Decizia civilă nr. 3453/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3453/R/2011
Ședința publică din 6 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul formulat de reclamanții P. O. I., P. F. și P. V.-G., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 495 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 23 septembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată că prin ambele motive de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 495 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanții P. O.-I., P. F. și P. V.-G., S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de dislocare și fixare domiciliu obligatoriu la care au fost supuși reclamanții, începând cu data de (...).
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale formulată în temeiul art. 998 cod civil ca prescrisă și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 200 lei.
În considerentele acestei sentințe se reține, cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin M. F. publice, că aceasta este neîntemeiată. Pe de-o parte calitatea procesuală față de capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative rezultă din L. 2., iar pe de altă parte, față de capătul de cerere vizând despăgubirile în temeiul art. 998 C.civ, atâta timp cât se invocă răspunderea delictuală a statului, evident că pârâtul are calitate procesuală pasivă.
Sub aspectul fondului, față de capătul de cerere vizând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, instanța a reținut că așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, familia reclamanților a locuit în comuna V., județul Satu-M. unde aveau o gospodărie frumoasă, terenuri și construcții, anexe,animale utilaje agricole.
În baza Decretului 83/1949 familiei i s-au confiscat toate bunurile, membrilor familiei fixându-li-se restricții domiciliare și stabilindu-li-se domiciliul obligatoriu în localitatea T., județul C.
Potrivit adeverinței nr. P -138 din (...) a M.ui Justiției - D. instanțelor Militare, restricțiile domiciliare au fost ridicate la data de (...) în privința tuturor membrilor familiei.
Potrivit declarațiilor martorilor familia reclamantului a fost expropriată și strămutată datorită faptului că erau persoane înstărite și acestea erau considerate dușmani ai clasei muncitoare. Familia reclamantului nu avea niciun venit și și-au găsit cu greu un loc de muncă, fiind marginalizați datorită originii lor sociale.
Prin urmare, instanța a apreciat că în baza art.4 alin.2 din L. 2., față de aspectele menționate, că familia reclamanților a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cererea fiind întemeiată din acest punct de vedere.
Capătul de cerere referitor la acordarea unor despăgubiri morale a fost repins, reținându-se că potrivit art. 3 din Decretul 167/1958, acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani. Invocându-se ca faptă ilicită cauzatoare de prejudicii o condamnare nedreaptă, cu privire la termenul de prescripție în opinia instanței ar fi posibile mai multe soluții. Se poate considera că acesta începe să curgă la data condamnării sau la data eliberării - pentru suferințele provocate în cursul executării pedepsei - termenul fiind însă suspendat până în 31 decembrie 1989. Sau se poate considera că acesta începe să curgă la data de 31 decembrie 1989 când s-a schimbat regimul politic în R.ia.
Oricare dintre soluții ar fi îmbrățișată, este cert că termenul de prescripție s-a împlinit până la data introducerii acțiunii, 2 aprilie 2010.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în întregime, respectiv și cu privire la obligarea pârâtului la plata daunelor morale solicitate și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea recursului recurenții au arătat că dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale cauzate ca urmare a condamnărilor sau măsurilor cu caracter politic se poate naște numai dacărespectivele condamnări sau măsuri au fost anulate ca nedrepte, iar dacă acestea nu au fost anulate, este inadmisibilă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale cauzate, deoarece ele rămân în ființă și produc efecte ce exclud acordarea de daune morale. Dar, L. nr. 2. a introdus astfel de reglementări de anulare a efectelor condamnărilor și măsurilor administrative cu caracter politic, fiind înlăturate toate efectele, astfel că este înlăturat și efectul prescripției, fiind vorba în fapt de o repunere în termenul de prescripție.
Instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și în ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată solicitate, obligație care se impunea chiar și în situația în care reclamanților le-a fost respins capătul de acțiune privind acordarea daunelor morale, întrucât culpa procesuală în cauză aparține pârâtului.
Împotriva sentinței pronunțată de T. C. a declarat recurs și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților și exonerarea lui de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în privința constatării caracterului politic al măsurii administrative de dislocare și fixare de domiciliu obligatoriu la care au fost supuși reclamanții, nu s-a făcut dovada incidenței prevederilor Legii nr. 2..
Din analiza dispozițiilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. și art. 2 alin. 1 lit. a și e din OUG nr. 2., rezultă că legiuitorul a avut în vedere fapte care vizau în mod direct regimul comunist. P. administrate în cauză au dovedit că reclamanții au fost dislocați pentru că făceau parte din categoria moșierilor, faptă care nu poate fi apreciată că a avut vreunul din scopurile enumerate de art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Recurentul a mai invocat faptul că reclamanții au obținut despăgubiri în temeiul Decretului - lege nr. 118/1991, recunoscându-se astfel faptul că prin măsurile aplicate au fost prejudiciați.
În considerarea acestor motive, pârâtul a arătat că se impune respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, astfel că nu se justifică acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanții s-au opus admiterii recursului declarat de pârât, arătând că este real faptul că HCM
1154/1950 nu era în vigoare la momentul luării măsurii administrative, însă tocmai din acest motiv au solicitat constatarea caracterului politic al acestei măsuri. Faptul adoptării ulterior, unui act normativ care să dea acoperire legală măsurii ce urma să fie luate față de ei, confirmă temeinicia hotărârii instanței de fond.
Împrejurarea respingerii capătului de cerere privind despăgubirile materiale solicitate nu înlătură cererea lor de constatare a caracterului politic al măsurii administrative ce le-a fost aplicată ca lipsită de interes.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate, cererea lor este justificată, atât prin admiterea în parte a acțiunii, cât și prin inconsecvența S. R. în reglementarea dreptului de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale.
Examinând recursul declarat de reclamanți, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte și în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs invocat de reclamanți vizează cheltuielile de judecată la care au fost obligați prin sentința civilă atacată.
În urma dispariției temeiului legal al acțiunii prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., S. este în culpă procesuală, dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției Legii nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S. care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
În consecință, obligarea pârâtului S. R. la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată parțiale reprezentând onorariu avocat, în raport de capătul de acțiune admis, este nelegală, astfel că hotărârea pronunțată de instanța de fond va fi modificată în sensul că, în baza art. 274 Cod proc.civ., pârâtul va fi obligat să plătească reclamanților suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanței de la fila 154, reprezentând onorariu avocat.
Celelalte motive de recurs invocate de recurenți sunt nefondate, astfel că celelalte dispoziții ale sentinței recurate vor fi menținute, pentru următoarele considerente:
Urmare declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din
L. nr. 2., reclamanții și-au precizat temeiul juridic al acțiunii ca fiind art. 998 C. civil.
Cu privire la acest temei juridic în raport de care instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă, curtea reține următoarele:
Conform prev. art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite, prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât acest act normativ nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, est evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 Teza 1 din Decretul nr. 167/1958.
Așadar, în conformitate cu prev. art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958, reclamanții ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998-999 C. civil, în termen de 3 ani, termen care a început să curgă de la momentul în care reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Întrebarea care se pune în speță este aceea referitoare la momentul când reclamanții ar fi putut să promoveze acțiunea în justiție întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil, pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului ei.
În legătură cu acest moment, curtea apreciază că după data de (...) reclamanții erau liberă și puteau să se adreseze unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului ei, cu atât mai mult cu cât la data de (...) a fost adoptat Decretul - lege nr.
118/1990, act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată după 6 martie
1945, precum și a celor deportate în străinătate, la acel moment nemaiexistând nicio piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiată pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite de regimul comunist.
Chiar dacă acest act normativ nu conține nicio prevedere care să se refere expres la faptul că astfel de persoane, persecutate din motive politice se pot adresa instanței de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă a daunelor fizice și morale suferite, acest act normativ reprezintă un punct de pornire în a recunoaște că în perioada cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în R.ia au existat persoane persecutate din motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să li se recunoască anumite drepturi: vechime în muncă, etc.
Acceptând că reclamanții nu au înțeles să se prevaleze de această posibilitate datorită inexistenței unor prevederi speciale în conținutul acestui act normativ, curtea apreciază că reclamanții au avut deschisă calea unei astfel de acțiuni și din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R.iei, care consacră în art. 21 alin. 1 și 2 accesul liber la justiție, prin precizarea că „. persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime"; și că „nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept";.
Prin urmare, curtea constată că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă cel mai târziu din momentul publicării Constituției R.iei în Monitorul Oficial, că nu se pune problema repunerii în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, cerință care nu este îndeplinită, în cauză nefiind invocate niciuna din condițiile generale în materia repunerii în termenul de prescripție. I. că L. nr. 2. repune în termenul de prescripție ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice civile, așa cum rezultă din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional.
În ce privește recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 3 lit. b din L. nr. 221/209, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: Hotărârea C. de M. nr. 2., C. de M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, etc.
P. administrate de instanța de fond au confirmat că familiei reclamantului a fost strămutată și i s-a fixat domiciliul în T., începând cu data de (...), măsura fiind ridicată în data de (...) prin O. MAI nr. 7. (f. 18).
Conform art. 4 alin. 1 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
În baza Decretului nr. 83/1949, familiei reclamantului i s-au confiscat toate bunurilor, iar membrilor familiei li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în T.. Adoptarea ulterioară a HCM nr. 1154/1950, act normativ enumerat la art. 3 lit. b din L. nr. 2., confirmă legalitatea reținerilor instanței de fond prin care s-a constatat caracterul politic al măsurii abuzive luate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamanții P. O. I., P. F. și P. V.- G., împotriva sentinței civile numărul 495 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că obligă pârâtul la plata în favoarea reclamanților a sumei de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R. împotriva sentinței civile numărul 495 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...),
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
3 ex/(...)
Jud.primă instanță: M.T.
| ← Decizia civilă nr. 3545/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2912/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
