Decizia civilă nr. 2452/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2452/R/2011
Ședința publică din 30 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta I. S. V. E., precum și recursul declarat de către pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 352 din 1 aprilie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect acțiune în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat G. S.-I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 22 iunie
2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
La data de 29 iunie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că înțelege să pună în discuție calea de atac incidentă în cauză. Petitul I, pentru stabilirea caracterului politic al măsurii administrative este principal, iar petitul II, având ca obiect acordarea de despăgubiri, este un petit accesoriu. Nu există nici o dispoziție în Codul de procedură care să menționeze că pentru petitul accesoriu calea de atac este aceeași cu cea a petitului principal. În opinia sa fiecare capăt de cerere are propria sa cale de atac, în caz contrar putându-se ajunge la privarea de o cale de atac. P. petitul având ca obiect despăgubiri calea de atac este apelul, având în vedere valoarea despăgubirilor solicitate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că calea de atac este recursul și nu apelul, fiind vorba de un litigiu întemeiat pe dispozițiile L. nr.2..
C., raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva reclamantei, petit întemeiat pe dispozițiile L. nr. 2. și având în vedere prevederile L. nr. 202/2010, respectiv art.XXVI, și momentul pronunțării hotărârii atacate, apreciază calea de atac incidentă în cauză, conform dispozițiilor legale,ca fiind recursul. Sunt aplicabile și prevederile art.17 C.proc. civ., prevederi care stabilesc competența materială funcționalăa instanței judecătorești, principiul funcționând atât la judecata în primă instanță cât și în căile de atac și influențând și stabilirea căilor de atac.
Reprezentantele părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului și în consecință casarea în parte a sentinței civile nr. 3. a T. C., în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În opinia sa dreptul la acțiune se naște din momentul în care se naște un prejudiciu, dreptul la acțiune este imprescriptibil în cazul drepturilor subiective nepatrimoniale.
Prejudiciul moral suferit de către reclamanta recurentă a început în anul 1959 și durează până în prezent, acesta nu a încetat și nici nu a fost reparat. Nu se poate afirma că dreptul la acțiune s-a prescris în termen de 3 ani începând cu 1 ianuarie 1990 deoarece prejudiciul moral nu este unul finit prin natura sa, ci el se produce zilnic, cât timp este nereparat.
În ce privește recursul declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice solicită respingerea acestuia având în vedere că pârâtul a fost în culpă procesuală, deoarece legea a fost emisă de către acesta, fiind modificată tot de către pârât prin organele sale.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că recursul declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice este fondat în parte, respectiv în ce privește petitul privind constatarea caracterului politic, iar în ce privește cheltuielile de judecată solicită menținerea acestora.
Solicită admiterea în parte a recursului declarat de către reclamanta recurentă doar în ce privește cheltuielile de judecată.
C U R T E A:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.-S. V.-E. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: 1. constatarea caracterului politic al măsurilor administrative - exmatriculare din facultate - dispuse de S. român față de reclamantă în anul 1959: 2. obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri bănești în cuantum de 250.000 RON cu titlu de daune morale, 3. cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
Prin S. civilă nr. 352 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.
(...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta I.-S. V.-E. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul L. nr. 2..
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de exmatriculare din facultate dispusă față de reclamantă în anul 1959.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătuluide cerere având ca obiect despăgubiri și, în consecință,
S-a respins cererea modificată formulată de reclamanta I.-S. V.-E.,având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei cheltuieli dejudecată în sumă de 1785 lei.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
I. Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative constând în exmatricularea din facultate dispusă față de reclamantă în anul 1959, instanța a constatat că este întemeiată.
Astfel, prin S. civilă nr. 108/(...), pronunțată în dosarul nr.
16084/2005 al C. de A. C., Secția comercială și de contencios administrativ
(f. 7-8), a fost admisă acțiunea reclamantei I.-S. V. E., s-a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de O. nr. 2. și a fost obligată pârâta C. pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul M.ui Justiției să recunoască calitatea de luptătoare în rezistența anticomunistă, desfășurată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și să-i acorde drepturile prevăzute de lege prin eliberarea unei noi decizii.
În considerentele sentinței menționate s-a reținut că reclamanta s-a născut într-o familie considerată în timpul regimului comunist instaurat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ca fiind exploatatoare, tatăl acesteia fiind considerat reprezentant al „capitaliștilor exploatatori"; și
„dușman al poporului";, fiind destituit din funcția de director al F. de C. din
Turda, odată cu naționalizarea fabricii.
C. a reținut de asemenea că, deși i s-a permis reclamantei să urmeze cursurile la F. de D. a U. din C., aceasta a fost împiedicată să continue studiile începând cu anul III. În același timp, deși nu a existat un ordin formal din partea instituției de învățământ superior privind exmatricularea reclamantei din F. de D., instanța a apreciat că reclamanta a fost exmatriculată din învățământul superior datorită originii sale sociale, iar măsura abuzivă de ordin administrativ se înscrie în dispozițiile art. 3 lit. f din O. nr. 2..
În prezenta cauză, raportat la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii de exmatriculare din facultate, reclamanta a depus la dosar ansamblul înscrisurilor care au fost avute în vedere și la pronunțarea sentinței examinate (f. 10-17).
La solicitarea reclamantei instanța a încuviințat emiterea unor adrese către Serviciul R. de I. și C. N. pentru Studierea Arhivelor Securității, dar din răspunsurile comunicate de cele două instituții rezultă că reclamanta nu figurează în evidențele acestora (f. 39, 58).
T. a constatat că potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 2., cu modificările
și completările ulterioare, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 (care constituie de drept asemenea măsuri - n.n.), pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. 3 se aplică în mod corespunzător. Teza finală a textului face trimitere la dispozițiile O. nr.
2., fiind calificate măsuri administrative abuzive cele care se încadrează în dispozițiile acestui din urmă act normativ.
Având în vedere faptul că o instanță judecătorească a statuat în mod irevocabil asupra măsurii administrative dispusă față de reclamantă, constatând că aceasta se încadrează în dispozițiile actului normativ menționat, fiind aplicată exclusiv în considerarea originii sociale a reclamantei, față de înscrisurile depuse în probațiune de reclamantă și prevederile legale examinate, T. a apreciat că se impune constatarea caracterului politic al acestei măsuri.
P. motivele expuse, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 2., cu modificările ulterioare, și s-a constatat caracterul politic al măsurii de exmatriculare din facultate.
II. Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 250.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă prin măsura administrativă analizată, a fost respinsă ca prescrisă pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Art. 998 și 999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanta a cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998-999 C.civ., precizat de reclamantă, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...).
În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 Curtea
Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-Lege nr. 118/1990 și Legea nr. 2. - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C.civ., în ipoteza acestui temei nou de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că începutul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C.civ., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
P. motivele expuse, T. a apreciat că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, și în temeiul art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 a fost admisă. În consecință, a fost respinsă acțiunea civilă modificată formulată de reclamanta I.-S. V. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
III. În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1785 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosarul cauzei (f. 24). La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere faptul că Legea nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu procedura judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferitde persoanele condamnate politic sau care au fost victimele unei măsuri administrative abuzive în perioada de referință a legii menționate. În conformitate cu jurisprudența CEDO în materie, cheltuielile de judecată se vor acorda în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor. În speță, reclamanta a achitat suma de 1785 lei cu titlul menționat pentru a obține serviciul avocatului ca o garanție a succesului ei. M. temeiului de drept al acțiunii a intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 1358/2010 a C. C., astfel încât se impune acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta I. S. V. E. șipârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
1.Prin recursul declarat de reclamanta I. S. V. E. s-a solicitat casarea în parte a sentinței în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a apreciat în mod nelegal că petitul având ca obiect acordarea de despăgubiri întemeiate pe dispozițiile art. 998-999 Cod civile este prescris în considerarea prevederilor art. 3 alin.
1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958.
Problema care se pune în cauză este aceea a duratei prejudiciului moral care a rezultat din fapta ilicită săvârșită de către S. R. în anul 1959.
Esența prejudiciului moral este continuitatea, suferințele psihice durând în timp, în fiecare zi derulându-se aceeași suferință în mod succesiv.
Fiind vorba despre drepturi subiective nepatrimoniale, unele instanțe au apreciat că acestea ar fi imprescriptibile extinctiv neaplicându-se termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr.
167/1958, aplicându-se dispozițiile art. 1 din același act normativ, dreptul la acțiune fiind imprescriptibil.
Prejudiciul moral suferit în anul 1959 durează până în prezent, neîncetând atâta timp cât nu a fost reparat. Fapta ilicită a încetat dar efectele produse se întind până în prezent, în fiecare zi începând să curgă un nou drept la acțiune.
Orientarea generală este că deoarece printr-o astfel de acțiune se solicită sume de bani, acțiunea are caracter patrimonial indiferent de izvorul nepatrimonial al acesteia.
Referitor la data la care începe să curgă termenul de prescripție, este greu de acceptat punctul de vedere al instanței în sensul că acesta începe să curgă la data de (...) după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3.. Deși la acea dată erau în vigoare dispozițiile art. 998-999 cod civil nu exista cadru procesual pentru solicitarea de daune morale și nu existau dovezi pentru a susține fapta ilicită doar prin OUG nr. 2. prevăzându-se accesul la propriul dosar și deconspirarea securității.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312, art. 3041 C.pr.civ. și art. 274 C.pr.civ.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că în mod corect a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune de către instanța de fond neexistând nici un caz de întrerupere a cursului prescripției. Prin apariția L. nr. 2. nu s-arealizat o repunere în termenul de prescripție extinctivă în ceea ce privește acțiunea întemeiată pe dreptul comun.
Prin decizia C. C. nr. 1358/2010 s-a statuat că nu există o obligație legală a S.ui R. de a acorda despăgubiri, legea specială având semnificația acordării benevole de despăgubiri.
2.Prin recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că în condițiile în care exista deja o hotărâre judecătorească, sentința civilă nr. 1. a C. de A. C. prin care s-a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de OUG nr. 2., prezenta acțiune este lipsită de interes, recunoscându-se deja calitatea reclamantei de luptătoare în rezistența anticomunistă.
S-a mai învederat faptul că prin pronunțarea deciziei nr. 1358/2010 a
C. C. s-a stabilit că nu există nicio obligație a statului de a acorda daune morale foștilor deținuți politici în perioada comunistă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a arătat că au fost încălcate prevederile art. 274-276 C.pr.civ., acestea neputând fi acordate integral, în condițiile în care majoritatea pretențiilor reclamantei au fost respinse.
Nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina M.ui F. P. ci eventual în sarcina S.ui care prin organele sale a edictat un act normativ care ulterior a fost declarat neconstituțional.
S-a mai învederat că reclamanta nu avea la data intrării în vigoare a L. nr. 2. un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ.
Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârâtsolicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că interesul reclamantei în formularea primului petit din acțiune rezultă din aceea că recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă nu constituie de drept o măsură administrativă cu caracter politic.
Referitor la cheltuielile de judecată s-a arătat că în mod corect s-a făcut aplicarea art. 274 C.pr.civ., S. R. fiind culpabil prin aceea că a adoptat Legea nr. 2., abrogând-o apoi ulterior parțial prin aceea că nu a luat nicio măsură în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. în vederea armonizării legislației. În cauză calitatea de pârât îi aparține S.ui R., acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată, faptul că în baza legii acesta este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice în fața instanțelor de judecată neînsemnând că acest minister a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursurile declarate de reclamanta I. S. V. E. și S. R. PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 352 din
1 aprilie 2011 a T. C., C. reține următoarele:
1. Recursul declarat de către reclamantă este nefondat.
Singurul aspect criticat de către reclamantă este modul în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiunea având ca obiect despăgubiri de către instanța de fond.
Reclamanta apreciază că s-a stabilit în mod greșit că dreptul la acțiune este prescris, ignorându-se aspectul că efectele faptei săvârșite de către pârât în anul 1959 au continuat până în prezent, prejudiciul nefiind niciodată reparat. Ar rezulta deci că în fiecare zi începe să curgă un noudrept la acțiune având ca obiect repararea prejudiciului pentru fapta săvârșită în anul 1959.
P. lămurirea problemei prescripției dreptului la acțiune se impune stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție conform normelor de drept comun și a duratei acestuia, acțiunea având ca obiect despăgubiri fiind întemeiată pe prevederile dreptului comun.
La art.1 alin.1 din D. nr.167/1958 se prevede că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Obiectul acțiunii este evident unul patrimonial atâta timp cât se solicită acordarea unor sume de bani, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că dreptul a cărui încălcare a stat la baza formulării acțiunii are caracter nepatrimonial. Numai în cazul în care s-ar fi solicitat reparații având caracter nepatrimonial s-ar fi păstrat caracterul nepatrimonial al acțiunii derivând din încălcarea unui drept nepatrimonial. Referitor la acest aspect chiar reclamanta arată că aceasta este practica constantă a instanțelor judecătorești. Caracterul patrimonial al acțiunilor prin care se solicită sume de bani este evident indiferent de izvorul acestora care poate fi patrimonial sau nepatrimonial.
Fiind vorba despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din D. nr.167/1958, termen care se aplică tuturor acțiunilor personale , în situația în care nu există un termen special incident.
În ceea ce privește momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție se apreciază de către Curte că acesta a fost în mod corect stabilit de către instanța de fond.
Art.8 alin.1 din D. nr.167/1958 prevede că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea.
Fapta ilicită a fost săvârșită de S. R. în anul 1959 prin exmatricularea reclamantei din cadrul Facultății de Ș. J. din cadrul U. Babeș Bolyai.
Persoana răspunzătoare era deci cunoscută încă de atunci.
D.ul la acțiune a început însă să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D.ui -Lege nr.118/1990, act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist.
Prin adoptarea D.ui Lege nr. 118/1990 intrat în vigoare la 9 aprilie
1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi.
Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate maimulte acte normative, art.4 din D. lege nr. 118/1990 republicat și art.5 alin.1 lit.a din Legea nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Este cert că începând cu anul 1990 reclamanta putea oricând promova o acțiune de acest gen, întemeiată pe dreptul comun, în situația în care aprecia că ar fi îndreptățită la repararea prejudiciului produs prin fapta ilicită a S.ui R., neîncadrându-se în situațiile expres prevăzute de legislația specială în materie sau apreciind că drepturile conferite de acestea nu sunt de natură a acoperi integral paguba pricinuită în timpul regimului comunist.
Paguba era cunoscută de către reclamantă la acel moment, fapta fiind săvârșită în anul 1959, deci cu 30 de ani în urmă, reclamanta putând invoca în anul 1990 exact aceleași motive pe care le-a invocat în cererea de chemare în judecată dedusă judecății și anterior în dosarul nr.(...) al C. de A. C. A. imposibilității procurării la acel moment a probelor necesare pentru dovedirea acțiunii nu poate fi reținut, fiind simple presupuneri referitoare la soarta unei astfel de acțiuni promovate la acel moment. Dovada ar fi putut fi făcută cu orice mijloc de probă raportat la obiectul acțiunii, nefiind absolut necesare actele din dosarul Securității, acte care nu ar fi fost accesibile la acel moment.
2.Nefondat se apreciază a fi și recursul declarat de către pârât.
Faptul că prin sentința civilă nr.1. a C. de apel C. i s-a recunoscut reclamantei calitatea de luptătoare în rezistența anticomunistă raportat la O. nr.2. nu conduce implicit la lipsa interesului în promovarea prezentei acțiuni. Legea nr.2. are ca obiect recunoașterea caracterului politic al condamnărilor sau a altor măsuri administrative luate de organele fostei miliții sau securități în condițiile prevăzute de actul normativ, ținând cont de faptul că prevederile art.1-4 din Legea nr.2. sunt în vigoare, reclamanta având dreptul să solicite instanței verificarea îndeplinirii acestora în ceea ce o privește. În mod corect a apreciat instanța de fond că sentința civilă nr.1. a C. de A. C. poate fi avută în vedere ca probă în vederea soluționării cererii deduse judecății.
Paralelismul legislativ constatat de Curtea Constituțională prin decizia nr.1358/2010 se referă la despăgubirile pentru daune morale, fiind declarat neconstituțional numai alin.1 lit.a a art.5-+ din Legea nr.2..
Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată în acest proces, C. constată că ele au fost corect stabilite de către instanța de fond prin aplicarea art.274 C.pr.civ.
Practica instanțelor este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cazul respingerii acțiunii întemeiate pe art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.2. ca urmare a declarării ca neconstituțional a acestui text de lege. C. pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S.ui R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia.
Situația în care temeiul de drept al acțiunii a fost modificat ulterior declarării neconstituționalității art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.2. este similară celei redate mai sus, precizarea acțiunii făcându-se pe același considerent, declararea neconstituționalității textului de lege pe care a fost fundamentată inițial.
Susținerile M.ui F. P. în sensul că eventual culpa aparține statului prin organele sale dar nu M.ui F. P. sunt lipsite de suport juridic.
Art.25 din D. nr.31/1954 stipulează că statul este persoană juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, el participând în astfel de raporturi prin M. F., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
În Legea nr.2. nu este prevăzută reprezentarea statului de către un alt organ, fiind aplicabilă regula generală.
Culpa nu a fost reținută în sarcina M.ui F. P. ci în sarcina S.ui R.,
Ministerul Finanțelor Publice având calitatea de reprezentant a acestuia conform legii.
În temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., raportat la cele reținute anterior, C. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta I. S. V. E. și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 352 din 1 aprilie 2011 a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține ca legală și temeinică.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta I. S. V. E. și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 352 din 1 aprilie 2011 a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
A. C. A. A. C.
ANA I.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: E. L.
| ← Decizia civilă nr. 1746/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2916/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
