Decizia civilă nr. 213/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 213/A/2011
Ședința publică din 14 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul N. V. împotriva sentinței civile nr. 994 din 17 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de plata taxei judiciare și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtul intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr. 9. pronunțată de Tribunalul Cluj.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 994 din 17 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea civilă promovată de către reclamantul N. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, pe parcursul judecării procesului, a fost pronunțată Decizia nr. 1358 din (...) de către Curtea Constituțională care a apreciat că temeiul juridic al acțiunii respectiv prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. sunt neconstituționale.
În motivarea Curții s-a arătat că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, există reglementări paralele și anume, pe de o parte Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelorpersecutate din motive politice de către dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și Ordonanța de U. a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, iar pe de altă parte Legea nr.
2..
Instanța C. a mai reținut că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă iar expunerea de motive la adoptarea L. nr. 2. nu a fost precisă, că despăgubirile instituite anterior L. nr. 2. sunt menite să producă satisfacție morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului comise în perioada comunistă și nu compensarea în bani pentru suferința persoanelor persecutate.
Prin urmare, a concluzionat C., reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată. Dispozițiile Deciziei nr. 1. a Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal reclamantul N. V., solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că instanța de fond trebuia să țină seama de data la care s-a născut raportul juridic dedus judecății, cât și de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Curții Europene a D. O., întrucât la data introducerii acțiunii avea suport legal și speranța legitimă a obținerii despăgubirilor.
Prin întâmpinarea depusă, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a opus admiterii apelului, invocând faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, că urmare pronunțării deciziei nr. 1. a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. nu mai pot fi aplicate. Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordare a despăgubirilor în temeiul acestui act normativ.
Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.296 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamantul au solicitat obligarea pârâtului
S. R. la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit de el ca urmare a condamnării tatălui său, N. V., decedat la 21 mai 2003 prin sentința penală nr. 272/1963 a T.ui Miliar C., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 din Legea nr.
2., pe art. 3 din Protocolul nr. 7 la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 52 alin. 3 din Constituție.
Instanța apreciază că hotărârea instanței de fond este legală pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr.
112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 2.. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt Decretul-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 2. și Legea nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr.
118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din Legea nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte
„erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituțiaeste depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a D. O..
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamantul ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamantul aveau cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Prin decizia nr. 1355/2010 a Curții Constituționale s-a reținut cu privire la principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., legea aplicabilă este aceea de la data introducerii acțiunii, legea aplicabilă pe tot parcursul procesului. Prin urmare, în ipoteza adoptării unui nou act normativ care ar respecta cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituția R.iei, nu s-ar putea aplica în speță, întrucât și aceasta ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul N. V. împotriva sentinței civile nr. 994 din 17 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
Red. IA dact. GC
5 ex/(...)
Jud.primă instanță: M. T.
| ← Decizia civilă nr. 3315/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4974/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
