Decizia civilă nr. 1999/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1999/R/2011
Ședința publică din 2 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTORI : A. A. C.
: ANA I.
G. : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta S. I. împotriva sentinței civile nr. 459 din 3 martie 2011 a Tribunalul Maramureș, pronunțată în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -. D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri - L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 11 mai
2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc .civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea în tot a hotărârii atacate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 459 din 3 martie 2011 a Tribunalul Maramureș, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. I., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin M. F. P., și în consecință, s-a constatat că reclamanta are vocație succesorală generală legală după defunctul S. I. decedat la data de 26 noiembrie 2006, în calitate de soție supraviețuitoare.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate față de defunctul S. I. și de obligare a pârâtului la plata daunelor morale solicitate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, conform susținerilor reclamantei S. I., soțul ei S. I. a fost deportat în fosta Uniune Sovietică în perioada 1945 - 1948.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legeapenală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, coroborând susținerile reclamantei cu actele din dosar, instanța a reținut că, soțul reclamantei S. I. a fost prizonier de război fiind dus în U.R.S.S. în perioada octombrie 1944 - (...). Deci măsura față de soțul reclamantei a fost luată de un alt regim decât cel comunist, care a fost instaurat pentru prima dată la noi în țară la 6 martie 1945 când a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
În M. Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie
2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie
1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În cursul procesului reclamanta a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția României privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr.
883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată instanța a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamantă în anul 2010. Termenul de prescripție a început să curgă începând cu anul
1990, an în care a apărut și Decretul - Lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multedespăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția Legii nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. C., dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Reținându-se că deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea sentinței atacate și în consecință, admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtului S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice la plata sumei de 5000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării defunctului S. I..
În subsidiar, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat pe faptul că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.
9 Cod proc.civ., reclamanta a arătat că prin precizarea de acțiune depusă la instanța de fond a arătat că temeiul de drept al acțiunii după pronunțarea de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 1., îl constituie art. 5 din L. nr. 2., coroborat cu art. 998 C. civil.
Recurenta a arătat că decizia nr. 1. nu-și are aplicabilitate în cauză raportat la momentul înregistrării acțiunii. A aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament juridic distinct pentru persoanele îndreptățite la despăgubiri în baza Legii nr. 2., în funcție de momentul în care instanța de judecată a soluționat cererea, deși au depus cererea în același timp și au urmat aceeași procedură.
De altfel, prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr. 12 la C.
Pe de altă parte, la data introducerii acțiunii sub imperiul Legii nr. 2. s-a născut un drept la acțiune, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
De altfel, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiile art. 148 din
Constituția României privind prevalența aplicării tratatelor la care R. este parte.
În ce privește cererea subsidiară, recurenta a arătat că, deși a depus o precizare de acțiune în care a invocat ca temei dispozițiile art. 998 C. civil, instanța nu a intrat în cercetarea fondului, motiv pentru care se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul s-a opus admiterii recursului, invocând decizia nr. 1. a C. C., prin care dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din
L. nr. 2. au fost declarate necosntituționale.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Situația particulară a antecesorului reclamantei care a fost deportat în fosta URSS în perioada 1945-1948, nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 2. și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantei referitoare la faptul că este îndreptățită la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din L. nr. 2., în calitate de moștenitoare după soțul său S. I., curtea reține următoarele:
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția României din 21 noiembrie 1991 prevede că „ dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept";, iar „ în cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. prevede că „decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie";.
Din coroborarea art. 147 din Constituția României Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. D. urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din OUG nr.
124/2009 și nici ale Decretului - lege nr. 118/1990, câtă vreme situația particulară a antecesorului reclamantei, aceea de deportat în fosta URSS, nu se circumscrie nici dispozițiilor Legii nr. 2. și nici dispozițiilor anterior invocate.
În legătură cu art. 998 C. civil invocat de recurentă, curtea constată că la termenul de judecată din (...) reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că invocă ca și temei de drept și dispozițiile art. 998-999 C. civil.
Cu privire la acest temei juridic în raport de care instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă, curtea reține următoarele:
Conform prev. art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite, prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât acest act normativ nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, est evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 Teza 1 din Decretul nr. 167/1958.
Așadar, în conformitate cu prev. art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958, reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998-999 C. civil, în termen de 3 ani, termen care a început să curgă de la momentul în care reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Întrebarea care se pune în speță este aceea referitoare la momentul când reclamanta ar fi putut să promoveze acțiunea în justiție întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil, pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului ei.
În legătură cu acest moment, curtea apreciază că după data de (...) reclamanta era liberă și putea să se adreseze unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului ei, cu atât mai mult cu cât la data de (...) a fost adoptat Decretul - lege nr.
118/1990, act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată după 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate, la acel moment nemaiexistând nicio piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiată pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite de regimul comunist.
Chiar dacă acest act normativ nu conține nicio prevedere care să se refere expres la faptul că astfel de persoane, persecutate din motive politice se pot adresa instanței de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă a daunelor fizice și morale suferite, acest act normativ reprezintă un punct de pornire în a recunoaște că în perioada cuprinsă între 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, în R. au existat persoane persecutate din motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să li se recunoască anumite drepturi: vechime în muncă, etc.
Acceptând că reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate datorită inexistenței unor prevederi speciale în conținutul acestui act normativ, curtea apreciază că reclamanta a avut deschisă calea unei astfel de acțiuni și din momentul în care a intrat în vigoare Constituția României, care consacră în art. 21 alin. 1 și 2 accesul liber la justiție, prin precizarea că „. persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime"; și că „nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept";.
Prin urmare, curtea constată că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă cel mai târziu din momentul publicării Constituției
României în M. Oficial, că nu se pune problema repunerii în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, cerință care nu este îndeplinită, în cauză nefiind invocate niciuna din condițiile generale în materia repunerii în termenul de prescripție. I. că L. nr. 2. repune în termenul de prescripție ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice civile, așa cum rezultă din art. 6 al C.i Europene a D.urilor Omului, instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional.
Cu privire la susținerea recurentei conform căreia D. C. C. nr. 1. nu are aplicabilitate în cauză, raportat la momentul înregistrării acțiunii, curtea reține următoarele:
Dacă situația juridică a reclamantei ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării D. nr. 1. C. C. a României, atunci, efectele acestei decizii nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantului, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1
C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantului unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P.
Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie
(în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe
L. nr. 2. reclamanta se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
Afirmația reclamantei recurente, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este neîntemeiată, întrucât, potrivit prevederilor art. 147 alin.
4 din Constituția României, Deciziile C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M.
Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că Deciziile C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. C. în M. O.
D. urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile
D. nr. 1358/(...) a C. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. I. împotriva sentinței civile numărul 459 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR G. A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. I.A. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 3115/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1220/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
