Decizia civilă nr. 600/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 600/R/2011
Ședința publică din 16 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N. M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.- N., împotriva deciziei civile nr. 5. din 23 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții C. A. și C. I., având ca obiect servitute.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 9 februarie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6496/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
Judecătoriei C.-N., s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. A. și C. I. împotriva pârâtului S. R. prin C. local C.-N..
S-a dispus instituirea unei servituți de trecere pietonală și auto pe o lungime de 8 metri și o lățime de 3 metri asupra imobilului proprietatea pârâtului înscris în CF nr. 1. C.-N., A+59, nr. topografic 14914/1/2, în favoarea imobilului proprietatea reclamanților înscris în CF nr. 1., A+1, nr. topografic 14915/1, conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea topografie, E. D..
S-a dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de servitute de trecere, stabilit în condițiile mai sus menționate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții C. A. și C. I. sunt proprietarii tabulari ai imobilului teren în suprafață de 774 mp, situat în municipiul C.-N., potrivit sentinței civile nr. 1., pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 6511/2005 și potrivit extrasului CF nr. 1. C.-N., imobilul fiind înscris sub A+1 cu nr. topo
14915/1.
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert E. D., imobilul mai sus arătat, proprietatea reclamanților, este situat în vecinătatea străzii A. V. din C.-N., zona pasajului de pe această stradă, iar datorită lucrărilor de construcție a acestui pasaj terenul în discuție nu mai are acces direct la stradă, existând o diferență foarte mare de nivel și scările amenajate pe trotuar pentru circulația pietonală. A mai arătat expertul că accesul la acest teren se poate face doar din stradă, pe la capătul scărilor amintite, pe o lungime de 8 m și lățime de 3 m, necesară accesului auto,peste terenul vecin de la vest, acest din urmă teren fiind înscris în CF 1. C.- N. A+59, nr. topo 14914/1/2, fiind proprietatea S.ui R., calea de acces indicată fiind cea mai scurtă și necesitând amenajări minime. A concluzionat expertul că imobilul reclamanților nu are acces direct la drumul public, iar accesul se poate asigura peste terenul cu nr. topo 14914/1/2 înscris în CF
1. C.-N..
Din extrasul CF nr. 1. C.-N. rezultă că asupra terenului cu nr. topo
14914/1/2 este proprietar S. R. cu titlu de expropriere, terenul fiind în administrarea C.ui local al M. C.-N..
La raportul de expertiză efectuat pârâtul S. R. a formulat de două ori obiecțiuni, solicitând instituirea unei alte variante de acces la terenul reclamanților, din strada T., fiind încuviințate de către instanță doar obiecțiunile formulate la data de (...).
E. a răspuns la primele obiecțiuni ale pârâtului, arătând că nu a propus varianta de acces dinspre strada T. deoarece diferența de nivel între această zonă și terenul reclamanților este mare existând un taluz de aproximativ 2 metri, înălțime ce face dificilă și costisitoare amenajarea accesului auto la terenul reclamanților. T., expertul a indicat și o a doua variantă de instituire a servituții de trecere pe o lățime de 3 m și lungime de
90 metri, toată lungimea reprezentând o alee și întinzându-se peste patru imobilele cu patru numere topografice diferite.
Față de toate cele mai sus expuse, instanța a concluzionat în sensul că terenul reclamanților înscris în CF 1. C.-N., A+1, nr. topo 14915/1, are regimul juridic al unui imobil fără acces/ieșire la calea publică, reclamând astfel instituirea unei servituți de trecere în vederea asigurării uzului și utilității acestuia. Ieșirea la calea publică urmează a fi asigurată pe drumul de acces cel mai scurt și în așa fel încât să producă fondului aservit o pagubă cât mai redusă, astfel cum stabilește art. 617 cod civil.
Așadar, instanța a dispus instituirea servituții de trecere în varianta I propusă de expert E. D., drumul de acces fiind în această variantă de 8 m lungime și 3 metri lățime, față de drumul de acces din varianta a II a ce are o lungime de 90 metri. Pârâtul nu a prezentat nici un motiv pertinent pentru care această variantă a drumului de acces nu ar putea fi instituită, neindicând instanței posibilele pagube ce le-ar avea de suportat în această ipoteză. Or, atâta timp cât între cele două variante de ieșire la calea publică pârâtul nu a prezentat o diferență de pagube de suportat, instanța a dispus instituirea servituții pe drumul de acces cel mai scurt de 8 metri și care necesită cheltuielile cele mai mici de amenajare. Mai mult expertul a arătat că cea de-a doua variantă a servituții de trecere presupune o diferență mare de nivel între terenuri precum și costuri mai mari, neexistând nici un impediment la faptul că servitutea se sfârșește în breteaua laterală a pasajului din strada A. V.
Pentru considerentele arătate, instanța, în baza art. 576 și urm. C.civ., a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C.
A. și C. I. împotriva pârâtului S. R. prin C. local C.-N..
În baza art. 22 și 24 din Legea 7/1996, a dispus intabularea în CF a dreptului de servitute de trecere, stabilit în condițiile anterior menționate.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 5./(...) a T.ui C. a fost respins ca nefondat apeluldeclarat de pârâtul S. R. prin C. local al municipiului C.-N. împotrivasentinței civile nr. 6496/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei
C.-N., care a fost păstrată în întregime.
A fost obligat apelantul să plătească intimaților C. A. și C. I. suma de
500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. E. D. rezultă că terenul în suprafață de 774 mp. cu nr. top. 14915/1, înscris în C.F. nr. 1. C., aflat în proprietatea intimaților reclamanți, nu mai are acces în stradă datorită lucrărilor de construcție a pasajului de pe strada A. V. E. a stabilit de asemenea că există o diferență foarte mare de nivel și scările amenajate pe trotuar pentru circulația pietonală. A.ul efectiv la teren se poate realiza doar pe la capătul scărilor amenajate pe trotuar pe o lungime de 8 m și o lățime de 3 m, necesară accesului auto peste terenul vecin spre V. T. vecin pe care se poate asigura accesul este înscris în C.F. nr. 1. C., sub A+59, cu nr. top.
14914/1/2 în favoarea S.ui R..
În cuprinsul raportului de expertiză întocmit de ing. D. M. în dosarul nr. 6511/2005 al Judecătoriei C.-N. s-a stabilit că terenul se învecinează la N. cu strada A. V., la Est cu teren ce aparține S.ui R. și pe care sunt edificate garaje particulare, la Sud cu terenul lui B. I., iar la V. cu terenul aparținând S.ui R.. Expertiza examinată a fost dispusă de instanță pentru identificarea terenului restituit în natură prin H. nr. 265/(...), emisă de C. județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, în vederea intabulării dreptului de proprietate.
Din analiza comparativă a planurilor de situație întocmite de cei doi experți, a rezultat că susținerile apelantului în sensul că ar exista și o altă posibilitate de asigurare a accesului la terenul care a devenit loc înfundat după restituirea în natură, nu au nici un fundament. Astfel, parcelele situate pe cele două laturi ale terenului intimaților se află tot în proprietatea S.ui R.. Mai mult, pe terenul situat pe latura estică a parcelei sunt edificate garaje, la care accesul se asigură în același mod.
În altă ordine de idei, expertul E. D. a argumentat, atât în cuprinsul raportului întocmit inițial, cât și prin răspunsurile la obiecțiunile apelantului pârât motivele avute în vedere la stabilirea variantei propuse. În ceea ce privește limita estică a terenului, expertul a arătat nu a propus această variantă, deoarece diferența de nivel între această zonă și terenul intimaților reclamanți este mare, existând un taluz de circa 1-2 m, înălțime ce face dificilă și costisitoare amenajarea accesului auto la terenul în cauză.
T. a apreciat că instanța de fond a optat corect pentru varianta nr. I din raport în condițiile în care potrivit variantei nr. II, servitutea de trecere ar fi de 3 m lățime și 90 m lungime până la strada C.
În consecință, tribunalul a constatat că varianta I propusă de expertul
E. D. pentru instituirea dreptului de servitute la parcela intimaților reclamanți asigură drumul cel mai scurt la calea publică și este de natură a produce pagube mai reduse fondului aservit, fiind în concordanță cu cerințele art. 617 C.civ.
Este de remarcat faptul că apelantul a invocat lipsa altor variante fără să precizeze care ar putea fi acestea, având în vedere poziționarea terenului
și vecinătățile acestuia. În același timp, prin poziția adoptată față de cererea reclamanților apelantul a ignorat faptul că accesul la garajele situate pe latura estică se asigură pe aceeași cale, susținere a reclamanților necontestată, cum de altfel nu a fost contestată nici afirmația acestora însensul că terenul a devenit loc înfundat după restituirea în natură a parcelei.
Raportat la cele expuse, tribunalul a apreciat că sunt nefondate criticile examinate.
În ceea ce privește critica vizând neacordarea despăgubirilor la care face trimitere art. 616 teza finală C.civ., tribunalul a constatat că în cursul soluționării cauzei la instanța de fond pârâtul nu a formulat o asemenea cerere. Din textul legal menționat nu rezultă că problema despăgubirii ar trebui să fie soluționată de instanță din oficiu. Mai mult, acțiunea pentru despăgubire este prescriptibilă, sens în care dispune expres art. 619 C.civ.
În lumina considerentelor expuse, criticile apelantului au fost apreciate ca nefondate, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., apelul pârâtului respins, iar în baza art. 274 Cod proc.civ., apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 500 lei, culpa procesuală a acestuia fiind dovedită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul recurent C. local al municipiului C.-N. prin P., solicitând, în principal, casarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză, iar in subsidiar, admiterea recursului si modificarea deciziei.
În motivarea recursului, se arată că așa cum reiese si din actele depuse la dosarul cauzei, terenul în favoarea căruia se dorește a se institui servitutea de trecere este înscris sub nr. top 14915/1.
Instanțele de fond și apel nu au ținut seama de obiecțiunile formulate în două rânduri de către instituția pârâtă. În acest sens, expertul ar fi trebuit sa propună mai multe variante de trecere înspre imobilul aflat în proprietatea reclamanților, si nu neapărat peste terenul aflat în proprietatea S.ui R.. Este de notorietate faptul ca terenurile aflate în proprietatea acestuia sunt în marea lor majoritate revendicate în temeiul legilor de retrocedare.
Mai mult decât atât, varianta finală acceptată de către instanțe, respectiv varianta I din expertiza tehnică în specialitatea topografie a d-lui D. E. traversează un trotuar, aflat în domeniul public al S.ui R., care apoi ajunge în str. A. V., aproape de o intersecție, periclitând si siguranța circulației în zona respectivă.
In situația în care instanța de recurs consideră ca totuși aceasta este cea mai oportună variantă de acordare a dreptului de servitute, pârâta insistă ca aceasta sa fie doar pietonală, dar, in opinia pârâtei, expertiza in cauza este deficitar întocmită, fiind incompleta, expertul urmând a propune si alte variante de servitute.
In ceea ce privește servitutea de trecere auto recurentul arată că aceasta nu este obligatorie instituirea acestui gen de acces, depinzând de realitățile faptice din teren, de posibilitatea efectivă a realizării acesteia, in condiții legale.
Prin expertiza efectuata in cauză, nu s-a făcut niciun fel de evaluare a terenului aparținând S.ui R., în vederea acordării unei despăgubiri în favoarea acestuia, în calitate de proprietar al fondului aservit, în conformitate cu prevederile art. 616 Cod Civil, de care chiar reclamanții s-au prevalat.
A. era soluția de urmat, chiar în lipsa unei cereri reconventionale în acest sens, întrucât textul legal este fără echivoc, prevăzând pentru trecereareclamată obligația corelativă a despăgubirii în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Astfel, "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-1 despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona",
Aceste prevederi, precum si cele ale art. 618 Cod civil, sunt destinate să diminueze paguba provocată fondului aservit căruia i se impune o sarcină care duce la știrbirea dreptului proprietarului, chiar dacă aceasta reprezintă unica soluție pentru folosirea locului înfundat.
Ca urmare, la stabilirea concreta a drumului de trecere, trebuie sa se tina seama, in aceeași măsura, de interesele obiective si subiective ale proprietarului fondului aservit ca si de nevoia celui care reclamă trecerea, pentru ca numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituții si respectarea sa de bună voie.
Pe de alta parte, spre deosebire de alte servituți legale, servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul fondului aservit fiind îndreptățit să primească, de la proprietarul fondului înfundat, despăgubirea menționată, care, în speță, reprezintă numai echivalentul terenului de folosință căruia proprietarul ar fi lipsit prin realizarea drumului.
Despăgubirea va trebui sa fie just calculată, echivalentul terenului luat din folosința proprietarilor însemnând folosința la prețul de circulație.
N. nu se opune unei despăgubiri în natură, prin schimb de terenuri, daca părțile cad de acord, în acest sens, și schimbul s-ar realiza cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Reclamanții intimați nu au formulat întâmpinare, însă la termenul de judecată din (...) prezenți fiind în instanță, au învederat faptul că într- adevăr, drumul pe care se solicită instituirea dreptului de servitute este un trotuar, însă acesta constituie cale de acces la drumul public, atât pietonal, cât și auto și pentru alți proprietari de imobile, situate în zonă care la rândul lor, sunt nevoiți să iasă la calea publică (str. A. V.), atât pietonal, cât și auto, astfel încât nu ar fi singurii care ar avea un astfel de acces.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente, în completarea celor corect și pertinent reținute de instanțele de fond, care nu vor mai fi reluate.
T. pentru care reclamanții solicită instituirea dreptului de servitute le- a fost restituit acestora în baza hotărârii nr. 265/(...), emisă de J. C., C. J. pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamanții intabulându-și dreptul de proprietate în CF.
La data restituirii terenul avea acces la calea publică - str. A. V. - însă, ulterior pârâtul a executat lucrări de consolidare în zonă, a ridicat un zid de beton, astfel încât în prezent terenul constituie loc închis.
Ridicarea acelui zid de consolidare nu poate fi reținut ca un act culpabil în sarcina pârâtului, întrucât lucrările de consolidare erau necesare infrastructurii M. C.-N., însă în mod cert reclamanții în baza dispozițiilor art. 616 C. civil, pot reclama o trecere la calea publică peste terenul învecinat pentru exploatarea imobilului proprietatea lor.
Instanța de apel a analizat nu doar expertiza judiciară efectuată în prezenta cauză, ci și expertiza efectuată cu ocazia soluționării litigiului, având ca obiect intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 774 mp, restituit în temeiul Hotărârii nr. 265/1997.
Coroborând concluziile ambelor rapoarte de expertiză prin analiza comparativă a planurilor de situație, corect a statuat instanța de apel că varianta aleasă de prima instanță pentru instituirea dreptului de servitute la imobilul proprietatea reclamanților corespunde optim cerințelor art. 617 C. civil, constituind drumul cel mai scurt la calea publică și de natură a produce pagube reduse fondului aservit.
Argumentul principal invocat de pârât este faptul că imobilul fond aservit traversează un trotuar aflat în domeniul public al S.ui R., stabilirea servituții de trecere auto periclitând siguranța circulației în zona respectivă.
Susținerea potrivit căreia imobilul pe care s-a instituit dreptul de servitute în favoarea reclamanților face parte din domeniul public, fiind trotuar, nu este reală.
După cum reiese din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe și din schița anexă (f. 53, 56 dosar fond), servitutea de trecere în varianta aleasă de către instanțele de fond este instituită peste terenul proprietatea pârâtului înscris în CF nr. 1. C., nr. top 14914/1/2.
Așa cum se poate observa pe schița anexă, servitutea de trecere este stabilită pe o porțiune a acestui imobil proprietatea privată a pârâtului,
până la trotuar ( porțiunea hașurată cu portocaliu pe schiță).
Peste trotuarul care constituie într-adevăr domeniul public, reclamanților nu li s-a stabilit drept de servitute, întrucât, odată ajunși la trotuar, trecând peste porțiunea pe care li s-a stabilit dreptul de trecere, reclamanții sunt deja la calea publică. Folosirea trotuarului de către reclamanți urmează să se facă în același mod în care acesta este exploatat de către toți ceilalți proprietari ai imobilelor aflate în zonă.
Evident că exercitarea dreptului de servitute auto conferit reclamanților va implica traversarea de către aceștia atât a porțiunii pe care s-a instituit dreptul de servitute în favoarea lor, cât și a trotuarului, pentru a ajunge la stradă (A. V.).
Însă, acesta este modul în care și ceilalți proprietari ai imobilelor situate în zonă ies cu autovehiculele la stradă - prin trecerea peste trotuar.
Exercitarea dreptului de servitute auto în acest mod - singurul posibil în actuala infrastructură a municipiului C.-N. - implică deplina responsabilitate a reclamanților, în sensul de a nu periclita circulația în zona respectivă, orice eventuală faptă culpabilă produsă urmare a neglijenței acestora, urmând a fi asumată de ei.
Pentru aceste considerente, toate motivele vizând nelegalitatea hotărârii sub aspectul greșitei alegeri a variantei de stabilire a servituții, atât din perspectiva faptului că ar fi existat și alte posibilități de instituire a dreptului, cât și din cea a faptului că fondul aservit desemnat de instanțele de fond este domeniu public, urmează a fi înlăturate ca nefondate.
Nici motivul privind greșita neacordare a unei despăgubiri în favoarea pârâtului în proporție cu pagubele ocazionate fondului aservit, nu este fondat.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, această despăgubire nu poate fi acordată din oficiu proprietarului fondului aservit, formularea unei atare cereri în despăgubire fiind supusă principiului disponibilității părților în procesul civil.
Pentru a putea beneficia de aceste despăgubiri, în prezentul cadru procesual pârâtul trebuia să formuleze în fața primei instanțe o astfel de cerere. A. solicitare pârâtul a formulat-o pentru prima dată în apel, în cauzăfiind incidente dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod proc.civ., potrivit cărora în apel nu se pot face alte cereri noi.
Prin urmare, în mod corect instanța de apel a respins această cerere formulată pentru prima dată în calea de atac.
Pentru toate aceste considerente, constatând că toate motivele invocate în recurs sunt nefondate, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul promovat de pârât va fi respins ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului C.-N. împotriva deciziei civile nr. 5./(...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER T. D. T. A. N. M. C. V. M. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Japel: E. Litus, M. Oncică S.
← Decizia civilă nr. 3665/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 737/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|