Decizia civilă nr. 2401/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2401/R/2011
Ședința publică din 29 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N. M.-C. V.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. I., împotriva sentinței civile nr. 508 din 7 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M. având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 20 iunie 2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, și judecarea cauzei în condițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, reclamanta- recurentă a solicitat judecarea cauzei potrivit prevederilor art. 242 alin. 2
Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, întrucât în mod corect a fost respinsă acțiunea, având în vedere că antecesorul reclamantei-recurente a fost prizonier de război și a fost deportat în fosta U. Această situație nu se încadrează în situațiile reglementate de prevederile L. nr. 2., întrucât în speță nu este vorba despre o măsură luată de organele S. Român.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 508 din 7 martie 2011, pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B. I., împotriva pârâtului S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: L. nr. 221/2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1949, în art. 3, arată ce înțelege această lege prin măsură administrativă cu caracter politic. Astfel, art. 3 stipulează:
„Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din următoarele acte normative: a) D. nr. 6/(...), D. nr. 60/(...), D. nr. 257/(...), D. nr. 258/(...), D. nr.
77/(...) și D. nr. 89/17 februarie 1958; b) Hotărârea Consiliului de M. nr. 2., nr. 1.154/(...), nr. 344/(...), nr.
326/1951, nr. 1554/(...), nr. 337/(...), nr. 237/(...), nr. 282/(...), nr.
1.108/(...); c) Ordinul nr. 100/Cabinet din (...) al Direcțiunii Generale a Securității
P.orului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26500/Cabinet/1948,
Ordinul nr. 490/Cabinet/1952, Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale
M.ui Afacerilor Interne; e) Deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui
Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838/(...) al M.ui Securității S..
Art. 4 din L. nr. 2. la alineatul al doilea arată că: „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";.
Din interpretarea acestor norme juridice, rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2., respectiv: „ exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la
14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnarea prin forță a regimului comunist, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celorprezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din
OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
În speță, din motivarea în fapt a acțiunii, din precizările făcute de reclamant, precum și din probele administrate rezultă că tatăl reclamantei, defunctul A. P., a fost prizonier în U. în perioada septembrie 1944- octombrie 1948 așa cum rezultă din livretul militar.
L. nr.2. are un caracter reparator și recompensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Acest aspect rezultă din însuși titlul legii care se numește „. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989";.
În speță, măsura internării într-un lagăr de prizonieri s-a dispus anterior perioadei vizată de către dispozițiile L. nr.2., pe de o parte, iar pe de altă parte, au existat și alte acte normative care au acoperit perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Este vorba de dispozițiile D.ui-Lege nr.1., care a instituit o serie de drepturi și facilități pentru persoanele care după 6 martie 1945, din motive politice, au făcut obiectul unor condamnări sau măsuri administrative, cum ar fi: internarea în spitale psihiatrice, domiciliul obligatoriu, strămutarea în alte localități, etc.; a acordat aceleași drepturi și persoanelor care au fost deportate după 23 august 1944 în străinătate sau au fost luați prizonieri ori menținuți în această stare de armata sovietică după 23 august 1944 și încheierea armistițiului din septembrie 1944. De asemenea, OG nr.105/1999 acordă același gen de drepturi persoanelor care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au făcut obiectul unor persecuții din motive etnice, precum : deportarea în ghetouri, lagăre de concentrare în străinătate, privarea de libertate în locuri de deținere sau lagăre de concentrare, refugiați, expulzați sau strămutați în altă localitate, detașamente de muncă forțată, supraviețuitori ai trenului morții.
Totodată văzând și dispozițiile OUG nr.2. care instituie calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și un sistem de drepturi pentru cei care în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989 au fost condamnați pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, se poate trage concluzia că situația constând în prozonierat nu creează vocație la drepturile prevăzute de L. nr.2..
Este evident că voința legiuitorului, așa cum rezultă în mod neîndoielnic din textul L. nr.2., a fost aceea de a reglementa exclusivconsecințele măsurilor represive dispuse de S. Român și autoritățile sale după 6 martie 1945, iar nu de a repara și consecințele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice.
Așa fiind, în condițiile în care situația reclamantului nu se grefează pe situațiile reglementate de L. nr.2., o interpretare extensivă a dispozițiilor acestui act normativ, ar constitui o încălcare a dispoziților art.124 din Constituție, potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945 s-a prelungit după această dată, atâta timp cât legea se referă cu necesitate la luarea măsurii exclusiv după data de 6 martie 1945, iar nu și anterior.
Prizonierilor de război nu li se aplică dispozițiile L. nr. 2., deoarece această lege se referă la cu totul și cu totul alte ipoteze, respectiv la condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Foștii prizonieri din cel de-al doilea război mondial nu pot beneficia de prevederile L. nr. 2., deoarece căderea în captivitate nu constituie
„condamnare cu caracter politic"; (art. 1 alin. 1) și nici „măsură administrativă cu caracter politic"; (art. 3 alin. 1) astfel că prizonieratul nu se încadrează în ipotezele reglementate de L. nr. 2..
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul L. nr. 2..
Se impune a se reține și următoarele aspecte în ceea ce privește măsurile administrative la care se referă L. nr. 2.: În formularea sa inițială, textul în discuție are următorul conținut:
„(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui- lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de
urgență a G. nr. 2. , aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cumodificările și completările ulterioare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății
și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Astfel, după cum se observă, în ipoteza de aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 sunt enumerate 3 categorii de beneficiari, și anume: orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; soțul sau descendenții până la gradul al II-lea al persoanei care a suferit o condamnare politică sau a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, după decesul acesteia. Ulterior, sunt enumerate la lit. a), b) și c) 3 categorii de drepturi de care pot beneficia persoanele respective. În mod logic, după cum este redactată formal norma juridică, ar trebui ca fiecare dintre cele 3 categorii de beneficiari indicați să beneficieze de oricare dintre drepturile prevăzute la lit. a), b) și c). Însă, cercetând conținutul drepturilor enumerate la lit. a), b) și c) se constată că interpretarea pe baza logicii formale este exclusă, din cauza condițiilor și conținutului celor 3 drepturi. Astfel, se observă că la lit. a) legiuitorul a înțeles să limiteze cazurile în care se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral doar la acele situații în care acest prejudiciu a fost suferit „prin condamnare";.
În tot cuprinsul legii, legiuitorul a făcut o demarcație clară între persoanele condamnate politic și persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, iar termenii folosiți au un înțeles bine stabilit.
Demarcația este făcută chiar și în cadrul alin. 1) al art. 5. Astfel, dacă la lit. a) legiuitorul vorbește despre despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit „prin condamnare";, la lit. b) vorbește despre despăgubiri
„reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al mãsurii administrative";.
Practic, partea introductiva a art. 5 are un caracter general, iar prin modul de formulare a celor 3 categorii de drepturi la lit. a), b) și c) se circumstanțiaza si restrânge sau, mai bine zis, se individualizează categoria de persoane care pot beneficia de fiecare dintre drepturi.
În acest sens: de dreptul prevăzut la lit. a) poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic; de dreptul prevăzut la lit. b) poate beneficia atât cel care a suferit o condamnare cu caracter politic, cât și cel care a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic; iar de dreptul prevăzut la lit. c) în mod cu totul evident poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic.
Prin urmare, în condițiile în care acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare presupune, în mod logic, existența unei hotărâri judecătorești de condamnare, este exclusă acordarea de despăgubiri, în baza art. 5 din L. nr. 2., persoanelor care nu au suferit prejudiciul moral în baza unei astfel de hotărâri de condamnare.
În actuala sa formă, art. 5 dispune ca ";. persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracterpolitic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.";.
Se observă că inserarea la pct. 1 al art. 5 a sintagmei ";sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic"; vine aparent în contradicție cu conținutul dispoziției de la lit. a), deși atât pct. 1, cât și celelalte două puncte, ar trebui să se circumscrie limitelor de la lit. a) pe care le detaliază în concret.
Textul de lege menționat autorizează doar interpretarea potrivit căreia persoanele prevăzute la pct. 2 si 3 au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare si nu la prejudiciul moral suferit de autorul lor prin masuri administrative cu caracter politic. Legiuitorul dă dreptul la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic doar persoanei care a fost victima acestora. Altfel spus, daca reclamantul nu este persoana care a făcut obiectul măsurii administrative (ci este soțul/., descendentul de gradul I ori descendentul de gradul al II-lea) și prin ipoteză nu se pune problema condamnării, instanțele nu pot să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pseudo interpretările de genul ";. ar fi trebuit să recunoască dreptul rudelor apropiate la … "; sau de genul ";. eroare legiuitorul a prevăzut expres, doar la punctul 1, posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic"; nu pot fi acceptate deoarece au ca rezultat substituirea voinței legiuitorului cu voința judecătorului. Practicianul dreptului trebuie să respecte limitele interpretării logico-juridice deoarece aplică, iar nu creează legea. Nu se poate interpreta un text de lege în sensul în care acesta nu produce nici un efect și nici în sensul în care ar produce efecte contrare înțelesului clar și lămurit al acestuia.
Corecta interpretare a textului art. 5 iese în evidentă dacă se realizează o lectură independentă a textului de la lit. a) pct. 1, a textului de la lit. a) pct. 2 și a textului de la lit. a) pct. 3. Acest procedeu permite o corectă înțelegere a voinței legiuitorului, deoarece evită capcana subordonării logice a conținutului punctelor 2 si 3, conținutului punctului
1. Atât pct. 2 cât și pct. 3 trebuie înțelese prin raportare la teza din litera a pe care o detaliază în cazuri particulare. În această grilă de lectura lit. a) pct.
2 din art. 5 are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 5.000 de euro, pentru soțul/. și descendenții de gradul I";. La fel lit. a) pct. 3 din același articol are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentruprejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 2.500 de euro, pentru descendenții de gradul al II-lea";.
În au fost publicate Deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
C. a apreciat că textul legal care trebuie supus examinării este art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., având următorul cuprins:
";(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]";.
În motivarea acestei aprecieri, Curtea Constituțională a observat că autorul excepției de neconstituționalitate - S. Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. - a criticat doar soluția acordării de despăgubiri, neavând relevanță împrejurarea că ulterior sesizării C. textul legal menționat mai sus a fost modificat, în sensul plafonării despăgubirilor. De altfel, C. a subliniat și că cea de-a doua soluție legislativă cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificat și completat, referitoare la plafonarea cuantumului despăgubirilor, a fost declarată neconstituțională prin D. nr. (...).
C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1., C. conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echitații și dreptății.
C. a constatat și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia ";În R., respectarea [...] legilor este obligatorie";, având în vedere căreglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
24/2000, republicată. Astfel, în primul rând, violarea acestei legi s-a produs prin paralelismul de reglementare privind daunele morale realizat prin D.- lege nr. 1., și OUG nr. 2., pe de o parte, și prin L. nr. 2., pe de altă parte. În al doilea rând, încălcarea L. nr. 24/2000 s-a produs prin faptul că reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată, astfel cum pretind expres dispozițiile acestui act normativ. În al treilea rând, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea C. C., decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamanta a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
În ceea ce privește susținerile din concluziile scrise depuse la dosar la data de (...), prin care se invocă drept temei juridic al acțiunii civile precizate, alături de dispozițiile L. nr. 2. și art. 998 cod civil, instanța a reținut următoarele considerente:
În materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementată de dispozițiile art. 998-999 cod civil, pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului trebuie să facă proba elementelor răspunderii: prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta autorului prejudiciului.
În speță au fost analizate în cele ce preced elementele ce conturează starea de fapt invocată de reclamanți.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S. Român.
Or, deportarea anumitor categorii de persoane, respectiv a etnicilor germani în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
Forțele sovietice de ocupație și nu S. Român au procedat la acele deportări.
Deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania, care, în urma Tratatului de la I. au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După C. de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus G. Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
R., trecută rapid sub controlul deplin al trupelor sovietice de ocupație și lipsită de orice independență reală în regimul sufocant fixat de C. de A. din 12 septembrie 1944 nu mai putea avea nici un cuvânt de spus, chiar în chestiunile sale interne.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (S.ă) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din C. de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (S.e) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (S.e) de C. din R..
Deși C. de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
În 3 ianuarie 1945, în numele guvernului român, ministrul de externe, C. V., a protestat împotriva acestor măsuri abuzive, care depășesc clauzele armistițiului.
Generalul Rădescu a protestat, de asemenea la (...) împotriva acestor deportări, reușind să salveze de la deportare 11924 persoane.
La data de (...), Regele M. a trimis un amplu memoriu președintelui
SUA, în care descria sumbra situație a României sub ocupația sovietică.
Deportările în U. în urma Convenției de A. din 1944, ca despăgubiri de război, nu se încadrează între situațiile prevăzute în art. 3, respectiv în art. 4 alin. 2 din L. nr. 2..
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. Român, ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după C. de A. din 1944.
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Răspunderea statului pentru fapta proprie nu poate fi analizată potrivit dreptului comun, întrucât pentru acest tip de raport juridic există nome juridice speciale, derogatorii și prin urmare, prevalente, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
Este de reținut și problema prescriptibilității acțiunii în repararea daunelor morale.
Cât privește acțiunea în reparație morală (nepatrimonială), ea este ca și drepturile personale nepatrimoniale încălcate, imprescriptibilă extinctiv
(art. 54-56 din D. nr. 31/1954).
Dimpotrivă, acțiunea în reparație patrimonială a daunelor morale cade sub acțiunea prescripției extinctive, fiind deci prescriptibilă: dreptul la repararea patrimonială este în fond, o creanță și, ca orice creanță, dreptul la acțiunea în realizarea ei este, în principiu prescriptibil extinctiv, conform dreptului comun (art. 1 alin. 1 din D. nr. 167/1958).
În speță, termenul de prescripție de drept comun, care este de 3 ani conform art. 3 din D. nr. 167/1918 privitor la prescripția extinctivă, pentru acțiunea de drept comun în reparație patrimonială a daunelor morale a început să curgă odată cu intrarea în vigoare a D.ui - Lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând cu 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite prizonieri, publicat în Monitorul O. nr. 50/9 aprilie 1993, dreptul material la exercitarea unei astfel de acțiuni întemeiată pe dreptul comun fiind prescris.
L. nr. 2. este o lege specială și a creat un cadrul special pentru introducerea unei acțiuni civile în reparații patrimoniale a daunei morale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2..
În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor L. nr. 2., instanța a reținut următoarele: legea civilă este de imediată aplicare de la momentul intrării ei în vigoare.
Prin principiul aplicării imediate a legii noi se înțelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.
L. civilă nouă se aplică atât situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrării ei în vigoare, cât și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.
Simpla recunoaștere prin lege a unor drepturi generale și abstracte nu înseamnă că legiuitorul nu va putea pe viitor modifica (fie în sensul restrângerii, fie în sensul extinderii, fie în sensul suprimării), respectivele prevederi legale. O astfel de modificare, completare sau abrogare este posibilă fără a se încălca principiul neretroactivității dacă drepturile respective au rămas la stadiul de situație legală abstractă sau dacă în urma manifestării de voință a subiectului de drept, respectiva situație legală nu s- a concretizat până la momentul intrării în vigoare a legii noi, fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie printr-un alt act de autoritate generator de drepturi concrete.
În consecință, atâta timp cât dreptul persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii nu era stabilit prin hotărâre definitivă, instanțele trebuie să aplice normele de drept material în vigoare la momentul soluționării pricinii.
Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu sevor putea consolida decât în limitele determinate de legea nouă și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.
Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifică efectele viitoare sau le exclude, dispozițiile din legea ulterioară se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esența ei un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți.
De asemenea, nu se poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea unei legi. Neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
D. nr. 1. a C. C. prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2. este definitivă și obligatorie, dispozițiile declarate neconstituționale nemaiputând fi aplicate, deoarece și- au încetat efectele. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicările ce decurg din aceasta asupra acțiunii pronunțate de reclamant. La momentul pronunțării prezentei sentințe nu mai există un temei juridic în L. nr. 2. pentru acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea hotărârii în sensul admiterii cererii.
În motivarea recursului, reclamanta a invocat următoarele:
D. nr. 1. a C. C. C. C. nu își are aplicabilitate în cauză, raportat la momentul promovării acțiunii.
Este adevărat că măsura dispusă împotriva antecesorului său nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 3 din L. nr. 2., însă prizonieratul satisface criteriile prev. de art. 4 alin. 1 care face trimitere la art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. și implicit la art. 2 alin. 2 din OUG nr. 214/2009, respectiv D. - lege nr. 1..
În conținutul măsurii administrative abuzive, legiuitorul a inclus și efectuare prizonieratului și menținerea acestei situații și după (...) din motive politice.
L. nr. 2. are caracter de complinire și nu înlătură drepturile stabilite prin legi anterioare.
Interpretând și coroborând în mod judicios dispozițiile art. 1 și 3 din L. nr. 2., cu art. 2 din OUG nr. 214/2009, reiese că persoanele deportate în mod forțat în colonii de muncă în U. au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul L. nr. 2..
Chiar dacă măsura administrativă a fost dispusă de statul rus, acesta era la data respectivă aliatul României împotriva Germaniei, situație în care S. Român nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii săi, întrucât a fost complice la situația respectivă, nu a întreprins nimic pentru aîmpiedica această măsură față de cetățenii săi, iar după data de (...), nu a depus diligențe pentru recuperarea cetățenilor săi sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate împotriva acestora.
Un alt mod de apreciere ar institui un tratament juridic distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri în baza L. nr. 2..
La data promovării acțiunii sub imperiul L. nr. 2., s-a născut un drept la acțiune, inclusiv în temeiul art. 5 din lege, astfel că legea în vigoare era aplicabilă pe tot parcursul procesului.
În ipoteza în care s-ar considera că reclamantul nu mai poate beneficia de despăgubiri, în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., acesta este îndreptățit să obțină despăgubiri pe prevederile dreptului comun - art. 998
C. civil.
Excepția prescripției dreptului la acțiune nu este incidentă, L. nr. 2. repunând persoana în cauză în dreptul de a cere despăgubiri.
Prin întâmpinarea formulată (f. 13-18), pârâtul a solicitat respingerearecursului ca nefondat, arătând în esență că deportarea antecesorului reclamantei nu a fost dispusă de S. Român, ci de forțele de ocupație sovietice și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, instaurat la (...), ci s- a înscris în deportările cu titlu de despăgubiri de război pretinse după C. de armistițiu din 1944.
Analizând recursul formulat, curtea constată că acesta nu este fondat.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
Așa cum corect a reținut prima instanță în cadrul considerentelor sentinței, tatăl reclamantei , A. P. în perioada septembrie 1944-octombrie
1948 a fost luat prizonier în U.
L. nr. 2. în forma inițială conferea dreptul la despăgubiri morale persoanelor cu privire la care s-au luat măsuri administrative de către organele fostei miliții sau securități.
Întrucât măsura a cărei victimă a fost tatăl reclamantei - deportarea - a fost instituită fără ingerința statului comunist, prin organele sale represive, actul normativ pe care reclamantul și-a întemeiat pretenția nu este incident, hotărârea primei instanțe, de respingere a acțiunii, fiind temeinică și legală.
Prevederea legală pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea - art. 5 alin. lit. a din L. nr. 2. - a fost declarată neconstituțională prin decizia nr.
1. a C. C., însă, raportat la cele arătate anterior, această împrejurare nu prezintă relevanță în acest litigiu, motiv pentru care, critica vizând inaplicabilitatea în speță a acestei decizii, raportat la momentul promovării litigiului nu va fi analizat.
Acest unic considerent - măsura administrativă căreia i-a fost supus tatăl reclamantei, neîncadrându-se în sfera de reglementare a actului normativ pe care acesta și-a fundamentat acțiunea - face inutilă analizarea atât a celorlalte considerente, care au stat la baza soluționării acțiunii în fața primei instanțe, cât și a celorlalte motive de recurs.
Afirmațiile reclamantei potrivit cărora se impune angajarea răspunderii S. Român pentru deportările în fosta U., pe motiv că a fost complice la aceste măsuri, nu a manifestat nicio rezistență, iar după data de (...) nu a depus diligențe pentru recuperarea cetățenilor săi sau pentruîncetarea măsurilor vădit abuzive luate împotriva acestora, nu sunt fondate, în condițiile în care elaborarea actelor normative constituie atributul exclusiv al legiuitorului.
Acesta, cu ocazia adoptării L. nr. 2. a stabilit exact atât perioada condamnărilor, măsurilor administrative, care intră sub incidența acestui act normativ, cât și situațiile, cea în care se află antecesorul reclamantului neîncadrându-se în prevederile actului normativ.
Întrucât dispozițiile sunt clare, nesusceptibile de interpretare, nici părțile, nici instanța nu pot extrapola adăugând alte situații sau alte perioade care exced cadrului legal, raportându-se la alte acte normative - OUG nr. 214/2009, D. - lege nr. 1..
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. I. împotriva sentinței civile nr. 508 din 7 martie 2011 a T.ui Marmureș pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. T. D. T. A. N. M. C. V. M. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 4899/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 304/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
