Decizia civilă nr. 2192/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2192/R/2011
Ședința publică din 17 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanta B. R., împotriva sentinței civile nr. 617 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta B. R., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar) reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
De asemenea, C. constată că pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, iar în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă (f. 13 din dosar).
Având în vedere lipsa părților de la dezbateri, C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei
P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că din probele administrate în cauză și din livretul tatălui reclamantei, rezultă că măsura administrativă aplicată tatălui reclamantei nu se încadrează în prevederile L. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 617 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B. R., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că tatăl reclamantei, L. A. a fost luat prizonier în U.R.S.S. în perioada 1944-1948.
Deci, măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat în țară începând cu data de 6 martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În considerentele deciziei se reține că:
„C. observă că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă- există reglementări paralele și anume, pe de o parte, D.-L. nr. 1., republicat, și Ordonanța de U. a G. nr. 2., aprobată cu modificările și completările ulterioare, iar, de pe altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) din L. nr. 24/2000, republicată, „Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G., iar art. 6 alin. (1)- „Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative"; prevede că reglementările cuprinse în actul normativ „trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la
R. este parte";. Or, C. constată că reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazându-se doar pe afirmația din Expunerea de motive a L. nr. 2., în sensul că „pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către D.-lege nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită."; Așa cum a arătat C., aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.
Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, texul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsade claritate și previzibilitatea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incorectă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 1. și Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și imprevizibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cu reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei. Cu acel prilej, C. a constatat că L. nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „. au fost grav atinse.
Ținând cont de toate aceste considerente, C. constată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din L. fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr. 2., introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. constantă că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.";
Reținându-se că, deciziile C. Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
În ceea ce privește petitul privind constatarea calității de moștenitor al reclamantei după tatăl său L. A., s-a apreciat că această cerere a fost formulată doar pentru a-și dovedi calitatea procesuală activă de a fi îndreptățită să solicite daunele morale. A. că, nejudecându-se în contradictoriu cu alți moștenitori, s-a apreciat că cererea nu este fondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. R. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că tatăl său a fost deportat prizonier în U. în anul 1944 până în 1948.
Consideră că această măsură de deportare și supunere la muncă silnică are caracter politic, încadrându-se în disp. art. 5 din L. nr. 2., astfel că este îndreptățită la despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat de statul comunist.
Arată că nu a beneficiat nici mama ei nici un alt descendent de drepturile prevăzute de D. L. nr. 1. în sensul că nu a fost despăgubită potrivit acestui act normativ.
Consideră că dispozițiile art. 1 alin. 3 din această lege se aplică în mod corespunzător. În cauză sunt incidente disp. art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2. în sensul că poate fi reținută calitatea de luptător anticomunist și a persoanelor împotriva cărora s-au luat măsuri administrative abuzive.
Asupra modalității concrete de reparare a prejudiciului solicitat de reclamantă invocă disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. coroborat cu dispozițiile OG nr. 105/1999 și D.-L. nr. 1..
Raportat la valoarea cuantumului pretențiilor reprezentând daune morale solicitate de reclamantă, solicită a se reține raționamentul juridic exprimat de dreptul fundamental prevăzut prin C. E. a D. O. și protocoalele adiționale la acesta, în sensul reparării stării de neliniște, de disconfort și de incertitudine ce a rezultat ca urmare a depărtării tatălui reclamantei
(hotărârea nr. 6/2001, Comingersoll contra Portugaliei). Având în vedere și consecința deosebit de gravă constând în nevoile materiale din acele perioade ale reclamantei.
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice D. M., prin întâmpinare (f.8-
13) a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește posibilitatea acordării de despăgubiri în temeiul L. nr. 2. persoanelor deportate, se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-araportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
L. nr. 2. are un caracter reparator și compensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
În speță, măsura internării într-un lagăr de prizonieri s-a dispus anterior perioadei vizată de către dispozițiile L. nr. 2., pe de o parte, iar pe de altă parte, măsura nu a fost luată de S. R. sau de organele sale.
Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945 s-a prelungit după această dată, atâta timp cât legea se referă cu necesitate la luarea măsurii exclusiv după data de 6 martie 1945, iar nu anterior.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S.ui R..
Or, deportarea anumitor categorii de persoane în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. R., ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după C. de A. din 1944.
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul L. nr. 2..
Cu privire la termenul de prescripție, acesta curge de la momentul apariției D.ui-L. nr. 1., acesta fiind momentul și primul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, cât timp momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.
A. cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
Susținerea că această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol, la data pronunțării acestei decizii, ci, este aplicabilă, eventual, cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale, nu poate fi primită.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității cât timp aplicarea se face pentru prezent și pentru viitor.
Cu privire la această chestiune trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie
2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanta nu poate solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304
Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. R. împotriva sentinței civile nr. 617 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. A. P. C. M. CONȚ I. D. C.
G. A. A. M.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - P. G. - Tribunalul Maramureș
| ← Decizia civilă nr. 132/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4699/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
