Decizia civilă nr. 4739/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4739/R/2011
Ședința 17 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
J.ECĂTOR: A. A. C.
J.ECĂTOR: ANA I. G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții D. C. și D. K. împotriva deciziei civile nr. 106 din 28 aprilie 2011 a T.ului Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți D. C. și D. K., avocat F. Dan, cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâtului intimat D. N., avocat A. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 10 noiembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat D. N., întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamanților recurenți.
La data de 14 noiembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâților intimați R. A. și R. A., întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanții părților.
Reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 45,5 lei și 1,5 lei timbru judiciar. A. că nu solicită acordarea unui termen pentru lecturarea întâmpinării.
C. pune în vedere reprezentantului reclamanților recurenți că are de achitat o diferență de taxă judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei și 3 lei timbru judiciar.
Reprezentantul reclamanților recurenți se obligă ca până la închiderea dezbaterilor să depună la dosar diferența de taxă judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei și 3 lei timbru judiciar.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii apeluluiastfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în toate cele trei grade de jurisdicție.
A. că, atât în cuprinsul sentinței de la fond, cât și în cuprinsul deciziei de apel, nu există nicio argumentație cu privire la respingerea acțiunii în revendicare și cu privire la analizarea condițiilor de admisibilitate a acțiunii în revendicare, respectiv calitatea de proprietari a recurenților, compararea titlurilor și faptul că o suprafață de 25 mp este utilizată de către intimatul D. N.
O soluție în concordanță cu dispozițiile art. 480 și următoarele C. civil coroborate cu dispozițiile art. 32 din Legea 7/1996 ar fi în primul rând de a admite integral acțiunea recurenților în revendicare și, în cel mai rău caz, dacă instanța apreciază că nu este posibilă admiterea în totalitate, se putea aprecia o reducere proporțională în mod egal a suprafețelor de teren deținute de recurenți și de intimatul D., respectiv cu jumătate pentru fiecare din cei 19 mp, care faptic nu există.
La întrebarea instanței, reprezentantul reclamanților recurenți arată că vechea linie de hotar nu a fost dovedită fără echivoc.
Reprezentantul pârâtului intimat D. N. solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
În mod corect a stabilit prima instanță linia de hotar pe baza folosinței părților, cu atât mai mult cu cât nici în apel apelanții reclamanți nu au dovedit ca vechiul hotar nelitigios dintre părți a fost altul decât cel determinat în anexa I a raportului de expertiză pe baza modului de folosință a terenurilor.
În opinia sa, linia de hotar dintre cele două proprietăți a fost stabilită încă din anul 1966, lucru confirmat și de către martorul audiat în cauză și recunoscut de către reclamantul recurent.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4612/(...) a J.ecătoriei B. M., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților R. A., R. A. A. și C. A. E., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții D. C. și D. K.împotriva pârâților D. N., R. A., R. A. A., C. A. E. și M. B. M. R. prin P. și s-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea reclamanților, situat în B. M., strada P., nr. 45, județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 3364 B. M., nr. topo. 1540/74 și terenul proprietatea pârâtului D. N., situat în B. M., strada P., nr. 39, județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 2612 B. M., nr. topo.
1540/73, pe aliniamentul materializat de punctele 12-13 conform anexei grafice nr. 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în data de (...) de expert tehnic judiciar Ș. O., ce face parte integrantă din sentință, s-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea reclamanților, situat în B. M., strada P., nr. 45, județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 3364 B. M., nr. topo. 1540/74 și terenul proprietatea pârâtului M. B. M., aflat în folosința pârâților R. A., R. A. A. și C. A. E., situat în B. M., strada P., nr. 47, județul Maramureș, înscris în C.F. nr. 2561 B. M., nr. topo. 1540/(...)/3/2 și
1540/29/1, pe aliniamentul materializat de punctele 3-10-11 conform anexei grafice nr. 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar Ș. O. la data de (...) și s-a respins cererea reclamanților privind revendicarea terenurilor în suprafață de câte 14 mp fiecare.
Starea de fapt
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit înscrierilor din CF 3364 B. M., nr. topo 1540/74, coroborate cu mențiunile din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar, reclamanții D. C. și D. E. sunt proprietarii imobilului situat în B. M., strada P. nr. 45, în natură casă de locuit și teren în suprafață de 360 mp înscrise în CF 3364 B. M. cu nr. top. 1540/74. Titlul reclamanților îl constituie contractul de cumpărare din data de 9 martie 1962, autentificat sub nr. 1052/1962.
Pârâtul D. N. este proprietarul fondului învecinat situat în B. M., strada P. nr. 39, înscris în C.F. nr. 2612 B. M., nr. topo 1540/73, în suprafață de 324 mp. A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza certificatului de moștenitor nr. 6. eliberat în dosarul nr. 104/2004 de notar public P. B., după defuncta Babici Florica și urmare a încheierii actului autentic de partaj imobiliar nr. 2289/2005, autentificat de notar public M. Firizan.
Conform înscrierii din C.F. nr. 2561 B. M., asupra imobilului cu nr. topo 1540/29/a, nr. 1540/30 la poziția B26 este intabulat dreptul de proprietate al S. Român cu privire la terenul în suprafață de 364 mp, iar asupra construcției edificate pe nr. topo dezmembrat 1540/30/1 s-a înscris dreptul de proprietate al pârâților R. A., R. A.-A. și R. A. E., la pozițiile B31,
32, 33, cu titlu de drept moștenire.
În data de (...) pârâta C. (fostă L.) A. E. a donat conform contractului autentificat sub nr. 156 de notar public Cardoș Steluța, cota sa de 3/8 parte din imobil, către pârâta R. A.-A. I. casă de locuit are nr. administrativ 47 de pe strada P. din B. M..
Caracterul limitrof al proprietăților nu a fost contestat de către părți. Instanța de fond a mai reținut că raportul de expertiză efectuat în cauză de ing. Ș. O. a relevat faptul că reclamanții folosesc terenul de natură curți+construcții situat în B. M., strada P. nr. 45, îngrădit parțial cu gard, în suprafață de 332 mp față de suprafață evidențiată în CF nr. 3364 B. M., de
360 mp aferentă nr. topo 1540/74, iar terenul folosit de pârâtul D. N. are o suprafață de 330 mp, este îngrădit pe toate laturile cu gard, pârâtul fiind întabulat în CF nr. 2612 B. M., nr. topo 1540/73 în suprafață de 324 mp.
A reținut judecătoria, tot pe baza raportului de expertiză, că terenul folosit de pârâții R. și L. este parțial îngrădit, are o suprafață de 536 mp., iar proprietarul parcelelor de teren înscrise în C.F. nr. 2561 B. M., nr. topo
1540/30/1 în suprafață de 100 mp, nr. topo 1540/30/2 în suprafață de 69 mp și nr. topo 1540/29/a în suprafață de 364 mp ( în total 533 mp), este S.
Român.
Pârâții R. A., R. A.-A. și L. A.-E. au dobândit prin moștenire dreptul de proprietate asupra casei de locuit situate în B. M., strada P. nr. 47 și sunt titulari ai folosinței asupra terenului aflat în proprietatea S. Român, calitatea lor procesuală pasivă fiind justificată în cauză în aceste limite, raportat la faptul că acțiunea în grănițuire, dat fiind scopul ei, nu este obligatoriu a fi promovată doar împotriva proprietarului unui teren.
J.ecătoria a constatat că parcelele de teren cu nr. topo 1540/73 cu suprafața de 324 mp și cu nr. topo 1540/74 cu suprafața de 360 mp provin în urma dezmembrării realizate în anul 1925 din parcela mamă cu nr. topo
1540/28 înscrisă în CF nr. 2612 B. M. cu suprafața de 719 mp., însă suprafața însumată a celor două numere topo rezultate în urma dezmembrării este mai mică cu 35 mp decât suprafața parcelei mamă. Raportul de expertiză a evidențiat faptul că această parcelă are doar o suprafață de teren de 665 mp, prin cumularea parcelelor dezmembrate ar rezulta 684 mp, iar scriptic avea o suprafață de 719 mp.
Expertul a concluzionat că parcela de teren inițială, cu nr. topo
1540/28, nu putea avea decât o suprafață de 665 mp. și a stabilit granițele dintre terenul proprietatea reclamanților și cel proprietatea pârâtului D. N. pe aliniamentul materializat pe punctele 12-13, iar cu pârâții R. și C., pe aliniamentul materializat pe punctele 3-10-11 din anexa nr. 1 la raportul de expertiză, având în vedere suprafețele de teren folosite de părți raportat la suprafețele de teren înscrise în C.F.
Instanța de fond a apreciat că linia de hotar dintre parcelele aflate în proprietatea, respectiv folosința părților din proces nu poate fi determinată după alte criterii decât cel al folosinței, dată fiind neconcordanța dintre suprafețele evidențiate în cartea funciară și cele faptice.
Din depoziția martorului Raț T., vecin al părților a rezultat că proprietatea reclamanților și cea a pârâtului D. N. au fost delimitate de un gard încă din anul 1964, martorul nu știa să fi fost discuții între părți până în momentul în care pârâtul D. a început în toamna anului 2007 edificarea unei construcții în apropierea gardului, care a condus la surparea parțială a acestuia, cu consecința creării unei gropi pe terenul reclamanților, judecătoria constatând că proba testimonială confirmă parțial teza susținută de reclamanți prin acțiunea introductivă și a conchis că, acceptând timp de
45 de ani linia de hotar delimitată de gardul existent, inclusiv după refacerea acestuia, asupra mejdei dintre terenurile părților exista un acord tacit al acestora.
Din perspectiva concluziilor raportului de expertiză, instanța de fond a înlăturat obiecțiunile reclamanților conform cărora linia de hotar trebuie stabilită prin reducerea suprafeței de 19 mp, inexistente faptic, doar din terenul proprietatea pârâtului D. N. sau prin reducerea proporțional egală a suprafețelor de teren aparținând reclamanților și pârâtului D. N., pe considerentul că reclamanții sunt primii care s-au întabulat în cartea funciară, cumpărând o suprafață determinată, iar pârâtul, dobândind prin moștenire, a putut succede doar cu privire la restul de teren, fiind ținut și de obligația de garanție pentru evicțiune.
A apreciat instanța că o eventuală garanție pentru evicțiune este extranee obiectului litigiului astfel cum a fost acesta determinat de reclamanți prin acțiunea introductivă, iar efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la suprafața terenurilor, potrivit prevederilor art. 32 din Legea nr. 7/1996.
Corespunde realității faptul că reclamanții au cumpărat conform contractului de cumpărare din data de 9 martie 1962, autentificat sub nr.
1052/1962, o suprafață de 360 mp, dar acest teren a fost identificat cu nr. topo 1540/74, care s-a relevat că în realitate, împreună cu nr. topo
1540/73, nu putea avea decât 665 mp.
Această cumpărare s-a făcut așadar pe un preț global, nu în condițiile art. 1327 Cod civil, iar raporturile dintre vânzători și cumpărători exced litigiului de față.
Instanța de fond a subliniat că acțiunea în grănițuire nu are ca scop crearea unui nou hotar între cele două fonduri limitrofe, ci tinde la reconstituirea și marcarea adevăratului hotar, având un caracter declarativ și de aceea, acțiunea în grănițuire poate fi exercitată nu doar atunci când nu există semne exterioare de hotar, dar și atunci când acestea există, dar nu au fost stabilite prin convenția părților și sunt contestate. În speță, contestarea de către reclamanți a liniei de delimitare între terenul lor și cel aflat în proprietatea pârâtului D. N. a intervenit, după cum relevă acțiunea introductivă, doar când acesta a început edificarea unei construcții, momentpe care martorul audiat l-a plasat în anul 2007, or reclamanții se află în posesia terenului cumpărat, din anul 1962.
Pe cale de consecință, instanța de fond a procedat la grănițuirea terenurilor conform anexei grafice nr. 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în data de (...) de expert tehnic judiciar Ș. O.
Apoi, față de situația faptică a terenurilor, prima instanță a constatat că reclamanții nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra suprafețelor de teren de câte 14 mp, pretinse prin acțiunea introductivă și detaliate în cadrul concluziilor pe fond ca fiind 25 mp raportat la pârâtul D. N. și 3 mp raportat la pârâții R. și L.
În temeiul prevederilor art. 276 Cod procedură civilă, judecătoria a compensat cheltuielile de judecată.
Prin decizia civilă nr. 106/A/(...) a T.ului Maramur eș, apelulreclamanților a fost respins ca nefondat, aceștia fiind obligați să le plătească intimaților R. A. și R. A. suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei decizii, se reține că, în ce privește cererea de grănițuire, tribunalul a constatat că instanța de fond a apreciat că liniile de hotar dintre parcelele aflate în proprietatea, respectiv folosința părților din proces, nu pot fi determinate după alte criterii decât cel al folosinței, dată fiind neconcordanța dintre suprafețele imobilelor evidențiate în cartea funciară și cele faptice, dar și starea de fapt nelitigioasă timp de 45 de ani și, însușindu-și raportul de expertiză întocmit în cauză, a stabilit mejdele dintre terenul proprietatea reclamanților și cel proprietatea pârâților conform anexei nr. 1.
În motivarea apelului, reclamanții apelanți nu au contestat existenta unui acord tacit asupra liniei de hotar dintre proprietatea lor și cea a pârâtului D., care ar fi dăinuit peste 40 de ani, ci au obiectat referitor la împrejurarea că instanța de fond nu avea confirmarea că, la edificarea gardului nou în urma surpării celui vechi, pârâtul D. a respectat vechiul amplasament al hotarului necontestat.
Potrivit susținerilor lor din cererea de apel, dar și din acțiunea introductivă, cu ocazia edificării casei de către pârâtul D., gardul vechi despărțitor al proprietăților s-a surpat, iar pârâtul l-a refăcut, dar fără a respecta vechiul amplasament, acesta fiind momentul tulburării posesiei lor asupra suprafeței de 360 mp pe care au cumpărat-o.
Așadar, anterior acestui moment, al construcției casei pârâtului D., plasat temporal în anul 2007, linia de hotar dintre cele trei proprietăți învecinate nu a fost litigioasă, aspect corect reținut de instanța de fond.
De altminteri, linia despărțitoare dintre proprietatea reclamanților și cea a M.ui B. M., deținută de pârâții R., bine delimitată cu gard trainic cel puțin din anul 1966 (depoziția martorului Raț), a devenit litigioasă în mod subiectiv în momentul în care, după surparea gardului cu pârâtul D., constatând, în urma unor măsurători topografice, că deține doar 332 mp în loc de 360 mp, reclamantul D. C. a consultat un avocat care i-a sugerat să-i dea în judecată pe ambii vecini să nu cheltuiască de două ori.
Acestea sunt afirmațiile apelantului D. C. făcute în fața instanței de apel, cu ocazia cercetării la fața locului, când a mărturisit și că nu știa sigur unde este terenul care îi lipsea, la R. sau la D.
Martorul Raț T., reaudiat în apel, și-a amintit că cele trei proprietăți vecine din litigiu au fost de-a lungul timpului împrejmuite cu gard, că gardul dintre proprietatea apelanților și intimații R. s-a păstrat neschimbat din
1966 și că, undeva după 1990, apelantul i s-a plâns că pârâtul D. N. a înlocuit gardul vechi de scândură dintre cele două parcele cu un alt gard descândură, fără a respecta vechiul hotar. Martorul însă nu a putut confirma că ar fi constatat personal acest aspect.
T.ul a constatat că nemulțumirea apelanților rezidă în faptul că folosesc numai 332 mp teren prin raportare exclusiv la suprafața de 360 mp menționată în contractul de vânzare cumpărare, iar nu la terenul care li s-a predat efectiv cu ocazia încheierii contractului, pentru că, deși apelantul D. a afirmat că i s-a măsurat terenul în 1962 când l-a cumpărat și de atunci folosește continuu imobilul, nu a putut să indice cu certitudine care era traseul vechii linii de hotar cu proprietatea pârâtului D.
Or, așa cum a arătat instanța de fond, raportarea exclusivă la suprafețele înscrise din C.F. în scopul grănițuirii este eronată deoarece, pe de o parte, potrivit prevederilor art. 32 din Legea nr. 7/1996 efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la suprafața terenurilor, iar pe de altă parte, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a evidențiat faptul că, deși în CF 2612 B. M. suprafața parcelei mamă nr. top.
1540/28 era înscrisă ca fiind de 719 mp, în realitatea ea nu putea avea decât 665 mp, așa cum a fost materializată grafic în planul topografic din arhiva O.C.P.I.
Ca urmare, tribunalul a constatat că în mod judicios a stabilit prima instanță linia de hotar pe baza folosinței părților, cu atât mai mult cu cât nici în apel, apelanții reclamanți nu au dovedit că vechiul hotar nelitigios dintre părți a fost altul decât cel determinat în anexa 1 a raportului de expertiză pe baza modului de folosință a terenurilor.
În ce privește garanția de evicțiune invocată de apelanți, în raport cu pârâtul D. N., tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit C.F. 2612 B. M., parcela cu nr. top. 1540/28 cu o suprafață de
200 stânjeni, respectiv 719 mp a aparținut inițial în coproprietate pe cote părți egale numiților G. G. și M. A. (soția lui K. D.), înscriși la pozițiile B1 și B2 din foaia de proprietate.
Aceștia au transmis dreptul lor de proprietate asupra întregului imobil nr. top. 1540/28 numitei A. S. și soțului acesteia(B3).
Așa cum reiese din C.F. 2612 B. M., acest proprietar înscris la poziția
B3 a dezmembrat nr. top. 1540/28 în două parcele noi: nr. top 1540/73 cu o suprafață de 90 de stânjeni, adică 324 mp și nr. top 1540/74 cu o suprafață de 100 stânjeni, respectiv 360 mp, în anul 1924, dezmembrarea fiind ocazionată de vinderea parcelei cu nr. top 1540/74 cumpărătorilor G. Pavel și Pustai M., soția acestuia.
Nr. top 1540/73 s-a reînscris în CF 2612 B. M. în favoarea aceleiași proprietare de sub B3 A. S., iar parcela cu nr. top 1540/74 s-a adnotat din C.F. 2612 B. M. și s-a transcris în C.F. 3364 B. M. în proprietatea noilor cumpărători la pozițiile B1 și B2 din Foaia de proprietate.
G. Pavel și Pustai M. au vândut în anul 1957 soților Ș. D. și Ș. M., care, la rândul lor, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 95/16 martie 1962 au transmis dreptul lor de proprietate apelanților D. C. și E..
Pârâtul intimat D. N. a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire și partaj (B14 și B17 din C.F. 2612 B. M.), însă, contrar susținerilor reclamanților apelanți, autorii lui au dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr. top 1540/73 prin vânzare cumpărare, în 1928 de la același vânzător ca și primii proprietari ai top. 1540/74, G. Pavel și Pustai M..
Nici pârâtul D. N. și nici antecesorii acestuia înscriși în cartea funciară nu sunt succesori universali sau cu titlu universal ai vânzătorului comun A. S., astfel că garanția pentru evicțiune pe care apelanții o invocă nu-i poate fiopusă acestui pârât nici măcar în situația în care, date fiind vânzările succesive ale imobilului cu nr. top. 1540/74, s-ar admite ideea unei răspunderi ascendente pentru evicțiune, căci aceasta le-ar reveni vânzătorilor succesivi, nicidecum cumpărătorilor altui imobil, chiar dacă el provine din dezmembrarea aceleiași parcele.
Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs
reclamanții,solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului lor, reclamanții învederează că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., instanța de apel nemotivând respingerea capătului de cerere de revendicare pentru terenul de 28 mp, din care 3 mp de la pârâții R. și municipiul B. M. și 25 mp de la pârâtul D.
Analizarea acțiunii în grănițuire nu înseamnă automat și motivarea respingerii acțiunii în revendicare, cele două acțiuni având un obiect diferit.
Deși constată că reclamanții folosesc o suprafață de teren cu 19 mp mai mică decât cea din cartea funciară, soluție care nu se poate justifica prin eroarea transformării stjp. în mp, cum a indicat expertul, instanța menține integral suprafața terenului proprietatea pârâtului D., fără, măcar, să împartă cei 19 mp între cele două părți, soluție care ar fi în concordanță cu dispozițiile art. 480 și urm. C civil, și art. 32 din Legea nr. 7/1996.
Pârâtul D. folosește 25 mp din terenul de 360 mp înscris în cartea funciară în favoarea reclamanților, ceea ce face admisibilă acțiunea în revendicare.
Hotărârea din apel este dată cu greșita aplicare a legii, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., întrucât reclamanții au fost obligați la cheltuieli de judecată în apel și față de intimații R., deși nu au formulat apel cu privire la aceștia, față de aceștia, hotărârea rămânând, astfel, irevocabilă.
În plus, deși cartea funciară nu garantează suprafața terenului, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 584 C. civil, privind grănițuirea, întrucât criteriul pe care trebuie să-l aibă în vedere instanța, atunci când stabilește limita dintre fondurilor vecine este cel al folosinței tradiționale, stabilită prin voința comună a proprietarilor și doar atunci când nu există o astfel de limită o poate impune instanța prin hotărâre judecătorească.
Reclamanții au promovat acțiunea tocmai pentru că situația actuală din teren nu corespunde cu limitele reale de proprietate, vechiul hotar dintre părți nu a putut fi determinat, astfel că trebuia stabilit de instanță. Reclamanții nu aveau cum să facă dovada unui fapt negativ, respectiv că actuala limită nu este diferită de cea veche.
Pârâtul intimat D. N., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, pe motiv că în mod corect au stabilit instanțele de fond granițele dintre cele două proprietăți conformfolosinței actuale, în condițiile în care reclamanții nu au dovedit că între cele două proprietăți ar fi existat vreodată un alt hotar.
În realitate, reclamanții reiterează motivele invocate în apel, iar solicitarea de a se împărți cei 19 mp folosiți de pârât între părți nu-și are suportul în vreun principiu de drept.
Pârâții intimați R. A. și R. A., prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât, în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate în apel acestor intimați, în motivele de apel, atunci când ausolicitat schimbarea sentinței primei instanțe și admiterea în totalitate a acțiunii, reclamanții au revendicat o suprafață de teren de 28 mp, din care 3 mp de la acești pârâți intimați.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ., ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce
urmează a fi expuse.
Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți are, de fapt, două capete de cerere, unul privind grănițuirea și unul privind revendicarea unei suprafețe de teren.
În funcție de soluția asupra capătului de cerere privind grănițuirea, respectiv în funcție de modul în care instanța stabilește granița dintre cele două proprietăți, poate fi admis în tot sau în parte sau respins capătul de cerere privind revendicarea unei suprafețe de teren. Cu alte cuvinte, capătul principal de cere este grănițuirea, iar cel accesoriu revendicarea.
Întrucât, soluționând capătul principal de cerere, instanțele de fond, pe baza stării de fapt reținute, au stabilit că granița dintre proprietăți corespunde folosinței actuale și au stabilit-o conform acestei folosințe, capătul accesoriu de cerere referitor la revendicare a fost corect respins, pentru aceasta nefiind necesară vreo motivare suplimentară.
Așadar, nu se poate vorbi de o nemotivare a hotărâre în ceea ce privește capătul accesoriu de cerere.
Referitor la greșita aplicare a normelor de drept substanțial privind grănițuirea, instanțele de fond, atunci când au stabilit starea de fapt, au reținut că a existat o graniță stabilită convențional între părți, necontestată la acel moment, reclamantul recunoscând existența acestei convenții, susținând, însă, că atunci când a demolat și a reconstruit gardul, pârâtul D. nu a respectat această limită. Prin probele administrate, însă, reclamantul nu a reușit să dovedească faptul că actuala folosință nu corespunde limitelor stabilite convențional.
Contrar susținerilor reclamantului, acesta nu a fost obligat la dovada unui fapt negativ, ci, în măsura în care susține că actuala folosință, dovedită prin expertiza efectuată și declarațiile martorilor, nu este una și aceeași cu limita stabilită convențional, el trebuie să dovedească faptul pozitiv al existenței altei limite, stabilite în urmă cu o anumită perioadă de către părți amiabil, or acesta nu a reușit să dovedească existența acestei limite.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate în apel pârâților intimați R., așa cum rezultă din chiar din motivarea recursului, reclamanții au solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în revendicare și împotriva pârâților R. pentru o suprafață de teren de 3 mp, astfel că apelul, raportat a devoluat și față de aceștia, instanța de apel pronunțându- se în limitele investirii, conform art. 295 alin. 1 Cod proc.civ..
Întrucât au căzut în pretenții, reclamanții au fost corect obligați la plata cheltuielilor de judecată față de pârâții R., instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., din consdierentele arătate, curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., aceștia vor fi obligați să-i plătească intimatului D. N. cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 2000 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la f. 28.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D. C. și D. K. împotriva deciziei civile numărul 106 din 28 aprilie 2011 a T.ului
Maramureș, pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Obligă recurenții să-i plătească intimatului D. N. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE J.ECĂTORI G. A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
J.. apel: B. Giroiu, V. Ciucă
| ← Decizia civilă nr. 3192/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 6/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
