Decizia civilă nr. 1466/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1466/R/2011
Ședința publică din 21 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanții C. V., C. A. și S. F., împotriva sentinței civile nr. 5. din 2 decembrie 2010, pronunțată în dosar nr. (...), al T.ui B.-N., privind și pe intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE D. B.-N. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 21 aprilie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Se prezintă mandatara reclamanților recurenți, numita C. E., care depune la dosar procura judiciară autentificată sub nr. 495 din (...), prin care este împuternicită să-i reprezinte pe reclamanții recurenți C. V., C. A. S. F.. Totodată, depune la dosar o copie de pe certificatul de legatar nr. 47 din data de 26 noiembrie 2010, copie de pe testamentul autentificat sub nr. 904 din data de 5 august 2010 și copie de pe certificatul de deces al numitului B. S.
Mandatara reclamanților recurenți procedează la semnarea recursului declarat de către reclamanții recurenți și arată că nu are studii juridice.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatara reclamanților recurenți solicită admiterea recursului formulat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5. din 2 decembrie 2010 a T.ui B.-N. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul B. S., împotriva pârâtului S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar D. G. a F. P. B.-N.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul B. S. a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru crima de participare la organizații de tip fascist, politice și paramilitare, la 5 ani de detenție riguroasă și la 5 ani de degradare civică pentru crima de complot în scop de răzvrătire, în baza art. 209 part. III-a, art. 227, art. 210 din Codul penal din 1936, combinat cu art. 342, 304,
457 din Codul justiției M.e, așa cum se deduce din sentința nr. 97/18 ianuarie 1949 din dosar nr. 4713/1948 pronunțată de Tribunalul Militar București Secția I-a. O trimitere la această condamnare se regăsește în sentința nr. 14/1992 a T.ui B.-N. și în sentința nr. 2625/1990 a
Judecătoriei B..
Apoi, prin sentința nr. 1. octombrie 1960 a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal și s-a dispus confiscarea totală a averii personale.
Certificatul de cazier judiciar și biletul de eliberare atestă că a fost arestat la (...) și eliberat la (...).
Cererea de chemare în judecată s-a promovat în baza art. 5 alin. 1 din
Legea 2.. Pretenția acordării daunelor morale se subscrie ipotezei de la litera a, iar a celor materiale cazului de la litera b.
Dispoziția art. 5 alin. 1 lit. a fost declarată neconstituțională prin D. nr. 1. a C. C. În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituția R.iei, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
D. C. Constituționale este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești, și are putere numai pe viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor judeca pe viitor.
Curtea Constituțională, prin D. nr. 1., a statuat că obligativitatea deciziilor acesteia pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, este obligatorie.
Pentru considerentele arătate instanța reținut că în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi date în continuare numai despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. b și c din lege, astfel că primul capăt de cerere a fost respins.
Cu privire la despăgubirile materiale, litera b din articolul 5 stabilește că se acordă cele care reprezintă echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Reclamantul, însă, solicită suma de 134.500 Euro cu titlu de venituri bănești, salariale, pe care ar fi putut să le realizeze ca medic activ într-o perioadă de 16 ani. Din examinarea textului legal instanța a apreciat că unastfel de prejudiciu nu s-a urmărit a fi reparat prin dispozițiile legale arătate, așa încât și cel de-al doilea petit a fost respins.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții, solicitând în principal modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și în consecință, obligarea pârâtului să le plătească despăgubiri bănești în cuantum de 1.500.000 euro sau echivalentul în lei la data plății și, în subsidiar, modificarea acțiunii în sensul admiterii în parte a acțiunii și în consecință, obligarea pârâtului să le plătească suma de 134.500 euro, prejudiciu material reprezentând veniturile bănești, (salariul pe care unchiul lor l-ar fi realizat ca medic în perioada de
16 ani cât a fost condamnat).
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recurenții au arătat că au făcut dovada faptului că antecesorul lor a suferit un prejudiciu material prin aceea că nu a putut profesa ca medic pe durata celor 16 ani cât a fost condamnat. Reținerile instanței de fond că cererea lor se întemeiază pe dispozițiile art. 5 lit. b este greșită, pentru că în realitate cererea lor se întemeiază pe dispozițiile art. 5 lit. c din Legea nr. 2., care are în vedere „repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară";. Or, prin hotărârile de condamnare defunctul lor unchi a fost decăzut din toate drepturile sociale și civile, inclusiv aceea de a exercita profesia de medic, astfel că a fost lipsit de retribuția lunară la care ar fi fost îndreptățit dacă i s- ar fi permis să profeseze în perioada anilor 1948-1964.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul s-a opus admiterii recursului, invocând în sprijinul întâmpinării decizia nr. 1. a C. Constituționale, raportat la faptul că acțiunea promovată de reclamanți a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2..
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamantul B. S. a solicitat obligarea pârâtului S. R. să-i plătească despăgubiri bănești în cuantum de 1.500.000 euro, reprezentând prejudiciul material și moral suferit urmare condamnării lui prin sentințele penale nr. 97/1949 și nr. nr. 129/1960 ale T.ui M. B..
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a și art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 2..
Prin sentința penală nr. 97/1949 a T.ui M. B. reclamantul a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru participare la organizații de tip fascist, la 5 ani detenție riguroasă și 5 ani degradare civilă pentru crima de complot în scop de răzvrătire.
Prin sentința penală nr. 129/1960 a T.ui M. B. reclamantul a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională pentru infracțiunea prev. de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal și confiscarea totală a averii personale.
Reclamantul a decedat la data de (...), cauza fiind continuată de recurenți, în calitate de moștenitori testamentari.
C. constată că, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat șiadoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr.
112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt Decretul-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999 și Legea nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr.
118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din Legea nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei),precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte
„erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.
Prin decizia nr. 1355/2010 a C. Constituționale s-a reținut cu privire la principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., legea aplicabilă este aceea de la data introducerii acțiunii, legea aplicabilă pe tot parcursul procesului. Prin urmare, în ipoteza adoptării unui nou act normativ care ar respecta cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituția R.iei, nu s-ar putea aplica în speță, întrucât și aceasta ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii.
În ceea ce privește cererea reclamanților pentru obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, curtea reține următoarele:
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 2., „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al doilea inclusiv, pot solicita instanței prev. la art. 4 alin, 4 în termen de 3 ani de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respectiv nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent, în condițiile L. nr. 10
/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
C. constată că, cerințele acestui text de lege nu sunt îndeplinite în cauză, în primul rând reclamanții sunt moștenitori testamentari ai persoanei în legătură cu care se susține că a suferit o condamnare cu caracter politic, și nu soț sau descendent al acesteia până la gradul al doilea inclusiv. În al doilea rând, reclamanții arată că despăgubirile materiale se compun din veniturile bănești, salariul pe care antecesorul lor l-ar fi realizat în perioada
1948 - 1964 dacă ar fi lucrat ca medic, aceste despăgubiri nefiind cuprinse în dispozițiile legale invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. V., C. A. și S. F. împotriva sentinței civile numărul 5. din 2 decembrie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: C. I.
| ← Decizia civilă nr. 736/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2003/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
