elevă eminentă având media anuală aproape 10 nu a putut să-și termine cursurile liceului teoretic, fiind obligată să se înscrie la o școală medie tehnică de construcții civile și industriale, net inferioară liceului la care a fost înscrisă inițial sub aspectul pregătirii teoretice. Nu a putut să acceadă la învățământul universitar după absolvirea liceului, pentru că s-a descoperit că tatăl său a fost condamnat politic situație în care s-a angajat, însă în cele din urmă a reușit să absolve studiile superioare, respectiv facultatea de construcții. C. și după terminarea facultății a fost repartizată pe șantier, unde era noroiul mai mare, având funcții modeste neputând să avanseze. După întoarcerea din detenție, tatăl reclamantei, deși absolvise Facultatea de D., a fost angajat ca muncitor sau tehnician la un depozit, lucrând în niște condiții mizerabile, respectiv afară, deși sănătatea îi era șubrezită. Datorită veniturilor materiale reduse, familia reclamantei era nevoită să mănânce la o cantină a săracilor care avea locația în zona Casei M., unde mai primeau câte un pachet pentru acasă din bună-voința personalului. Având în vedere cele ce preced, tribunalul a considerat că onoarea și demnitatea defunctului tată au fost lezate fără putință de tăgadă, producându-i-se de asemenea și suferință fizică, ca urmare a condițiilor de detenție. Pentru toate aceste considerente, tribunalul pornind de la ideea că daunele morale nu pot avea un caracter pur simbolic, dar nici nu pot deveni o sursă de îmbogățire pentru victimă, trebuind să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-și ușura ori compensa în măsura posibilității suferințele sau neplăcerile pe care le-a îndurat, a acordat echivalentul în lei la data plății a sumei de 120.000 Euro, cu titlu de daune morale, cuvenite defunctului, admițând în parte pretențiile formulate. S-a avut în vedere și faptul că daunele morale constituie o compensație care poate fi, de multe ori, nu atât un efect al cuantumului sumei respective (deși nici acest aspect nu poate fi neglijat), cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată. Cu toate că, în ședința publică din (...) la solicitarea instanței reclamanta a învederat faptul că toate pretențiile sale decurg din condamnarea tatălui său, pe parcursul judecății acesta s-a prevalat de propriile suferințe, însă tribunalul a apreciat că toate acestea au fost cauzate de condamnarea tatălui său, creând un prejudiciu moral acestuia, fiind pusîn situația de a-și vedea familia săracă și chinuită de discriminările la care a fost supusă; cheltuieli de judecată nu au fost solicitate. Împotriva acestei sentințe reclamanta Ț. C. și intervenientul I. E. au declarat apel în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunilor așa cum au fost formulate, prin obligarea pârâtului la plata despăgubirilor moraleîn sumă de 240.000 euro. În motivarea apelului, reclamanta și intervenientul au arătat că este adevărat că L. nr. 2. lasă la latitudinea instanței de judecată stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă daunele morale acordate de prima instanță sunt insuficiente, având în vedere caracterul și natura detenției antecesorului părților, tratamentele inumane și degradante suportate de către acesta pe o perioadă îndelungată, în care a fost afectată și demnitatea persoanei sale. La acestea mai trebuie adăugat și efectele detenției nelegitime în planul carierei sale de avocat, întrucât după ieșirea din închisoare acesta nu a mai putut practica decât diverse munci necalificate, aspect de natură a marca definitiv persoana și familia antecesorului lor, aceștia fiind stigmatizați în raport cu morala socială specifică vremii. Aceste aspecte nu au fost analizate temeinic de tribunal astfel încât apelanții nu înțeleg care au fost criteriile care au stat la baza acordării despăgubirilor în sumă de 120.000 euro, sumă care este simbolică și care nu reprezintă o reparație rezonabilă în comparație cu suferințele antecesorului și ale familiei din perioada detenției și după eliberarea acestuia din închisoare. Împotriva aceleiași sentințe, pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a declarat apel, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia. schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii. În motivarea apelului, pârâtul a arătat că instanța de fond nu a menționat în nici un fel modalitatea în care a realizat cuantificarea daunelor morale, limitându-se să facă aprecieri pur subiective, imposibil de controlat judiciar, supraevaluând astfel prejudiciul acordat reclamantei și intervenientului. Raționamentul tribunalului în privința acordării despăgubirilor nu are la bază un suport probator temeinic și nu este în acord cu practica judiciară. La pronunțarea hotărârii atacate, instanța de fond și-a întemeiat motivarea doar pe prezumții, reținute cu nesocotirea dispozițiilor art. 1203 C.civ. În realitate, pentru a trage concluzii în legătură cu situația reclamantei, s-au reținut împrejurări care nu se află într-o legătură de cauzalitate cu fapta ilicită pentru a se angaja răspunderea civilă. Prezumția trasă în legătură cu deteriorarea condițiilor de viață ale reclamantei, dedusă din lipsirea de libertate a tatălui său, este lipsită de fundament în condițiile în care nu este dovedit raportul de cauzalitate și că în aceea epocă condiții similare de viață aveau și cei a căror părinți nu erau privați de libertate. Regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate, ceea ce nu s-a respectat prin sentința apelată. Prima instanță nu a ținut cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale acordate de măsurile reparatorii recunoscute reclamantei și antecesorului acesteia prin deciziile emise de C. pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, în baza O. nr. 2.. Reclamanta intimată și intervenientul intimat, prin întâmpinare la apelul pârâtului, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat întrucât argumentelefolosite sunt de rea-credință și denotă o superficială cunoaștere a legilor și a practicii judiciare (f.13-14). Ulterior, prin cererea înregistrată la data de (...), pârâtul apelant a completat motivele de apel, învederând instanței că prin O. nr. 6., legiuitorul a înțeles să stabilească o limită maximă a despăgubirilor bănești care pot fi acordate de către instanțele judecătorești în cazul în care acestea constată incidența dispozițiile L. nr. 2., astfel încât potrivit acestui act normativ, limitele maxime ale despăgubirilor de care pot beneficia intimații sunt de 5.000 euro pentru reclamantă și 2.500 euro pentru intervenient (f.23). În ședința publică din (...), C. a pus în discuția părților faptul că prin decizia nr. 1354/(...) și decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unor excepții de neconstituționalitate care vizează anumite dispoziții ale L. nr. 2., astfel cum aceste au fost modificate prin O. nr. 6. (f.24- 25). Reclamanta Ț. C. și intervenientul I. E. au arătat că decizia nr. 1358/(...) a C. C. este în contradicție cu decizia nr. 1354/(...) a C. C., motiv pentru care lasă la aprecierea instanței judecătorești stabilirea cuantumului bănesc al daunelor morale (f.27-28). Prin înscrisul intitulat „concluzii scrise"; înregistrat la data de (...), pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a arătat că în condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și alin. 3 din L. nr. 47/1992 și art. 147 alin. 1 și alin. 4 din Constituție, decizia prin care este declarată neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și general obligatorie, opozabilă erga omnes inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. Prin urmare, în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale a măsurii reparatorii de către pârât, astfel încât se impune respingerea apelului reclamantei și intervenientului (f.29). În ședința publică din (...), reclamanta apelantă și intervenientul apelant au depus o cerere intitulată „precizarea cadrului juridic"; prin care au invocat ca temei juridic al acțiunii prevederile art. 998 C.civ., art. 5 C.E.D.O., art. 20 din Constituția R.iei și art. 504 C.pr.civ., astfel încât nu se mai poate vorbi de inadmisibilitatea acțiunii, respectiv a apelului (f.33). Prin înscrisul intitulat „concluzii scrise"; depus la același termen de judecată, reclamanta apelantă și intervenientul apelant au arătat că în cazul în care instanța nu va accepta punctul lor de vedere să admită doar în parte apelul pârâtului numai cu privire la daunele morale, dar să mențină sentința primei instanței cu privire la restul capetelor de cerere întrucât art. 1 și art. 2 din L. nr. 2. nu au fost declarate neconstituționale. Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate și aapărărilor formulate C., în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele: În privința cererii intitulată „precizarea cadrului juridic"; prin care reclamanta și intervenientul au invocat ca temei juridic al acțiunii civile prevederile art. 998 C.civ., art. 5 C.E.D.O., art. 20 din Constituția R.iei și art. 504 C.pr.civ. astfel încât nu se mai poate vorbi de inadmisibilitatea acțiunii, respectiv a apelului, C. constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității, fundamentată pe prevederile art. 294 alin. 1 C.pr.civ. potrivit căruia, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. A., cererea introductivă de instanță a fost exclusiv întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile L. nr. 2., respectiv ale art. 5 alin. 1 lit.a din L. nr. 2., lege specială în materia condamnărilor cu caracter politic și a măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Niciodată în fața primei instanțe, în mod procedural, cu respectarea prevederilor art. 132 și art. 134 C.pr.civ., reclamanta și intervenientul nu și- au precizat cererea introductivă de instanță, prin schimbarea cauzei juridice a acesteia respectiv, prin indicarea ca temei juridic al cererilor lor, a prevederilor de drept comun ale art. 998-999 C.civ., art. 5 C.E.D.O., art. 20 din Constituția R.iei și art. 504 C.pr.civ., în loc de prevederile L. speciale nr. 2.. Pe cale de consecință, C. constată că instanța de fond a fost legal învestită cu o cerere de acordare a despăgubirilor întemeiată pe dispozițiile L. speciale nr. 2. astfel încât schimbarea cauzei juridice și a obiectului litigiului pentru prima dată în calea de atac a apelului, prin invocarea unui alt temei juridic al cererii, respectiv prevederile de drept comun ale art. 998- 999 C.civ., art. 5 C.E.D.O., art. 20 din Constituția R.iei și art. 504 C.pr.civ., contravine dispozițiilor imperative ale art. 294 alin. 1 C.proc.civ., intrând astfel sub incidența excepției inadmisibilității. Reclamanta și intervenientul și-au fundamentat cererile de chemare înjudecată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și demăsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;". Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al L. nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare: "Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: «a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»". Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate. Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele: „(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privindorganizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R.iei, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice. În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. D. urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptatereglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi. În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.-lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.]. Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei. Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, acondițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei). În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor L. nr. 24/2000. Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției. C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă. Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare laobținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă. Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată. Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. C. dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex- Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei). C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei. Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității. Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererilor reclamantei și intervenientului, de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 228 din 16 martie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge petitul privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale și, în consecință, înlătură din sentință dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamanta Ț. C. și către intervenientul I. E. a sumei de 120.000 EURO, în echivalent lei la momentul plății, cu titlu de daune morale cuvenite defunctului, menținând restul dispozițiilor din sentință și, totodată, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Ț. C. și de intervenientul I. E., în contra aceleiași sentințe. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 228 din 16 martie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge petitul privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale și, în consecință, înlătură din sentință dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamanta Ț. C. și către intervenientul I. E. a sumei de 120.000 EURO, în echivalent lei la momentul plății, cu titlu de daune morale cuvenite defunctului. Menține restul dispozițiilor din sentință. Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Ț. C. și de intervenientul I. E., în contra aceleiași sentințe. D. este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER, A.-A. P. C.-M. CONȚ A. A. M. Red.AAP/ Dact.H.C./6 ex./(...)/ J.fond:O.C.T..
| ← Decizia civilă nr. 1692/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2915/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
