Decizia civilă nr. 2016/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2016/R/2011
Ședința publică din 3 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. A., B. N., T. M., B. J. și B. F. Z., împotriva sentinței civile nr. 265 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. a jud. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții B. A., B. N., T. M., B. J. și B. F. Z. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, la prima strigare a cauzei, C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamanților recurenți și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 8 din dosar) reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
De asemenea, constată că pârâtul intimat a expediat prin poștă o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, iar în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă
C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamanți și menținerea sentinței recurate ca fiind legală, având în vedere că starea de fapt se referă la împrejurarea că antecesorul reclamanților recurenți a fost deportat în U., iar această situație nu se încadrează în prevederile L. nr. 2..
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr. 265/(...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții B. A., B. N., T. M., B. J. și B. F. Z., împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M., având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a prizonieratului în fosta U., luată față de defunctul B. L. în perioada octombrie 1944 - iulie 1951; obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 30.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, în considerentele sentinței, faptul că antecesorul reclamanților a fost prizonier în U., în perioada octombrie 1944 - iulie 1951, însă situația de prizonierat într- un lagăr de prizonieri în U. nu este grefată pe dispozițiile L. nr. 2., care are ca obiect doar condamnările cu caracter politic și măsurile administrate asimilate acestora, dispuse de S. Român comunist.
Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945, s-a prelungit după această dată, atâta timp cât L. nr. 2. se referă cu necesitate la luarea măsurii după data de 6 martie 1945.
Or, deportarea anumitor categorii de persoane, respectiv a etnicilor germani în U., la muncă de reconstrucție, este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme, nefăcând deci obiectul L. nr. 2..
S-a mai reținut de către instanță că, potrivit art. 147 din Constituția R. și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992, în prezent, ca urmare a declarării neconstituționale a textului art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în această lege nu mai există niciun temei juridic care să permită acordarea de daune morale.
În ceea ce privește precizarea de acțiune depusă la dosar la data de (...), prin care se invocă drept temei juridic al acțiunii precizate, alături de dispozițiile L. nr. 2. și art. 998 C. civ., este de reținut faptul că în materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului trebuie să facă proba elementelor răspunderii : prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta autorului prejudiciului.
În plus, este de reținut și problema prescriptibilității acțiunii în repararea daunelor morale, conform art. 3 din D. nr. 1..
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at re curs, în ter men leg al , recl amanț ii
B. A., B. N., T . M., B. J. ș i B. F. Z. , solicitând, în temeiul art. 312, art. 304 pct. 9
și art. 3041 C.proc.civ., admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată în fața instanței de fond; nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs. În motivarea recursului, a fost reprodusă sentința primei instanței, atât sub aspectul dispozitivului, cât și sub aspectul considerentelor sale, arătându-se de către recurent că T. a pronunțat o soluție nelegală, fiind prezent motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., întrucât, în mod greșit, cu o aplicare greșită a legii la speța dedusă judecății, instanța de fond a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată, reținând greșit că deportarea în U. și ținerea în prizonierat a antecesorului reclamanților, dovedite cu livretul militar al acestuia, nu intră în categoria măsurilor administrative cu caracter politic. Deportarea în U. și privarea de libertate pe o perioadă de 7 ani reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic ce se încadrează în prevederile art. 4, cu trimitere la art. 1 alin. 3 și art. 3 din L. nr. 2., și art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., astfel încât reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri morale, mai ales că prevederile L. nr. 2. au caracter de complinire față de D.-lege nr. 1. și O. nr. 2.. Faptul că această măsură administrativă a fost luată de S. R. în anul 1944, nu-l exonerează pe S. Român de obligațiile față de cetățenii lui, întrucât la data respectivă R. era aliata R. împotriva Germaniei, culpa S.ui Român rezultând din împrejurarea că nu există nicio dovadă că acesta ar fi depus diligențe pentru împiedicarea luării acestei măsuri sau pentru recuperarea cetățenilor săi sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate împotriva acestora. În consecință, apreciază recurenții, sunt îndreptățiți la despăgubiri în condițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., mai ales că Deciziile Curții Constituționale invocate de prima instanță nu sunt incidente în cauză, pentru că, dacă acestea ar fi incidente, s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile, precum și art. 16 alin. 1 din Constituția R., care stabilește că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Tot în motivarea recursului s-a invocat o decizie de speță pronunțată de C. de A. O. Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c au z ă, p âr âtul in timat a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, invocând în motivarea întâmpinării D. C. nr. 1., precum și dispozițiile art. 147 alin. 1 teza finală din Constituție, și arătând că situația antecesorului reclamanților, aceea de prizonier de război în fosta U., nu se încadrează în textul L. nr. 2.. Recursul este nefondat. Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măs ur ii ad min is tr ative a lu ăr ii în pr izon ier at a an tecesorulu i recl aman ț ilor în fosta U., în perioada octombrie 1944 - iulie 1951. L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă de către organele fostei miliții sau securități înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În speță, se constată că antecesorul reclamanților, în calitatea sa de soldat, s-a găsit în prizonierat în fosta U., în perioada cuprinsă între octombrie 1944 - iulie 1951, acest aspect fiind confirmat de înscrisul aflat la 3-5 dosar fond, acesta fiind luat prizonier în Ungaria, în timpul celui de-al doilea război mondial. Prin urmare, luarea soldatului B. L. în prizonierat, în fosta U. - începutul prizonieratului situându-se în perioada în care cel de-al doilea război mondial era încă în curs de desfășurare -, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de antecesorul reclamanților ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în România după 6 martie 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Statutul de prizonier, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectivul prizonier de război ca urmare a faptelor săvârșite de acesta ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în România postbelică. Așa fiind, C. constată că situația de prizonierat din perioada octombrie 1944 - iulie 1951, la care a fost supus antecesorul reclamanților, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi. Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a luării în prizonierat a antecesorului reclamanților, în fosta U. Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata desp ăgub ir ilor morale în temeiul L. nr. 2.. Deși situația particulară a reclamanților, conform celor anterior expuse, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi, totuși, față de motivele expuse în memoriul de recurs, referitoare la faptul că reclamanții sunt îndreptățiți la a le fi acordate daune morale în temeiul L. nr. 2., C. se vede nevoită să răspundă și acestor motive de recurs, după cum urmează: Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele : „ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectelejuridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile Curții Constituționale se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C.,potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie. Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale D.ui-lege nr. 1., câtă vreme, situația particulară a antecesorului reclamanților, aceea de prizonier de război în fosta U., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate. Cu pr iv ire l a su sț inere a recurenț ilo r, conf or m c ăre ia D. Curț ii Cons tituț ion ale nr. 1. nu are apl ic ab il itate în c auz ă, r apor tat l a mo men tul înreg is tr ăr ii ac ț iun ii. Dacă situația juridică a reclamanților ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamanților la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a Curții Constituționale a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamanților, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamanților unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)). La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe L. nr. 2. reclamanții se puteau prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat. Afirmația reclamanților recurenți, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele: Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia. Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare. Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., Deciziile Curții Constituționale au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că Deciziile Curții Constituționale se aplică pentru viitor, adică doar situațiilorjuridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O. Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale. Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."; Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept. Efectul ex nunc al actelor Curții Constituționale constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol. Nu poate fi reținută nici incidența art. 16 alin. 1 din Constituția R., câtă vreme, în fața primei instanțe temeiul juridic pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, astfel cum aceasta a fost precizată pentru termenul de judecată din (...) (f. 42-46 dosar fond), a fost exclusiv art. 998 și art. 999 C., iar nu principiul privind interzicerea discriminării, trimiterile făcute la punerea reclamanților într-o situație de discriminare, în ipoteza în care nu li s-ar acorda despăgubiri, fiind invocate doar ca un argument suplimentar în susținerea caracterului fondat al cererii reclamanților. Nu este incident acest text legal nici raportat la considerentele mai sus expuse și care au evidențiat cu prisosință de ce anume reclamanții nu sunt îndreptățiți la a pretinde despăgubiri morale în temeiul L. nr. 2.. Cu pr iv ire l a excepț ia prescr ipț ie i drep tu lu i l a acț iune, av ân d c a ob iec t d aune mor ale, în te me iată pe preveder ile ar t. 998 -999 C. civ. În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanții și-au întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la fila 42 dosar fond, la data de (...), respectiv, art. 998-999 C., C. constată următoarele: Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui Român, nici în temeiul art. 35 din D. nr. 31/1954, și nici în temeiul art. 998-999 C., întrucât, S. Român nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui Român, ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune areclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C., excepție sumar analizată de altfel și de către instanța de fond. Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamanți, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanții și-au fundamentat cererea introductivă de instanță, precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1.. Reclamanții, prin precizarea de acțiune, formulată la (...), înregistrată pe rolul T. M., au investit Tribunalul Maramureș cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998-999 C. civ. Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului reclamanților prin luarea sa în prizonierat în U., în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 C. civ., S. Român fiind ținut, în opinia reclamanților, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist. Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., „prescr ipț ia drep tulu i l a acț iune în rep ar are a p agube i pr ic in u ite pr in f ap ta il ic ită, începe s ă cur g ă de l a d ata c ând p ăgub itul a cunoscu t s au trebu ia s ă cuno asc ă, atât p agu b a c ât ș i pe cel c are r ăspunde de e a";. Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanții ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanții au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamanții au cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată antecesorului lor - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. Român prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - chiar la momentul derulării prizonieratului . Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamanții nu puteau, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului lor. Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamanții ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată antecesorului lor, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens. C. apreciază că după data de (...), reclamanții erau liberi să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului lor, mai ales că, la data de (...), în M. Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...). Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în România au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc. . Pe cale de consecință, C. constată că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 1., respectiv, (...), prezenta acțiune bazată pe art. 998-999 C. civ., înregistrată la (...), fiind deci prescrisă extinctiv. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. A., B. N., T. M., B. J. și B. F. Z., împotriva sentinței civile numărul 265 din (...) a T. M., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 03 iunie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ G. A. A. M. Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 4973/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4460/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
