Decizia civilă nr. 1969/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1969/R/2011
Ședința publică din 1 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
T. D. - președintele Secției civile
M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. L., B. N., P. F. și M. I., împotriva sentinței civile nr. 89 din 1 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privindu-l și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Se constată că la data de 27 mai 2011, reclamanții-apelanți au depus la dosar, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
25 mai 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parteintegrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A,
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 3083/117 din 3 mai 2010 la
Tribunalul Cluj, reclamanții B. L., B. N., P. F. și M. I., l-au chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro plătibil în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale, pentru fiecare reclamant și 500.000 euro pentru decedatul B. A., la care sunt îndreptățiți în calitate de succesori, în baza art. 3 alin. (1) lit. e) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 89 din 1 februarie 2011 a T.ui C., s-a respins acțiunea civilă intentată de reclamanții B. L., B. N., P. F. și M. I. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice B.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit deciziei M.A.I nr. 239/1952, reclamanții au fost deportați din localitatea de domiciliu L., jud. Bihor, în localitatea P. Noi din județul Ialomița, restricția domiciliară fiind ridicată abia prin decizia M. nr. 6..
Cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care au fost declarate neconstituționale prin decizia C. C. nr. 1358 din 21 octombrie 2010, în considerentele căreia s-a reținut că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, care prevăd că în R.ia respectarea legilor este obligatorie, iar dreptatea este valoarea supremă.
Neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009, s-a stabilit avându-se în vedere că au același scop ca și art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, singura diferență constând în modalitatea de plată, adică o sumă globală în loc de prestații lunare.
De la momentul declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, acestea sunt suspendate de drept, iar după 45 de zile de la publicarea deciziei, textul legal și-a încetat efectele juridice, astfel că acțiunea reclamanților nu mai are temei juridic, pentru a se putea dispune acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. L., B. N., P. F. și M. I., solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, iar în subsidiar casarea hotărârii în vederea rejudecării cauzei de către instanța de fond.
În motivarea recursului, s-a susținut că sentința recurată este nelegală, deoarece la data de (...), reclamanții au fost deportați în baza deciziei M. nr. 239/1952, din localitatea de domiciliu comuna L., județul Bihor, în localitatea P. Noi din județul Ialomița.
Prin deportare, reclamanților le-a fost afectat grav dreptul la imagine, au fost excluși din viața socială a comunității, le-a fost îngrădit accesul la educație și la un loc de muncă mai bine remunerat.
Cele mai grave prejudicii au constat în dezumanizarea la care au fost supuși, defăimarea imaginii și a personalității în fața comunității, discriminarea negativă, lipsa egalității șanselor cu semenii lor, umilința continuă, sfidarea inteligenței și a caracterului, ținerea sub observație și urmărire până în anul 1989, interzicerea accesului la cultură și informare, îngrădirea posibilității de evoluție școlară și profesională.
Singura compensație oferită de S. R. a fost pensia primită conform
Decretului-lege nr. 118/1990.
Decizia C. C. nr. 1358/2010 nu poate fi aplicată cauzelor aflate pe rol la data pronunțării ei, ci doar acțiunilor înregistrate după publicarea ei în Monitorul Oficial; a proceda în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă.
Conform art. 16 alin. (1) din Constituție, se impune respectarea principiului egalității în fața legii, care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care în funcție de scopul urmărit, sunt diferite; principiul egalității și al interzicerii discriminării, este consacrat și de art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la C.
La data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, este aplicabilă pe tot parcursul procesului. În sprijinul acestor susțineri, au fost menționate dispozițiile art. 1 din Codul civil și ale art. 15 alin. (2) din C.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți a fost înregistrată la data de (...), iar dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 au fost suspendate începând cu data de 15 noiembrie 2010 și și- au încetat efectele începând cu data de 31 decembrie 2010, ca urmare a deciziei C. C. nr. 1358/2010.
Faptul că legiuitorul nu a intervenit până la data de (...), nu le este imputabil reclamanților și nu constituie un nou temei legal pentru ca acțiunea lor să fie respinsă.
Indemnizația primită în baza Decretului-lege nr. 118/1990, acoperă doar parțial prejudiciul suferit de reclamanți, în acest sens fiind deciziile pronunțate de C. de A. O. în dosarele nr. (...), nr. (...), nr. (...), nr. (...), nr. (...) etc.
Intimatul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare depusă la f.16, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Reclamanții au depus concluzii scrise la dosar, prin care au solicitat în principal admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar casarea ei în vederea rejudecării cauzei de către instanța de fond.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prin decizia M. nr. 239/1952, reclamanții au fost deportați din localitatea lor de domiciliu L., județul Bihor, în localitatea P. Noi, județul
Ialomița, restricția cu privire la domiciliul obligatoriu fiind ridicată prin decizia M. nr. 6..
Acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Prin decizia C. C. nr. 1358 din 21 octombrie 2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale.
Este adevărat că deportarea reclamanților pe timp de circa 4 ani, le-a cauzat acestora imense prejudicii materiale și traume morale prin dezrădăcinarea forțată din locul lor de baștină și stabilirea domiciliului obligatoriu în Câmpia Bărăganului, dar așa cum a reținut și prima instanță, temeiul juridic al acțiunii nu mai există după declararea lui ca neconstituțional.
Decizia C. C. nr. 1358/2010 nu este un act normativ, pentru a se pune problema neretroactivității ei, deoarece prin această decizie nu s-a adus o reglementare nouă, ci au fost declarate neconstituționale dispozițiile existente ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu consecința suspendării și apoi a încetării efectelor juridice după expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., conform art. 147 alin. (1) din Constituție.
Cererea reclamanților de obligare a S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice la plata despăgubirilor de câte 500.000 euro pentru fiecare, a rezultat dintr-o situație legală ce urma să se concretizeze la finalul procedurii judiciare pe care trebuia să o parcurgă.
Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, reclamanții nu aveau un „bun"; sau o „speranță legitimă"; în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, generate de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., pe care să îl prezerve sau să îl confirme prin declanșarea procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească pe care puteau să o execute cel mai devreme după momentul rămânerii ei definitive în apel, cale de atac desființată în prezent în această materie..
Întrucât decizia C. C. nr. 1358/2010 a intervenit anterior soluționării cererii reclamanților în mod irevocabil, caracterul ei erga omnes se impune și în prezenta cauză, situație în care instanța de judecată nu putea decât săconstate că raportul juridic de obligație legală dintre stat și reclamanți, a încetat.
Fiind vorba de o situație juridică obiectivă (legală) în curs de desfășurare facta pendentia, încetarea efectelor juridice ale dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 influențează numai efectele juridice care urmează să aibă loc după expirarea termenului de suspendare, respectiv a celui de 45 de zile prevăzut de art. 141 alin. (1) din Constituție, fără să aibă efect retroactiv asupra situațiilor juridice soluționate definitiv până la acel moment.
Reclamanții nu sunt discriminați în raport cu alte persoane aflate în aceeași situație, din prisma art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la C., deoarece tuturor li se resping acțiunile care nu au fost soluționate definitiv la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei C. C..
Faptul că în dosarele menționate ale C. de A. O. s-au pronunțat hotărâri în sensul admiterii acțiunilor de felul celei promovate de reclamanți, nu constituie o obligație pentru această instanță să procedeze la fel, întrucât practica judiciară nu este izvor de drept, iar sarcina de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, aparține Înaltei Curți de C. și Justiție, potrivit competenței sale, așa cum prevede art. 126 alin. (3) din Constituție.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat și la art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. L., B. N., P. F. și M. I., împotriva sentinței civile nr. 89 din 1 februarie 2011, a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2011.
Președinte Judecători Grefier
T.-A. N. T. D.-M. C. V. M. T.
Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex. Jud.fond.F. S.B.
| ← Decizia civilă nr. 2473/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3672/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
