Decizia civilă nr. 1299/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S. pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1299/R/2011
Ședința publică din 8 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C.
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. I., împotriva deciziei civile nr. 61 din 12 octombrie 2010 a T.ui S., precum și împotriva încheierii de ședință din data de (...), pronunțate în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat M. Z., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta L. I. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse, nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs, însă ulterior a fost legal timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 813,10 lei ( f. 20 ) și cu timbre judiciare în valoare de 5,10 lei ( f. 9 verso ).
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat I. M. M., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 12 din dosarul Curții de A. C. și reprezentanta pârâtului intimat, avocat C. V., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 27 din dosarul Curții de A. C., lipsă fiind părțile personal.
Curtea constată că la data de (...), pârâtul intimat, prin intermediul doamnei avocat C. V. a înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului înaintat de reclamanta L. I. și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, la care a anexat împuternicirea avocațială, din care rezultă că pârâtul intimat a împuternicit-o pe doamna avocat C. V. pentru redactarea și susținerea întâmpinării.
Reprezentanta pârâtului intimat arată că un exemplar din întâmpi- nare l-a comunicat prin fax reprezentantei reclamantei recurente.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că i s-a comunicat întâmpinarea pârâtului intimat prin fax, dar numai două pagini din această întâmpinare au fost lizibile.
Curtea pune în vedere reprezentantei pârâtului intimat să comunice reprezentantei reclamantei recurente un exemplar complet din întâmpinarea pârâtului intimat.
Reprezentanta pârâtului intimat înmânează reprezentantei reclamantei recurente un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită lăsarea cauzei la a treia strigare, pentru a lectura întâmpinarea pârâtului intimat.
Curtea lasă cauza la a treia strigare, pentru a da reprezentantei reclamantei recurente posibilitatea de a lectura întâmpinarea pârâtului intimat.
La a treia strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat I. M. M., și reprezentanta pârâtului intimat, avocat C. V., lipsă fiind părțile personal.
Reprezentantele părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Curtea din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ. coroborat cu art.304 pct.5 raportat la art.147 și art.261 alin.1 pct.8 C.pr.civ. invocă un motiv de recurs de ordine publică privind nulitatea încheierii de amânare a pronunțării derivând din nesemnarea de către judecătorul fondului a încheierii ședinței publice din data de (...) din dosarul nr. (...) al
Judecătoriei Z., încheiere în care au fost consemnate concluziile puse de reprezentanții părților pe fondul cauzei.
Curtea pune în discuția reprezentantelor părților motivul de recurs de ordine publică mai sus arătat.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu a fost angajată la fondul cauzei și lasă la aprecierea instanței soluționarea motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu de către instanță.
Reprezentanta pârâtului intimat arată că nu a observat lipsa semnăturii judecătorului fondului de pe încheierea mai sus menționată, însă pârâtul a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Zalău, care a fost soluționat de Tribunalul Sălaj, astfel încât, apreciază că prin apel a fost acoperită această lipsă a semnăturii judecătorului fondului de pe încheierea ședinței publice din data de (...) din dosarul nr. (...) al
Judecătoriei Z..
Curtea reține cauza în pronunțare pe motivul de recurs de ordine publică invocat din oficiu de către instanță.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1461 din data de 7 mai 2008 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr.(...), s-a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanta M. I. împotriva pârâtului M. Z. și s-a constatat că părțile au dobândit sub durata căsătoriei lor următoarele bunuri comune: imobil compus din teren intravilan cu una casă și anexe situat în C. S. str. C. nr.
3 înscris în c.f. 32 N sub nr. cad. 85-100.000 lei; aparat de șlefuit laminator, masă de lucru, alte ustensile -1000 lei; set mobilă dormitor -
1000 lei; set mobilă sufragerie din 4 corpuri și masă mare -1000 lei; set mobilă bucătărie cu 8 corpuri, 2 aragazuri-electric și pe gaz, mașină de spălat vase, hotă, frigider, congelator cu 4 sertare, un colțar cu masă și 6 scaune tapițate -2500 lei; mobilă bucătărie făcută la comandă din lemn natural -500 lei; aparatură electrică: TV Gold Star, TV Orion, video AKAI, candelabru-ventilator, mașină de spălat G., aspirator -340 lei; calculator Pentium 3-100 lei; boiler 80 l electric și bazin de apă din fibră de sticlă 250 l- 2300 lei; centrală pe lemne -4000 lei; 4 bucăți covoare persane și una mochetă 60 m.-500 lei.
Valoarea totală a masei de împărțit este de 112.840 lei.
S-a constatat că pârâtul a avut o contribuție proprie la dobândirea acestei mase echivalentă valorii de 20.000 lei, astfel că pârâtul are o cotă de
58,86 % din masa de împărțit, iar reclamanta 41,14%.
S-a atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul și toate celelalte bunuri mobile, mai puțin aparatele de lucru și ustensilele în valoare de 1000 lei, pe care le atribuie pârâtului.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 65.417,62 lei, cu titlu de sultă.
S-a dispus ieșirea din indiviziune. Și s-a constatat că sunt bunuri proprii ale reclamantei un set mobilă sufragerie cu vitrină, una bucată canapea extensibilă și două fotolii mici cu măsuță.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 949 lei, cheltuieli de judecată, proporțional, rămasă după compensare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cei doi soți au contractat în 2002 un credit bancar pentru cumpărarea unei locuințe și deși au cumpărat-o de la părinții pârâtului, locuința a devenit bun comun ca și obligația de restituire a creditului.
Instanța de fond a învederat că este bun comun, pe baza prezumției instituite de art. 30 C. familiei, imobilul compus din teren intravilan cu una casă și anexe situat în C. S. str. C. nr. 3 și înscris în c.f. 32 N sub nr. cad.
85, dobândit fiind în timpul căsătoriei. E. adevărat că, în anul 2002, soții au contractat un credit bancar pentru cumpărarea unei locuințe, iar locuința pe care au cumpărat-o a fost chiar casa din Z. care a aparținut părinților pârâtului. Din momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare, casa a devenit bun comun și de asemenea, obligația restituirii creditului era comună celor doi soți.
Coroborând probele testimoniale administrate în cauză, rezultă că părinții pârâtului nu au primit efectiv și nu s-au folosit de prețul în valoare de 20.000 lei, ci l-au lăsat în mâinile fiului lor pârât, care l-a alocat pe loc efectuării lucrărilor de renovare a casei. Acest fapt are valoarea juridică a unei donații făcute de părinți fiului lor pârât, donație care s-a subrogat în sporul de valoare dobândit de imobil în urma lucrărilor de renovare realizate de pârât.
Așa fiind, văzând prevederile art. 31 lit. b) și f) C. familiei, instanța de fond a reținut că pârâtul are într-adevăr o contribuție proprie la dobândirea bunurilor comune, dar această contribuție nu poate depăși valoarea de
20.000 lei care a făcut obiectul donației din partea părinților săi și se aplică la întreaga masă a bunurilor comune supuse partajului. De aceea, este eronat calculul făcut de pârât pentru determinarea contribuției sale, pornind de la premisa greșită că valoarea imobilului din Z. a fost compusă din valoarea inițială stabilită de expertiza comandată de instituția bancară care a acordat creditul - 23.000 lei și din valoarea îmbunătățirilor pe care le-a adus cu banii proveniți din credit, respectiv din donația de la părinții săi - 20.000 lei.
Soții au vândut casa din Z. în 2005 și parte din prețul obținut s-a subrogat în prețul plătit pentru dobândirea casei din C. S.. Părțile nu au solicitat expertiză pentru stabilirea valorii de circulație a acestui imobil bun comun, ceea ce înseamnă că au căzut de acord asupra valorii indicate de reclamantă în acțiune: 100.000 lei.
Pârâtul nu are o cerere cu privire la pretenții proprii și sugerează prin concluziile scrise că ar avea o creanță împotriva reclamantei cu privire la îmbunătățirile făcute la casă după despărțirea în fapt a părților, cerere care nu poate fi primită ca atare deoarece nu a fost pusă în dezbatere și nu fosttimbrată. Despre aparatele de șlefuit, laminator, masă de lucru și alte ustensile reclamanta susține că sunt comune, iar pârâtul că aparțin societății comerciale care deține magazin de bijuterie, dar acest din urmă lucru trebuia dovedit cu înscrisuri din contabilitatea firmei, fapt ce nu s-a întâmplat. Instanța reține așadar caracterul comun al bunurilor și valoarea lor totală de 1000 lei, indicată în acțiune și necontestată de pârât.
De altfel, a precizat instanța de fond, niciuna dintre părți nu a administrat probatoriu pentru inventarierea și evaluarea bunurilor mobile care se cer a fi incluse în masa de partaj. D. urmare, instanța constată că pârâtul a achiesat la susținerile reclamantei privind existența acestor bunuri, caracterul comun al acestora și valoare lor. Bunurile care vor fi enumerate mai jos se află în posesie comună, în interiorul casei din C. S., destinate normalei utilizări a acesteia.
A apreciat instanța de fond că fac parte așadar din masa bunurilor comune supusă împărțelii: set mobilă dormitor - 1000 lei; set mobilă sufragerie din 4 corpuri și masă mare - 1000 lei; set mobilă bucătărie cu 8 corpuri, 2 aragazuri (electric și pe gaz), mașină de spălat vase, hotă, frigider, congelator cu 4 sertare, un colțar cu masă și 6 scaune tapițate, toate în valoare de 2500 lei; mobilă de bucătărie făcută la comandă din lemn natural - 500 lei; aparatură electrică ( TV Gold Star, TV Orion, video Akai, candelabru ventilator, mașină de spălat G., aspirator) în valoare totală de 340 lei; calculator PENTIUM 3 - 700 lei, boiler electric 80 l și bazin de apă din fibră de sticlă 250 l - 2300 lei; centrală pe lemne - 4000 lei; 4 bucăți covoare persane și una mochetă 60 mp - 500 lei. Valoarea totală a masei de împărțit este de 112.840 lei.
Contribuția proprie a pârâtului în valoare de 20.000 lei reprezintă
17,72 % din valoarea totală a masei, ceea ce înseamnă că 82,28 % reprezintă contribuție comună în cote egale de ½ părți, respectiv 41,14 % de fiecare parte.
Rezultă astfel o cotă parte a reclamantei de 41,14 %, iar a pârâtului de 58,86 % ( 41,14 % + 17,72 % ). Valoric, cota reclamantei este 46.422,3 lei, iar a pârâtului 66.417,62 lei.
Prin urmare, instanța de fond a atribuit, în întregime bunurile reclamantei, cu excepția acelor aparate și ustensile a căror valoare a fost stabilită la 1000 lei. Lotul reclamantei are valoarea de 111.840 lei. Ea a fost obligată să plătească pârâtului suma de 65.417,62 lei, cu titlu de sultă.
Pentru a proceda astfel, instanța de fond a ținut seama de criteriile prevăzute la art. 673 ind.9 Cod procedură civilă.
S-a dispus în acest fel ieșirea din indiviziune, în baza 36 alin.1 C. familiei și art. 728 Cod civil, în baza art. 673 ind.5 alin.2, 673 ind.9 și 673 ind.10 Cod procedură civilă.
În baza art. 274, 276 și 277 C.pr.civ., ținând cont că în procesele de partaj părțile au dublă calitate de reclamant și pârât în același timp, proporțional cotei-părți a fiecăreia asupra masei de împărțit, văzând doar cheltuielile dovedite avansate de părți, instanța de fond a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 949 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 61 din data de 12 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), s-a admis apelul declarat de pârâtul M. Z. împotriva sentinței civile nr.1461/(...) a Judecătoriei Z. care a fost schimbată în ceea ce privește componența bunurilor comune, valoarea imobilului și a masei de împărțit, a cotei părților, a atribuirii imobilului și a sultei.
Rejudecând cauza sub aceste aspecte, tribunalul a înlăturat de la masa bunurilor comune: aparatul de șlefuit laminator, masă de lucru, alte ustensile - 1000 lei și a apreciat că valoarea imobilului situat în C. S. str.C. nr.3, înscris în CF 32 N, nr.cad.85 este de 150.400 lei, iar valoarea masei de împărțit este de 141.000 lei.
S-a constatat că pârâtul a avut o contribuție proprie la dobândirea masei de împărțit în valoare de 17.000 lei astfel că pârâtul are o cotă de
68% din masa de împărțit iar reclamanta 32%.
S-a atribuit în deplină proprietate și posesie pârâtului imobilul situat în C. S., str.C., nr.3, care a fost obligat la 22.720 lei sultă către reclamantă.
Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței.
Prin aceeași decizie s-a respins apelul declarat de reclamanta M. (L.)
I. împotriva aceleiași sentințe, care a fost obligată la 15.315 lei cheltuieli de judecată către pârât.
În considerentele deciziei, tribunalul a reținut că pârâtul a solicitat a se constata faptul că a avut o contribuție mai mare la dobândirea imobilului situat în C. S..
În realitate, cei doi soți au cumpărat în anul 2002 o casă situată în
Z., notată în CF 2436 Z. nr.top.295, de la părinții acestuia, cu suma de
25.000 lei, pentru plata acestui imobil cei doi au făcut un credit de la CEC, iar suma de 17.000 lei a fost virată vânzătorilor. În aceeași zi, mama pârâtului i-a virat acestuia întreaga sumă, martorul C. I.na confirmând acest aspect.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că pârâtul a avut o contribuție mai mare de 68% la dobândirea acestui imobil, pentru că este evident că această contribuție a pârâtului este interpretată ca o donație făcută în favoarea exclusivă a copilului lor. Dacă dorea să-i gratifice pe ambii soți, le înmâna suma amândurora. Prin urmare, doar diferența de 32% poate fi considerată ca bun comun.
În anul 2004, acest imobil a fost vândut de cei doi soți, contra sumei de 32.000 euro.
Cu o parte din bani, cei doi au achiziționat o casă în C. S., prețul imobilului fiind acela de 40.000 lei. În cauză s-a efectuat o expertiză prețuitoare, care a evaluat același imobil, valoarea de circulație fiind de
150.400 lei.
După despărțirea în fapt, pârâtul a rămas în imobil și a efectuat o serie de lucrări: alee betonată, împrejmuire de curte, branșament la gaz și calorifere, valoarea acestora situându-se la 8.400 lei.
În acest context, tribunalul a arătat că prin chitanțele depuse în cauză se confirmă faptul că ele au fost executate doar de pârât și prin urmare, contribuția lui proprie a mai crescut cu 5 procente.
De asemenea, a mai precizat instanța de apel, există o serie de bunuri destinate exercitării meseriei de bijutier a pârâtului, respectiv: aparat de șlefuit, laminator, masă de lucru și alte ustensile în valoare de 1.000 lei. Instanța de apel a apreciat că acestea nu pot fi incluse în masa bunurilor de împărțit, fiind bunuri proprii, așa cum sunt ele definite de prevederile art.31 lit.e C. familiei.
Prin urmare, după efectuarea acestor scăderi, masa bunurilor de împărțit este de 141.000 lei din care se scade contribuția exclusivă a pârâtului în valoare de 96.560 lei.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că valoarea sultei pe care trebuie să o achite reclamantei este în valoare de 22.720 lei.
În opinia tribunalului, toate aceste considerente duc la admiterea apelului pârâtului și la schimbarea sentinței atacate cu privire la componența bunurilor comune, valoarea totală a masei de împărțit, valoarea cotei fiecărei părți și a sultei, conform dispozitivului.
În ce privește apelul reclamantei, tribunalul l-a respins pentru faptul că aceasta solicită modificarea hotărârii primei instanțe, considerând că fiecare dintre soți au avut cote egale.
Dar, tribunalul a apreciat că probele administrate confirmă altceva și anume că la dobândirea primului apartament contribuția soțului a fost mult mai mare el fiind cel care a primit suma de 17.000 de lei de la părinți.
De altfel, chiar și reclamanta recunoaște acest aspect atunci când într-o declarație dată la P. de pe lângă Judecătoria Zalău, susține că acea casă i-a fost lăsată soțului moștenire de la părinți.
A mai precizat instanța de apel că nu se susțin nici afirmațiile potrivit cărora, îmbunătățirile la casa din Z. au fost efectuate dintr-un împrumut luat de la tatăl acesteia. Aceste afirmații nu sunt susținute de probe, iar martorul care a relatat aceste aspecte le știe chiar de la reclamantă.
Nici celelalte susțineri referitoare la îmbunătățirile aduse în casă, în ce privește renovarea bucătăriei, efectuarea branșamentului la gaz, au fost apreciate de tribunal ca nefiind susținute de nici un fel de probe, singurele chitanțe fiind depuse în cauză doar de către pârât.
Prin urmare, apelul acesteia a fost respins ca nefondat, iar în baza art.274 Cod procedură civilă reclamanta a fost obligată la cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin încheierea din (...), tribunalul a admis cererea de îndreptare a erorii materiale constatată din oficiu și a dispus modificarea dispozitivului deciziei civile nr. 61/(...), în sensul că în loc de „. reclamanta
3. se va trece „. reclamanta și pârâtul 3..
Împotriva acestei decizii precum și împotriva încheierii pronunțate în
ședința publică din data de (...) reclamanta L. I. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei și a încheierii atacate, în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul constatării contribuției de 50 % a reclamantei din valoarea bunurilor de împărțit, precum și obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată din apel și din recurs.
În motivare recursului, reclamanta a arătat că tribunalul a dat mai mult decât s-a cerut și chiar și ceea ce nu s-a cerut, motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 C.pr.civ.
Prin hotărârile atacate, tribunalul a stabilit că pârâtul are o cotă de
68 % din valoarea masei de împărțit, iar contribuția comună este de 32 % , fără ca instanța să arate explicit că această contribuție comună se împarte în cote egale, însă din calculul sultei rezultă că a avut în vedere cota de ½ parte pentru fiecare. La un simplu calcul matematic, pârâtului i se atribuie o cotă de 84 % din valoarea imobilului (68 % + 16 %), adică cu 10,75 % mai mult decât acesta a cerut.
Instanța de apel a reținut o contribuție proprie a pârâtului după despărțirea în fapt a părților în cuantum de 8.400 lei, deși nu există cerere reconvențională prin care acesta să ceară stabilirea contribuției după desfacerea căsătoriei constând în îmbunătățirile efectuate după luna ianuarie 2007.
În condițiile în care instanța de fond a reținut că pârâtul nu are o cerere cu privire la pretenții proprii și sugerează în concluziile scrise că ar avea o creanță împotriva reclamantei cu privire la îmbunătățirile făcute lacasă, după despărțirea în fapt a părților, cerere care nu poate fi primită deoarece nu a fost pusă în dezbatere și nu a fost timbrată, tribunalul nu putea să se pronunțe cu privire la ceea ce nu s-a cerut procedural în fața primei instanțe.
Chiar și în ipoteza în care nu s-ar îmbrățișa această opinie, suma solicitată de pârât la prima instanță este de 4.000 lei, astfel încât este evident că diferența de până la 8.400 lei, respectiv contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire efectuate de pârât, au fost făcute după momentul finalizării procesului în primă instanță. T. în mod greșit a acordat un procent de 5 % cu titlu de contribuție proprie a pârâtului pentru lucrările efectuate de acesta la imobil după desfacerea căsătoriei, instanța de apel acordând ceea ce nu s-a cerut.
Mai mult decât atât, nu s-a cerut prin cerere reconvențională constatarea caracterului de bunuri proprii ale pârâtului (de fapt ale societății comerciale) cu privire la aparat de șlefuit, laminator, masa de lucru și alte ustensile, motiv pentru care instanța de apel nu putea proceda la constatarea calității de bunuri proprii ale acestor bunuri, invocând din oficiu prevederile art. 31 lit. e C.fam., temei greșit de altfel.
Aparatele menționate în cererea de chemare în judecată au fost cumpărate în anul 1996 din banii de la nuntă, aspect confirmat parțial de către pârât prin răspunsul la interogatoriu. E. de remarcat faptul că pârâtul nu contestă că aceste unelte existau din anul 1996 - 1997, ci doar faptul că acestea ar fi bunuri comune întrucât sunt folosite pentru activitatea societății. Faptul că în apel pârâtul a depus un contract de vânzare- cumpărare încheiat în anul 2000 între S.C. „Bijuteria Briliant"; S.R.L. Z. și o persoană fizică, nu poate să ducă la concluzia că este vorba despre aceleași bunuri.
Al doilea motiv de nelegalitate al hotărârii atacate constă în nemotivarea soluției adoptate de către instanța de apel, motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. T. reține, fără nici o motivare, că pârâtul are o cotă de contribuție de 68 % la dobândirea imobilului din Z., făcând un calcul matematic extrem de simplu prin raportarea prețului stipulat în contractul de vânzare-cumpărare de 25.000 lei, a contribuției de 17.000 lei a pârâtului, iar în continuare, stabilește că pârâtul are o cotă de 68 % din masa de împărțit, iar aceasta este formată doar din casa din C. S..
T. nu explică și nu a indicat criteriile care au determinat stabilirea aceluiași procent de 68 % din casa din C. S..
Din probele administrate nu a rezultat împrejurare că suma de
17.000 lei a fost folosită de către pârât în scopul plății materialelor și muncitorilor, astfel încât această sumă reprezintă cu siguranță un dar comun dat în favoarea ambilor soți, de vreme ce ambii soți au locuit în respectiva casă.
Casa din Z. s-a vândut cu 32.000 euro și doar o parte din această sumă s-a folosit pentru achitarea prețului imobilului din C. S., de aproximativ 20.000 euro.
În ipoteza în care s-ar admite că pârâtul a investit cei 17.000 în casa din Z., contribuția lui se aplică la întreaga masă a bunurilor partajabile, deci și la valoarea bunurilor mobile.
În opinia reclamantei aceasta are o cotă de contribuție și pentru faptul că s-a ocupat de copii și de gospodărie, aspect consemnat în hotărârea de divorț, iar cea mai mare parte din îmbunătățirile făcute la casa din C. S. s-a realizat din banii reclamantei și cu ajutorul tatălui și surorii ei.
Aspecte confirmate de pârât la interogatoriu, motiv pentru care soluția potrivită și corectă este aceea de a se constata o contribuție egală a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune.
Nu poate fi stabilită o contribuție diferențiată pentru bunurile mobile și imobile întrucât cota de contribuție trebuie să fie raportată la întreaga masă a bunurilor devălmașe.
Cel de-al treilea motiv de recurs privește aplicare greșită a legii de către tribunal și este reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., reclamanta susținând că instanța de apel a greșit stabilind o cotă de contribuție proprie și o cotă de contribuție comună, încălcând astfel art. 30 alin. 1 C.pr.civ. Dacă pârâtul a primit banii de la părinții săi pentru anumite îmbunătățiri, nu se schimbă aspectul de bun comun a bunului, ci doar cota de contribuție care poate fi mai mică sau mai mare. Nu se poate stabili o contribuție proprie și apoi una comună cu privire la un anumit bun ci numai cu privire la toate bunurile mobile și imobile care alcătuiesc masa bunurilor de împărțit, aceasta constituind o universalitate juridică.
În mod greșit instanța de apel a stabilit o contribuție de 16 % din bunurile mobile și 84 % din bunul imobil, întrucât contribuția părților trebuie să fie aceeași atât pentru bunurile imobile cât și pentru cele mobile.
În mod greșit instanța de apel a introdus în masa bunurilor comune și îmbunătățirile făcute de pârât după divorț, deoarece cotele de contribuție a soților se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.
Deși reclamanta a solicitat inițial atribuirea imobilului din C. S., ulterior a solicitat ca acesta să fie atribuit pârâtului întrucât pârâtul locuiește de la despărțirea în fapt a celor 2 soți în acel imobil la care a executat inclusiv îmbunătățiri.
Reclamanta critică hotărârea instanței de apel și cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a fost de acord cu atribuirea imobilului în favoarea pârâtului, însă raportat la chitanțele privind cheltuielile de judecată, tribunalul a greșit calculul acestora.
Pârâtul intimat M. Z., prin întâmpinare, a solicitat respingerearecursului ca nefundat, precum și obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată. (f.23-26).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul a arătat că banii proveniți din vânzarea casei din Z. au fost dați de către părinți lui pentru renovarea și mansardarea imobilului, împrejurare care a fost dovedită prin probele administrate.
Casa din Z. a fost vândută pentru suma de 32.000 euro, iar din prețul obținut s-a cumpărat casa din C. S. cu suma de 40.000 lei. Diferența de preț a fost folosită pentru restituirea împrumutului CEC și pentru executarea îmbunătățirilor la acest imobil, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 31 lit. f C.fam.
Contribuția pârâtului este de 73,25 % din valoarea casei, fără luarea în considerare a lucrărilor de îmbunătățire executate după despărțirea în fapt. Aceste lucrări reprezintă 14,89 % din valoarea casei, astfel încât contribuția totală este de 88,14 %.
În fața instanței de fond, pârâtul a depus o cerere de constatare a contribuției personala și ulterior despărțirii în fapt, menționând valoarea de
4.000 lei a lucrărilor precum și constatarea contribuției proprii de 46,5 % la dobândirea casei din C. S..
În procesele de partaj părțile au o dublă calitate de reclamant și pârât, astfel încât fiecare parte poate dovedi cota ce i se cuvine, fără a finevoie de formularea unei cereri exprese în acest sens, atâta timp cât se indică totuși o altă contribuție decât cea prezumată.
Bunurile folosite de pârât în exercitarea meseriei de bijutier, în valoare de 1.000 lei, nu pot fi incluse în masa bunurilor comune pentru că se încadrează în dispozițiile art. 31 lit. e C.fam., iar pe de altă parte, au făcut parte din patrimoniul unei societăți comerciale, persoană juridică care nu mai există și care și-a înstrăinat patrimoniul anterior divorțului.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, amotivului de recurs de ordine publică și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, Curtea constată că la termenul de judecată în fața primei instanțe din (...) părțile, prin avocații lor, au pus concluzii pe fondul cauzei, iar din lipsă de timp pentru deliberare, Judecătoria Zalău a amânat pronunțarea hotărârii în cauză la data de (...).
Această încheiere nu este semnată de către judecător și de către grefier. Prin același înscris și pentru același motiv, instanța a amânat succesiv pronunțarea hotărârii în cauză la data de (...) și la data de 0(...), acest din urmă dispozitiv fiind semnat de către președinte și de către grefier (f.67 dosar fond).
Potrivit art. 147 C.pr.civ., dezbaterile urmate în ședința se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și de grefier.
Nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării de la termenul la care au avut loc dezbaterile și părțile au pus concluzii pe fondul cauzei nu permite a se verifica legala compunere a instanței, realitatea celor consemnate, verificarea respectării principiul legalității, apărării și contradictorialității care guvernează procesul civil român.
Încheierile trebuie semnate de judecătorul cauzei pentru ca să se poată asigura exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea instanței, neîntocmirea încheierii fiind sancționată cu nulitatea acesteia.
Lipsa semnăturii judecătorului din încheierea în care trebuie consemnate dezbaterile echivalează cu lipsa încheierii, iar lipsa încheierii duce la nulitatea hotărârii, pentru că este imposibilă exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs neputând verifica toate împrejurările privitoare la modul cum au decurs dezbaterile.
Contrar opiniei reprezentantei pârâtului intimat potrivit căreia nulitatea încheierii s-a acoperit prin pronunțarea de către tribunal a deciziei recurate, dispoziția legală mai sus menționată are un caracter imperativ, iar nesemnarea de către judecător a încheierii de dezbateri, parte integrantă a hotărârii judecătorești (practicaua), care cuprinde în principal concluziile finale ale părților, atrage nulitatea absolută a hotărârii cu consecința reluării procedurii.
O astfel de omisiune cauzează părților o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, instanțele ierarhice fiind în imposibilitate să ia cunoștință de concluziile formulate de părți și să exercite controlul cu privire la această parte a hotărârii, respectiv să verifice respectarea principiilor care guvernează procesul civil.
Prin urmare, neîntocmirea încheierii de dezbateri este sancționată cu nulitatea hotărârii pronunțate deoarece în lipsa ei nu se pot cunoaște concluziile părților, iar instanțele de control judiciar nu pot exercita acest control. Ca o lipsa a încheierii poate fi considerată și nesemnarea ei deoarece, în ipoteza nesemnării, nu exista certitudinea că cele consemnate în încheiere corespund realității și că părțile au formulat acele concluzii.
Încheierea de dezbateri face parte integrantă din hotărârea prin care se pune capăt litigiului, motiv pentru care neîntocmirea ei face imposibilă exercitarea controlului judiciar, motiv de nulitate ce rezulta din art. 147
C.pr.civ. raportat la art.105 alin.2 Cpr.civ., neputându-se verifica legală compunere a instanței, dacă hotărârea s-a dat de același judecător care a luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, prezenta părților, concluziile formulate și conținutul opiniilor în fapt și în drept.
Pentru aceste considerente Curtea constată că în speță sunt îndeplinite cerințele art.306 alin. 2 coroborat cu art.304 pct.5 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 și alin.3 va admite în parte recursul declarat de reclamanta L. I. împotriva deciziei civile nr. 61 din 12 octombrie
2010 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează și rejudecând în temeiul art.296, art.297 alin.2 coroborat cu art.147 C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de pârâtul M. Z. în contra sentinței civile nr.1461/(...) a Judecătoriei Z., pe care o anulează și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Judecătoria Zalău.
În aceste condiții, Curtea apreciază că este inutilă examinarea deciziei recurate prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă, motive care vor fi avute în vedere de către instanța de rejudecare care se va pronunța asupra prezentei acțiuni civile cu respectarea tuturor dispozițiilor de drept material și procedural incidente în cauză.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamanta L. I. împotriva deciziei civile nr. 61 din 12 octombrie 2010 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează și rejudecând, admite în parte apelul declarat de pârâtul M. Z. în contra sentinței civile nr.1461/(...) a Judecătoriei Z., pe care o anulează și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță,
Judecătoria Zalău.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
A. A. M.
GREFIER,
Red.A.A.P./Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond:C.R.P.;
Jud.apel:Kende M.;P. R.M.
| ← Decizia civilă nr. 169/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2019/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
