Decizia civilă nr. 232/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 232/A/2011
Ședința publică din 11 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTOR
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții H. I. și H. P. și, respectiv de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C., împotriva sentinței civile nr. 470 din 21 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S.
A.
La prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanții-apelanți H. I. și
H. P., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 10 mai 2011, pârâtul-apelant a depus la dosar, prin registratura instanței, o completare a motivelor de apel. Se comunică un exemplar al acesteia reclamanților-apelanți.
Instanța învederează reclamanților-apelanți să depună la dosar dovada achitării diferenței aferente onorariului pentru expert în cuantum de 440 lei.
Reclamanții-apelanți arată că nu au plătit diferența aferentă onorariului pentru expert întrucât contestă decontul final al expertizei, arătând că în opinia lor, cuantumul acestuia este prea mare.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., arată că raportat la complexitatea raportului de expertiză, în opinia sa s-ar impune reducerea decontului final.
C., verificând încheierea de ședință din data de 13 aprilie 2011, constată că a încuviințat decontul final în cuantum de 940 lei, și pune în vedere reclamanților-apelanți să achite diferența aferentă onorariului pentru expert și să depună la dosar dovada achitării acestuia.
Reclamanții-apelanți solicită lăsarea cauzei la o strigare ulterioară pentru a achita diferența aferentă onorariului pentru expert.
C., încuviințează cererea formulată de reclamanții-apelanți și lasă cauza la o strigare ulterioară pentru ora 10.30.
La reluarea cauzei, la ora 10.30 se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind părțile.
Cauza este lăsată la a treia strigare.
La a treia strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reclamanții-apelanți H. I. și H. P., și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de
A. C.
Reclamanții-apelanți depun la dosar ordinul de încasare numerar nr. 2. din data de 11 mai 2011, emis de BCR SA, prin care se atestă achitarea diferenței aferente onorariului pentru expert în cuantum de
440 lei, în contul doamnei expert C. M.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat, sau excepții de invocat, C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reclamanții-apelanți solicită admiterea propriului apel așa cum a fost formulat în scris, și respingerea apelului formulat de pârâtul S.
Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul admiterii în parte a ambelor apeluri declarate în cauză. Consideră că apelul declarat de reclamanți este fondat în ceea ce privește obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2900 lei ce a fost confiscată, și care în urma efectuării raportului de expertiză dispus în cauză a fost actualizată. Apreciază că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea sumei de 760 lei reprezentând cheltuieli de judecată la care a fost obligat antecesorul lor prin cele două sentințe penale, întrucât prevederile art. 5 alin. (1) lit. b din Legea nr. 221/2009 se referă exclusiv la valori confiscate, în schimb, reclamanții-apelanți sunt îndreptățiți la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, apreciază că acesta este fondat doar în parte și solicită modificarea sentinței apelate în sensul înlăturării obligației statului la plata daunelor morale, ca efect al D. de neconstituționalitate nr. 1..
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 470 din 21 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții H. P. și H. I. în contradictoriu cu S. Român prin M. F. și în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților echivalentul în lei, la cursul din ziua plății a sumei de 90.000E., cu titlu de daune morale, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților, echivalentul în lei, la cursul din ziua plății a sumei de 2000 E. reprezentând daune materiale și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 142,8 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința nr. 4. pronunțată în dosar nr. 33/1955 de T. M. O., antecesorul reclamanților numitul H. R., a fost condamnat la 6 (șase) ani închisoare, corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de agitație publică, prev. deart. 327 al.3 C., art. 304 și art. 463 Codul Justiției M.e, din care a executat 1 an respectiv de la data de (...) și până la data de (...), fiind amnistiat prin D. nr.421/1955.
Antecesorul reclamanților a fost condamnat și prin sentința penală nr. 91/1960 de T. M. C., la 15 ani muncă silnică, cu confiscarea totală a averii, dispunându-se totodată confiscarea sumei de 2900 lei.
Condamnarea s-a făcut în baza art. 209 pct. lit.a C. f. 203.
Prin decizia nr. 272/18.oct.1964, pronunțată în dosarul nr.
264/1963, de T. S. al R., recursul declarat împotriva sentinței nr. l
91/1960, a fost admis iar hotărârea a fost modificată în parte, inculpatului H. R., reducându-se pedeapsa la 8 ani.
Executarea pedepsei a fost pusă în executare, în baza mandatului nr. 1.. octombrie 1963, H. R. fiind pus în libertate, la (...), ca urmare a grațierii restului de pedeapsă, conform D.ui nr. 176/1964.
La dosarul cauzei, s-a depus copia procesului - verbal de confiscare a bunurilor lui H. R.
Condamnările suferită de H. R. sunt considerate ca fiind condamnări de drept, în condițiile art. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Probele testimoniale administrate în cauză, au confirmat condițiile grele, în care inculpatul a executat detenția, precum și privațiunile suferite ulterior, punerii sale în libertate și consecințele acesteia asupra familiei.
În atare condiții, instanța a constatat că elementele răspunderii civile delictuale, instituite de dispozițiile art. 998 și urm. C.civ. și ale art. 48 al.3 din Constituția României, impun repararea de către S. Român prin M. F., a pagubelor suferite de reclamanți, cea ce presupune în principiu, înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii pe cât posibil, în situația anterioară a victimei, în speță a reclamantului.
Însă actualul cadru legislativ și nici chiar normele comunitare, nu prevăd modalitatea concretă de reparare integrală a daunelor morale, fie ele fizice sau psihice, întrucât plata unei sume de bani nu ar putea da o totală satisfacție în materia daunelor morale.
Repararea eventualului prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, lucru explicabil, prin natura neeconomică a respectivelor daune imposibil de a fi echivalate bănesc.
Acordarea unor sume de bani, nu ar putea avea decât un minim caracter compensatoriu de natură a permite victimei a-și alina consecințele faptei ilicite asupra persoanei sale.
Prin urmare, tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 90.000 euro cu titlu de daune morale, apreciind că această sumă reprezintă o satisfacție suficientă și echitabilă.
Referitor la plata despăgubirilor în valoare de 5000 E., în echivalent lei, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate, tribunalul a apreciat, că acestea pot fi acordate, în condițiile poziției estimate de către intimat în cuprinsul întâmpinării, anume aproximativ
2000 de E., poziție ce poate fi calificată, ca o achiesare, la pretențiile reclamanților.
În temeiul ar. 274 Cod proc.civ., pârâtul a fost obligată să plătească reclamanților 142,8 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții H. P. și H. I. și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
I. Reclamanții au solicitat desființarea în parte a sentinței tribunalului și rejudecarea cauzei și acordarea cuantumului majorat al despăgubirilor pentru daunele morale, precum și majorarea daunelor materiale, acordându-se și suma de 2900 lei actualizată și suma de 760 lei actualizată.
Reclamanții au arătat că suma de 90.000 euro acordată de instanța de fond față de suma solicitată de 750.000 euro reprezintă o reparație inechitabilă pentru prejudiciul creat antecesorului lor.
Arestarea și condamnarea tatălui reclamanților s-a răsfrânt negativ asupra familiei, afectând prestigiul și reputația acestora, copiii neputându-și continua studiile și fiind obligați să supraviețuiască în condiții de sărăcie greu de imaginat.
În ceea ce privește daunele materiale, reclamanții au arătat că au solicitat valoarea actualizată a sumei confiscate de 2900 lei prin sentința penală și cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 760 lei. Valoarea actualizată a sumei solicitate nu s-a stabilit în urma unei expertize contabile, însă tribunalul nu le-a pus în vedere apelanților necesitatea efectuării expertizei, nefiind respectate astfel dispozițiile art. 129 alin. 1 și 5 Cod proc.civ.
A.anții au apreciat că necesitatea efectuării unei expertize pentru stabilirea valorii actualizate este discutabilă în condițiile în care M. F. prin serviciul de contabilitate actualizează sumele pe care statul este obligat să le restituie. În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 3712 Cod proc.civ., reclamanții apreciind că această dispoziție legală permite executorului judecătoresc reactualizarea creanțelor. Reclamanții apelanți au arătat că pârâtul trebuie să fie obligat și la restituirea cheltuielilor de judecată în sumă de 760 lei, deoarece onorariile au fost achitate de condamnați, iar probele referitoare la achitarea acestor onorarii sunt greu sau imposibil de procurat. II. P. S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor materiale și modificarea sentinței cu privire la daunele morale, în sensul aplicării OUG nr. 62/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009. În ceea ce privește daunele materiale, pârâtul a solicitat respingerea acestei cereri, deoarece reclamanții trebuiau să facă dovada punerii în aplicare a măsurilor de confiscare a bunurilor mobile, iar în lipsa acestora, cererea era nefondată. S-a mai arătat că în mod nelegal instanța de fond a arătat că pârâtul a achiesat la pretențiile reclamanților. În al treilea rând pârâtul a solicitat modificarea sentinței și în privința cheltuielilor de judecată, întrucât în cauză nu poate fi reținută culpa S.ui Român. Prin întâmpinare formulată la apelul declarat de reclamați, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea apelului reclamanților. A fost invocat faptul că, prin decizia nr. 1358/(...) pronunțată de Curtea Constituțională dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, așa încât aceste dispoziții legale au rămas fără efecte juridice. Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingere apelului pârâtului ca nefondat. Prin decizia Curții Constituționale nr. 1354/2010 a fost declarat neconstituțional art. 1 pct. 1 și art. 2 din OUG nr. 6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009. În ceea ce privește decizia nr. 1., apelanții au invocat dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituție, arătând că termenul de 45 de zile nu a expirat, urmând ca P. să pună în acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea reține următoarele: Prin sentința penală nr. 91/(...) H. Roman, tatăl reclamanților a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, pentru crime de uneltire contra ordinii sociale, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 209 pct.2 Cod penal și s-a dispus confiscarea totală a averii personale. În temeiul art. 80 C. penal, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 2900 lei ridicată de la inculpat. Prin sentința penală nr. 44/1955 H. Roman a fost obligat la 6 luni închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică și obliga să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli de judecată. În apel s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru actualizarea sumei de 2900 lei ridicată de la antecesorul reclamanților și a sumei de 760 lei reprezentând cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale ale celor două hotărâri penale. Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară, suma de 2900 lei actualizată este de 1011,70 lei, iar suma de 760 lei actualizată este de 265,13 lei (f. 39-43). După cum rezultă din dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, statul este obligat să acorde despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare. Din sentința penală mai sus arătată, rezultă că antecesorului reclamanților i s-a confiscat suma de 2900 lei. Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri materiale în cuantum de 1011 lei reprezentând actualizarea sumei de 2900 lei, potrivit raportului de expertiză. În ceea ce privește acordarea sumei de 760 lei actualizată, reprezentând onorariu avocațial, curtea constată că dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009 se referă numai la acordarea despăgubirilorpentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare dacă aceste bunuri nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent în baza Legii nr. 10/2001. În D. nr. 1557/(...) în care s-a analizat constituționalitatea prevederilor art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile legale analizate nu pot fi modificate sau completate numai de legiuitor, astfel încât nu este permisă o interpretare extensivă a acestei dispoziții legale. Prin urmare, curtea interpretând dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 constată că nu poate acorda despăgubiri pentru alte bunuri decât cele confiscate prin hotărârea de condamnare. Or, cheltuielile de judecată solicitate de către reclamanții apelanți nu intră în categoria bunurilor confiscate și prin urmare nu se pot acorda despăgubiri materiale, după cum rezultă din dispoziția legală arătată. Reclamanții au criticat sentința pronunțată de tribunal și sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate pentru prejudiciul suferit de antecesorul lor, însă problema daunelor morale a fost invocată și în apelul pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și va fi analizată prin perspectiva dispozițiilor legale, precum și a deciziilor de neconstituționalitate admise, până la soluționarea apelului. Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost modificată prin OUG nr. 6. plafonând cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciu moral până la 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea și 5.000 euro pentru soțul/., descendenții de gradul I și 2500 euro pentru descendenții de gradul II. Prin D. nr. 1354/20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. II din OUG nr. 6., reținându-se de Curtea Constituțională că această ordonanță creează premisele unei discriminări între persoane, care deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine art. 16 alin. 1 din Constituție. De asemenea, s-a statuat că OUG nr. 62/2001, încalcă și principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2, întrucât se aplică și situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță și care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia. În 21 octombrie 2010 prin D. nr. 1. octombrie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, care stabilea posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. În esență Curtea Constituțională a arătat că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă existau două norme juridice, art. 4 din D.-lege nr. 118/1990 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 cuaceeași finalitate - acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate, existând o legiferare paralelă. Invocându-se art.14 din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă) care stabilește principiul „unicității reglementării în materie";, precum și de faptul că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite, s- a constatat că art. 5 lit.a din Legea nr. 221/2009, contravine dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 5 din legea fundamentală. Aceste decizii au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și după cum rezultă din art. 147 Constituție „dispozițiile din legi și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P. sau Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Dispozițiile Curții Constituționale prin care s-a constat neconstituționalitatea unor dispoziții sau acte normative sunt obligatorii și definitive, supuse unui regim legal, care le declară universal valabile cu efecte „erga omnes"; - după cum rezultă din dispozițiile art. 31 al. 1 din L.47/1992. Prin urmare aceste decizii sunt obligatorii pentru instanță și părți și în această cauză deoarece sunt opozabile tuturor. Termenul de 45 zile în care P. sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale, în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale - art.5 lit. a din Legea nr. 221/2009 - au rămas fără efecte juridice. Așadar în lipsa intervenției P.ui în vederea adoptării unor noi dispoziții legale compatibile cu Constituția, potrivit dispozițiilor art. 31 al. 3 din L. 47/1992, acțiunile întemeiate pe art. 5 lit. a Legea nr. 221/2009 au fost lipsite de fundament legal. Prin deciziile constituționale invocate, Curtea Constituțională nu a abrogat și nu a modificat dispozițiile legale supuse controlului, ci a împiedicat producerea efectelor juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale. În considerentele deciziei Curții Constituționale, s-a analizat dacă persoanele care aveau înregistrate acțiuni ar putea susține că aveau „o speranță legitimă"; la bun, cum a fost consacrată de jurisprudența C. Curtea Constituțională a considerat că reclamanții nu avea speranțe legitime în obținerea compensațiilor, deoarece dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al exercitării controlului de constituționalitate"; - cauza Slavos vs. Bulgaria. Fiind dezlegat și acest aspect de către Curtea Constituțională, instanțele ordinare nu mai au căderea să interpreteze „speranța legitimă";, în alt sens, dezlegările date de Curtea Constituțională fiind obligatorii. Chiar dacă D. nr. 1. a fost publicat în (...), acesta se aplică și proceselor în curs, întrucât efectele juridice ale unei decizii pronunțatede C. C. nu pot fi asimilate efectele unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție legală. Prin urmare curtea constată că este fondat apelul pârâtului în ceea ce privește petitul de acordare a daunelor morale. Ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 al. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, curtea constată nu mai există temeiul de drept în baza căruia să poată fi acordate despăgubiri morale, situație în care va fi admis în parte apelul pârâtului. P. a criticat sentința și sub aspectul acordării daunelor materiale, pentru bunurile mobile confiscate, arătând că reclamanții nu au probat existența și întinderea prejudiciului. Această critică nu este fondată, întrucât în probațiune a fost depusă hotărârea penală prin care s-a dispus confiscarea bunurilor mobile : 2 bivolițe, 2 oi cu miei și un porc, iar prin întâmpinare pârâtul a arătat că prețul de piață ale acestor bunuri mobile este de aproximativ 2000 euro. În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a apreciat că pârâtul a achiesat la despăgubiri pentru daunele materiale arătate în cuantum de 2000 euro și prin urmare nu se mai impunea suplimentarea probațiunii. P. a criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul cheltuielilor de judecată, învederând instanței că nu este în culpă procesuală. Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cheltuieli de judecată. În prezenta cauză a fost admisă acțiunea reclamanților, situație în care, în mod legal instanța de fond a dispus și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune. Împrejurarea că după pronunțarea sentinței a fost admisă excepția neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 22172009, este irelevantă din punct de vedere al obligării pârâtului la cheltuieli de judecată în fața instanței de fond. P. a fost obligat la cheltuieli de judecată, întrucât poziția procesuală a acestuia a fost de opunere la cererea reclamanților vizând acordarea daunelor morale. Pentru considerentele mai sus reținute, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., curtea va admite în parte apelurile declarate de reclamanții H. I. și H. P. și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge petitul de obligare a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 90.000 euro cu titlu de daune morale.Va obliga pârâtul să plătească reclamanților daune materiale în sumă de 1.011 lei reprezentând actualizarea sumei de 2900 lei confiscată. În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga intimatul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească apelanților suma de 940 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu expert. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite în parte apelurile declarate de reclamanții H. I. și H. P. și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că respinge petitul de obligare a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 90.000 euro cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 1.011 lei reprezentând actualizarea sumei de 2900 lei confiscată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă pe intimatul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească apelanților suma de 940 lei, cheltuieli de judecată în apel. D. este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 11 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. D. T. A. N. M. T. Red. T.A.N. dact. GC 6 ex/(...) Jud.primă instanță: D. T.
| ← Decizia civilă nr. 4915/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 70/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
