Decizia civilă nr. 59/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 59/A/2011
Ședința publică 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
D.-I. C.
JUDECĂTOR:
M.-C. V.
GREFIER:
A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR : AURELIA S.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. R. prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., împotriva sentinței civile nr.
609 din 1 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată M. P., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal se prezintă avocat C. C. în reprezentarea intereselor intervenientului în nume propriu M. N., și avocat M. G. în reprezentarea intereselor reclamantei intimate M. P., lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de d-na procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice - D. C. a depus la dosar precizări în completarea motivelor de apel depuse la dosar, ca urmare a schimbărilor legislative intervenite prin pronunțarea de către Curtea Constituțională a D. nr. 1. și 1. dar și ca întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul M. N. A.
La data de 14 ianuarie 2011, reclamanta intimată M. P., a depus la dosar prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat de pârât și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, arată că nu este de acord cu depunerea ei în această fază procesuală.
Instanța pune în discuție cererea de intervenție formulată în cauză raportat la prevederile art. 50 al. 3 cod procedură civilă.
Reprezentantul intervenientului solicită admiterea cererii de intervenție, învederând faptul că despăgubirile pe care L. nr. 2. le prevede este un drept al persoanei care a fost condamnată, în speță fiind vorba de tatăl intervenientului si soțul reclamantei intimate.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea cererii de intervenție fiind inadmisibilă în această fază procesuală.
Reprezentanta P.ui solicită respingerea cererii de intervenție, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea acesteia.
Instanța, după deliberare, respinge în principiu cererea de intervenție, raportat la prevederile art. 50 al. 3 cod procedură civilă și opoziția părților
Atât reprezentanta reclamantei intimate, cât și reprezentantul P.ui arată că nu au cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe asupra apelului declarat în cauză.
Reprezentanta reclamantei intimate M. P. solicită respingerea apelului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de apel depus la dosar. D. la dosar copia chitanței prin care face dovada achitării onorariului avocațial.
Reprezentanta P.ui solicită admiterea apelului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, schimbarea hotărârii atacate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei reprezentând despăgubiri morale. Învederează faptul că D. nr. 1. a Curții Constituționale cuprinde și prev. art. 5 al. 1 din L. nr. 2., în sensul că acestea au fost abrogate, în speță neputând a fi aplicat principiul neretroactivității.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 609 din 1 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta M. P. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D. G. a F. P. C. și, în consecință:
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de
50.000 Euro, în echivalent lei la cursul B. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: În ceea ce privește legitimarea procesuală activă a reclamantei M. P., aceasta se justifică prin faptul că a fost soția persoanei condamnate M. N., decedat la data de (...), astfel cum a rezultat din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei.
În această calitate, legea îi conferă legitimarea necesară în vederea formulării și susținerii prezentei acțiuni. Astfel, art. 5 alin. 1 al L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, dispune că: „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu carter politic precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, poate solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare";.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.5 din
(...) a T.ui Militar C., soțul reclamantei a fost condamnat la 6 ani închisoare corecțională, 5 ani interdicție corecțională, confiscarea totală a averii și degradarea militară pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prev. de art.209 pct.2 lit. a C.p., art.58,59 pct.2-4 C.p., art.25 pct.6 C.p. și art.456 CJM.
Din Biletul de eliberare nr. 2. emis de F. 0319 G. rezultă că M. N. a fost depus (arestat) la (...) și eliberat la (...). Perioada detenției a fost, deci, de 4 ani, 10 luni și 30 zile.
La data condamnării sale, soțul reclamantei era maior in cadrul armatei iar după ce a fost eliberat din detenție, o perioadă de 2-3 ani nu a reușit să se angajeze și nu și-a mai putut continua cariera în armata, împrejurare atestată de martorul audiat B. I..
Ulterior a fost reabilitat, prin decizia nr. 124 din (...) pronunțata de T.
S.-C. militar, admițându-se recursul în supraveghere declarat de P. G. împotriva sentinței nr. 5 din (...) a T.ui Militar C. și deciziei nr. 292 din (...) a T.ui Militar de R. M. C., casându-se hotărârile sus-menționate numai în ceea ce privește condamnarea inculpatului M. N. pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, inculpatul fiind achitat pentru faptele imputate.
Nici după reabilitare M. I. nu a putut să își reia cariera militară, ci a lucrat pe un șantier de construcții iar apoi la C. de celuloză și hârtie Dej.
În ce privește regimul închisorii, acesta a fost unul deosebit de dificil : hrană puțină și de proastă calitate, frig, bătăi,îmbrăcat sumar, fără drept de a beneficia de asistență medicală dacă s-ar fi îmbolnăvit, soțul reclamantei fiind tratat ca deținut politic.
Pe parcursul detenției în penitenciarul G. reclamantului i s-a interzis orice legătură cu familia sa. În aceeași perioadă, fosta sa soție a divorțat.
Anterior condamnării, M. N. a fost ținut câteva luni în beciurile securității din C., perioadă în care de asemenea a fost maltratat, bătut și s-a îmbolnăvit psihic, boală care a avut urmări de durată, astfel cum a relatat martorul audiat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. i din L. nr. 2. infracțiunea pentru care a fost condamnat soțul reclamantei constituie condamnare cu caracter politic, astfel că reclamanta aste îndreptățită în conformitate cu prevederile art. 5 din același act normativ la repararea prejudiciului material și moral suferit, în calitate de soție.
Reglementând dreptul la reparație, dat fiind caracterul politic al condamnării, prin dispozițiile L. nr. 2. nu a fost stabilit modul de determinare a cuantumului daunelor, drept urmare în soluționarea unor astfel de cereri, devin incidente dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, care prin dispoziții de principiu, concepute în termeni generali, permit interpretarea extensivă, aptă a realiza prejudiciul produs persoanei victimă a unei astfel de condamnări.
Cu privire la prejudiciul moral suferit, efectul negativ privește afectarea acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sale sociale și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții persoanei.
Or, tocmai prin condamnare, dauna morală constă în atingerea adusă acelor valori care definesc personalitatea umană și se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
Efectul imediat al condamnării îl reprezintă restrângerea libertății individului, afectarea iremediabilă a onoarei, demnității umane, astfel că acestuia i s-au vătămat de asemenea moralitatea, poziția socială, prestigiul profesional, drepturi nepatrimoniale ocrotite de lege.
Este necesar totodată a se avea în vedere durata pedepsei efectiv executate, suferințele fizice și psihice la care a fost supus condamnatul precum și urmările condamnării produse ulterior eliberării din starea de detenție.
Luând în considerare toate aceste elemente, tribunalul a apreciat că suma de 50.000 euro, ce ar urma să fie achitată în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezintă un cuantum rezonabil al despăgubirilor, proporțional cu prejudiciul suferit.
Instanța a reținut totodată că nici reclamanta și nici soțul acesteia nu au beneficiat de vreo despăgubire, pentru prejudiciile suferite ca urmare a condamnării cu caracter politic. Prin Sentința nr. 48 din (...) T. Județean C. s-a admis acțiunea în daune formulată de M. N. și a fost obligat S. R. la plata sumei de 46.708 lei cu titlu de despăgubiri, reținând că reclamantul a fost victima unei erori judiciare, sens în care i se cuvin daune materiale drept reparație a condamnării sale pe nedrept, însă această sentință a fost modificată de T. S. prin D. nr. 1807 din (...), în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului M. N. pentru daune împotriva S.ui R..
Așa fiind, raportat la considerentele expuse, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 1 și 5 din L. nr. 2. a admis acțiunea formulată de reclamantă și pe cale de consecință a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 50.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlul de despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. R. prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței prin respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea apelului a arătat că în acordarea despăgubirilor instanța nu a luat în considerare toate circumstanțele cauzei, nu a ținut cont de faptul că soțul reclamantei a beneficiat de prevederile D.-L. nr. 1..
La cuantificarea daunelor morale au avut preponderență aprecierile subiective, imposibil de controlat judiciar, ajungându-se la supraevaluarea prejudiciului.
Instanța de fond și-a întemeiat hotărârea, în cea mai mare parte, pe prezumții, reținute cu nesocotirea dispozițiilor art. 1203 Cod civil.
Regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate, ceea ce nu s- a respectat prin sentința criticată.
În mod greșit instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, deoarece MFP nu are culpă procesuală, acesta fiind obligat să stea în judecată în calitate de pârât, iar răspunderea acestuia este o răspundere obiectivă, stabilită în mod expres prin textul legii de reparație.
Așa cum se poate observa, art. 4 din L. nr. 2. impune reclamanților să se adreseze instanțelor de judecată pentru realizarea pretențiilor lor, iar alineatul (4) al aceluiași articol stabilește de drept calitatea procesuală pasivă a S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, care astfel, este obligat să stea în judecată în calitate de pârât pentru opozabilitate și este obligat să suporte consecințele hotărârii de reparație, achitând despăgubirile acordate de instanță.
La data de (...) a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul M. N.-A. , în calitate de fiu al persoanei condamnate, M. N., solicitând acordarea de daune morale fără a preciza cuantumul acestora.
Prin întâmpinarea formulată ( f. 22-25) reclamanta M. P. a solicitat respingerea apelului promovat de pârât, ca nefondat și respingerea cererii de intervenție în interes propriu.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat în parte, urmând a fi admis în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamantei s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a Curții Constituționale, reținându-se în considerentele deciziei următoarele:
Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr. 2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art. 146 lit. a din Constituție.
Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv
și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.
Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1..
În materia restituirilor au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr.
169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr. 10/2001, L. nr.
247/2005.
Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr.
83/1999.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...).
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-L. nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.
C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Evocând practica C.E.D.O. în materie și o hotărâre a Curții
Constituționale a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D.-L. nr. 1. și L. nr. 2..
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.
C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia, Lituania), precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L. nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civil.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii Curții Europene a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a D. O., mai ales că reclamanta deține și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamanta ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamanta avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
C. va menține obligația stabilită prin hotărârea primei instanțe de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de apel al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu înlăturarea obligației la plata despăgubirilor morale și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, inclusiv privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. N. A. pentru prima dată în apel, față de poziția procesuală exprimată de reclamantă - de respingere a acesteia - în temeiul art. 50 alin. 3 Cod proc. civ. aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.
În baza acelorași considerente pentru care dispoziția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe va fi menținută, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ. apelantul S. R. să plătească intimatei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
, reprezentând onorariu avocat ( f. 26).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 609 din 1 iulie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei M. P. a sumei de 50.000 euro echivalent în lei la cursul B. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri morale.
Menține dispoziția sentinței privind obligarea pârâtului S. R. prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească reclamantului suma de
2500 lei cheltuieli de judecată.
Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. N. A.
Obligă pe apelantul S. R. să plătească intimatei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I. D. C. M. C. V. A. B.
Red. MV dact. GC
7 ex./(...)
Jud.primă instanță: M. O.-S.
| ← Decizia civilă nr. 1898/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2904/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
