Decizia civilă nr. 1748/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1748/R/2011
Ședința publică din 18 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A. C.
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN M. F. P.
- D. C., împotriva sentinței civile nr. 203 din 3 martie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul B. G. având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care C., deliberând, în temeiul prevederilor art. 4 alin. 6 din L. nr. 2. așa cum a fost modificată prin art. X. pct. 1 din L. nr. 202/2010, coroborat cu art. XXVI din același act normativ, recalifică apelul declarat în cauză ca recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că este de acord cu recalificarea apelului în recurs, raportat la calea de atac declarată de pârât și la prevederile legale în vigoare.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și în consecință menținere dispozițiilor privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată întrucât acțiunea a fost introdusă înainte de a interveni modificările la L. nr. 2..
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 203 din 3 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. G., împotriva pârâtului S. R. prin M. F. P., având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 300.000 euro, dreptul la acțiune fiind prescris.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui său B. T. și și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile L. nr.2.. Prima instanță a redat conținutul art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în vigoare la data introducerii acțiunii, precum și modificările aduse prin OUG nr.62/2010.
Prin decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în
Monitorul Oficial nr.761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.\Legislatie\temp\00122843.htm" |2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. emp\00135843.HTM" l "#" |Potrivit art.147 alin.(1) din , dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În consecință, instanța a constatat că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din L. nr.2., aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Prin precizarea de acțiune, reclamantul a arătat că înțelege să invoce dispozițiile art.998, 999 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 „termenul prescripțieieste de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al antecesorului reclamantului, decedat la data de (...), pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare executării pedepsei închisorii în temeiul unei condamnări cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data eliberării acestuia, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a antecesorului reclamantului sau, după decesul acestuia, a reclamantului, ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare
Decretul-Lege nr.118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturipersoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât reclamantul ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită de antecesorul său, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de acesta.
Instanța a arătat că nu poate fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția și a respins cererea reclamantului, dreptul la acțiune fiind prescris.
În baza dispozițiilor art.274 C.proc.civ. instanța a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, deși cererea reclamantului pentru acordarea daunelor morale a fost respinsă ca prescrisă, la data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în temeiul cărora acesta era îndreptățit să solicite obligarea statului la plata acestor daune, însă în timpul procesului aceste dispoziții și- au încetat efectele juridice, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate.
În consecință, instanța a considerat că în cauză culpa procesuală aparține pârâtului S. R., care după ce a acordat dreptul reclamantul de a solicita acordarea daunelor morale, în cursul procesului și ulterior efectuării cheltuielilor privind procesul, a lipsit de efecte juridice dispozițiile legale prin care a instituit acest drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei..
În motivarea recursului pârâtul a arătat că au fost încălcate prev. art. 274 Cod proc.civ., în condițiile în care pretențiile reclamantului au fost respinse în întregime.
Similar celor reținute în cauza Slavov c/a Bulgariei, declararea ca neconstituțională a art. 5 din L. nr. 22172009 s-a dispus nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate.
Totodată a arătat recurentul că în cursul judecării litigiului în fața primei instanțe reclamantul și-a precizat temeiul de drept, în ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului la despăgubiri, pe prev. art. 998 ,
999 C. civil, temei de drept asupra căruia s-a și pronunțat instanța de judecată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamantului s-a întemeiat inițial pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a Curții Constituționale.
În aceste condiții reclamantul și-a precizat acțiunea pe prev. art. 998-
999 C. civil, acțiunea fiind respinsă ca prescrisă pe acest temei.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ
(sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea irevocabilă, îi îndreptățește pe cei care aveau încă pe rol litigiul nesoluționat la momentul declarării neconstituționale a art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., să solicite obligarea statului - în calitate de emitent al actului normativ declarat ulterior neconstituțional - la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de recurs al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală. Acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamantului, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată dovedite.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiulechității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 203 din 3 martie
2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. A. C. T. A. N.
GREFIER M. T.
Red. MVdact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 3316/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2028/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
