Decizia civilă nr. 2315/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2315/R/2011
Ședința publică din 24 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 320 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați R. ANA și R. V. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanții intimați personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 2 verso din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
C. lasă cauza la a doua strigare pentru a da reprezentantului pârâtului recurent și reclamanților intimați posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanții intimați personal.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți, deoarece în speță este vorba de strămutare și domiciliu obligatoriu, iar aceste măsuri administrative nu se încadrează în prevederile art. 3 lit. b din L. nr. 221/2009, fiind măsuri administrative luate în baza H. C. de M. nr. 3. și a H. C. de M. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 320 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții R. ANA și R. V. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul procesual ales la D. G. A F. P. C. și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând din strămutarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, aplicate numitului R. V., fiul lui M. și I., născut la data de (...) în comuna P., sat. S., în perioada (...)-(...).
S-a admis excepția dreptului la acțiune în despăgubiri și s-a respins ca prescrisă cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin D. nr. 1. emisă la data de (...), R. V., fiul lui M. și I., născut la data de (...) în com. P. sat S. jud. Alba a fost strămutat împreună cu tatăl R. M., mama R. I., fratele R. Cornel și sora R. I. din comuna P. în com Lătești regiunea Fetești.
Măsura a fost dispusă în temeiul HCM nr. 337 din 11 martie 1954 completată prin HCM 237 din 12 februarie 1957.
Măsura luată a fost ridicată prin O. MAI din (...).
A învederat tribunalul că R. V. a fost tatăl reclamantului R. V. M. și soțul reclamantei R. Ana, după cum rezultă din actele de stare civilă aflate la filele 6,7 dosar fond și a decedat la data de (...).
Actele normative în baza cărora au fost luate măsurile restrictive de libertate îndreptate împotriva antecesorului reclamanților și a familiei acestuia, se regăsesc intre cele enumerate la art. 3 lit.a) din L. 221/2009, astfel încât primul petit al cererii de chemare în judecată este întemeiat și urmează să fie admis in temeiul art. 4 din L. 221/2004, constatându-se caracterul politic al măsurii administrative constând din strămutarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, aplicate numitului R. V., fiul lui M. și I., născut la data de (...) în comuna P., sat. S., în perioada (...)-(...).
Prin cererea de chemare în judecată modificată, reclamanții au solicitat obligarea S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferințele ce i-au fost pricinuite prin măsura restrictivă de libertate suferită de antecesorul lor R. V.
Pretenția reclamanților se întemeiază pe dispozițiile art. 998 cod civil și pe prejudiciul moral ce i-a fost cauzat prin măsura cu caracter politic a tatălui său.
Potrivit art. 1 din D. L. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute de chiar din momentul condamnării.
S.ul represiv care exista in R.ia până in 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care au împiedicat reclamanta să formuleze o acțiunecum este cea de față, de aceea apreciem că până la data de 22 decembrie
1989 cursul prescripției acțiunii in despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul in care sistemul represiv întreținut cu ajutorul
Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamantul să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin condamnarea politică a tatălui său.
Caracterul politic al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici in timpul regimului comunist, a fost făcută de către stat cu mult înaintea adoptării Legii 221/2009, prin D. L. 1. și OUG 2., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri întemeiată pe prejudiciul moral cauzat măsura administrativă cu caracter politic a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării O.U.G 2..
Art. 5 din L. 221/2009 nu poate fi privit ca o recunoaștere a debitorului cu caracter întreruptiv de prescripție, în sensul art. 16 lit. a din
D. 167/1958, căci acest text legal a fost declarat neconstituțional prin D. nr.
1. pronunțată de Curtea Constituțională, ori potrivit art. 147 din Constituția
R.iei, o normă legală declarată neconstituțională nu mai produce efecte.
Raportând data introducerii acțiunii - 5 mai 2010 - tribunalul a apreciat că cel mai înaintat moment de la care s-ar putea susține că s-a născut dreptul la acțiune in despăgubiri-respectiv data intrării in vigoare a OUG 2.-30 decembrie 1999, se ajunge la concluzia că dreptul la acțiune in despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
Astfel fiind, in temeiul art. 137 Cod pr.civ coroborat cu art. 1 și art. 8 din D. 167/1958, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri și pe cale de consecință, s-a respins acțiunea precizată dedusă judecății.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE R. prin D. A J. C. a declarat recurs în termenul legal, solicitândinstanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingeri în totalitate a acțiunii civile.
În motivarea recursului, pârâtul a învederat instanței că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât decizia M.A.I. nr. 15270/(...) prin care a fost fixat domiciliul obligatoriu nu se regăsește printre situațiile enumerate la art. 3 lit.a din L. nr. 221/2009. Pe de altă parte, reclamanții nu și-au dovedit cererea și au solicitat constatarea unei stări de fapt fără să facă dovada interesului lor.
Prin hotărârea nr. 812/(...) și decizia nr. 238/(...) s-a recunoscut caracterul politic al stabilirii domiciliului obligatoriu în favoarea antecesorului reclamanților, R. V.
Reclamanții intimați R. ANA și R. V.-M., deși legal citați, nu s-au prezentat personal sau prin reprezentant în instanță și nu au depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ. reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) reclamanții R. ANA și R. V.-M. au solicitat instanței să constate că măsura strămutării și stabilirii de domiciliu obligatoriu a numitului R. V., prin decizia MAI nr.1., pe o perioada de 5 ani, o lună și 25 de zile, între (...)-(...), constituie măsură administrativă cu caracter politic și să dispună obligarea pârâtului S. R. la plata unor despăgubiri în cuantum de 1. euro cu titlu de daune morale.
Reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din
11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, dupădecesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare;".
Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.221/2009 - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.
C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și
5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr.
221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. nr. 1. emisă la data de (...), R. V., fiul lui M. și I., născut la data de (...) în com. P. sat S. jud. Alba a fost strămutat împreună cu tatăl R. M., mama R. I., fratele R. Cornel și sora R. I. din comuna P. în com Lătești regiunea Fetești (f.55 dosar fond).
Măsura a fost dispusă în temeiul HCM nr. 337 din 11 martie 1954 completată prin HCM 237 din 12 februarie 1957, iar ulterior a fost ridicată prin O. MAI din (...).
Numitul R. V. a decedat la data de (...), a fost tatăl reclamantului R. V. M. și soțul reclamantei R. Ana, așa cum rezultă din actele de stare civilă aflate la filele 6,7 dosar fond.
Motivul de recurs al pârâtului referitor la faptul că decizia MAI nr.1. nu se regăsește printre situațiile enumerate de art.3 lit.a din L. nr.221/2009, în opinia C., nu este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 3 din L. nr.221/2009, "Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) D. nr. 6 din 14 ianuarie 1950, D. nr. 60 din 10 martie 1950, D. nr. 257 din 3 iulie 1952, D. nr. 258 din 22 august 1952, D. nr. 77 din 11 martie
1954 și D. nr. 89 din 17 februarie 1958; b) H. C. de M. nr. 2., C. de M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, H. C. de M. nr. 344 din 15 martie 1951, H. C. de M. nr. 3., C. de M. nr. 1.554 din 22 august 1952, H. C. de M. nr. 337 din 11 martie 1954, H. C. de M. nr. 237 din 12 februarie 1957, H. C. de M. nr. 282 din 5 martie 1958 și H. C. de M. nr. 1.108 din 2 august 1960; c) O. nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a
Securității P.; d) O. nr. 5/Cabinet/1948, O. nr. 26.500/Cabinet/1948, O. nr.
490/Cabinet/1952 și O. nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui
Afacerilor Interne; f) O. nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M.ui Securității S.ui ";.
Din redactarea textului legal mai sus arătat rezultă cu evidență că actele normative în baza cărora au fost luate măsurile restrictive de libertate îndreptate împotriva antecesorului reclamanților și a familiei acestuia, respectiv H. C. de M. nr. 337 din 11 martie 1954, H. C. de M. nr. 237 din 12 februarie 1957 se regăsesc intre cele enumerate la art. 3 lit.b) din L.
221/2009, astfel încât în mod legal tribunalul a stabilit că primul petit al cererii de chemare în judecată este întemeiat și, în consecință, în temeiul art. 4 din L. 221/2004, a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în strămutarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, aplicate numitului R. V., fiul lui M. și I., născut la data de (...) în comuna P., sat. S., în perioada (...)-(...).
Conform art.111 C.pr.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cerea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Prin urmare, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanții erau îndreptățiți să solicite obligarea pârâtului la plata sumei de
1. euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului pe care l-au suferit prin luarea măsurii administrative cu caracter politic al antecesorului lor, acțiunea reclamanților fiind una în realizarea dreptului pretins și nu doar o simplă acțiune în constatare considerent pentru care C. stabilește că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.111 C.pr.civ. astfel încât motivul de recurs al pârâtului referitor la aplicarea acestui text legal nu esteîntemeiat, reclamanții justificând un interes legitim, personal, născut și actual.
Critica recurentului privitoare la faptul că prin hotărârea nr. 812/(...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor D.ui-L. nr.1., revizuită prin decizia nr. 238/(...) emisă de D. C., s-a recunoscut caracterul politic al stabilirii domiciliului obligatoriu în favoarea antecesorului reclamanților, R. V., nu este întemeiată deoarece prin aceste acte administrative nu s-a constatat caracterul politic al stabilirii domiciliului obligatoriu al antecesorului reclamanților, ci s-a stabilit vechimea în muncă și indemnizația de 60.000 lei (vechi) lunar pentru fiecare an de strămutare, respectiv 309.000 lei (vechi) lunar (f.8,9 dosar fond).
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. coroborat cu art.3041 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 320 din 30 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 320 din 30 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. A. A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: C.-V. B.;
| ← Decizia civilă nr. 1583/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 47/2010, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
