Decizia civilă nr. 631/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 631/R/2011
Ședința publică din 17 februarie 2010
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
ANA I. GREFIER : A. A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. G. A F. P. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 559 din 18 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), precum și cererea de aderare la recurs formulată de reclamanta M. F., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
În prezenta cauză se păstrează aceeași componență a completului de judecată ca la termenele de judecată din data de (...) și din data de (...), pentru a se respecta principiul continuității în ceea ce privește soluționarea cauzelor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Calea de atac declarată de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor
Publice, reprezentat prin D. G. a F. P. a jud. C. a fost introdusă și motivată în termen legal, a fost comunicată părții adverse și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că atât prin calea de atac declarată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.
G. a F. P. a jud. C., cât și prin cererea de aderare la calea de atac formulată de reclamantă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă (filele 3 verso și 10 din dosar).
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
În urma deliberării, C. din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 raportat la art. 301 C. invocă excepția tardivității recursului declarat de reclamanta M. F., având în vedere că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantei la data de (...), așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii care se află la f. 123 din dosarul instanței de fond, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de (...).
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., arată că inițial s-a formulat apel de către pârât, apoi reclamanta a formulat o cerere de aderare la apelul declarat de pârât, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), iar la termenul de judecată din data de (...), în temeiul art. 282 1 alin. 1 C. instanța a recalificat calea de atac din apel în recurs, astfel încât, recursul declarat de reclamantă a devenit tardiv.
Având în vedere aspectele menționate anterior, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită admiterea în parte a recursului declarat de pârât și modificarea sentinței atacate, în sensul înlăturării dispoziției referitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor morale, întrucât prin D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale a R. s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., iar aceste dispoziții nu își mai produc efectele juridice și de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă ca fiind tardiv formulat.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 5./(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j î n dos ar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant M. F., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei, al defunctului R. A., a defunctei R. F., prin D. M. nr. 2. pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantei echivalentul în lei la cursul B. din ziua plății, a sumei de 18.000
Euro; pârâtul a fost obligat la 800 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin D. M. nr. 2., numitul R. A. a fost dislocat, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în comuna B., R. Î., restricțiile domiciliare fiind ridicate prin decizia nr. 6200/(...), odată cu acesta fiind dislocați și R. Savina, R. F. și R. Florica Finica.
Prin sentința penală nr. 48/(...), pronunțată de T. M. C. în dosar nr.
8/1957, R. A. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de agitație publică, prevăzută și pedepsită de art. 327 alin. 3 C.pen., fiind achitat, sentința rămânând definitivă prin decizia nr. 641/(...), pronunțată de T. M. R. III M. C., prin respingerea recursului Procuraturii M. C..
Prin sentința nr. 272/(...), pronunțată de T. M. C. în dosar nr. 297/1957, R. A. A. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de agitație publică prevăzută și pedepsită de art. 327 alin. 3 C.pen.
Pentru condamnările sus-menționate reclamanta nu a formulat pretenții. Probațiunea testimonială administrată în cauză coroborată cu înscrisurile existente la dosar și cu dosarul C.N.S.A.S., confirmă condițiile grele în care reclamanta și familia sa au trăit în perioada domiciliului forțat, fiind obligați să locuiască în case de chirpici, cu pământ pe jos, fără îmbrăcăminte adecvată, vara umblând desculți, iar iarna, în cel mai bun caz, cu cizme de cauciuc.
Așa cum rezultă din Hotărârea nr. 652/(...), emisă de C. de aplicare a
D.-lege nr. 1., reclamanta a beneficiat de dispozițiile acestui act normativ.
În temeiul art. 3 și 4 din L. nr. 2., s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva reclamantei și a familiei sale, apreciindu-se că suma de 18.000 Euro este îndestulătoare pentru a acoperi consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic și pentru a da o satisfacție suficientă și echitabilă.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at ap el, rec al if ic at în rec urs de c ătre
ins tanț ă, l a ter menul d in (...), în b az a ar t. 282 1 alin. 1 C. (f. 18), pârâtul S. R. prin
M in is terul F in anțelo r Publ ice, pr in D. G. a F. P. C. , solicitând schimbareahotărârii atacate, în principal, în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor, invocându-se în motivarearecursului prevederile O.U.G. nr. 62/2010, precum și supraevaluarea prejudiciului de către prima instanță, care nu a ținut seama de despăgubirea primită de reclamantă în baza D.-lege nr. 1., și nici de circumstanțele de fapt concrete ale cauzei. S-a mai arătat de către recurent că se impune exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu este în culpă procesuală, Ministerul Finanțelor Publice fiind indicat de către legiuitor ca persoana care efectuează plata despăgubirilor întemeiate pe L. nr. 2..
Ulterior, la data de (...), pârâtul recurent a depus la dosarul cauzei „Note de ședință";, prin care a invocat Deciziile C. nr. 1354/(...) și nr. 1358/(...), practic, invocând ca motiv de recurs de ordine publică, inexistența unui temei de drept pe care reclamanta să-și poată întemeia cererea având ca obiect plata despăgubirilor morale (f. 23).
Reclamanta a formulat la data de (...) o cerere de aderare la apelul pârâtului, prin care a solicitat schimbarea sentinței fondului sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei, în sensul de a i se acorda despăgubiri în sumă de 300.000 Euro, cu cheltuieli de judecată (f. 10), invocând în susținerea acestei cereri prejudiciul moral cauzat atât reclamantei, cât și antecesorilor săi prin măsurile administrative abuzive la care au fost supuși din rațiuni politice.
Recursul reclamantei este tardiv.
La termenul de judecată din data de (...), instanța a pus în discuția părților prezente natura juridică a cererii de aderare la apel, prin raportare la recalificarea căii de atac promovată de către pârât, din apel în recurs, ca fiind un recurs, iar în privința acestui recurs al reclamantei, s-a invocat excepția tardivității, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 301 C., având în vedere că hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantei la data de (...), conform dovezii de comunicare aflată la fila 123 dosar fond, în timp ce această cale de atac a fost promovată de reclamantă la data de (...), cu depășirea evidentă a termenului legal de recurs de 15 zile prevăzut de art. 301
C.
Drept urmare, C. urmează să respingă ca tardiv recursul reclamantei.
Recursul pârâtului este fondat în parte.
În ceea ce privește starea de fapt a cauzei, aceasta a fost exhaustiv expusă în considerentele sentinței recurate, motiv pentru care instanța de recurs nu o va reitera în paginile prezentei decizii.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a O.U.G. nr. 62/2010 - acesta constituind un motiv de recurs formulat prin memoriul inițial de recurs -, C. constată următoarele:
O.U.G. nr. 62/(...), prin care a fost modificată L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost publicată în Monitorul Oficial al R. nr. 446/(...), intrând deci în vigoare la data de 01 iulie
2010.
Prin art. I alin. 1 lit. a pct. 1, 2 și 3 din O.U.G. nr. 62/2010 a fost modificat art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în sensul stabilirii exacte a cuantumului despăgubirilor care puteau fi acordate, de către instanțele de judecată, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Art. II din O.U.G. nr. 62/2010 prevedea că dispozițiile acestei ordonanțe de urgență se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Însă, C. constată că acest act normativ nu mai poate fi aplicat în cauză, având în vedere că prin D. C. nr. 1354/(...), textul art. I și art. II din acest act normativ a fost declarat neconstituțional, și întrucât în termenul de
45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția R. acestea nu au fost puse de acord cu dispozițiile constituționale încălcate sau nesocotite, acestea și-au încetat aplicabilitatea.
Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R..
De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și
3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr.
2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Însă, C. constată că, față de împrejurarea că restul dispozițiilor din L. nr.
2. sunt încă în vigoare, nefiind abrogate expres sau tacit, respectiv, nefiind declarate neconstituționale, se impune a fi menținută soluția primei instanțe în ceea ce privește dispoziția referitoare la constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicată reclamantei și antecesorilor acesteia, constând în stabilirea domiciliului obligatoriu prin D. M. nr. 2., măsură administrativă care, prin prisma art. 3 alin. 1 din L. nr. 2. constituie de drept o măsură administrativă cu caracter politic.
Este nefondată susținerea pârâtului recurent, în sensul că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, câtă vreme, prin prisma art. 274 C., pârâtul a căzut în pretenții față de reclamantă și câtă vreme, cheltuielile ocazionate reclamantei, reprezentând onorariu avocațial, au fost justificate prin chitanța nr. 94/(...) depusă la fila 58 din dosar.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 3041 și art. 304 pct. 9 C., C. urmează să admită în parte recursul pârâtului, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice prin D. C., împotriva sentinței civile nr. 5. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 18.000 EURO daune morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit.
Păstrează restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta M. F., în contra aceleiași sentințe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-A. P. C.-M. CONȚ ANA I.
GREFIER A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
3 ex./(...) J.fond: D.T.
← Decizia civilă nr. 1689/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5382/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|