Decizia civilă nr. 2011/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. /R/2011
Ședința publică din 22 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
ANA I. M.-C. V.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. G., împotriva sentinței civile nr. 683 din 31 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M. având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
Se constată că la data de 21 iunie 2011, reclamantul-recurent a depus la dosar prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
15 iunie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 683 din 31 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către reclamantul B. G., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 290/(...) pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara reclamantul a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea delictului de insubordonare prevăzut și pedepsit de art. 503 pct. 3
Cod penal.
În cauză, problema ce urmează a fi analizată este aceea, dacă infracțiunea de insubordonare prevăzută și pedepsită de art. 503 pct. 3 din
Codul penal în vigoare la data condamnării poate fi considerată ca fiind o infracțiune cu caracter politic în sensul dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr.
2..
Potrivit actului normativ mai sus arătat „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin.1 din Ordonanța de U. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România.";
Prin D. nr. 32/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- secțiile unite în soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin.1 lit. a din D.-L. nr. 1. a stabilit că, persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzută de art. 334 și 354 Cod penal, săvârșite din motive de conștiință religioasă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
De altfel, în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar a fost pusă și în discuția instituțiilor C. E..
Astfel, această problemă a format obiectul mai multor acte adoptate de
A. P. a C. E., prin care s-a recomandat statelor membre recunoașterea obiecției de conștiință în legătură cu serviciul militar obligatoriu și instituirea unor forme de scutire de la executarea acestuia pentru persoanele care, din motive de conștiință sau din cauza unei credințe profund religioase, morale, umanitare, filosofice, sau de altă natură similară, refuzau îndeplinirea acestuia (Rezoluția nr. 337/1967, Recomandarea nr. 816/1977).
În anul 2001, A. P. a C. E. a adoptat Recomandarea nr. 1.518 pentru introducerea dreptului la obiecție de conștiință cu privire la serviciul militar în C. europeană a drepturilor omului, propunându-se adoptarea unui protocol adițional care să modifice art. 4 paragraful 3 lit. b și art. 9 din Convenție.
Comisia europeană a drepturilor omului a decis că dispozițiile art. 4 paragraful 3 lit. b din Convenție nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției. (Johansen c/a Norvegiei,
14 octombrie 1985).
De asemenea, Comisia a stabilit că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar, însă a fost recunoscută posibilitatea pe care statele membre ale C. E. o aveau de a recunoaște refuzul îndeplinirii serviciului militar din motive de conștiință și de a-l înlocui cu prestarea unei alte activități sociale (Grandrath c/a RFG, 12 decembrie 1966; N. c/a Suediei, 11 octombrie 1984; A. c/a Elveției, 9 mai
1984.)
Deși în acea perioadă statul român nu era parte la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modalitatea de abordare juridică a obiecției de conștiință, relativ la necesitatea legală a satisfacerii stagiului militar, nu era fundamental diferită de aceea a unor state membre ale C. E..
Aceeași orientare a Comisiei se menține și în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența persoanei la O. R. „. lui I., a concluzionat că art. 9 din C. europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință ( Bayatyan c/a Armeniei, Hotărârea din 27 octombrie 2009).
Așadar, restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executare serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale,cadru menținut și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.
T. a reținut că infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul nu are caracter politic, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 3 din L. nr. 2..
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit.a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale, despăgubiri care așa cum s-a arătat mai sus au fost declarate neconstituționale, în prezent nemaiexistând nici un temei legal reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea acestor daune urmează a se respinge acțiunea ca nefondată conform dispozitivului.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul B. G., solicitândinstanței admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și obligării pârâtului S. Român la plata sumei de
300.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare a condamnării penale.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că a fost condamnat la
5 ani închisoare corecțională pentru delictul de insubordonare, prev. de art. 503 pct. 3 din Codul Justiției M.e, executând pedeapsa în condiții degradante și distructive din punct de vedere uman.
Comisia pentru Constatarea calității de luptător în rezistența comunistă prin decizia nr. 54/(...) i-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă reclamantului, considerând că infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost săvârșită din motive politice. Prin urmare, reclamantul apreciază că acțiunea pentru stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat de condamnarea politică este fondat, în temeiul art. 5 din L. nr. 2., coroborat cu prev. art. 998 C. civil.
Recurentul a arătat că decizia nr. 1. pronunțată de C. C. nu își are aplicabilitate în cauză raportat la momentul formulării acțiunii. A aprecia în alt mod ar însemna aplicarea unui tratament juridic distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri în baza Legii nr. 2., în funcție de momentul în care instanța a soluționat cererea, deși cererile au fost depuse în același timp și au urmat aceeași procedură.
Pe de altă parte, la data introducerii acțiunii sub imperiul Legii nr. 2., s-a născut un drept la acțiune astfel că art. 5 în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabil pe tot parcursul procesului.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului canefondat, menționând că prin decizia nr. XXXII/(...) Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la recursul în interesul legii și a statuat că infracțiunile de neprezentare la încorporare sau concentrare ori insubordonare, săvârșite din motive de conștiință religioasă sunt infracțiuni de drept comun, nu infracțiuni cu caracter politic.
În ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, s-a arătat că este aplicabilă decizia nr. 1..
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin concluziile scrise reclamantul a solicitat calificarea căii de atac ca fiind apel și nu recurs întrucât daunele solicitate sunt în cuantum de
500.000 lei. Raportat la această valoare reclamantul a arătat că instanța competentă material să soluționeze cauza este tribunalul având în vedere dispozițiile art. 2 lit. b C.Pr.Civ. Reclamantul a invocat art. 3 C.Pr.Civ. arătând că apelurile sunt judecate de curtea de apel și L. nr. 2. nu a prevăzut numai calea de atac a recursului.
Această cerere de calificare a căii de atac ca apel nu a fost formulată nici în memoriul prin care s-a declarat calea de atac și nici la termenul de judecată anterior încheierii cercetării judecătorești deși era o chestiune prealabilă. Recalificarea căii de atac nu se impune pentru următoarele argumente:
În primul rând acțiunea a fost soluționată de tribunal ca primă instanță nu pentru că s-a avut în vedere criteriul valoric al acțiunii prevăzut de art 2 lit b C.Pr.Civ., ci pentru că atribuțiunea competenței materiale a tribunalului s-a stabilit prin lege specială, respectiv dispozițiile art. 4 al. 4 L. nr. 2..
În al doilea rând L. nr. 2. a fost modificată prin L. nr. 2. și prin art. X. s-a introdus al. 6 la art. 4 care prevede că hotărârea pronunțată de tribunal este supusă recursului. În dispozițiile tranzitorii, respectiv art. XXVI din L. nr. 2. s-a stipulat că această modificare privind calea de atac se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre până la intrarea în vigoare a legii. În cazul de față aceste dispoziții sunt aplicabile deoarece sentința s-a pronunțat în (...), după intrarea în vigoare a L. nr. 221/2010, deci corect a fost indicată calea de atac ca fiind recursul și nu apelul.
Prin sentința penală nr. 290/(...) a T.ui Timișoare reclamantul B. G. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de insubordonare, prevăzut de art. 503 pct.3 din Codul Justiției Militate.
Această infracțiune pentru care a fost condamnat recurentul nu are legătură cu exprimarea protestului împotriva dictaturii și terorii comuniste sau abuzului de putere politică. Recurentul a fost condamnat pentru că a refuzat să execute un ordin al superiorului, să depună jurământul militar, această faptă fiind prevăzută de norme penale care au legătură cu modul de organizare și efectuare a serviciului militar.
Condițiile de detenție degradante nu sunt circumstanțe care să poată determina încadrarea condamnării suferite de reclamant în condamnare cu caracter politic potrivit art. 1 al. 3 din L. nr. 2..
Nu poate fi primită critica potrivit căreia reclamantului i se aplică dispozițiile L. nr. 2. pentru că i s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și în baza D.-L. 1. i s-a eliberat legitimația 3495, întrucât art.5 al.4 din L. nr. 2. prevede că prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D.-L. 1. și OUG 2.,în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4 din prezenta lege.
Reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 2. motiv pentru care s-a respins acțiunea. Deoarece infracțiunea pentru care a fost condamnat nu are caracter politic este nefondată cererea reclamantului de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pe de altă parte dispozițiile art.5 lit.a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. și D. nr. 1. de către Curtea Constituțională. Verificarea legalității unei legi se face de către Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției. Potrivit art. 1 din L. nr.
47/1992(republicată) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, dar nu modifică sau completează prevederile supuse controlului de constituționalitate, pentru a respecta principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, dacă puterea legislativă nu a înlocuit dispozițiile legale declarate neconstituționale, aceste dispoziții își încetează efectele în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei Curții Constituționale în monitorul oficial, dacă în acest interval nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție potrivit art. 31 al. 3 L. nr.
47/1992. Faptul că textul declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat nu se datorează intervenției legislativului, ci ca urmare a aplicării procedurii de verificare a constituționalității legii. Instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții legale ale acesteia, doar în situația în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond, în apel sau în recurs, în orice fază a litigi ului după cum rezultă din dispozițiile art. 29 din L. nr. 47/1992.
În măsura în care legea sau dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale și publicate în Monitorul Oficial sunt de imediată aplicare, atât în procesul care a determinat sesizarea Curții Constituționale, cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor, al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile declarate neconstituționale, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale.
Pe cale de consecință nu se poate invoca principiul neretroactivității legii civile, deoarece acest principiu este justificat tocmai de necesitatea limitării intervenției legislativului într-un proces pendinte.
Raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare „facta pendentia"; și din acest motiv i se aplică dispozițiile legale existente la data pronunțării hotărârii. La momentul pronunțării sentinței recurate dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din L. nr. 2. nu mai puteau produce efecte, tribunalul respingând în mod legal cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr. 683 din 31 martie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr. 683 din 31 martie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. A. N. ANA I. M. C. V.
G. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 737/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 901/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
