Decizia civilă nr. 3073/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 3073/R/2011
Ședința publică din data de 16 septembrie 2011
Instanța constituită din :
Președinte : D.-L. B.- vicepreședinte al Curții de A. C.
Judecători : V. M.- președintele Curții de A. C.
A. - A. P. Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, după recalificarea căii de atac, recursul declarat de reclamanții V. I. L. și V. C. A. împotriva sentinței civile nr. 541 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul
P.ui de pe lângă C. de A. C., domnul procuror S. D., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, C. constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. (...), reclamanții V. I. L. și V. C. A. l-au chemat în judecată pe pârâtul S. Român (prin Ministerul Finanțelor Publice), solicitând: să se constate caracterul politic al condamnărilor suferite de către V. T. L., antecesorul reclamanților; să fie obligat pârâtul S. R. la a le plăti reclamanților echivalentul în lei al sumei de 150.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.
În drept, au fost invocate dispozițiile L. nr. 2. și ale art. 998 C.civ.
II. Prin sentința civilă nr. 541 din 08 iunie 2011 a T. C., acțiuneareclamanților a fost respinsă ca lipsită de interes în ce privește primul capăt de cerere și ca prescrisă în ce privește capătul de cerere privitor la acordarea de despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
V. T. L., antecesorul reclamanților, a fost condamnat în perioada comunistă prin sentința penală nr. 107 din 26 mai 1968 a T. Militar C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 C.
Față de existența acestei condamnări, este de reținut că fapta penală imputată antecesorului reclamanților este considerată de drept, prin art. 1 alin. 2 din Legea nr. 2., condamnare cu caracter politic, astfel că nu există interes pentru a se solicita o asemenea constatare și prin hotărârea instanței de judecată.
În ce privește capătul de cerere în despăgubiri civile, acesta se impune a fi respins ca prescris deoarece termenul de prescripție extinctivă a început a curge împotriva reclamanților încă de la data de 31 decembrie 1989, când regimul politic comunist din România a fost înlocuit cu cel democratic.
III. Împotriva acestei sentințe reclamanții V. I. L. și V. C. A. au declaratapel, solicitând în principal desființarea ei și trimiterea cauzei sprerejudecare la T. C., iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, deoarece: a) Hotărârea primei instanțe este nelegală prin raportare la prevederile art. 15 alin. 2, art. 16 și art. 21 din C. R., T. apreciind greșit că a intervenit prescripția extinctivă cu privire la cererea în despăgubiri civile. C. celor avute în vedere de instanță, dreptul la asemenea despăgubiri s-a născut odată cu intrarea în vigoare a L. nr. 2., el nefiind anterior recunoscut de către instanțele române. b) Capătul de cerere în despăgubiri nu a fost analizat și prin raportare la prevederile L. nr. 2., deși și acest act normativ a fost indicat de reclamanți ca temei juridic al cererii lor.
D. nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu poate fi avută în vedere deoarece conduce la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, ajungându-se la revocarea unor drepturi garantate prin lege.
Nu s-ar putea reține că reclamanții nu ar avea o speranță legitimă pentru daunele morale solicitate, câtă vreme la data promovării acțiunii de față pretențiile reclamanților s-au întemeiat pe prevederi în vigoare ale L. nr.
2..
Astfel, s-ar ajunge și la încălcarea prevederilor art. 16 din C. R., principiul egalității în drepturi a cetățenilor fiind nesocotit, precum și la blocarea accesului la justiție, în sensul art. 21 din Constituție.
IV. Pârâtul S. Român a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat (f. 10).
V. În ședința de judecată din 16 septembrie 2011 prezenta instanță a recalificat calea de atac declarată de reclamanți, stabilind că este recurs, iar nu apel.
VI. Cu privire la recursul declarat potrivit celor de mai sus, C. are învedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel fiind, rezultă cu îndestulătoare claritate că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamant.
În prezentul proces, reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Astfel fiind, pretențiile reclamanților privitoare la obligarea S. Român la plata de daune morale în baza L. nr.2. au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanții îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că prezenta acțiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță, sub aspectul despăgubirilor civile.
În consecință, prezenta instanță apreciază că, de lege lata, nu mai apare ca posibilă obligarea S. Român la a le plăti reclamanților, de pe temeiul L. nr. 2., o sumă de bani cu titlu de reparație pentru prejudiciul moral suferit, în caz contrar ajungându-se, așa cum s-a arătat mai sus, la lăsarea fără efecte a evocatei decizii a Curții Constituționale.
Nu poate schimba această concluzie a instanței argumentul potrivit căruia la data pornirii procesului dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I-a din
Legea nr. 2. ar fi născut în beneficiul reclamanților o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la C., întrucât ele s-ar fi aflat încă în vigoare, nefiind încă declarate neconstituționale.
Nu s-ar putea considera nici că s-ar ajunge la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, trebuind observat că prin declararea ca neconstituțională a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare nici aceasta, nici, când este cazul, actul normativ în ansamblul său, nu își extind efectele către situații juridice anterioare intrării în vigoare a actului normativ, fiind împiedicată doar producerea de efecte pentru viitor de către dispoziția legală declarată neconstituțională.
În ce privește respingerea de către prima instanță a capătului de cerere prin care, întemeiat pe prevederile art. 998 C.civ., ca norme comune în materia răspunderii civile delictuale, reclamanții au solicitat obligarea S. Român la plata de despăgubiri materiale, prezenta instanță apreciază că prima instanță a statuat în mod corect că această pretenție a fost dedusă judecății cu depășirea termenului de prescripție extinctivă.
Într-adevăr, prima instanță a apreciat corect că fiind un capăt de cerere formulat în condițiile dreptului comun, termenul de prescripție era cel general, respectiv de 3 ani, și începea a curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, astfel cum stabilește art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Or, dacă în timpul regimului comunist reclamanții nu s-ar fi putut îndrepta împotriva S. cu o astfel de pretenție, aceasta neputând ajunge, în circumstanțele epocii, să fie examinată pe fondul ei de către o instanță judecătorească independentă și imparțială, imediat după căderea comunismului reclamanții puteau însă promova o asemenea acțiune.
În plan juridic, trebuie avut în vedere că încă din anul 1990 a fost adoptat și a intrat în vigoare Decretul-lege nr. 118/1990 (publicat în M. O. nr. 50 din 09 aprilie 1990) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, acesta fiind un act normativ care a recunoscut în mod limpede natura de persecuție politică a închisorii dispuse pentru infracțiuni politice ori a altor măsuri administrative cu caracter politic adoptate în scop represiv de statul comunist.
Așa fiind, formularea unei cereri în despăgubiri materiale potrivit dreptului comun era posibilă încă de la data intrării în vigoare a Decretului- lege nr. 118/1990, căci de la acest moment reclamanții puteau dobândi certitudinea juridică a faptului că S. Român, sub regimul democratic instituit după 22 decembrie 1989, recunoaște persecuțiile de natură politică din timpul regimului comunist.
În fine, nici accesul la justiție al reclamanților nu este blocat, câtă vreme cererea lor a fost examinată prin raportare la dispozițiile legale care îi erau incidente, inclusiv la acelea privitoare la prescripția extinctivă.
Față de cele ce preced, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții V. I. L. și V. C. A., împotriva sentinței civile nr. 541 din 08 iunie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D.-L. B. V. M. A.-A. P.
S.-D. G.
GREFIER
Red.VM/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: M. T.
| ← Decizia civilă nr. 1965/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4899/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
