Decizia civilă nr. 2035/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2035/R/2011
Ședința publică din data de 3 iunie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : A. C.
Judecători : V. M. - președintele Curții de A. C.
D.-L. B.- vicepreședinte al Curții de A.
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții T. S. - O., B. V., C. A., T. M. M., T. M., T. M., T. C.,T. B., T. H. - F., împotriva sentinței civile nr.
109/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C., având ca obiect D. L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat L. R. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat cu pârâtul intimat și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtul intimat prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 1 iunie 2011, a solicitat respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Instanța comunică cu reprezentantul reclamanților recurenți un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâtul intimat.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții invocate, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depune la dosar cu titlu de practică judiciară copia deciziei civile nr. 1., pronunțată de C. de A. O. în dosarul civil nr. (...), al cărui punct de vedere îl susține, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită admiterea în parte a recursului declarat de reclamanții recurenți, numai în ceea ce privește obligarea S. R. la plata cheltuielilor de judecată și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. (...), reclamantul T. S.-O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. (prin Ministerul Finanțelor Publice) să se constate caracterul politic al condamnării antecesorului său T. I., precum și obligarea pârâtului la a-i plăti reclamantului echivalentul în lei al sumei de 380.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de către antecesorul reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul și-a întemeiat inițial cererea pe dispozițiile L. nr.
2., însă ulterior pronunțării sentinței de către Tribunalul Cluj le-a completat în scris cu cele ale art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
(C.E.D.O.), ale art. 504 alin. 4 C.proc.pen. și ale art. 998 C.
II. La această acțiune civilă au fost conexate și cele având obiect și cauză identice formulate în dosarele nr. (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...) și (...), reclamanții fiind T. C., T. M., T. M., T. M. M., B. V., C. A., T. B., T. H. F. și A. D. I., toți reclamanții fiind nepoți de fii al lui T. I.
III. Prin sentința civilă nr. 109 din 04 februarie 2011 a T.ui C. au fostrespinse acțiunile promovare de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Astfel cum rezultă din probele cauzei, antecesorul comun al reclamanților, T. I., născut la 26 aprilie 1913 în localitatea G. de Jos, județul
Alba, a fost condamnat prin sentința penală nr. 292/1952 a T.ui Militar C., la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de instigare publică, în baza art. 327 C.
Condamnarea pentru fapta prevăzută de art. 327 C. constituie însă de drept condamnare politică, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., astfel că nu se mai impune ca și instanța de judecată să constate caracterul ei politic.
În ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea S. R. la plata de despăgubiri, este de luat în considerare că prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I-a din L. nr. 2., ceea ce lasă fără fundament juridic cererea de despăgubire pentru daune morale formulată de fiecare dintre reclamanți, astfel că și pretențiile bănești ale reclamanților trebuiesc respinse.
IV. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții T. S. O., B. V., C. A., T. M. M., T. M., T. M., T. C., T. B., A. D. I. și T. H. F., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunilor reclamanților deoarece:a) Greșit a fost invocată în cauză D. nr. 1358/2010 a Curții
Constituționale, trebuind să se țină seama de faptul că trimiterea la D.-lege nr. 1. și invocarea paralelismului de reglementare fiind fundamental eronate atât legislativ, cât și doctrinar.
Indemnizația acordată în temeiul D.ui-lege nr. 1. nu reprezintă o despăgubire pentru daune morale și nici nu este plătită de Ministerul
Finanțelor Publice din fondurile alocate pentru despăgubiri civile, ea având semnificația unui drept de securitate socială. b) T. nu a ținut seama de actele internaționale incidente, respectiv de
R. 1. a A. P. a C. E., de R. nr. 1. a aceluiași organism european, precum și de D. asupra Principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere adoptată de A. G. a O. prin R. nr. 4. din 29 noiembrie 1985.
Era necesar, de asemenea, a se ține seama și de prevederile art. 5 din
C.E.D.O., de cele ale art. 998 și art. 999 C., precum și de cele ale art. 504
C.proc.pen.
V. Intimatul nu a formulat întâmpinare.
VI. Cu privire la recursul declarat, C. are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care
Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel fiind, rezultă cu îndestulătoare claritate că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanții își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamanți.
În prezentul proces, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Astfel fiind, pretențiile reclamanților privitoare la obligarea S. R. la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanții îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că prezenta acțiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza promovării ei în primă instanță.
Nu pot fi primite nici susținerile reclamanților privitoare la calificarea naturii juridice a indemnizației prevăzute de D.-lege nr. 1. și nici cele privitoare la invocarea eronată a acestui act normativ, câtă vreme deciziile prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe au, cum s-a arătat, caracter obligatoriu. Or, dintr-o asemenea perspectivă rezultă, cu evidență, că instanțele judecătorești nu pot combate ori pune la îndoială nici argumentele întrebuințate de instanța constituțională pentru a-și motiva soluția.
Sub aspectul celorlalte dispoziții legale decât art. 5 alin. 1 lit. a teza I-a din L. nr. 2., pe care, în aprecierea recurenților, T. era dator a le avea în vedere la darea sentinței, C. înțelege a observa că cererile de chemare în judecată formulate în prezentul proces s-au întemeiat în drept, așa cum în mod expres se află menționat în cuprinsul lor, pe prevederile L. nr. 2..
Or, acesta fiind temeiul juridic stabilit de reclamanți în aplicarea principiului disponibilității, prima instanță nu putea ea însăși extinde, din oficiu, fundamentul normativ ale cererilor, căci s-ar fi ajuns la o modificare neîngăduită de lege a cauzei acestora.
Prin urmare, soluționarea acțiunilor de către T. prin raportare exclusiv la dispozițiile L. nr. 2. este legală, ea corespunzând limitelor învestirii pe care reclamanții le-au stabilit.
Înscrisul numit „. de acțiune"; depus de către reclamanți la data de 04 februarie 2011 (f. 43 dosar T.) prin care aceștia extind temeiul juridic al cererilor lor, invocând și prevederile art. 5 din C.E.D.O., pe cele ale art. 504 alin. 4 C.proc.pen., precum și pe cele ale art. 998 C., nu putea fi avut în vedere de către T. atâta timp cât, așa cum se arată în sentință, necombătut de către reclamanți prin cererea de recurs, el a fost depus ulterior pronunțării sentinței.
Or, de principiu că instanța nu este ținută decât de acele întregiri ale cererii inițiale depuse cu respectarea termenelor stabilite de lege, după închiderea dezbaterilor nemaiputând fi primită, pentru a învesti legal instanța, nicio cerere modificatoare sau întregitoare.
În rigoarea aceluiași principiu și, suplimentar, și a prevederilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 alin. 1 C.proc.civ., reclamanții nu erau în drept a reitera, prin cererea de recurs, dispozițiile art. 5 din C.E.D.O., de art. 504 alin. 4 C.proc.civ. și de art. 998 C., după cum nu erau în drept a invoca, pentru întâia oară, Rezoluțiile nr. 1. și nr. 1. ale A. P. a C. E., ca și D. asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere adoptată de A. generală a O. prin R. nr. 4., întrucât prin acestea reclamanții tind la modificarea, neîngăduită de lege, a cauzei cererilor în justiție pe care le-au formulat.
Se va respinge, așadar, recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. 1
C.proc.civ., prima instanță hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. S. O., B. V., C. A., T. M. M., T. M., T. M., T. C., T. B., A. D. I. și T. H. F., împotriva sentinței civile nr. 109 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. C. V. M. D.-L. B.
S.-D. G.
GREFIER
Red.VM/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: O.R.G.
| ← Decizia civilă nr. 5382/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4738/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
