Decizia civilă nr. 1913/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1913/R/2011
Ședința publică din data de 27 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. A. POP JUDECĂTORI : C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de revizuienții D. A. și D. S., împotriva deciziei civile nr. 6. din 01 februarie
2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimatul T. V.
Se constată că la data de (...), intimatul T. V., prin intermediul doamnei avocat A. R., a expediat prin poștă ". scrise";, prin care solicită respingerea recursului, menținerea în totalitate a hotărârilor pronunțate de către instanța de fond și instanța de apel și obligarea recurenților la suportarea cheltuielilor de judecată.
De asemenea, se constată că la aceste concluzii scrise intimatul a anexat următoarele înscrisuri : împuternicirea avocațială, din care rezultă că intimatul T. V. a împuternicit-o pe doamna avocat A. R. pentru redactarea și susținerea înscrisurilor depuse la dosar; chitanța care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 2.000 lei și copii de pe următoarele înscrisuri: un script întitulat "Observații și obiecțiuni ale intimatului la motivele de apel înaintate de apelanți la Tribunalul Cluj";; un script întitulat "Continuare la declarația de învinuit a lui C. G., consemnată în formularul tipizat, având seria A nr. 0354048"; și un script întitulat "Continuare la declarația de martor a d-lui D. A., consemnată în formularul tipizat având seria C nr. 0355339";, ambele declarații fiind luate în dosarul nr.
410/P/2010 al P.ui de pe lângă Curtea de A. T., precum și un script întitulat
"Rezoluție";, dată în (...) de către domnul procuror C. A. L. în dosarul nr.
410/P/2010 al P.ui de pe lângă Curtea de A. T., toate aceste înscrisuri fiind înregistrate la dosar în data de (...).
Se constată, totodată, că la data de 26 mai 2011, revizuienții recurenți, prin intermediul domnului avocat A. A., au înregistrat la dosar ". scrise";, prin care solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr . 6739/(...), pronunț ată de J udec ător ia Clu j - Napoca, în dosar civil nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată principală și conexă formulată de defuncta P. S. și continuată de D. A. și D. S., în contradictoriu cu pârâtul T. V., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.
3386/(...) de B. C. R. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 715/(...) de B. C. R. reclamanții D. A. și S. au fost obligați în solidar să-i plătească pârâtului T. V. suma de 1.384,67 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin cererea de revizuire înregistrată inițial pe rolul J. T., revizuienții D. A. și D. S., în calitate de moștenitori ai defunctei P. S., au solicitat instanței, în temeiul art. 322 pct. 5 C.proc.civ., revizuirea sentinței civile nr. 6., pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar civil nr. (...).
În motivarea cererii de revizuire revizuienții au arătat că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 322 pct. 5 C.proc.civ., întrucât, defuncta P. S. nu avea discernământ la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, aspect confirmat de adeverința medicală emisă de medicul G., precum și de adeverința medicală emisă de C. de P. „. P..
Judecătoria Timișoara, prin încheierea civilă pronunțată în ședința publică din (...), a admis în principiu cererea de revizuire și a dispus efectuarea unei expertize medico-legală care să aibă în vedere și actele noi depuse de către revizuienți, Judecătoria Timișoara reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 5 C.proc.civ.
Cauza a fost strămutată de la Judecătoria Timișoara la Judecătoria
Cluj-Napoca, prin încheierea civilă nr. 7. a Î. C. de C. și Justiție, fiind înregistrată pe rolul J. C.-N. sub nr. (...), la data de (...).
Prin sentința civilă nr. 6., pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. (...), s-a respins cererea principală, formulată de reclamanta P. S., în contradictoriu cu pârâtul T. V., precum și cererea conexă ce forma obiectul dosarului nr. 8086/Rj./2006, formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu același pârât.
Această sentință a rămas definitivă și, mai apoi, irevocabilă, prin respingerea apelului, respectiv a recursului, declarat de moștenitorii lui P. S., numiții D. A. și S.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3386/(...) de B. C. R. din T., numitele P. M. și P. S., în calitate de vânzătoare, au înstrăinat nuda proprietate, asupra cotelor de proprietate ale acestora, de câte ½ - a parte fiecare din imobilul înscris în CF nr. 15823 T., nr. top (...)4/5 și 16115/2, în favoarea pârâtului T. V., cu rezerva uzufructului viager, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 715/(...) de B. R. C., aceleași vânzătoare au înstrăinat pârâtului T. V. cota de câtre ½ - a parte fiecare din imobilul situat în T., str. Rahovei nr. 25 A, înscris în CF nr. 1727 Freidorf, nr. top 388-389-18/b. Reclamanta P. S. a solicitat constatarea nulității absolute a acestor contracte, formulând acțiunea atât în nume propriu, cât și ca moștenitoare a defuncților P. M. și P. Pavel, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 948 pct. 2, art. 953, art. 954 C. și ale Decretului-lege nr.
115/1938, coroborat cu Legea nr. 7/1996 însă, raportat la ansamblul probelor administrate - declarații de martori, raport de expertiză medico- legală -, nu rezultă nici lipsa discernământului defunctei P. M. și nici prezența unei erori obstacol, impunându-se deci respingerea acțiunilor.
În ceea ce privește cererea de revizuire, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că, deși este discutabilă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C.proc.civ., având în vedere că potrivit informațiilor furnizate de C. M. Dr. G., defuncta P. M. s-a prezentat întotdeauna la examinare însoțită de actualii revizuienți, totuși, prin încheierea civilă din (...), Judecătoria Timișoara a admis cererea de revizuire în principiu, iar prin încheierea de strămutare a cauzei Înalta Curte de
Casație și Justiție a menținut actele efectuate de Judecătoria Timișoara.
În ceea ce privește fondul cauzei, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut, raportându-se la probațiunea administrată în cauză, că nu este incident în speță niciun motiv de nulitate a celor două contracte de vânzare-cumpărare, dintre cele prevăzute de art. 948, art. 966, art. 967 sau art. 1303 C., impunându-se deci respingerea cererilor de constatare a nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Având în vedere existența unor dubii serioase cu privire la autenticitatea observațiilor din adeverința eliberată de dr. C. G., coroborat cu faptul că a doua zi după examinarea efectuată de acest medic, defuncta a fost examinată de medicul de familie, dr. L., care nu a decelat simptome psihice, nu a trimis cazul la psihiatru și a prescris doar tratament pentru hipertensiune arterială și bronșită cronică, precum și faptul că din evidențele Casei Județene de A. de S. T. rezultă că defuncta nu a beneficiat de rețete gratuite sau compensate de la C. Dr. C. G., și nu a fost luată în evidență ca fiind suferindă de A., coroborat și cu faptul că raportul de expertiză medico-legală întocmit de I. de M. L. T. cuprinde doar elemente cu caracter de generalitate, Judecătoria Cluj-Napoca a înlăturat aceste probe de la dosarul cauzei, apreciind că defuncta P. M. a avut discernământul diminuat, dar nu abolit.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., s-a statuat asupra cheltuielilor de judecată cuvenite pârâtului.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at apel, în ter men leg al, rev izu ienț ii
D. A. ș i S. , solicitând admiterea cererii lor de revizuire astfel cum a fostformulată.
T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 6. (.. .), pronunț ată în dos ar nr. (...) ,a respins ca nefondat apelul revizuienților, care au fost obligați la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului T. V., reținând în considerentele deciziei, în esență, aceleași argumente care au fost avute în vedere și de către Judecătoria Cluj-Napoca la pronunțarea soluției sale.
Împ o tr iv a dec iz ie i T .u i C. au d ecl ar at rec urs, în ter men leg al, rev izu ienț ii
D. A. și D. S. , solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a decizieirecurate, în sensul admiterii cererii de revizuire, cu consecința admiterii cererii principale și a cererii conexe formulate de către P. S.
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9
C.proc.civ., arătându-se că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, deși prima instanță a admis în principiu cererea de revizuire, stabilind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C.proc.civ., totuși a respins cererea.
Înscrisurile de care s-au prevalat revizuienții au existat la data pronunțării hotărârii, dar au fost descoperite ulterior, fiind necunoscute de către instanța de judecată în momentul aprecierii probelor, datorită faptului că revizuienții au fost în imposibilitatea obiectivă de a prezenta aceste înscrisuri instanței de judecată, întrucât, nu există nicio metodă prin care să se poată efectua o cercetare completă la nivel local sau central cu privire la dovezile/adeverințele medicale eliberate persoanelor fizice.
Aceste înscrisuri, arată recurenții, au un caracter determinant, fiind apte să conducă la pronunțarea unei soluții de către instanța de judecată, fiind evident caracterul hotărâtor al adeverinței emise de către C. de P. „. P., precum și adeverința emisă de către C. Dr. G., întrucât ele atestă faptul că la data încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare în speță numita P. M. a fost consultată de medici specialiști psihiatrii, constatându-se faptul că aceasta avea discernământul abolit.
Actele pe care se întemeiază cererea de revizuire au fost înlăturate în mod netemeinic și nelegal, atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, care a apreciat că cele două înscrisuri nu sunt în măsură a face dovada faptului că în speță este incidentă eroarea asupra naturii juridice a actului, deși caracterul hotărâtor al acestor înscrisuri a fost dovedit prin concluziile expertizei psihiatrico-legale efectuate în cauză, și care a stabilit că la data semnării actului în litigiu, P. M. a avut discernământul abolit, aceste concluzii diferind de cele consemnate în raportul de expertiză efectuat în primul ciclu procesual.
Adeverința eliberată de Dr. G. este singurul înscris medical care atestă starea de sănătate psihică a vânzătoarei P. M. în ziua semnării contractului, iar înlăturarea acestei adeverințe s-a făcut pe simpla motivare că există dubii cu privire la autenticitatea celor consemnate în cuprinsul ei, fără a se evidenția, care sunt aceste dubii.
Adeverința emisă de C. de P. „. P. confirmă diagnosticul stabilit în adeverința emisă de către Dr. G., însă prima instanță nu a făcut nicio referire la această adeverință, nici nu a înlăturat-o, dar nici nu a dat vreo relevanță informațiilor medicale reținute în cuprinsul ei.
La efectuarea expertizelor au fost avute în vedere un număr de 9 înscrisuri medicale, nu numai adeverința eliberată de către Dr. G., așa cum a reținut prima instanță.
Expertiza efectuată în cel de-al doilea ciclu procesual a fost întocmită de o comisie formată din 5 specialiști, reprezentând o probă pertinentă și relevantă raportat la obiectul cauzei, însă, cele două înscrisuri invocate, cât și expertiza, au fost înlăturate de la dosarul cauzei într-un mod netemeinic și nelegal.
În ceea ce privește analizarea pe fond de către instanța de apel a legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe, aceasta în mod greșit a apreciat că lipsa discernământului nu atrage concluzia că a avut ca efect împiedicarea formării actului juridic, în sensul că manifestările de voință ale părților nici nu s-au întâlnit, sub forma erorii asupra naturii juridice a actelor încheiate, care constă în aceea că una din părți crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte crede că încheie un alt act juridic.
Din probatoriul administrat în cauză și, în special, din cele două înscrisuri noi pe care revizuienții le-au invocat și pe care instanța de fond le- a înlăturat în mod netemeinic, reiese faptul că P. M. a avut, la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, discernământul abolit.
Mai mult, instanța de fond a susținut că, având în vedere că cei trei vânzători au încheiat cu T. Dumitru, T. E. și F. Sabina doar contracte de întreținere, nu se poate reține că aceștia au avut vreodată intenția de a încheia un astfel de contract și cu pârâtul intimat T. V., din acest punct de vedere susținerea instanței fiind complet eronată, pentru că tocmai datorită faptului că cei trei vânzători au încheiat numai contracte de întreținere și luând în considerare și boala de care cei trei sufereau, precum și prețul la care au vândut cele două imobile, instanța de judecată putea și trebuia să interpreteze că intenția celor trei vânzători a fost tocmai de a încheia astfelde contracte de întreținere, iar nu de vânzare-cumpărare, mai ales că una dintre vânzătoare, P. S., într-un moment de luciditate, a conștientizat cele întâmplate și a formulat cerere de chemare în judecată principală și conexă, prin care a solicitat anularea celor două contracte, deoarece există o eroare obstacol, părțile înțelegându-se să încheie un contract de întreținere, iar nu unul de vânzare-cumpărare, prețul convenit fiind atât neserios, cât și neachitat.
Pentru validitatea oricărui act părțile trebuie să aibă discernământ în momentul în care îl întocmesc și să nu existe vreo incapacitate legală sau naturală, iar dacă se dovedește că la momentul întocmirii actului juridic dispunătorul este lipsit de discernământ, instanța are îndatorirea să anuleze actul.
În speță, este prezentă cauza de nulitate absolută conform art. 948 C., întrucât voința celor trei vânzători a fost aceea de a încheia contracte de întreținere cu pârâtul T. V., iar nu contracte de vânzare-cumpărare.
Printr-un scr ip t in titul at „Concluz ii scr is e";, depuse l a dos ar ul c auze i
dup ă înch idere a d ezb ater ilor, p âr âtul in timat a solicitat respingerearecursului, menținerea în totalitate a hotărârilor instanței de apel și instanței de fond, cu cheltuieli de judecată în recurs (f. 54-59).
Recursul este nefondat.
Cu pr iv ire l a mo tive le de recurs pr in c are se cr itic ă ho tăr âr e a pr ime i
ins tanțe .
La termenul de judecată din data de (...) Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acelor motive de recurs prin care se critică direct în recurs sentința instanței de fond, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, excepție care urmează să fie admisă, în temeiul art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 282 alin. 1 C.proc.civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
În conformitate cu prevederile art. 299 alin. 1 C.proc.civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.
Din coroborarea celor două texte legale rezultă cu evidență faptul că hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorie sunt susceptibile de a fi atacate doar cu apel la tribunal, iar nu direct cu recurs la curtea de apel, un astfel de recurs apărând ca inadmisibil.
Drept urmare, Curtea constată că toate acele motive de recurs prin care se critică direct soluția instanței de fond sunt inadmisibile, prin prisma art. 282 alin. 1 și art. 299 alin. 1 C.proc.civ.
Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.
Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține și motive de netemeinicie, fără să facă exclusiv o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, axându-se practic pe o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate și o expunere a situației personale a unora dintre părțile contractante.
Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, dat fiind că, urmare a abrogării punctului
10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității motivelor de recurs de netemeinicie, invocată din oficiu de instanță, la termenul de judecată din data de (...), este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Cu privire la motivele de recurs de nelegalitate. În ceea ce privește motivele de recurs, afirmativ de nelegalitate, Curtea constată că acestea pot fi circumscrise în două categorii: o primă categorie vizează condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire; o a doua categorie vizează condițiile de nulitate absolută a celor două contracte atacate de revizuienți pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute. 1. Motivele de recurs de nelegalitate care vizează condițiile deadmisibilitate a cererii de revizuire. Deși motivele de recurs prin care se reiterează condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire au rămas practic fără obiect, raportat la faptul că Judecătoria Timișoara, prin Î. din ședința publică din data de (...) (fila 89 dosar fond /vol. I), a admis în principiu cererea de revizuire, iar intimatul nu a înțeles să atace cu apel, în condițiile art. 282 alin. 2 C. proc. civ., această încheiere, totuși, față de reiterarea lor expresă în memoriul de recurs, Curtea se vede nevoită să răspundă acestor motive de recurs, după cum urmează : Revizuienții și-au întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art. 322 pct. 5 C.proc.civ., invocând ca și înscrisuri doveditoare, în sensul pretins de acest text legal, două adeverințe medicale, una cu nr. 103/(...), eliberată de C. de P. „. P. (f. 8 dosar fond), și alta, nedatată, eliberată de C. Dr. G. (f. 9 dosar fond). Potrivit art. 322 pct. 5 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. În speță, însă, revizuienții au invocat ca temei juridic al cererii de revizuire prevederile art. 322 pct. 5 teza I C.proc.civ., susținând în motivarea cererii de revizuire că cele două adeverințe medicale întrunesc cerințele de înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un înscris, pentru a servi ca temei al unei cereri de revizuire fundamentată pe prevederile art. 322 pct. 5 teza I C.proc.civ., sunt, în esență, următoarele: Să fie vorba despre un înscris emis înainte de pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere și care să fi existat la data soluționării cauzei în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire. Să fie vorba despre un înscris deținut de partea potrivnică. Să fie vorba despre un înscris care nu a putut fi înfățișat instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. În legătură cu prima condiție, este de precizat faptul că, nu poate constitui un astfel de înscris doveditor în sensul art. 322 pct. 5 teza I C.proc.civ., înscrisul emis după pronunțarea hotărârii ce se atacă pe calea revizuirii. Nu poate constitui înscris doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 teza I C.proc.civ., nici actul de constatare a unei situații de fapt anterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar întocmit ulterior acestei hotărâri, deoarece un astfel de act nu întrunește cerința prevăzută de acest text legal, respectiv nu este un înscris doveditor reținut de partea potrivnică și care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Revizuientului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuientului, cât și a intimatului. Simplul fapt că revizuientul a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forță majoră care să-l fi împiedicat pe revizuient să și le procure în timpul procesului, respectiv, care să-l fi împiedicat să-l înfățișeze instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori pentru că respectivul înscris a fost reținut de partea potrivnică. Examinând întrunirea în speță a cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească un înscris doveditor, pentru a servi ca temei a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C.proc.civ., Curtea constată că cele două adeverințe medicale de care se prevalează revizuienții nu întrunesc cerințele prescrise de acest text legal. Astfel, adeverința eliberată de C. de P. „. P. a fost emisă abia în anul 2008, respectiv la data de 8 iulie 2008 (f. 8 dosar fond), după rămânerea irevocabilă a fondului cauzei, la data de 27 martie 2008. Adeverința eliberată de C. Dr. G. nu este datată (f. 9 dosar fond), însă, din rezoluția din (...), emisă de P. de pe lângă Curtea de A. T. în dosar penal nr. 410/P/2010 (f. 15-25 dosar recurs), rezultă faptul că această adeverință a fost eliberată la data de (...), deci după rămânerea irevocabilă a fondului cauzei, prin decizia nr. 338/(...) a C.i de A. T. Prin urmare, cele două adeverințe de care se prevalează revizuienții, nu au existat la data soluționării pe fond a cauzei în care s-a pronunțat hotărârea atacată prin prezenta cerere de revizuire. Neexistând la data respectivă, cele două adeverințe nu întrunesc nici celelalte două condiții impuse de art. 322 pct. 5 teza I C.proc.civ., respectiv, să fi fost deținute de partea potrivnică, adică de intimatul T. V., ori să nu fi putut fi înfățișate instanței care a soluționat fondul cauzei, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Curtea constată, așadar, că cele două adeverințe invocate de revizuienți ca înscrisuri doveditoare nu întrunesc cerințele prescrise de art. 322 pct. 5 teza I C.proc.civ., astfel încât, cererea de revizuire apare ca fiind inadmisibilă. În pofida neîntrunirii în cauză a condițiilor impuse de art. 322 pct. 5 teza I C.proc.civ., în mod inexplicabil, prin încheierea pronunțată în ședințapublică din (...) (f. 89 din dosarul J. T. - vol. I), Judecătoria Timișoara a încuviințat în principiu cererea de revizuire. Curtea constată, însă, că această încheiere a rămas irevocabilă, prin neatacarea ei cu apel de către pârâtul intimat, astfel încât, soluția de încuviințare în principiu a cererii de revizuire nu mai comportă niciun fel de alte discuții. Însă, raportat la motivele de recurs prin care revizuienții recurenți au criticat soluția recurată sub aspectul condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, Curtea a fost nevoită să răspundă acestor critici, în sensul celor anterior expuse. 2. Motivele de recurs de nelegalitate care vizează fondul cauzei. În ceea ce privește starea de fapt a cauzei, așa cum aceasta a fost stabilită de către instanțele de fond, prin raportare la interpretarea și aprecierea ansamblului probațiunii administrate în cauză, Curtea constată că, urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C.proc.civ., aceasta nu mai poate fi schimbată în recurs, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze la starea de fapt stabilită de primele două instanțe. Starea de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel a relevat faptul că în cauză nu există nicio cauză de nulitate absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, dintre cele prescrise de art. 966-967 și art. 1303 C., dar nici nu este prezentă eroarea obstacol, invocată de revizuienți, câtă vreme vânzătoarelor li s-au citit contractele, iar semnarea contractelor s-a făcut după citirea acestora și după ce s-a confirmat faptul că acestea corespund voinței lor, împrejurare atestată de către N. public autentificator, revizuienții neprocedând la înscrierea în fals împotriva constatărilor personale ale notarului. Este știut faptul că eroarea obstacol, numită și distructivă de voință, este cea mai gravă formă a erorii, constând în falsa reprezentare, fie asupra naturii juridice a actului ce se încheie - error in negatio -, fie asupra identității obiectului. În speță, însă, față de mențiunea inserată în contractele autentice a căror nulitate se solicită - aceea conform căreia vânzătoarelor li s-au citit contractele, iar semnarea contractelor s-a făcut după citirea acestora și după ce s-a confirmat faptul că acestea corespund voinței lor - mențiune care face dovada deplină până la înscrierea în fals, conform art. 1171 și urm. C. civ. - și față de împrejurarea că, în privința celor atestate de notarul autentificator , nu s-a recurs la procedura înscrierii în fals, Curtea constată că nu se poate reține în speță vicierea consimțământului vânzătoarelor prin eroarea obstacol. Nu este vorba nici despre o cauză ilicită sau nevalabilă, decurgând din aceea că prețul ar fi unul neserios, așa cum nefondat susțin recurenții, având în vedere următoarele: Condiția ca prețul să fie serios este formulată de art. 1303 C. civ., doctrina interpretând noțiunea de neseriozitate a prețului în sensul că acesta ar fi fictiv, nereal, în timp ce prețul serios este acela care este real, adică nefictiv. Detaliindu-se, în jurisprudența s-a reținut că prețul serios este acela care constituie o cauză suficientă a obligației luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării; ea depinde de existența unei proporții între prețul fixat de părți și valoarea reală a bunului vândut, fără a reclama însă o echivalență perfectă ( a se vedea în acest sens T. S., s. civ., dec. Nr. 1542/1973, în Repertoriu…, 1969-1975, pg. 127) După cum s-a statuat în jurisprudență, seriozitatea prețului implică o echivalență valorică relativă, raportată atât la valoarea lucrului vândut, cât și la subiectivismul părților, care sunt libere să aprecieze întinderea valorii lucrului la momentul vânzării (a se vedea în acest sens : Cas. I, dec. Nr. 581/1929, cu notă de V. Ș., în P. 1. T. S., s. civ., dec. Nr. 1640/1977, în Repertoriu….1975-1980, pg. 86; idem, dec. Nr. 831/1989, în Dreptul nr. 3/1990, pg. 64). Seriozitatea prețului rămâne, așadar, o problemă de fapt, instanțele de judecată putându-se pronunța în mod suveran asupra acesteia în raport cu circumstanțele cauzei. Este posibil ca prețul să fie serios, în sensul art. 1303 C. civ., dar să fie totuși inferior valorii sale reale. Neseriozitatea prețului nu trebuie însă confundată cu vilitatea lui (valoare mai mică decât cea reală), prima atrăgând nevaliditatea contractului, pe când cea de a doua nu, vilitatea prețului pune problema leziunii care, în dreptul civil român, nu este cauză de resciziune (anulare) a vânzării decât pentru minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă care a încheiat singur, fără încuviințarea reprezentanților săi legali, acte juridice pentru a căror validitate ne se cere și încuviințarea autorității tutelare. Eventuala neplată a prețului, în niciun caz nu echivalează cu lipsa cauzei și nu atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa cauzei, ci reprezintă o neexecutare a contractului, intervenind ulterior momentului încheierii contractului și putând fi invocată ca și temei al cererii de rezoluțiune a contractului, în condițiile art. 1365 C. civ., însă, exclusiv de către partea contractantă îndreptățită la a primi respectivul preț. În ceea ce privește așa-zisă lipsa de discernământ a defunctei vânzătoare P. M., aceasta, așa cum corect a stabilit instanța de fond, nu constituie un motiv de nulitate absolută a contractului, ci un motiv de nulitate relativă. Oricum, starea de fapt reținută de primele două instanțe relevă faptul că există dubii serioase cu privire la autenticitatea și veridicitatea observațiilor din adeverința eliberată de Dr. C. G., și că raportul de expertiză medico-legală cuprinde doar elemente cu caracter de generalitate, astfel încât acestea nu pot constitui o dovadă indubitabilă și irefutabilă în sensul că defuncta P. M. nu a avut discernământ la momentul semnării contractelor, chiar dacă, din cauza vârstei, este posibil ca discernământul să fi fost diminuat. Se constată, așadar, de către Curte, prin raportare la împrejurările de fapt ale cauzei reținute de primele două instanțe că în cauză nu este prezent niciun motiv de nulitate absolută a celor două contracte de vânzare- cumpărare, dintre cele prescrise de art. 948 și urm. C. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., rap. la art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. În temeiul art. 274 C.proc.civ., rap. la art. 1169 C., revizuienții recurenți vor fi obligați în solidar să-i plătească intimatului suma de 2.370,10 lei cheltuieli de judecată în recurs, din care 2.000 lei onorariu avocațial justificat prin chitanța de plată nr. 327/(...), aferent contractului de asistență juridică nr. 29/(...), iar 370,10 lei reprezentând cheltuieli de deplasare la instanță, sumă justificată prin bonul fiscal nr. 521/(...) (f. 51, 60, 61). PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienții D. A. și D. S., împotriva deciziei civile numărul 6. din 01 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Obligă pe numiții recurenți, în solidar, să plătească intimatului T. V. suma de 2.370,10 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 27 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. A. POP C.-M. CONȚ I.-D. C. A. A. M. GREFIER Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: C.Gligan Jud.apel: F.S.Bolchiș/D.Tatu
| ← Decizia civilă nr. 4483/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 153/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
