Decizia civilă nr. 1127/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 1127/R/2011
Ședința publică din 25 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A. A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâții S. I. și S. F., recursul declarat de pârâtul S. I. și recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N., împotriva deciziei civile nr. 582 din 25 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat L. R. decedat, procesul fiind continuat de succesorii acestuia, respectiv, de numiții L. N., L. R. și L. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului recurent S. I., avocat S. T., care depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare în fața C. de A. C., reprezentantul pârâților recurenți S. I. și S. F., avocat R. D., care depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare în fața C. de A. C. și succesorul reclamantului intimat, avocat L. M., care arată că se prezintă atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al celorlalți doi succesori ai reclamantului intimat, respectiv, a numiților L. N. și L. R., și care depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare în fața C. de A. C., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent C. Local al M. C.-N.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâții S. I. și S. F., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recursul declarat de pârâtul S. I., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recursul declarat de pârâtul C. Local al M. C.-N., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de (...) numiții L. N., L. R. și L. M., în calitate de succesori după reclamantul intimat L. R., prin intermediul domnului avocat L. M., au înregistrat la dosar oîntâmpinare, în patru exemplare, prin care solicită respingerea recursurilor care fac obiectul prezentului dosar, ca fiind nefondate, la care a fost anexată o copie de pe certificatul de calitate de moștenitor nr. 3. eliberat de B. M. D. A. S.
Reprezentantul succesorilor reclamantului intimat depune la dosar o cerere, prin care numiții L. N., L. R. și L. M., în virtutea calității lor de succesori după reclamantul intimat L. R., atestată prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 3. eliberat de B. M. D. A. S., arată că înțeleg să continue procesul din prezentul dosar de pe rolul C. de A. C.
De asemenea, Curtea constată că unul din membrii completului de judecată C 6-R, respectiv doamna judecător A. A. P., la data de (...), în temeiul art. 25, art. 26, art. 27 pct. 7 C.pr.civ., a formulat și a înregistrat la dosar o declarație de abținere de la judecarea recursurilor care formează obiectul prezentului dosar, iar această declarație de abținere a fost respinsă prin Î. civilă dată în ședința Camerei de C. din data de (...), care se află la f.
33 și 34 din prezentul dosar.
Instanța înmânează reprezentantului pârâtului recurent S. I. și reprezentantului pârâților recurenți S. I. și S. F. un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar de succesorii reclamantului intimat.
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă reprezentantul pârâtului recurent S. I. și reprezentantul pârâților recurenți S. I. și S. F., doresc lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a lectura întâmpinarea depusă la dosar de succesorii reclamantului intimat, aceștia arată că nu doresc lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a lectura întâmpinarea formulată de succesorii reclamantului intimat.
Reprezentantul pârâtului recurent S. I. depune la dosar o cerere, prin care în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ. solicită suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...) al J. C.-N., cu termen de judecată la data de (...), având ca obiect succesiune și stabilire masă succesorală în care părți sunt: L. R., prin moștenitori L. A., G. M. ș.a., în calitate de comoștenitori ai imobilului din str. R. F. nr. 4, S. I., S. F., S. Român, întrucât soluția ce se va pronunța în prezentul dosar depinde în totalitate de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. (...) al J. C.-N., prin care se va stabili atât masa de moștenit, cât și cotele de coproprietate ale părților, cerere la care au fost anexate o copie de pe cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. (...) la Judecătoria Cluj-Napoca și un extras din sistemul
Ecris al J. C.-N., din care rezultă că acest dosar are termen de judecată la data de (...).
Curtea pune în discuția reprezentantului succesorilor reclamantului intimat și a reprezentantului pârâților recurenți S. I. și S. F., cererea de suspendare formulată în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ. de reprezentantul pârâtului recurent S. I.
Reprezentantul succesorilor reclamantului intimat depune la dosar un extras din sistemul Ecris al Înaltei Curți de C. și Justiție a R., din care rezultă că dosarul nr. (...), având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul L. R. împotriva deciziei nr. 1429 din (...) a Înaltei Curți de C. și Justiție a R., Secția civilă de proprietate intelectuală a fost suspendat la data de (...), în baza dispozițiilor art. 243 pct. 1 C.pr.civ. și o copie de pe decizia nr. 1429 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al Înaltei Curți de C. și
Justiție a R. și solicită respingerea cererii de suspendare a prezentului dosar până la soluționarea dosarului nr. (...) al J. C.-N., formulată dereprezentantul pârâtului recurent S. I., întrucât apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 244 pct. 1 C.pr.civ., având în vedere că obiectul prezentului dosar este constatarea nulității unui act juridic, privind cumpărarea a două apartamente din imobilul situat în C.-N., str. R. F. nr. 4, iar acțiunea formulată de reclamantul L. R. are caracterul unei acțiuni în conservare, care profită tuturor moștenitorilor lui R. N., pe de o parte moștenitorilor reclamantului intimat L. R., respectiv numiților L. N., L. M. și
L. R., iar pe de altă parte moștenitorilor numitului P. V.
Reprezentantul succesorilor reclamantului intimat arată că, raportat la această valență a acțiunii în conservare, hotărârea care se va pronunța în prezenta cauză nu poate să depindă de hotărârea care se va pronunța în dosarul nr. (...) al J. C.-N., având ca obiect revendicare, dimpotrivă celălalt dosar ar trebui suspendat până la soluționarea prezentului dosar.
Reprezentantul pârâtului recurent S. I. arată că în speță nu este vorba de o acțiune în conservare, ci este vorba de o acțiune a coproprietarilor lăsați abuziv pe dinafară de reclamantul L. R. și de asemenea, arată că pârâtul recurent S. I. este coproprietar asupra imobilului situat în C.-N., str. R. F. nr. 4, pe baza contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât, apreciază că de soluția care se va pronunța în dosarul civil nr. (...) al J. C.-N., depinde cel puțin în parte soluția care se va pronunța în prezentul dosar.
Reprezentantul pârâților recurenți S. I. și S. F. arată că este de acord cu cererea de suspendare formulată în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ. de reprezentantul pârâtului recurent S. I., întrucât apreciază că soluția ce se va pronunța în prezentul dosar depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. (...) al J. C.-N. și, de asemenea, arată că atâta vreme cât numitul P. V. nu are moștenitori, proprietar asupra cotei ce-i revenea acestuia din imobilul în litigiu este S. Român și doar o cotă de 1/8 parte din imobilul în litigiu aparține reclamantului intimat L. R.
Curtea pune în vedere reprezentantului succesorilor reclamantului intimat să depună la dosar decizia Înaltei Curți de C. și Justiție prin care a fost menținută decizia civilă nr. 1. din (...) a C. de A. C., întrucât la dosar nu există decizia Înaltei Curți de C. și J.
Reprezentantul pârâților recurenți S. I. și S. F., arată că prin decizia civilă nr. 1. din (...) a C. de A. C. s-a soluționat procesul demarat de reclamantul L. R. cu privire la imobilul în litigiu.
Curtea aduce la cunoștința reprezentanților pârâților recurenți prezenți că dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1. din (...) a C. de
A. C., avea ca obiect plângere la L. nr. 1..
În urma deliberării, Curtea va respinge cererea de suspendare prin care reprezentantul pârâtului recurent S. I. solicită suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...) al J. C.-N., având în vedere că, pe de o parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 C.pr.civ., respectiv legătura dintre cele două dosare nu este suficient de caracterizată pentru a se aprecia că soluția ce se va da în prezenta cauză depinde de soluția ce se va da în dosarul nr. (...) al J. C.-N., iar pe de altă parte, că există hotărâri judecătorești irevocabile menținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că reclamantul intimat L. R. are o cotă de 1/8 parte din imobilul în litigiu.
Reprezentantul succesorilor reclamantului intimat arată că reclamantul intimat are o cotă de 1/4 parte din imobilul în litigiu, fapt ce rezultă din dosarul C. de A. B., deoarece prin hotărârea pronunțată de
Curtea de A. B. s-a stabilit calitatea de moștenitor a numitului L. R. după numitul R. N. și cota de proprietate a acestuia din imobilul în litigiu.
În privința tuturor recursurilor, Curtea din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs, care vizează netemeinicia hotărârii atacate, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Reprezentantul pârâtului recurent S. I., reprezentantul pârâților recurenți S. I. și S. F. și reprezentantul succesorilor reclamantului intimat arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat. Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului pârâtului recurent S. I., reprezentantului pârâților recurenți S. I. și S. F. și reprezentantului succesorilor reclamantului intimat, pentru a pune concluzii pe recursurile care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca aceștia să-și exprime și punctul de vedere față de excepția invocată din oficiu de către instanță. Reprezentantul pârâtului recurent S. I. solicită admiterea recursului și casarea în parte a deciziei atacate, mai puțin admiterea excepției nulității sentinței civile nr. 3. și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de pârâtul S. I., și modificarea sentinței civile nr. 3. a J. C.- N., în sensul respingerii acțiunii, ca netemeinică și nelegală, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată și, de asemenea, solicită admiterea recursului declarat de pârâții S. I. și S. F. și a recursului declarat de pârâtul C. Local al M. C.-N. În ceea ce privește anularea contractelor de vânzare-cumpărare, arată că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 45 alin. 2 din L. nr. 1. și, de asemenea, arată că imobilul în litigiu nu s-a luat fără titlu, ci s-a luat cu titlu valabil, pentru că în CF la poziția B1,2 figurează R. N., antecesorul reclamantului intimat L. R., iar în dosarul cauzei nu există nici o dovadă că pârâtul S. I. ar fi fost de rea credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta fiind și motivul pentru care a făcut trimitere la cauza R. contra R.. De asemenea, reprezentantul pârâtului recurent S. I. arată că există o listă publică, pe care a avut-o în forma în care a fost publicată în ziarul local, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu partea pe care o reprezintă a fost încheiat în condițiile L. nr. 1.. Reprezentantul pârâților recurenți S. I. și S. F. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii apelului declarat de pârâții S. I. și S. F. și modificarea sentinței nr. 3. a J. C.-N. în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată și, de asemenea, solicită admiterea recursului declarat de pârâtul S. I. și a recursului declarat de pârâtul C. Local al M. C.-N. Reprezentantul pârâților recurenți S. I. și S. F. arată că prin memoriul de recurs a făcut referire și la chestiuni ce țin de probațiune, pentru a explica aspectele invocate în recurs, însă nu a invocat motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci a făcut referire la aplicarea legii în materie de coproprietate și la atitudinea unui coproprietar care vinde bunul aflat în coproprietate corespunzător cotei de proprietate și, totodată, a arătat că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au luat în considerare excepția privind prematuritatea acțiunii promovate de reclamantul L. R. De asemenea, reprezentantul pârâților recurenți S. I. și S. F. arată că S. Român a rămas coproprietar în momentul de față asupra cotei de ½ din imobilul în litigiu, întrucât nu există nici o persoană îndreptățită să pretindă că este moștenitor după P. V., astfel încât, S. Român este coproprietar asupra cotei de 1/2 parte din imobilul în litigiu, mai puțin asupra celor două apartamente care fac obiectul prezentei cauze și, de asemenea, arată că nu se cunoaște faptul dacă în cazul unui proces de sistare a indiviziunii asupra imobilului în litigiu, cele două apartamente ar cădea în lotul reclamantului intimat. Reprezentantul pârâților recurenți S. I. și S. F. arată că în materia coproprietății, până nu se stabilește cota de proprietate a reclamantului printr-un proces de sistare a indiviziunii, acțiunea reclamantului L. R. e prematur promovată. Reprezentantul succesorilor reclamantului intimat solicită respingerea celor trei recursuri, care formează obiectul prezentului dosar, ca fiind nefondate, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar. Reprezentantul succesorilor reclamantului intimat face referire la prevederile art. 45 și art. 47 din L. nr. 1. și arată că, potrivit acestor prevederi legale, procedura de restituire a imobilului în litigiu este suspendată până la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare și nu invers, așa cum susțin pârâții recurenți S. I. și S. F. De asemenea, reprezentantul succesorilor reclamantului intimat arată că reclamantul intimat L. R. are o cotă de 1/4 din imobilul în litigiu și, totodată, invocă prevederile art. 315 C.pr.civ. și arată că prin decizia pronunțată de către instanța de apel în primul ciclu procesual s-a stabilit că reclamantul L. R. are calitate procesuală activă în prezentul dosar, precum și faptul că acesta are interes în constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare și susține constant că această acțiune are valențele unei acțiuni în conservare, pentru că și reclamanții din dosarul nr. (...) al J. C.-N. doresc să-și poată întabula dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Având în vedere aspectele arătate mai sus, reprezentantul succesorilor reclamantului intimat apreciază că atât succesorii reclamantului intimat L. R., cât și reclamanții din dosarul nr. (...) al J. C.-N., au interes în a se stabili că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută, întrucât la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare s-au încălcat dispoziții imperative care aveau un interes general, respectiv prevederile art. 9 și 10 din forma inițială a L. nr. 1. și, totodată, arată că din adeverința depusă în dosarul de fond rezultă în mod indubitabil că imobilul în litigiu a fost încă din anul 1995 catalogat ca fiind monument istoric și nu și-a pierdut această calitate, motiv pentru care, consideră că acest aspect a fost corect apreciat de către instanța de fond, iar sancțiunea stabilită și aplicată de Tribunalul Cluj a fost o măsură corectă. Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu solicită cheltuieli de judecată. C U R T E A Pr in sen tinț a c iv il ă nr . 6102/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar nr. 5397/2002, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul L. R., în contradictoriu cu pârâții C. Local al municipiului C.-N., S. I., S. F., S. I. - succesor al pârâtului S. G., decedat la (...) - și S. M., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare pentru apartamentele nr. 9 și 20 din imobilul situat în C.-N., str. G. Doja nr. 4, actualmente str. R. F. nr. 4, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului. Reclamantul a fost obligat să le achite pârâților S. I. și S. M. suma de 3 milioane lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că în speță, reclamantul se prevalează de calitatea sa de succesor al defunctului R. N., proprietar tabular asupra cotei de ½ - a parte din imobil, precum și de calitatea sa de succesor după defuncta L. Ana, în lipsă de alte probe, reclamantul urmând să aibă vocație succesorală și să intenteze acțiune în vederea restituirii imobilului în litigiu doar pentru cota de 1/8 parte din imobil, însă pentru finalitatea acțiunii, el trebuie să restabilească situația anterioară de CF, ceea ce nu se poate face de către un singur coindivizar. T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 4 94/A/(...), pronunț ată în dos ar nr. 9394/2005, a admis apelul reclamantului L. R., a desființat în întregime sentința apelată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiașiinstanțe, Judecătoria Cluj-Napoca. La pronunțarea acestei soluții, T. a reținut faptul că prin decizia civilă nr. 277/A/(...) a C. de A. B. - Secția a III -a C., pronunțată în dosar nr. 2533/2002, s-a constatat că defunctul R. N. a avut în proprietate cota de ½ - a parte din imobilul înscris în CF nr. 6940, nr. top 115, s-a dispus rectificarea întabulării de sub B 7 și 8 și restabilirea situației anterioare de CF în ceea ce-l privește pe R. N. s-a constatat că de pe urma defunctului R. N. au rămas ca moștenitori G. M., C. D., R. T. și L. Ana, cu câte o cotă de ¼ parte fiecare, din cota de ½ din imobilul în litigiu, iar de pe urma defunctei L. Ana a rămas ca moștenitor reclamantul L. R. s-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al defunctei L. Ana, în cotă de ¼ din cota de ½ a defunctului R. N. s-a dispus întabularea în CF nr. 6940 C., nr. top 115, în CF nr. 1. C., nr. top 115/1 și în CF nr. 1. C., nr. top 115/1 în favoarea reclamantului L. R. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 3946/(...), a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în dosar nr. 4563/2003. Reclamantul L. R. are astfel interesul în a solicita constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, el fiind proprietar al cotei de ¼ din cota de ½ - a parte a defunctului R. N.. D. nr. 494/2005 a T.ui C. a fost menținută de Curtea de A. C. prin respingerea ca nefondat a recursului pârâtului C. Local al municipiului C.- N., pr in dec iz ia c iv il ă nr. 224/R/(...), pronunț ată în dos ar nr. 1 8425/2005 . În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul J. C.-N. sub nr. 4015/Rj./2006, nr. unic de dosar (...). Pr in sen tinț a c iv il ă nr . 3395/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului L. R. s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul L. R., în contradictoriu cu pârâții C. Local al municipiului C.-N., S. I., S. F. și S. I. și, în consecință: S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 34648/(...), încheiat de pârâții S. I. și F. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 34739/(...), încheiat de S. G. și M., antecesorii pârâtului S. I. La pronunțarea acestei soluții instanța a reținut faptul că în ceea ce îi privește pe pârâții S. G. și M., aceștia au decedat în cursul procesului nemaiputând fi interogați de către instanță în legătură cu informarea lor asupra stării juridice a apartamentului cumpărat, însă, prin răspunsurile date la interogatoriul ce i-a fost luat, pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a arătat că a adus la cunoștința celor doi faptul că imobilul este revendicat. În plus, lista imobilelor revendicate a fost afișată public la sediul D. din C.-N., după data de (...), aspect confirmat și de declarațiile martorilor R. M. și P. L. Pârâții S. au fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare- cumpărare, întrucât nu s-au interesat de situația juridică a imobilului pe care l-au achiziționat, și s-au încrezut în cuprinsul cărții funciare, unde figura ca proprietar S. Român, însă această împrejurare nu este de natură să le confere bună-credință, într-un context în care era de notorietate faptul că foarte multe din imobilele aflate în proprietatea statului sunt revendicate de foștii proprietari, listele cu imobilele care nu puteau fi cumpărate fiind publicate și în ziarele de largă circulație. Așa fiind, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate prin fraudă la lege, cu încălcarea art. 9 din L. nr. 1.. T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 5 82/A/(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), a admis excepția nulității sentinței nr. 3.. A admis în parte apelurile pârâților S. I. S. I., S. F. și C. Local al municipiului C.-N., a anulat în întregime sentința fondului și rejudecând cauza: A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. A admis acțiunea reclamantului, promovată în contradictoriu cu aceiași pârâți și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 34648/(...), încheiat de pârâții S. I. și F., precum și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 34739/(...), încheiat de S. G. și M., antecesorii pârâtului S. I. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată în apel. În considerentele deciziei, T. a reținut faptul că excepția nulității sentinței fondului este întemeiată întrucât, în ședința publică din (...) prima instanță a declarat închisă faza probatorie și a acordat cuvântul părților pe fondul cauzei, amânând pronunțarea hotărârii pentru data de (...), în alcătuirea completului fiind menționată grefiera M. M., care nu a semnat încheierea. Ulterior, amânarea pronunțării a fost succesiv amânată până la data de (...), în toate aceste încheieri de amânare a pronunțării, cât și în sentința civilă nr. 3., fiind menționată grefiera A. M.. Așa fiind, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. 2 C.proc.civ., fiind prezentă ipoteza reglementată de art. 297 alin. 2 teza a II-a C.proc.civ. În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. 3-6 din H. nr. 20/1996, modificată prin H. nr. 1., în vigoare ladata încheierii contractului, imobilul în litigiu, preluat în temeiul D.ui nr. 92/1950, și revendicat, nu putea fi vândut chiriașilor, procedura de vânzare urmând să fie suspendată de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de revendicare. Pârâții nu se pot prevala de buna-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care, în baza L. nr. 1., se puteau cumpăra doar imobilele intrate în proprietatea statului de la persoane fizice începând cu 6 martie 1945 și în condițiile în care, cu minime diligențe, chiriașii ar fi putut afla că imobilul în litigiu este revendicat încă din anul 1993 și că există și cereri de restituire formulate în baza L. nr. 1., practic, chiriașii nefăcând niciun demers real pentru a afla care este situația juridică a apartamentelor în litigiu. Împ o tr iv a aces te i de c iz ii au decl ar at rec urs, în ter men leg al, p âr âț ii C . Local al municipiului C.-N., S. I. ș i S. F. ș i S. I. 1. Prin propriul recurs, recurentul C. Local al municipiului C.-N. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a propriului apel, cu consecința respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată, ca nefondată. În motivarea recursului, s-a invocat nelegalitatea hotărârii recurate, decurgând din aceea că nu s-a ținut seama că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. 2 din L. nr. 1., care instituie prezumția de bună- credință, chiar dacă preluarea imobilului s-ar fi făcut fără un titlu valabil. Contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat sunt valabil încheiate. Reclamantul nu a promovat o acțiune în revendicarea imobilului pe calea dreptului comun, nu a notat-o în CF, nu l-a notificat pe recurent direct pentru a-i face cunoscută intenția de revendicare a imobilului în litigiu, astfel încât recurentul a fost de bună-credință la vânzarea locuințelor. S-a mai invocat de către recurent textul art. 45 alin. 4 din L. nr. 1., apreciindu-se că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor art. 9 și art. 14 din L. nr. 1., astfel încât, trebuie considerate valabile, mai ales că, nicăieri în cuprinsul L. nr. 1. ori a H. nr. 20/1996 nu se prevedea obligativitatea suspendării încheierii contractelor de vânzare-cumpărare până la momentul soluționării procedurilor administrative reglementate de L. nr. 1.. Mai mult, potrivit art. 2 din această lege puteau fi restituite în natură doar apartamentele libere sau cele în care petenții locuiau în calitate de chiriași. Atâta vreme cât la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare S. Român era înscris în CF, fără alte mențiuni, este evident că cumpărătorii au considerat că acesta are toate calitățile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea și, pe cale de consecință, raportat la art. 1898 alin. 1 C. civ., cumpărătorii nu pot fi considerați decât de bună-credință. Reclamantul nu a putut face dovada relei-credințe, care, în opinia recurentului, ar putea fi reținută, doar în condițiile în care acesta ar fi dovedit notificarea cumpărătorilor. Chiar și în condițiile unei preluări fără titlu, nulitatea titlului vânzătorului, proprietar aparent, nu atrage nulitatea actului subsecvent, întrucât principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, care guvernează efectele nulității față de terți, este înlăturat de buna-credință a cumpărătorului. Prin urmare, cel care dobândește dreptul de proprietate cu titlu oneros și cu bună-credință nu mai poate fi evins, fiind suficient, prin prisma art. 45 alin. 2 din L. nr. 1., ca cel puțin unul dintre participanții la actul de înstrăinare să fi fost de bună-credință. Recurentul a mai invocat în susținerea recursului său prevederile art. 32 și art. 33 din D.-lege nr. 115/1938, efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în CF, dispozițiile Constituției R. din anul 1965, D. nr. 89/2002 a C. Constituționale, jurisprudența C.E.D.O. în materia nerespectării dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenție, insistând asupra respectării securității juridice, cu trimitere la cauza B. contra R. și la cauza A. contra R., concluzionând în sensul că aceste contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea întocmai a prevederilor L. nr. 1., și că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată ulterior încheierii acestor contracte. 2. Pr in propr iul recur s, recurenț ii S. I. ș i S. F. au solicitat instanței ca, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., să admită recursul, să caseze decizia recurată și procedând la rejudecarea cauzei să admită apelul, să modifice sentința, în sensul respingerii cererii reclamantului, cu cheltuieli de judecatăîn fond, apel și recurs. În motivarea recursului s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia deciziei recurate, apreciindu-se că, deși s-au admis toate probele solicitate de reclamant, reclamantul nu a dovedit cu nimic că vânzarea-cumpărarea ce a stat la baza dobândiri dreptului de proprietate al pârâților recurenți s-a făcut cu încălcarea vreunei dispoziții legale. Pârâții recurenți au dovedit că au deținut în calitate de chiriași apartamentul în litigiu, iar după apariția L. nr. 1. au făcut demersurile necesare și au cumpărat locuința în litigiu, la momentul încheierii contractului neexistând niciun motiv prevăzut de lege care să împiedice vânzarea locuinței, cu atât mai mult cu cât proprietarul S. Român, în principiu, nu este un administrator de fond locativ. Că recurenții nu au făcut o verificare a cărții funciare, nu poate duce la concluzia că au fost de rea-credință. Chiar dacă ar fi cercetat cartea funciară în care se afla imobilul anterior apartamentării și vânzării, tot nu ar fi aflat nimic, pentru că nu era nicio mențiune. Afirmația instanței de apel și a instanței de fond, în sensul că era de notorietate faptul că multe din imobilele aflate în proprietatea statului sunt revendicate de foștii proprietari, că erau liste publicate în presă cu aceste imobile, nu poate fi luată ca argument pentru dovedirea relei-credințe, mai ales că T. nu spune în ce ar fi constat minimele diligențe pentru a afla că imobilul scos la vânzare în condițiile legii este revendicat de foștii proprietari. Recurenții știau din zvon public că foștii proprietari erau decedați, și nu aveau niciun fel de mijloace de a afla că există succesori. De altfel, s-a dovedit că unul dintre succesori nu a avut moștenitori, iar reclamantul este un descendent al unui colateral al coproprietarului. Stabilirea relei-credințe a recurenților de către instanța de fond, însușită și de către instanța de apel, s-a făcut pe baza unor aprecieri subiective, fără a exista probe, ignorându-se faptul că L. nr. 1. a apărut la 5 ani de la schimbarea regimului politic, că recurenții sunt oameni simpli, care au crezut și au respectat acțiunile autorității publice. Buna-credință este prezumată, iar reaua-credință trebuie dovedită, eventuala atitudine de pasivitate în efectuarea de diligență privind aflarea situației juridice a imobilului nu poate fi imputată recurenților, în condițiile în care imobilul a fost înscris în cartea funciară în întregul său, și chiar autoritatea de stat era vânzătorul bunului. Din moment ce reclamantul s-a judecat pentru acest imobil încă înainte de apariția L. nr. 1., nimic nu-l împiedica să-i notifice în orice fel pe chiriași să nu cumpere apartamentele, întrucât sunt în litigiu, mai ales că reclamantul era de profesie avocat, foarte activ la data înregistrării primelor acțiuni în revendicare. S-a arătat de către recurenți că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității acțiunii, ci doar asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului. Atâta vreme cât reclamantul nu are decât o cotă de 1/8 parte din imobil, pe care nici nu și-a întabulat-o, iar S. Român a rămas proprietar pe cota de ½ parte, ce potrivit legislației actuale nu mai poate fi revendicate de nimeni, vânzarea este pe deplin validă dacă, cu ocazia sistării indiviziunii, apartamentul cumpărat de recurenți cade în lotul atribuit statului. Ne găsim, arată recurenții, într-o situație juridică când unul din coproprietari își înstrăinează cota de proprietate, ambele instanțe evitând să se pronunțe asupra acestui aspect, deși vizează esența litigiului. 3. Prin propriul recurs, recurentul S. I. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., admiterea în parte a recursului, casarea în parte a deciziei atacate, mai puțin admiterea excepției nulității sentinței fondului, iar ca urmare a rejudecării cauzei, admiterea în totalitate a apelului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, s-a arătat că decizia T.ui este nelegală și netemeinică, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 45 alin. 2 din L. nr. 1.. Potrivit acestui text legal, nulitatea contractului este condiționată de buna-credință la data încheierii contractului, în cazul recurentului, buna- credință prezumându-se că există, potrivit art. 1890 alin. 2 C. civ., nefiind răsturnată prin nicio probă de la dosar. Astfel, nu a fost depusă nicio probă că antecesorii recurentului au fost notificați să nu cumpere și nici nu a fost notată în CF nr. 6940 C. vreo acțiune în revendicare. Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., cu trimitere la cauza R. contra R., persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună-credință, nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului, care a confiscat în trecut aceste bunuri, întrucât altminteri s-ar încălca criteriul proporționalității, dobânditorul bunului neavând la îndemână o acțiune care să ducă la acordarea unei compensații cu o valoare apropiată, în mod rezonabil, de valoarea imobilului. Tribunalul Cluj nu a analizat în niciun fel proba pe care o constituie copia după anunțul public făcut de M. C.-N. și de C. Local al municipiului C.-N., în Z. de C., prin care, pe baza H. nr. 6., este publicată lista cu imobilele care pot fi vândute chiriașilor. Reclamantul nu are calitate procesuală activă în cauză, excepție care atrage nulitatea absolută a hotărârii. Întrucât reclamantului i s-a recunoscut proprietatea pentru o cotă de proprietate de 1/8 din imobil, deci implicit din apartamentele cumpărate de recurent și de antecesorii săi, el poate invoca nulitatea absolută doar pentru cota de 1/8 din contractele menționate mai sus. Instanța fondului nu a analizat un aspect foarte important, și anume, că după moartea părinților recurentului, recurentul a transformat spațiul aflat în proprietatea sa, împreună cu spațiul ce a aparținut părinților săi, alăturate, într-un singur spațiu, fiind vorba despre o singură locuință. S-a mai arătat de către recurent că în cauză au fost respectate prevederile art. 9 din L. nr. 1., că recurentul și antecesorii săi au fost titulari ai contractelor de închiriere încă din anul 1980, că după 6 luni de la apariția L. nr. 1., adică din (...), aveau dreptul să cumpere apartamentele care nu erau retrocedate. Buna-credință care se raportează și la vânzător și la cumpărător nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză. Recurentul a făcut trimitere la dosarul nr. (...), aflat pe rolul J. C.-N., având ca obiect masă succesorală, și a invocat faptul că nici până în prezent nu a fost soluționat partajul din anul 1946 între defuncții R. T., R. N., G. M. și C. Ana și nici revendicările pe L. specială făcute de către urmașii acestora. Întrucât reclamantul L. R. a decedat la data de (...), conform certificatului de deces depus la fila 39 dosar recurs, în cauză au format cerere de continuare a procesului moștenitorii acestuia, L. N., L. R. și L. M., calitatea de moștenitori a acestora fiind dovedită prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 3/(...), eliberat de B. M. D. A. S. (f. 31). Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, re cl amanț ii in timaț i L. N., L. R. ș i L. M. au solicitat respingerea tuturor recursurilor ca nefondate, fără cheltuieli de judecată, cu motivarea că este fără putință de tăgadă că pârâții nu au fost de bună-credință la momentul încheierii contractelor de vânzare- cumpărare, întrucât imobilul figura pe lista imobilelor revendicate; exista o puternică campanie de presă prin care se atenționau chiriașii despre faptul că foștii proprietari își revendică imobilele; ziarul Adevărul de C. din (...) atenționa chiriașii că unele imobile nu pot fi vândute, întrucât erau catalogate ca fiind monument istoric, printre acestea numărându-se șiimobilul în litigiu; pârâții persoane fizice nu s-au informat despre situația juridică a imobilului; martora P. L. a arătat că persoanele de la serviciul care încheia contractele de vânzare-cumpărare informa potențialii chiriași despre situația juridică a imobilului; prin interogatoriul ce i-a fost luat, pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a arătat că pârâții persoane fizice nu s-au informat niciodată cu privire la situația juridică a imobilului; în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 1 alin. 1, 2, 3, 4 și 6 din H. nr. 20/1996, ale art. 9 alin. 1 din L. nr. 1., ale art. 6 din H. nr. 20/1996, precum și cele statuate prin D. nr. 2. a C. de A. B. Prezenta acțiune este o acțiune în conservare, care tinde la conservarea și redobândirea proprietății în favoarea, atât a reclamantului inițial L. R., cât și a celorlalți moștenitori după R. N. și P. V. Câtă vreme imobilul era revendicat, întrucât era preluat fără titlu, potrivit art. 1 alin. 6 din H. nr. 20/1996, modificată prin H. nr. 1., procedura de vânzare către chiriași trebuia suspendată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a procesului. Recursurile sunt nefondate. Cu pr iv ire l a excepț ia l ipse i c al ităț ii proc esu ale ac tive a recl aman tulu i L. R. Problema calității procesuale active a reclamantului L. R. a fost irevocabil tranșată în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 494/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 9394/2002, menținută prin decizia civilă nr. 224/R/(...) a C. de A. C., pronunțată în dosar nr. 18425/2005. Astfel, prin aceste decizii s-a statuat în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat că reclamantul L. R. justifică atât interesul legitim juridic, născut actual, personal și direct în promovarea cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, cât și calitatea procesuală activă, dat fiind că prin decizia nr. 227/A/(...) a C. de A. B. - Secția a III -a C. pronunțată în dosar nr. 2533/2002, rămasă irevocabilă prin D. nr. 3946/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 4563/2003, s-a statuat că reclamantul L. R. este proprietar, cu titlu de moștenire, prin succesiuni succesive, de pe urma defunctei L. Ana, asupra cotei de ¼ din cota de ½ pe care defunctul R. N. a avut-o din imobilul înscris în CF nr. 6940 nr. top 115, practic, reclamantul L. R. fiind moștenitorul lui L. Ana, care, la rândul său, era moștenitoarea în cotă de ¼ a defunctului R. N., care, deținea, conform înscrierilor din CF, cota de ½ din întregul imobil. Prin prisma art. 315 alin. 1 C.proc.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Prin urmare, dacă în primul ciclu procesual s-a statuat în mod irevocabil și cu autoritate de lucru judecat că reclamantul L. R. justifică în cauză o calitate procesuală activă în a solicita constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, această statuare se impune cu forță obligatorie nu numai pentru instanța de fond, dar și pentru instanța de apel ori de recurs din al doilea ciclu procesual. Pe cale de consecință, Curtea constată că nu se mai poate repune în discuție, așa cum nefondat susține recurentul S. I., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului L. R., decât cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.proc.civ., demers evident inadmisibil. Din această perspectivă, coroborat și cu cele statuate de Curtea de A. B. prin decizia 2. - cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului L. R. asupra cotei de 1/8 din imobil, precum și asupra modului în care a fost făcut partajul în 1946 între moștenitorii proprietarilor tabulari inițiali -, este irelevantă modalitatea în care se va soluționa dosarul nr. (...) al J. C.-N., după cum, irelevant este și faptul că partajul din 1946 nu a fost niciodată operat în CF. Drept urmare, Curtea constată că motivul de recurs prin care recurentul S. I. invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului L. R., se impune a fi respins ca nefondat, pentru considerentele anterior expuse. Cu pr iv ire l a excepț ia pre matur ităț ii acț iu n ii ș i cu pr iv ire l a în drep tăț ire a reclamantului L. R., respectiv a succesorilor acestuia, de a solicita constatarea nul ităț ii absolu te do ar cu pr iv ire l a co ta de 1/8 din con tr ac tele de v ânz are - cu mp ăr are. S-a susținut de către recurenții persoane fizice că reclamantul nu poate, la acest moment, să solicite constatarea nulității absolute a celordouă contracte de vânzare-cumpărare, întrucât, pe de o parte, el nu este proprietar asupra întregului imobil litigios, ci doar asupra unei cote de 1/8 - a parte din imobil, iar pe de altă parte că, atâta timp cât nu este proprietar exclusiv al imobilului, ci doar coindivizar, el trebuie să aștepte finalizarea sistării stării de indiviziune cu S. Român și, în funcție de rezultatul acestui partaj, s-ar putea pune în discuție eventuala valabilitate a celor două contracte de vânzare-cumpărare, în funcție de lotul în care aceste apartamente vor fi atribuite la partaj, respectiv, dacă apartamentele cad în lotul S. Român, vânzarea ar urma să fie valabilă, iar dacă ar cădea în lotul reclamantului, atunci vânzarea ar urma să fie desființată. Curtea constată că aceste susțineri nu pot fi primite, chiar dacă ele reprezintă opinia doctrinară încetățenită în materia vânzării unui bun coindiviz de către un singur coindivizar, având în vedere următoarele argumente: De principiu, în cazul unui bun aflat în coproprietate, orice act de dispoziție cu privire la respectivul bun poate fi făcut numai cu respectarea regulii unanimității, adică, cu acordul tuturor coproprietarilor. Doctrina de specialitate a fost constantă în a aprecia în sensul că în cazul vânzării unui bun indiviz de către un singur coindivizar, această vânzare este afectată de o condiție rezolutorie, valabilitatea ori nevalabilitatea vânzării urmând să depindă de rezultatul partajului, respectiv dacă la partaj bunul cade în lotul coindivizarului vânzător vânzarea se va consolida cu efect retroactiv, iar dacă va cădea în lotul altui coindivizar, vânzarea se va desființa, tot cu efect retroactiv. Această opinie a doctrinei a fost întemeiată pe ideea că vânzarea reprezintă un act de dispoziție cu privire la imobilul aflat în indiviziune. Însă, în speță, chestiunea valabilității ori nevalabilității contractelor de vânzare-cumpărare nu trebuie apreciată din perspectiva calificării vânzării ca fiind un act de dispoziție - întrucât ceea ce se contestă de către recurenți nu este eventuala îndreptățire a S. Român de a vinde cele două apartamente -, ci din perspectiva îndreptățirii reclamantului, respectiv a succesorilor acestuia, de a solicita, fără concursul celorlalți moștenitori ai lui R. N. (ori Pașca V.), constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare. Din această perspectivă, este de lămurit dacă demersul juridic promovat și urmat de reclamanți, având ca obiect constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare - scopul efectiv urmărit de reclamanți fiind acela al redobândirii proprietății și posesiei apartamentelor de către reclamanți -, apare ca fiind un act de dispoziție, sau, dimpotrivă, apare ca fiind un act de conservare. Pentru lămurirea acestei probleme se impune a fi făcută o scurtă trimitere la acțiunea în revendicare, respectiv, la natura juridică a acesteia, trimitere care, prin analogie, este aplicabilă și prezentei acțiuni în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Doctrina de specialitate mai veche a apreciat în sensul că, de principiu, acțiunea în revendicare este un act de dispoziție ( a se vedea în acest sens M.N.Costin, Marile Instituții al D.ui C. Român, vol. I, Edit. Dacia, C.-N., 1982,pg. 257 și urm.), însă, mai recent (a se vedea în acest sens D.Chirică - Posibilitatea exercitării acțiunii în revendicare de către un singur coindivizar, în D. nr. 11/1998, pg. 28), în deplin acord cu jurisprudența C.E.D.O. în materie, s-a statuat în sensul că acțiunea în revendicare sau, cum este cazul de față, acțiunea în constatarea nulității unui contract devânzare-cumpărare având ca obiect imobilul indiviz revendicat, promovate de un singur coindivizar, reprezintă un act de conservare a imobilului, având menirea de a conserva bunul coindiviz și de a-l readuce în patrimoniul coindivizarilor. Este știut faptul că este act de conservare acel act juridic care are ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Actul de conservare este întotdeauna avantajos pentru autorul său, deoarece, cu o cheltuială mică, se salvează un drept de o valoare mai mare. Eventualitatea admiterii unei astfel de acțiuni nu poate decât să profite tuturor coindivizarilor - în cazul de față prin coindivizari înțelegându- se toți moștenitorii lui R. N., respectiv ai lui P. V. -, întrucât, dacă se constată nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, este evident că cele două apartamente vor putea fi restituite comoștenitorilor în condițiile legii speciale, în cotele de moștenire pe care aceștia le vor avea stabilite potrivit dreptului comun, sau, dacă va fi cazul, potrivit dispozițiilor din legea specială. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din (...), în cauza Lupaș ș.a. împotriva R., a statuat că regula unanimității este o regulă jurisprudențială ce nu decurge dintr-o dispoziție procedurală specifică, ci este inspirată din particularitățile acțiunii în revendicare, însă, Curtea a apreciat că aplicarea strictă a regulii unanimității, în cazul acțiunii în revendicare introdusă doar de către o parte dintre coindivizari, sau de comoștenitorii unuia dintre coindivizari, le-ar impune reclamanților coindivizari o sarcină disproporționată ce îi privează de orice posibilitate clară și concretă de a obține examinarea de către instanță a cererii lor de restituire a imobilului în litigiu, aducând astfel atingere substanței înseși a dreptului lor de acces la o instanță, ceea ce echivalează cu încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenție. Totodată, Curtea a statuat în sensul că în cazul revendicării unui bun indiviz de către un singur coindivizar, chiar dacă regula unanimității este clară și accesibilă, iar aplicarea sa în speță ar fi previzibilă, totuși, aplicarea acestei reguli nu-i poate împiedica pe reclamanți să obțină examinarea temeiniciei acțiunii lor de către instanțele naționale. Cu alte cuvinte, a face în cazul de față aplicarea acestui principiu al unanimității, în condițiile în care prezenta acțiune este una în conservare, a cărei finalitate favorabilă reclamanților urmează să profite tuturor comoștenitorilor coproprietarilor tabulari inițiali ai imobilului, ar însemna să fie privați reclamanții L. de dreptul de acces liber la o instanță, încălcându- se astfel prevederile art. 6 paragraf 1 C.E.D.O. Nu poate fi reținută susținerea recurenților în sensul că acțiunea este prematură, câtă vreme nu s-a făcut partajul între reclamantul L. și S. Român, având în vedere că dreptul de proprietate al reclamantului L. R. asupra cotei de 1/8 din imobil poartă asupra fiecărui apartament din imobil și că, corespunzător acestei cote, reclamantului i-ar fi revenit mai mult de 3 apartamente din întregul imobil. Drept urmare, Curtea apreciază că reclamanții L. sunt îndreptățiți să solicite constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare- cumpărare în întregul lor, admisibilitatea acestei acțiuni nefiind condiționată de promovarea prealabilă a unei cereri de partaj în contradictoriu cu S. Român. Cu privire la valabilitatea ori nevalabilitatea contractelor de vânzare- cu mp ăr are înche iate de ch ir iaș i . Obiectul principal al cererii introductive de instanță l-a constituit constatarea nulității absolute a două contracte de vânzare-cumpărare: - contractul de vânzare-cumpărare nr. 34739/(...), încheiat de antecesorii reclamantului S. I., S. G. și S. M., cu privire la apartamentul nr. 20, situat la etajul 1 al imobilului în litigiu (f. 146 dosar fond, vol. I); - contractul de vânzare-cumpărare nr. 34648/(...), încheiat de pârâții S. I. și F., cu privire la apartamentul nr. 9 din același imobil (f. 147 dosar fond, vol. I). Cererea inițială de chemare în judecată a fost promovată de reclamantul L. R. la data de (...), sub imperiul L. nr. 1., înăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art. 46 alin. final din L. nr. 1. în redactarea inițială, acesta întemeindu-și de altfel acțiunea pe dispozițiile L. nr. 1.. Art. 46 alin. 1 din L. nr. 1., în redactarea sa inițială, devenit art. 45 alin. 1 după republicarea legii, prevedea că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării. Conform alin. 2 al aceluiași text legal, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință. Prin prisma acestui text legal, pentru verificarea valabilității ori nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare, trebuie analizat, pe de o parte, dacă în cauză a fost vorba despre o preluare cu titlu a imobilului în litigiu, ori despre o preluare fără titlu, pe de altă parte, dacă s-au respectat la momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare dispozițiile atunci în vigoare ale L. nr. 1. și dacă, în ipoteza în care aceste dispoziții au fost respectate întrutotul, cumpărătorii au fost sau nu de bună- credință la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare. Prin prisma art. 1 alin. 1 din L. nr. 1., făceau obiectul acestei legi imobilele preluate de la foștii proprietari persoane fizice, trecute în proprietatea statului cu destinația de locuințe, art. 1 alin. 2 din Hotărârea nr. 20/1996, prevăzând că prin imobile cu destinația de locuințe trecute cu o atare destinație în proprietatea statului, cu titlu, se înțeleg imobilele care au fost preluate ca locuințe în proprietatea statului în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi, printre altele, D. nr. 92/1950. În speță, așa cum s-a statuat și prin D. nr. 2. a C. de A. B. (f. 43-45 dosar nr. 9394/2002 al T.ui C.), și cum de altfel nici nu se contestă în cauză, imobilul a fost preluat de stat în temeiul D.ui nr. 92/1950 de la numitul R. N., care avea în proprietate doar cota de ½ - a parte din imobil și care decedase cu mult înainte de intrarea în vigoare a D.ui nr. 92/1950, respectiv, la data de (...). În anexa la D. la naționalizare a figurat R. N., deși acesta era decedat la data naționalizării, avându-i ca moștenitori în viață, la acel moment, pe numiții G. M., C. D., R. T. și L. A. Prin H. nr. 1., publicată în Monitorul Oficial nr. 16/(...), și intrată deci în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial, s-a modificat H. nr. 20/1996, aducându-se unele precizări cu privire la noțiunea de titlu, de apartamente libere, etc. Potrivit art. 1 alin. 3 din H. nr. 20/1996, modificată prin H. nr. 1., prin imobil trecut în proprietatea statului potrivit D.ui nr. 92/1950, se înțeleg imobilele naționalizate cu respectarea prevederilor art. I pct. 1-5 și ale art. II din Decret, precum și cu respectarea identității între persoana menționată ca proprietar în listele anexă la decret și adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării. Prin prisma acestui text legal, coroborat cu cele statuate în considerentele deciziei civile nr. 2. a C. de A. B., se poate aprecia în sensul că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut fără titlu valabil. Art. 1 alin. 4, 5 și 6 din H. nr. 20/1996, modificată prin H. nr. 1., prevedea următoarele: „(4) Locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectiva sau care au intrat în posesia acestuia în condițiile inexistentei unei reglementări legale care sa reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intra sub incidenta L. nr. 1.. (5) Imobilele care nu intra sub incidenta L. nr. 1. și pentru care nu exista titlu valabil constituit în favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun. (6) În cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești se afla cereri referitoare la imobilele prevăzute la alin. (5), procedurile administrative reglementate de nr. 1., de restituire în natura, de acordare de despăgubiri sau de vânzare către chiriași, se suspenda de drept până la soluționarea definitiva și irevocabilă a cererilor respective";. În consecință, față de împrejurarea că în privința imobilului în litigiu nu au fost respectate dispozițiile D.ui nr. 92/1950, imobilul nu făcea obiectul L. nr. 1., putând fi revendicat potrivit dreptului comun, reclamantul L. R. făcând demersuri pentru revendicarea acestui imobil încă începând cu data de (...), când a înregistrat acțiunea pe rolul J. C.-N. sub nr. 10765/1993 (f. 27-39 dosar fond), iar ulterior înregistrând numeroase alte acțiuni prin care urmărea revendicarea imobilului. Drept urmare, conform art. 1 alin. 6 din H. nr. 20/1996, republicată, orice procedură administrativă reglementată de L. nr. 1., inclusiv procedura de vânzare către chiriași, trebuia suspendată de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor formulate de reclamantul L. R. Apare, așadar, ca nefondată susținerea recurentului C. Local C.-N., în sensul că nu exista niciun text legal care să prevadă necesitatea suspendării vânzării apartamentelor către chiriași. În condițiile L. nr. 1., apartamentele puteau fi vândute în condițiile prevăzute de art. 1, 9 și 14 din această lege, coroborat cu art. 10 din această lege, respectiv, dacă făceau obiectul acestei legi; dacă chiriașii aveau contracte de închiriere valabil încheiate la data intrării în vigoare a legii; dacă nu aveau în proprietate altă locuință, sau dacă nu au dobândit și înstrăinat o locuință proprietate personală după data de (...), în localitatea de domiciliu; dacă apartamentele nu erau exceptate de la vânzare în condițiile art. 10; dacă au formulat cererea de cumpărare după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a L. nr. 1., în care foștii proprietari puteau depune cereri pentru restituirea în natură sau pentru acordarea de despăgubiri, după caz. L. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 279/(...), în art. 29 din lege prevăzându-se că legea intră în vigoare în termen de 60 de la data publicării ei în Monitorul Oficial, adică în data de (...), termenul de 6 luni prevăzut de art. 16 din L. nr. 1. împlinindu-se la data de (...). Antecesorii recurentului S. I., S. G. și M., dețineau apartamentul nr. 20 în temeiul contractului de închiriere nr. 62521/(...), și au formulat cererea de cumpărare a acestui apartament la data de (...), sub nr. 4208, în timp ce pârâții S. au solicitat cumpărarea apartamentului nr. 9, pe care îl dețineau în baza contractului de închiriere nr. 22901/(...), prin cererea nr. 5710/(...), respectând astfel termenul prevăzut de art. 14 din lege. Însă, la data încheierii efective a celor două contracte de vânzare- cumpărare, respectiv (...) și (...), era deja în vigoare H. nr. 1., care prevedea în art. 1 alin. 6 că procedura de vânzare către chiriași trebuia suspendată până la momentul soluționării irevocabile a cererilor de revendicare pe dreptul comun a imobilului în litigiu, formulate de reclamantul L. R. Pârâtul recurent C. Local C.-N. nu se poate apăra susținând că nu exista o dispoziție a legii care să prevadă necesitatea acestei suspendări și că nu a fost notificat de către reclamantul L. R. cu privire la intenția sa de revendicare a imobilului, ori că reclamantul L. R. nu și-a notat în CF acțiunea de revendicare și că, deci, C. Local C.-N. nu a avut cunoștință despre o atare revendicare, câtă vreme, încă în primul proces în revendicare, promovat de L. R. la data de (...), înregistrat sub nr. 10765/1993 pe rolul J. C.-N., C. Local C.-N. a fost chemat în judecată, de către L. R., în calitatea sa de reprezentant al S. Român, iar procesele ulterioare demarate de L. R. s-au purtat în contradictoriu cu C. Local C.-N., în aceiași calitate. Prin urmare, acest recurent avea cunoștință despre revendicarea pe drept comun a imobilului în litigiu, astfel încât, susținerea sa, în sensul că nu a fost notificat de reclamant în legătură cu intenția de revendicare a imobilului, apare ca fiind nu numai nefondată, dar și făcută cu rea-credință. Susținerea aceluiași recurent, în sensul că S. Român a fost de bună- credință la vânzarea imobilelor, urmează să fie înlăturată de către Curte, atât în temeiul considerentelor anterior arătate, cât și motivat pe faptul că, atunci când se pune în discuție buna-credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul L. nr. 1., buna-credință trebuie apreciată doar în persoana subdobânditorului subsecvent, S., ca dobânditor nemijlocit fiind, ca regulă, de totală rea-credință. Nu numai că la momentul încheierii celor două contracte de vânzare- cumpărare era în vigoare o dispoziție legală care impune suspendarea vânzării către chiriași până la momentul finalizării, printr-o hotărâre irevocabilă, a procesului de revendicare pe dreptul comun a imobilului, ceea ce conduce la concluzia firească că cele două contracte de vânzare- cumpărare nu puteau fi valabil încheiate, dar imobilul în litigiu era și exceptat de la vânzare în temeiul L. nr. 1., întrucât era monument istoric, intrând astfel sub incidența art. 10 alin. 2 teza II din L. nr. 1., text legal care excepta de la vânzare locuințele declarate monumente istorice și din patrimoniul național (f. 30 bis, f. 31 dosar fond, vol. II). De altfel, în „Adevărul de C., ediția din (...), s-a publicat lista imobilelor care nu pot fi cumpărate de chiriași în temeiul L. nr. 1., printre acestea situându-se și imobilul în litigiu, din str. G. Doja nr. 2-4, pe motiv că este monument istoric, respectiv că este o casă construită în stilul baroc. Iată, așadar, că imobilul în litigiu era exceptat de la vânzare, întrucât, pe de o parte, se încadra în situația de excepție prevăzută de art. 10 din L. nr. 1., iar pe de altă parte, întrucât, fiind preluat fără titlu valabil, el nu putea face obiectul L. nr. 1.. Cu privire la buna-cr ed inț ă a cu mp ăr ător ilor ch ir iaș i . Se pune firesc întrebarea ce anume se înțelege prin buna-credință, care sunt criteriile raportat la care se poate considera că, într-un caz sau altul, ne-am găsi în prezența bunei-credințe, în condițiile în care aceasta, prezumată fiind, trebuie combătută ? In sistemul Codului C. Român nu există o prevedere cu caracter general care să definească buna-credință și care să reglementeze efectele bunei credințe în raporturile juridice civile, existând în schimb, o reglementare strictă a bunei credințe în domeniul referitor la prescripția achizitivă prin posesiunea scurtă de la 10 la 20 de ani. Astfel, art.1898 Cod civ., definește buna-credință ca fiind „. posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea";. Chiar dacă în Codul C. Român acest articol, 1898, este încadrat la o secțiune care reglementează dobândirea imobilelor prin prescripția achizitivă scurtă, este incontestabil că acest text legal are valoare de principiu, astfel că, nu este aplicabil numai la situația prescripțiilor, ci și la orice alt raport juridic din cadrul altor instituții ale D.ui C. Român. Alin. 2 al art.1899 Cod civ., statuează că „buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credință";. La rândul său, acest text de lege are valoare de principiu în D. C. Român, fiind practic o expresie a binecunoscutului principiu „actori incumbit onus probandi";, consacrat de art.1169 Cod civ. Cu alte cuvinte, cel care contestă buna-credință și afirmă reaua-credință, trebuie să facă dovada relei-credințe și, astfel, să răstoarne prezumția bunei-credințe. Buna-credință, care trebuie apreciată doar în persoana subdobânditorului subsecvent - S., ca dobânditor nemijlocit, fiind, ca regulă, de totală rea-credință - este prezentă cu condiția ca acest subdobânditor să fie într-o ignoranță scuzabilă, izvorâtă dintr-o convingere fermă, conștiincioasă și loială, că cel care-i transmite dreptul de proprietate asupra imobilului avea calitatea de proprietar în momentul încheierii actului juridic de înstrăinare cu titlu oneros, cea mai mică îndoială a subdobânditorului excluzând ideea de „. loială";. Pornind de la această premisă, practica judiciară a dedus această ignoranță a subdobânditorului din împrejurarea că, la data actului de înstrăinare, vânzătorul S. Român era proprietar tabular al imobilului vândut, iar în cartea funciară nu era notată vreo interdicție de înstrăinare a imobilului și nici acțiunea de revendicare intentată de adevăratul proprietar, iar subdobânditorul nu fusese notificat în nici un fel de către adevăratul proprietar în legătură cu intenția sa de a-și revendica imobilul, și nici nu putea afla, cu minime diligențe, că statul nu este adevăratul proprietar, ori că imobilul este revendicat de adevăratul proprietar. In sprijinul acestei orientări a practicii judiciare s-a invocat și argumentul conform căruia, principiul ocrotirii bunei-credințe se coroborează întotdeauna cu principiul securității raporturilor juridice civile, incidența acestui din urmă principiu având ca scop protecția acelor părți dinraporturile juridice civile prin intermediul cărora se realizează translația și circulația drepturilor reale, adică a subdobânditorilor. Raportat la definiția bunei-credințe - astfel cum aceasta este precizată în art.1898 Cod civ. - precum și la întreaga economie a L. nr.1., rezultă că prin buna-credință a cumpărătorilor se înțelege credința fermă, neîndoielnică și loială a acestora că au contractat cu adevăratul proprietar al imobilului, coroborată cu imposibilitatea cunoașterii, cu minime diligențe, a faptului că imobilul este revendicat de un pretins adevărat proprietar, precum și cu respectarea întru totul, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, a dispozițiilor legale care reglementau condițiile concrete de înstrăinare a acestor imobile. In sistemul de publicitate imobiliară prin cărți funciare, principiul ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului este mai ușor de aplicat, având în vedere că în regim de carte funciară funcționează principiul consacrat prin art. 32 din D.-Lege nr. 115/1938, referitor la publicitatea materială a cărților funciare. Acest art. 32 stabilește o prezumție legală, juris tantum (putând fi combătută pe calea acțiunii în rectificare de CF), în sensul că drepturile reale înscrise în CF sau radiate din CF, se presupun că sunt exacte, înscrierile în cartea funciară fiind corect făcute. Prezumția stabilită prin art. 32 constituie fundamentul dispozițiilor din art. 33 din D.-Lege nr. 115/1938, care enunță prezumția exactității cărților funciare, în favoarea achizitorilor de bună-credință și cu titlu oneros, aplicabilitatea acestui art. 33 fiind însă limitată numai la actele juridice sinalagmatice ce au ca obiect transferul de drepturi reale pe baza acordului mutual, iar nu și la dobândirea unor astfel de drepturi prin succesiune, uzucapiune etc. Prezumția instituită prin art. 33 din D.-Lege nr. 115/1938, nu se aplică în cazul în care în cartea funciară a imobilului respectiv a fost notată o acțiune în justiție care are ca obiect contestarea dreptului real în privința căruia se intenționează o înscriere. Această prezumție, instituită de art. 32 și 33 din D.-Lege nr. 115/1938, nu poate fi invocată de dobânditorul nemijlocit al imobilului - în speță S. - care, prin ipoteză, a preluat abuziv respectivul imobil. Prezumția mai sus enunțată cunoaște o reglementare legală și prin dispozițiile art. 33-34 din L. nr. 7/1996; astfel, potrivit art. 33, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile acestei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul, iar dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există. In conformitate cu prevederile art. 34 din L. nr. 7/1996, cuprinsul cărților funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune prin care să se conteste cuprinsul ei, sau dacă nu a cunoscut, pe altă cale, această inexactitate. Prin prisma prezumției mai sus amintite, subdobânditorul cu titlu oneros, care a cumpărat imobilul de la vânzătorul înscris în cartea funciară, în condițiile în care în CF nu era notată nicio acțiune de revendicare a imobilului de către fostul proprietar, sau, respectiv, o acțiune de rectificare a cuprinsului cărții funciare, și în condițiile în care nu exista nicio altă împrejurare care să-i permită, cu minime diligențe, să cunoască situațiajuridică reală a imobilului, se prezumă a fi de bună-credință, în sensul art.1898 Cod civ. Principiile publicității materiale a cărților funciare și, respectiv, a încrederii publice în cuprinsul cărții funciare, sunt menite practic să faciliteze aplicarea principiului securității circuitului juridic civil, îndeosebi în materia contractelor translative de proprietate. Este știut faptul că, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu un neproprietar nu este susceptibilă să strămute proprietatea către subdobânditor, întrucât nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși. În situația în care subdobânditorul, cu bună-credință, s-a aflat într-o eroare neimputabilă cu privire la calitatea de proprietar a înstrăinătorului, pentru că această eroare să fie susceptibilă să creeze un drept de proprietate în favoarea subdobânditorului, independent de întrunirea oricăror alte cerințe, este absolut necesar ca această eroare să fie una comună și invincibilă. Principiul validității aparenței în drept, consacrat în adagiul latin „error communis facit jus";, constă în aceea că, subdobânditorul unui bun, în speță, în accepțiunea art. 46 alin. 2 din L. nr. 1., a unui imobil preluat fără titlu de către S., care s-a întemeiat cu bună-credință pe o aparență juridică, socotită în mod public ca reprezentând însăși realitatea, trebuie ocrotit juridicește, neputând fi vătămat prin înlăturarea ca nevalabil a actului pe care l-a încheiat astfel. Pentru ca principiul error communis facit jus să fie aplicabil cu succes, se cer a fi întrunite câteva condiții, și anume: să existe o eroare comună și invincibilă, respectiv, să existe o situație de fapt aparentă, care nu corespunde realității de drept, dar această aparență înșelătoare să fie una comună, adică împărtășită public, greu de descoperit și de evitat; subdobânditorul să fie de bună-credință, în sensul celor mai sus expuse; actul juridic de înstrăinare încheiat între proprietarul aparent și terțul subdobânditor să fie unul cu titlu oneros. Dacă toate aceste cerințe sunt cumulativ întrunite, atunci principiul validității aparenței în drept creează în favoarea subdobânditorului un drept de proprietate nou, opozabil erga omnes, inclusiv adevăratului proprietar. În speță, se constată că nu poate fi reținută buna-credință a chiriașilor cumpărători, câtă vreme, așa cum rezultă din starea de fapt reținută în cauză de primele două instanțe - stare de fapt care nu mai poate fi schimbată de instanța de recurs, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.proc.civ. au fost abrogate -, pe baza vastei probațiuni administrate de cele două instanțe, aceștia nu au făcut niciun demers real pentru a afla care este situația juridică a apartamentelor în litigiu și, câtă vreme, vânzătorul i-a încunoștințat pe pârâții cumpărători din prezenta cauză că imobilul este revendicat (f. 184-186, f. 191-205 dosar fond). Mai mult decât atât, primele două instanțe au reținut că pârâta S. F. a recunoscut în interogatoriul ce i-a fost luat că nu a fost niciodată la cartea funciară pentru a se interesa despre imobilul pe care l-au cumpărat. În plus, așa cum rezultă din starea de fapt reținută de primele două instanțe, lista imobilelor revendicate a fost afișată public la sediul D. din C.- N., după data de (...), aspect confirmat și de declarațiile martorilor R. M. și P. L. Drept urmare, se poate aprecia în sensul că chiriașii cumpărători nu au depus nici măcar minimele diligențe ce se impuneau pentru a verificadacă imobilul în litigiu putea sau nu să fie cumpărat în temeiul L. nr. 1. și că, deci, au fost de rea credință la încheierea contractelor de vânzare- cumpărare. Neputând invoca în persoana lor buna credință, este evident că aceștia nu se pot prevala nici de principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis. Oricum, față de împrejurarea că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare au fost încălcate dispozițiile L. nr. 1., fiind prezentă deci frauda la lege, așa cum a statuat și instanța de fond, buna ori reaua- credință a cumpărătorilor este irelevantă pentru aprecierea valabilității ori nevalabilității contractelor de vânzare-cumpărare, în speță devenind incidente și prevederile art. 45 alin. 4 din L. nr. 1., text legal invocat de altfel de recurentul C. Local C.-N. în recursul său. Împrejurarea că ulterior decesului antecesorilor săi recurentul S. I. a transformat două locuințe într-una singură, nu constituie o cauză de asanare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 34739/(...), nulitatea acestui contract vizând strict ceea ce a format obiectul respectivului contract, respectiv, apartamentul nr. 20, iar nu și apartamentul pe care S. I. îl deținea independent de apartamentul nr. 20. Recurenții au invocat încălcarea de către prima instanță și de către instanța de apel a principiului securității raporturilor juridice, invocând în acest sens cauza B. contra R.. Într-adevăr, în cauza B. contra R., C. a statuat în sensul că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, că soluția dată de o manieră definitivă în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție. În baza acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie în privința sa. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere asupra subiectului respectiv nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Nu poate deroga de la acest principiu decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase ( cauza R. contra R.; cauza Riabykh contra R.iei). Tot recurenții au acreditat ideea că situației lor juridice le sunt aplicabile cele statuate de C. prin hotărârea pronunțată în cauza R. contra R., însă Curtea constată că o atare acreditare nu poate fi împărtășită, întrucât, situațiile juridice ale recurenților, respectiv, a reclamantei A. R. ( Hotărârea din (...) în cauza R. contra R. fiind pronunțată de C. în baza cererii nr. 28.104/03, formulată de reclamanta A. R. la data de (...), în temeiul art. 34 din Convenție) sunt total și substanțial diferite. Astfel, în cauza R. contra R., reclamanta era beneficiara unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care Curtea de A. B. a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă în baza L. nr. 11., și abia ulterior, ca urmare a admiterii unui recurs în anulare promovat de către procurorul general, Curtea Supremă de Justiție a confirmat soluția inițială de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, motivat pe faptul că primăria fusese de rea credință la încheierea contractului, și nici reclamanta nu își dovedise buna credință. Drept urmare, Curtea a statuat că desființarea de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive prin care fusese menținut contractul reclamantei, a încălcat principiul securității raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil și că, prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție. S-a mai statuat de către Curte că reclamanta R. avea un bun, în sensul jurisprudenței C., în baza hotărârii C. de A. B., și că desființarea de către CSJ a acestei hotărâri definitive a avut ca efect privarea reclamantei de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1. Or, în prezenta cauză, recurenții persoane fizice, cărora nu le-au fost confirmate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza L. nr. 1., nu dispun de un „. în sensul jurisprudenței C., astfel încât, contestarea de către reclamant, în cauza pendinte, a acestor contracte de vânzare cumpărare, în nici un caz nu echivalează cu o privare a recurenților de bunul lor, ori cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice. Nu poate fi reținută în cauză nici incidența Cauzei A. contra R. ( Hotărârea nr. 2/2005, din 22 decembrie 2004, definitivă la 6 iunie 2005, cererea nr. 54.062/00), întrucât prin această hotărâre Curtea a constatat că redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă - prin care reclamanților, foștii proprietari ai imobilului preluat de stat în baza D.ui nr. 223/1974, le-a fost admisă acțiunea în revendicarea respectivului imobil - în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv, și anularea hotărârii favorabile reclamanților, au ignorat principiul securității raporturilor juridice și, în consecință, dreptul reclamanților la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Or, recurenții S. și S. nu sunt foștii proprietari ai imobilului litigios, abuziv deposedați de către stat, și care să se afle într-o situație juridică similară cu cea a reclamanților A., care să-i îndreptățească să invoce, în ceea ce-i privește, încălcarea principiului securității raporturilor juridice. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondate toate recursurile. Reclamanții intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. Local al M. C.-N., recursul declarat de pârâții S. I. și S. F., precum și recursul declarat de pârâtul S. I., împotriva deciziei civile numărul 5. (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 25 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. A. A. M. GREFIER Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: M.Lazăr Jud.apel: D.I.Tașcă/M.Oncică-S.
| ← Decizia civilă nr. 2140/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 132/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
