Decizia civilă nr. 2194/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2194/R/2011
Ședința publică din 17 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 297 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. B., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 2 verso din dosar) pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
Având în vedere lipsa părților de la dezbateri, C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului pârâtului recurent și reclamantului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat personal.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei
P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că prin memoriul de recurs, pârâtul recurent a invocat un singur motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, respectiv motivul de nelegalitate privind obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, însă în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța de fond în mod corect a obligat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să suporte cheltuielile de judecată, având în vedere că reclamantul nu se află în culpă procesuală pentru că L. nr. 2. a suferit modificări de la data înregistrării acțiunii promovate de reclamant șipână la data pronunțării hotărârii de către instanța de fond, motiv pentru care, solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C..
C. reține cauza în pronunțare.
După reținerea cauzei în pronunțare, la sfârșitul dezbaterilor, se prezintă în sala de judecată reclamantul intimat S. B. personal, căruia instanța îi aduce la cunoștință împrejurarea că prezenta cauză a rămas în pronunțare.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 297/(...), pronunț ată de T ribun alul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de cătreinstanță din oficiu; s-a respins acțiunea civilă modificată formulată de reclamantul S. B., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a județului C., având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă; s-a respins cererea având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului; a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei.
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului S. B. prin sentința penală nr. 473/(...) a T.ui Militar C. - Secția I (f. 6, 55-58) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare corecțională și 4.000 lei amendă corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de instigare antimilitară, prevăzută de art. 218 Cod penal și art. 304 C.J.M., instanța a reținut că, potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 218 din Codul penal din 1936, republicat în M. O.,
Partea I, nr. 48 din (...), cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 4 alin. 1 din aceeași lege, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. 3.
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de reclamantul S. B. intră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a apreciat că nu se impune constatarea acestui caracter.
Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 75.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul S. B. prin condamnare, a fost respinsă ca prescrisă pentru considerentele ce urmează:
Art. 998 și 999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamantul a cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S. prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998 - 999 C.civ., art. 3, art. 5 pct. 1 și 5, art. 6, art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția
R.iei, precizate de reclamant, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr.
167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...) (f. 60-62 dosar fond).
În altă ordine de idei, în considerentele D. nr. 1. Curtea Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face, de asemenea, trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat, în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - respectiv, D.-lege nr. 1. și L. nr. 2. -, nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998 - 999 C.civ. sau textele invocate din C.E.D.O., în ipoteza acestor temeiuri noi de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că momentul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998 - 999
C.civ. coroborat cu textele C.E.D.O., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
P. ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost admisă și, în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă modificată formulată de reclamantul S. B., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
Față de motivele arătate, a fost respinsă și cererea având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului.
În baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanțele depuse la dosarul cauzei (f. 83-84).
La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere faptul că L. nr.
2. a prevăzut în mod obligatoriu procedura judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada de referință a legii menționate.
În conformitate cu jurisprudența C.E.D.O. în materie, cheltuielile de judecată se vor acorda în măsura în care se constată realitatea, necesitatea
și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor.
În speță, reclamantul a achitat suma de 1.000 lei cu titlul menționat pentru a obține serviciul avocatului ca o garanție a succesului său. Modificarea temeiului de drept al acțiunii a intervenit după pronunțarea D.nr. 1. a C. Constituționale, impunându-se astfel acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamant.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at rec urs, în ter men leg al, p âr âtul S.
R., pr in M in is terul F in anțelor Publ ice, pr in D. G. a F. P. C. , solicitând, în bazaprevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond, cu consecința înlăturării obligării pârâtului la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
În motivarea recursului, s-a arătat că, deși prin sentința criticată instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a M. F. P., în calitate de reprezentant al S. R., la plata sumei de 75.000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescris și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată, totuși, a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
P. a dispune astfel, Tribunalul Cluj a reținut faptul ca L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu procedura judiciară în vederea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de unele categorii de persoane, în care se încadrează și reclamantul, iar, potrivit practicii C.E.D.O., cheltuielile de judecată se acordă în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil.
Recurentul arată că nu poate împărtăși optica instanței de fond, având în vedere că, deși Tribunalul Cluj a respins în totalitate pretențiile reclamantului, totuși, a dispus obligarea M. F. P. la plata întregului onorariu avocațial, iar procedând în această manieră, prima instanța a încălcat prevederile art. 274 - 276 C.proc.civ., din cuprinsul cărora se desprinde teza potrivit căreia numai partea care a pierdut cauza (cade în pretenții), poate fi obligată la plata acestora.
Nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina M. F. P., chiar dacă la data promovării acțiunii dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din L. nr. 2. erau în vigoare, iar, ulterior, acestea au devenit neconstituționale ca urmare a pronunțării D. nr. 1. a C. Constituționale.
Culpa poate fi eventual atribuită „S."; care, prin organele sale abilitate, a edictat un act normativ care ulterior a fost declarat neconstituțional și nicidecum M. F. P., care îl reprezintă în fața instanțelor de judecată competente.
Tot „S.";, prin organele sale competente, (și nu Ministerul Finanțelor Publice), putea ca în termenul de 45 de zile de la publicarea în M. O. a deciziei menționate să pună în acord prevederile din cuprinsul Legii nr. 2. cu dispozițiile constituționale.
De altfel, de la promovarea unui litigiu și până la soluționarea sa în mod irevocabil, soarta unui proces este incertă din punct de vedere al soluției ce urmează a fi pronunțată, care poate fi influențată în mod evident de modificările legislative intervenite pe parcursul derulării sale.
În realitate, prestația la care reclamantul a solicitat să fie obligat S., reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a condamnării politice suferite, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a) din L. nr. 2., este una rezultată dintr-o situație legală ce urma să aibă loc la finalul unei proceduri judiciare.
Așa fiind, rezultă că reclamantul nu avea la data intrării în vigoare a Legii nr. 2. un „bun"; în sensul jurisprudenței C. E. a Dreptului O., generate de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., pe care trebuia să îl confirme prin declararea procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi prinhotărârea judecătorească pe care s-o execute cel mai devreme după momentul rămânerii ei definitive.
Deș i leg al c itat, recl aman tul in timat nu s-a prezen tat în ins tan ț ă ș i nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câștigat procesul este îndreptățită să solicite instanței obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câștigat procesul, cu purtarea respectivei cauze.
În speță, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. și a dispozițiilor art. 274
C.proc.civ., prima instanță a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial, la pronunțarea acestei soluții instanța de fond având în vedere faptul că L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu o procedură judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada de referință a legii menționate, putându-se afirma că, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor.
Curtea Constituțională a R.iei, prin D. nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cer, lichid și exigibil.
În același sens s-a pronunțat constant și C. Europeană a D. O. prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva R.iei (cererea nr. 28104/03), publicată în M. O. nr. 597/(...), C. a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";.
Examinând recursul pârâtului, sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată la care a fost obligat, nu sunt justificate, întrucât acțiunea reclamantului a fost respinsă și deci, pârâtul nu este în culpă procesuală și nu a căzut în pretenții, C. constată că acesta este vădit nefondat, motivat pe următoarele argumente:
Reclamantul a promovat cererea introductivă de instanță la momentul la care textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I, text legal pe care reclamantul și-a întemeiat din punct de vedere juridic acțiunea, era în vigoare.
La data la care reclamantul a învestit instanța T.ui C. cu această cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., reclamantul avea o „speranță legitimă"; în sensul soluționării favorabile a cererii sale, astfel cum aceasta a fost formulată.
P. a putea obține drepturile recunoscute de L. nr. 2., reclamantul a fost nevoit să se adreseze instanței de judecată și să parcurgă un întreg demers procedural, întrucât, L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu necesitatea parcurgerii unei proceduri judiciare în scopul recunoașterii caracterului politic al condamnării ori al măsurii administrative, respectiv, în scopul obținerii de despăgubiri morale de către cei îndreptățiți.
Or, nu i se poate imputa în niciun fel reclamantului faptul că demersul său procedural, legal demarat în baza Legii nr. 2., a fost brusc curmat, din inițiativa unui terț, respectiv, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a D. nr. 1358/(...).
Dacă nu ar fi intervenit această Decizie a C. Constituționale, cel mai probabil reclamantul ar fi beneficiat de o soluție de admitere a cererii sale, sub aspectul tuturor petitelor, și, concomitent, ar fi fost îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de judecată, ocazionate cu purtarea procedurii judiciare prevăzute de L. nr. 2., în integralitatea lor.
Drept urmare, C. constată că reclamantul este în continuare îndreptățit la a beneficia de recuperarea cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate cu demararea procedurii judiciare obligatorii reglementate de L. nr. 2., neputându-i-se imputa acestuia faptul că temeiul legal din L. nr. 2., pe care acesta și-a fundamentat demersul procedural, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., a fost declarat neconstituțional, prin D. nr. 1., publicată cu mult după promovarea de către reclamant a cererii de chemare în judecată.
Este reală susținerea recurentului, în sensul că S. este cel care se află eventual în culpă pentru această situație, dar nu este mai puțin adevărat că în aceste litigii, întemeiate pe L. nr. 2., conform art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., S. este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
De altfel, și în orice alte litigii S. este reprezentat tot de Ministerul
Finanțelor Publice, așa cum prevede art. 25 din D. nr. 31/1954.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a județului C., împotriva sentinței civile numărul 297 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
GREFIER A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) J.fond: E.L.
| ← Decizia civilă nr. 4460/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 169/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
