Decizia civilă nr. 1970/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 1970/R/2011
Ședința publică din 1 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDI
NTE:
JUDECĂ
TORI:
T.-A. N.
T. D.-președintele Secției civile
M.-C. V.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. N., precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., împotriva sentinței civile nr. 403 din 24 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 221/2009.
Se constată că la data de 31 mai 2011, reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 25 mai 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 403 din 24 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta D. N., împotriva pârâtului S. Român reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publiceși în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de S. I. V. prin sentința penală nr. 183/(...) pronunțată de T. M. C., la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani și a fost respinsă cererea formulată de reclamantă cu privire la daunele morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin S. penală nr. 183 din 17 martie 1950 pronunțată de T. M. C. tatăl reclamantei
S. I. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. IV Cod penal. De asemenea, a mai fost obligat la 5000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Legea nr. 221/2009 se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță infracțiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamantei se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din Legea nr.
221/2009, introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. a constatat că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.";
În cursul procesului reclamanta a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil.
Potrivit art. 998 cod civil „. faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara";, iar conform art. 999 Cod civil „. este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa";.
Se poate constata că, pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului va trebui să facă proba elementelor răspunderii juridice: prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta organelor persoanei juridice.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată, instanța a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamantă în anul 2010. Termenul de prescripție a început să curgă începând cu anul
1990, an în care a apărut și Decretul - Lege nr. 118/(...). Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Celelalte temeiuri de drept precizate de reclamant și anume mai multe
Rezoluții CE și Declarația de la V. nu au putut fi luate în considerare. Conform dreptului comunitar izvoarele primare sunt Tratatele, protocoale, iar izvoarele secundare sunt: regulamentul, directiva și decizia. Obligatorii sunt toate cele arătate cu precizarea că, tratatele cu protocoalele aferente și regulamentele sunt obligatorii fără transpunerea lor în sistemul de drept național.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta D. N. și pârâtul
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. G. a F. P. M..
I. Reclamanta D. N. a solicitat modificarea sentinței recurate și admiterea ei în totalitate cu plata cheltuielilor de judecată, potrivit dovezii fiscale anexate.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că la data promovării acțiunii, (...) dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 erau în vigoare, iar decizia C. C. nr. 1358/(...) nu poate fi aplicabilă acțiunilor înregistrate anterior publicării deciziei C. C. în Monitorul Oficial.
A aprecia altfel, ar însemna să se aplice un tratament distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, înfuncție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă. Acest aspect a fost statuat chiar de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, „respectarea principiului egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite";.
Pe de altă parte, legea aflată în vigoare la dat formulării cererii se aplică pe tot parcursul procesului, potrivit principiului neretroactivității legii civile, consacrat și de jurisprudența C. în cauza Blecic vs. Croația - 2006.
Recurenta a arătat că este îndreptățită la despăgubiri pe dreptul comun, câtă vreme a demonstrat că antecesorul său a fost victima unei condamnări cu caracter politic constatată de instanța de fond.
S-a mai arătat că în mod nelegal a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune precizată pe dreptul comun, deoarece prin apariția L. nr. 2., reclamanta a fost repusă în dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de măsurile abuzive luate de regimul comunist.
În ipoteza în care nu s-ar acorda despăgubiri recurentei chiar dacă s- a constatat că măsura condamnării dispuse față de tatăl acesteia este una cu caracter politic, s-ar încălca principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri definitive.
Recurenta a arătat că Legea nr. 221/2009 are un caracter de complinire și nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, contracarând considerentele deciziei C. C. nr. 1..
A fost invocată de asemenea, jurisprudența C. de A. O., care acordă despăgubiri și după publicarea deciziei C. C. nr. 1..
Au fost invocate, de asemenea, dispozițiile art. 41 din C., rezoluția nr. 1069 privind măsurile de lichidare a moștenirii fostelor regimuri totalitare comuniste din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.
6615/7 mai 1992, adresată C. de M., precum și rezoluția nr. 1481/1986 a
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în care se menționează necesitatea ca diferite țări din Europa Centrală și de Est să adopte măsuri de condamnare a crimelor regimurilor comuniste totalitare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate la fondul cauzei, în mod neîntemeiat acestea nu au fost acordate, atâta vreme cât acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și nu se află în cuplă procesuală pentru neadmiterea în totalitate a acțiunii, fiind incidente dispozițiile art. 274
Cod proc.civ.
II. S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea în totalitate a acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod nefondat instanța a reținut că măsura condamnării suferite de S. I. V. este condamnare cu caracter politic, deși din probele administrate nu a rezultat acest lucru.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Nu sunt fondate criticile potrivit cărora instanța de fond a aplicat retroactiv dispozițiile deciziilor prin care s-a declarat neconstituționalitatea art. 5 lit.a din Legea nr. 221/2009 , cu referire la cauze pronunțate de C. E..
Dispozițiile art.5 lit.a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. și D. nr. 1. de către Curtea Constituțională.
Deoarece dispozițiile declarate neconstituționale nu au fost înlocuite cu alte dispoziții legale care să fie în acord cu dispozițiile constituționale, curtea contată că în prezent dispozițiile mai sus arătate au rămas fără efecte și nu mai pot fi aplicate.
Efectele declarării neconstituționalității unui act normativ sunt asemănătoare cu efectele modificării, completării sau abrogării unei legi printr-o lege nouă, dar a pune semnul egalității între cele două situații este o gravă eroare. Verificarea legalității unei legi se face de către Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției. Potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1992(republicată) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, dar nu modifică sau completează prevederile supuse controlului de constituționalitate, pentru a respecta principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, dacă puterea legislativă nu a înlocuit dispozițiile legale declarate neconstituționale, aceste dispoziții își încetează efectele în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei C. C. în monitorul oficial, dacă în acest interval nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție potrivit art. 31 al. 3 Legea nr. 47/1992. Faptul că textul declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat nu se datorează intervenției legislativului, ci ca urmare a aplicării procedurii de verificare a constituționalității legii. Instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții legale ale acesteia, doar în situația în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond, în apel sau în recurs, în orice fază a litigiului după cum rezultă din dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În măsura în care legea sau dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale și publicate în Monitorul Oficial sunt de imediată aplicare, atât în procesul care a determinat sesizarea C. C., cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor, al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile declarate neconstituționale, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale.
Pe cale de consecință nu se poate invoca principiul neretroactivității legii civile, deoarece acest principiu este justificat tocmai de necesitatea limitării intervenției legislativului într-un proces pendinte.
Raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare „facta pendentia"; și din acest motiv i se aplică dispozițiile legale existente la data pronunțării hotărârii. La momentul pronunțării sentinței recurate dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu mai puteau produce efecte, tribunalul respingând în mod legal cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
S-a invocat neconcordanța ivită între aceste decizii ale C. C. și jurisprudența C. din perspectiva art. 6, art. 1 Protocolul 12 și art. 14 al
Convenției, precum și art. 1 al Primului Protocol adițional la C.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturilefundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne au dispoziții mai favorabile";.
Așadar, pentru a putea fi aplicate dispozițiile Convenției și jurisprudența acesteia, care împreună formează blocul de convenționalitate, trebuie ca o normă de drept intern, o lege internă să contravină dispozițiilor
Convenției.
Recurenta a invocat faptul că aplicarea deciziilor C. C. contravine principiilor consacrate de C. E. privind Drepturile și Libertățile fundamentale ale omului, fiind încălcat astfel art. 6, care impune respectarea principiului egalității părților în procesul civil, interzicând, în principiu, intervenția legiuitorului pe parcursul unui litigiu, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză.
Apreciem că nu s-a încălcat principiul egalității părților, întrucât în prezenta cauză nu a intervenit legiuitorul să abroge textul care permitea acordarea despăgubirilor. Imposibilitatea acordării despăgubirilor se datorează urmare a controlului de constituționalitate, nu ca urmare a intervenției legislativului, situație în care nu este incidentă jurisprudența
CEDO invocată.
Așadar, prima instanță în mod legal a respins acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamantei, întrucât aceasta nu putea să se sustragă ordinii constituționale și să aplice o dispoziție legală declarată neconstituțională, fără să-și depășească prerogativele.
În același sens a dispus și C. E. pentru Drepturile O. în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. Această cauză prezintă o situație similară prezentei acțiuni. Astfel, C. E. a statuat că în cazul în care o normă din dreptul intern a fost declarată neconstituțională, eventualele efecte negative, pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept.
Așadar, apreciem că atât raportat la legislația internă, cât și la jurisprudența C. E. mai sus invocată, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Recurenta reclamantă a invocat încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional C., arătând că noțiunea de bun privește atât bunurile actuale având o valoare patrimonială cât și situații precis delimitate, determinate potrivit dreptului intern corespunzătoare unor bunuri, cu privire la care cel îndreptățit poate avea o speranță legitimă la bun. C. constată că în considerentele Deciziei nr. 1., Curtea Constituțională a analizat dacă adoptarea art. 5 lit. a din Legea nr. 229/2009 poate constitui o „speranță legitimă"; (cum a fost consacrată de jurisprudența C. E. a D. O.), concluzionând că reclamanții nu au dobândit o „speranță legitimă"; invocând cauza Kopecky contra Slovaciei și cauza Slavov vs. Bulgariei. Având în vedere aceste statuări care sunt obligatorii pentru instanțele naționale, nu poate fi analizată „speranța la bun"; din altă perspectivă.
Apreciem că nu pot fi acceptate ca rezonabile considerentele privind aplicabilitatea dispozițiilor Deciziei nr. 1. numai litigiilor înregistrate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, întrucât mecanismul de constatare a neconstituționalității unor dispoziții legale nu poate fi asimilat cu adoptarea unei legi noi, care modifică, completează o lege. Astfel, nu se poate susține că se încalcă principiul neretroactivității prin aplicarea dispozițiilordeciziilor prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 lit. a, din
Legea nr. 221/2009 întrucât nu este vorba de o lege, și de intervenția legiuitorului în raporturi juridice aflate în desfășurare, astfel încât să existe o imixtiune a legislativului în actul de judecată.
Respingerea acțiunii s-a impus ca urmare a procesului de verificare a constituționalității unui act normativ, de către Curtea Constituțională, care asigură supremația Constituției în sistemul juridic normativ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată recursul reclamantei este fondat. Pârâtul se află în culpă procesuală deoarece prin întâmpinare poziția procesuală a acestuia a fost în sensul respingerii acțiunii. Apoi prin sentința pronunțată, instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de antecesorul reclamantei care în sine reprezintă o reparație morală, nepatrimonială curtea menținând aceste dispoziții ale sentinței.
Respingerea petitului privind daunele morale nu se datorează faptului că reclamanta ar fi investit instanța cu o acțiune nefondată ci datorită constatării neconstituționalității dispozițiilor legale mai sus arătate, care nu- i pot fi imputabile acesteia. Culpa în acest caz îi aparține pârâtului S. Român, care a edictat unui act normativ (ulterior declarat neconstituțional și a generat un val de procese care au implicat si cheltuieli judiciare importante pentru persoanele vizate de aplicarea L..
Prin urmare, curtea constată reclamanta a suportat cheltuielile legate de angajarea unui avocat situație în care în temeiul art. 274 C.Pr.Civ. pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei.
Recursul declarat de pârât este nefondat.
În definirea infracțiunilor săvârșite din motive politice legiuitorul a prevăzut în art. 2 din OUG nr. 214/1999 că sunt infracțiuni săvârșite din motive politice cele care au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii cultului personalității, terorii comuniste; militarea pentru democrație și pluralism politic, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până în (...).
Legea nr. 221/2009 stipula posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat unei persoane care a suferit o condamnare politică, iar pentru unele infracțiuni ope legis a stabilit legiuitorul că sunt condamnări cu caracter politic și implicit caracterul politic al condamnării nu trebuia constatat, deoarece persoanele îndreptățite aveau posibilitatea să-și realizeze drepturile beneficiind de despăgubiri. D. declararea neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit.a din Legea nr. 221/2009, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic nu mai beneficiază de o acțiune în realizare, însă prejudiciul moral suferit poate fi reparat parțial și prin faptul că printr-o hotărâre se constată caracterul politic al condamnării suferite în temeiul art. 111 C.Pr.Civ. .
Așadar despăgubiri materiale pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamantei nu mai pot fi acordate datorită declarării neconstituționalității art. 5 al.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 prin D. nr.
1358 a C. C., însă recunoașterea caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva acestuia este o reparație morală nepatrimonială pentru recurentă și o modalitate de recunoaștere a meritelor defunctului în lupta împotriva regimului totalitar.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. curtea va admite în parte recursul declarat de reclamanta D. N. împotriva sentințeicivile nr. 403 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica în parte și în consecință va obliga pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în sumă de
1500 lei în favoarea reclamantei D. N. și va respinge recursul formulat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamanta D. N. împotriva sentinței civile nr. 403 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte și în consecință obligă pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei în favoarea reclamantei D. N.
Respinge recursul formulat de pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. A. N. T. D. M. C. V.
G. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 725/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3125/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
