Decizia civilă nr. 4460/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4460/R/2011
Ședința publică din 3 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul formulat de reclamanta S. L., împotriva sentinței civile nr. 1811 din 17 martie 2011 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. S. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 15 septembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. S., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 1811 din (...) a Tribunalului C. s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului S. L. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale , după defunctul S. Milian.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta
S. L. este soția supraviețuitoare a defunctului Szasz Milian, titularul livretului militar seria Hi nr. 0., care cuprinde mențiunea de la prizonierat în perioada - (...)— (...), în U.R.S.S.
Întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2., reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat prin supunerea soțului său, în prezent decedat, la această măsură de prizonierat.
L.a nr. 2. face parte din cadrul unei politici sociale restaurative a statului, de reparare a prejudiciilor create unor mari categorii de persoane de către fostele regimuri totalitare ce s-au succedat în istoria R.iei.
Acest act normativ se situează intr-un cadru legislativ preexistent prin care, în mod fragmentat, s-au acordat măsuri reparatorii pentru diferite tipuri de abuzuri comise în diferite perioade istorice.
Un prim demers legislativ este dat de prevederile D. -. nr. 1. pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Comparativ cu sfera de aplicare a D. - L. nr. 1., instanța a constatat că numai prima categorie de persoane la care se referă acest act normativ se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., respectiv persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Articolul 1 din L.a nr. 2. prevede că beneficiază de reglementările acestui act normativ persoanele condamnate politic pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Măsurile administrative care au caracter politic sunt, conform art. 3 din același act normativ, măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, textul de lege enumerând doar acele măsuri care au de drept caracter politic.
Articolul 4 alin. 2 permite constatarea caracterului politic si a altor măsuri administrative, necuprinse în enumerarea limitativă de la articolul 3. Prizonieratul însă, nu este o măsură luată de organele fostei miliții sau securități, ci reprezintă o consecință a participării R.iei la cel de-al doilea război mondial, persoanele care au suferit în urma acestei participări putându-se prevala, în termen legal, cu îndeplinirea tuturor celorlalte condiții de D. - L. nr. 1..
Pe de altă parte din livretul militar rezultă că măsura luată față de defunct, respectiv soțul reclamantei, la data de (...), deci înainte de data la care se referă L.a nr. 2. și anume aceasta se referă la măsuri administrative asimilate pronunțate în perioada (...) - (...).
De altfel, prin decizia C. C. nr. 1358/(...) s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art.5 alin.1 lit. a, teza întâi din L.a nr. 2.. Teza întâi a acestui text de lege, în urma modificării L. nr. 2. prin O. nr. 6. se referă la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că foștii prizonieri de război nu se încadrează în prevederile L. nr. 2., fără să rețină că D. - lege nr. 1. a pus în drepturi și această categorie a prizonierilor de război.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin
D. G. a F. P. S. s-a opus admiterii recursului, invocând în sprijinul poziției sale deciziile nr. 1358 și 1368/2010 ale C. C. a R.iei.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Situația particulară a soțului reclamantei care a fost prizonier în fosta
U. în perioada (...) - (...), nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamanteireferitoare la faptul că este îndreptățită la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din L.a nr. 2., curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L.a nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L.a nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L.a nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de soțul reclamantei nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L.a nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L.a nr.2. nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurileadministrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L.a nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L.a nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
C. apreciază necesar a se sublinia că raționamentul instanței de fond referitor la incidența în cauză a deciziei C. C. este corect raportat la prevederile art.31 din L.a nr.47/1992. Decizia C. C. își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.
Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei
C. C., raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale D.-lege nr. 1., câtă vreme, situația particulară a soțului reclamantei, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 2., și nici dispozițiilor anterior invocate.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a C. C., motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. L. împotriva sentinței civile numărul 1811 din 17 martie 2011 a Tribunalului S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. A. C. ANA I. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: M. K.
| ← Decizia civilă nr. 2016/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2194/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
