Decizia civilă nr. 209/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 209/A/2011
Ședința publică din 14 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTOR : C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 524 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată N. E., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin.
3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei intimate și reprezentantului pârâtului apelant posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentantul pârâtului apelant.
C. constată că prin memoriul de apel (f. 3 dosar) și prin înscrisul întitulat „Concluzii"; înregistrat la dosar în data de (...) (f. 17 verso dosar), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., pârâtul apelant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., pentru a pune concluzii pe apelul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelului declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C., întrucât pârâtul nu mai poate fi obligat la plata daunelor morale, ca urmare a efectelor juridice produse prin D. nr. 1. a C. C. a R.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 524 din 9 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N. E., împotriva pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la D. G. A F. P. C., C.-N. și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând echivalentul în lei la data plății potrivit cursului BNR a sumei de 150.000 Euro, pentru prejudiciul moral.
Analizând probatoriul administrat în cauză, tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 5. pronunțată de T. M. C., secția I la data de (...), numitul N. G. fiul lui N. și N. născut la data de (...) în comuna M., raionul T., a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani temniță grea și 5 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. III și art. 157 C penal.
Din biletul de eliberare nr. 0. întocmit de Penitenciarul Aiud, rezultă că N. G. a fost depus în penitenciar la data de (...) și a fost pus în libertate în data de (...) ( fila 6 dosar).
Din adeverința nr. 76406/(...) emisă de Ministerul de Interne rezultă că la expirarea pedepsei (...), condamnatului N. G. i s-a fixat loc de muncă obligatoriu în colonia Periprava începând cu (...), prin aplicarea deciziei MAI
10074/1960. Măsura a fost ridicată la data de (...), prin aplicarea D. MAI nr.
1..
În hotărârea nr. 154/(...) emisă de C. pentru Aplicarea prevederilor D.ui L. 1. din județul C., i s-au recunoscut condamnatului N. G., identic cu N. G. potrivit sentinței de condamnare, drepturile prevăzute prin D. L. 1. pentru detenția politică căreia i-a fost supus în perioada (...) - (...). N.
G. a decedat la data de (...) în T. după cum rezultă din copia certificatului de deces.
Reclamanta N. E. este soția supraviețuitoare a condamnatului N. G. după cum rezultă din copia certificatului de căsătorie.
Instanța de fond a apreciat că infracțiunea pentru care a fost condamnat N. G. se află printre cele enumerate la art. 1 alin. 2 lit. a din L. 2. ce constituie de drept condamnări cu caracter politic.
De asemenea, măsura administrativă aplicată condamnatului N. G., respectiv loc de muncă obligatoriu în colonia Periprava începând cu (...) - (...), constituie o măsură administrativă cu caracter politic raportat la dispozițiilor art. 3 din L. 2..
Raportat la dispozițiile art. 1 alin. 2 , art. 3 și art. 4 alin. 1 și art. 5 alin. 1 din L. 2., instanța de fond a apreciat cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale suferite de soțul său prin condamnarea politică este în principiu întemeiată.
Pentru a determina întinderea prejudiciului moral suferit de soțul reclamantei prin condamnarea și măsura administrativă cu caracter politic au fost administrate probe testimoniale iar din declarațiile martorilor ascultați a rezultat că regimul de detenție la care a fost supus N. G. în penitenciarul A. a fost unul extrem de greu, căci deținuții dormeau câte 3 într-un pat fără saltea doar cu o drojdie de paie, fără lenjerie de pat, fiind nevoiți să-și sprijine capul pe încălțăminte. Li se dădea pentru a se înveli o pătură la patru persoane care era neîdeastulătoare, învelindu-i pe unii la nivelul umerilor, iar pe alții la picioare.
Deținuții erau treziți la 5 dimineața, iar stingerea era la 10 seara, și tot timpul în celulă era ținută lumina aprinsă, iar în timpul somnului trebuiau să-și țină mâinile la vedere.
Mâncarea era foarte slabă, li se serveau două mese pe zi, dimineața o spălătură din orz ars, iar seara înainte de culcare li se dădea o fiertură și
200 g turtoi.
Dacă un deținut era găsit în timpul zilei strâns întins pe pat, era dus la izolare de gardieni, într-o încăpere neîncălzită, numai în cămașă și indispensabili, iar mâncarea și așa puțină li se înjumătățea în timpul șederii la izolare.
Geamurile celulelor erau bătute în cuie astfel încât să nu pătrundă lumina în cameră. Martorii mai relatează că la eliberarea din penitenciar N. G. a fost în continuu urmărit de securitate și tracasat pentru a-l determina să-și divulge foști colaboratori.
Familia lui N. G. s-a izolat în plan social deoarece s-au simțit urmăriți și tracasați, astfel încât, pentru a evita să fie chemați de securitate să de-a explicații cu cine s-au întâlnit și ce au vorbit au preferat să nu aibă nici un fel de relații sociale.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză, tribunalul a apreciat că s-a dovedit împrejurarea că sancțiunile cu caracter politic la care a fost supus au adus condamnatului N. G. suferință fizică și morală, regimul de penitenciar fiind extrem de greu, aproape de exterminare, umilitor. De asemenea, pedeapsa aplicată i-a afectat întreaga viață ulterioară împiedicându-l atât pe el cât și pe familia lui să se bucure de o viață normală, fără constrângeri.
Având în vedere întinderea mare a sancțiunilor aplicate, 12 ani de temniță și alți 2 de loc de muncă obligatoriu, urmările ulterioare ale sancțiunilor aplicate și împrejurarea că prin drepturile recunoscute condamnatului prin D. L. 1. o parte a prejudiciului moral a fost acoperit, tribunalul a apreciat că o despăgubire reprezentând echivalentul în lei a sumei de 150.000 Euro, reprezintă o despăgubire rezonabilă și echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de N. G. prin condamnarea și măsura administrativă cu caracter politic.
În consecință, acțiunea reclamantei N. E., a fost admisă în parte, obligând pârâtul S. Român să plătească acesteia despăgubiri reprezentând echivalentul în lei la data plății la cursul practicat de BNR a sumei de
150.000 Euro.
Împotriva acestei sentințe pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a declarat apel în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că deși a solicitat prin întâmpinarea depusă la prima instanță efectuarea verificărilor care țin de competența instanței, calitatea procesuală activă a reclamantei și admisibilitatea acțiunii prin depunerea la dosar a copiei sentinței penale nr.
525/(...), motivând că există discrepanțe între persoana condamnatului și persoana care are calitatea de soț al reclamantei, instanța de fond nu a cercetat în nici un fel aceste aspecte.
Totodată, nu s-a verificat faptul că reclamanta nu a avut calitatea de soție la momentul la care condamnatul a suferit prejudiciul moral.
H. apelată este netemeinică și nelegală deoarece la stabilirea cuantumului despăgubirilor tribunalul nu a ținut seama de despăgubirile deja acordate având în vedere că N. G. a beneficiat de măsuri reparatorii începând cu anul 1990.
În ipoteza în care totuși instanța de apel va aprecia că reclamanta intră în categoria persoanelor îndreptățite la daune morale, pretențiileacesteia sunt exagerate deoarece art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. a fost modificat prin O. nr. 6., astfel încât legiuitorul a înțeles să plafoneze cuantumul daunelor morale la suma de 5.000 euro pentru soția persoanei condamnate politic.
Pârâta intimată N. E. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea apeluluipârâtului ca nefondat (f.10-13).
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că are calitatea de persoană îndreptățită pentru a solicita acordarea daunelor morale întrucât este soția defunctului N. Geeorge, identic cu N. G. care a fost condamnat la
12 ani temniță grea, 5 ani de degradare civică și confiscarea averii de T. M.
C. - Secția I prin sentința nr. 5..
Soțul reclamantei a fost arestat la data de (...) și a fost eliberat la data de (...) din Penitenciarul Aiud, iar la liberare i s-a fixat un loc de muncă obligatoriu în Colonia de muncă „. de unde a fost eliberat la data de (...), astfel încât potrivit art. 1 din L. nr. 2. constituie de drept condamnare politică condamnarea defunctului ei soț pentru faptele prevăzute în art. 209 din Codul penal din 1936.
În mod constant, C. E. a D. O. a statuat referitor la prevederile art. 5 par. 1 lit. a din C. că, dreptul la libertate are în vedere faptul că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, iar libertatea individuală, în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei, se referă la necesitatea ca nici o persoană să nu fie privată de libertatea sa în mod arbitrar.
În privința celorlalte critici din apel care fac referire la O. nr. 6., reclamanta intimată a invocat excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 și art. II din O. nr. 6. întrucât aceste prevederi încalcă dispozițiile art. 15 alin. 1 și art. 16 din Constituția României, precum și art. 14 CEDO, menționând că deja Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la acest aspect prin decizia nr. 1354/(...).
În ședința publică din (...) și (...), C. a pus în discuția reprezentantului reclamantei intimate și a reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. faptul că prin decizia nr. 1354/(...) a C. Constituționalitate s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 și art. II din O. nr. 6., iar prin decizia nr. 1358/(...) a C. Constituționalitate s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., însă ulterior reprezentantul reclamantei apelante nu s-a mai prezentat în instanță pentru a mai susține excepția de neconstituționalitate invocată, excepție asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat astfel încât invocarea acesteia a devenit superfluă.
Prin înscrisul intitulat „concluzii"; pârâtul apelant S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a învederat instanței faptul că cele două decizii ale C. C. mai sus amintite au putere numai pentru viitor, sunt general obligatorii și opozabile erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești, cea ce înseamnă că ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. Concluzia care se impune este acea că dispozițiile din lege declarate neconstituționale nu se mai pot aplica, iar instanța investită cu soluționarea prezentei acțiuni are obligația de a nu aplica aceste dispoziții, motiv pentru care se solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantei. (f.17)
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel formulate și aapărărilor invocate C., în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței ca în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 , art. 4 și art. 5 să oblige S.
Român la plata despăgubirilor pentru condamnarea politică , iar apoi pentru măsura administrativă ulterioară liberării din penitenciar, la care a fost supus soțul său.
A., prin sentința penală nr. 5. pronunțată de T. M. C., secția I, la data de (...), numitul N. G., fiul lui N. și N., născut la data de (...) în comuna M., raionul T., a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani temniță grea și 5 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. III și art. 157 C penal (f. 5 dosar fond).
Din biletul de eliberare nr. 0. întocmit de Penitenciarul Aiud, rezultă că N. G. a fost depus în penitenciar la data de (...) și a fost pus în libertate în data de (...), prin expirarea pedepsei (f. 6 dosar fond).
Din adeverința nr. 76406/(...) emisă de Ministerul de Interne rezultă că la expirarea pedepsei, (...), condamnatului N. G. fiul lui N. și N., născut la data de (...) în comuna M., i s-a fixat loc de muncă obligatoriu în colonia Periprava începând cu (...), prin aplicarea deciziei MAI 10074/1960. Măsura a fost ridicată la data de (...), prin aplicarea D. MAI nr. 1. (f. 7 dosar fond).
Prin hotărârea nr. 154/(...) emisă de C. pentru Aplicarea prevederilor D.ui L. 1. din județul C., i s-au recunoscut petentului N. G., identic cu N. G., fiul lui N. și N., născut la data de (...) în comuna M., potrivit sentinței de condamnare, drepturile prevăzute prin D. L. 1. pentru detenția politică la care a fost supus în perioada (...) - (...) (f. 9 dosar fond).
Reclamanta N. E. este soția supraviețuitoare a condamnatului N. G., după cum rezultă din copia certificatului de căsătorie (f. 10 dosar fond).
Numitul N. G. a decedat la data de (...) în T. după cum rezultă din copia certificatului de deces (f. 11 dosar fond).
Critica pârâtului apelant referitoare la faptul că instanța de fond nu a analizat înscrisurile prezentate în probațiune și nu a făcut verificările necesare pentru a stabili calitatea procesuală activă a reclamantei nu poate fi primită deoarece din înscrisurile administrate rezultă fără echivoc faptul că numitul N. G. este identic cu N. G., persoana care a fost condamnată prin sentința penală nr. 5. pronunțată de T. M. C., secția I, la data de (...), identitate care rezultă cu certitudine din menționarea aceleiași date de naștere, a aceluiași nume al părinților și a aceluiași loc de naștere, instanța de fond analizând cu o deosebită atenție toate înscrisurile mai sus arătate.
Totodată, din certificatul de căsătorie rezultă că reclamanta a încheiat căsătoria cu numitul N. G., fiul lui N., născut la data de (...), în loc. Mănăstireni, raionul T., la data (...).
Din coroborarea certificatului de căsătorie cu certificatul de deces al numitului N. G. rezultă faptul că reclamanta este soția supraviețuitoare a defunctului, persoana condamnată prin hotărârea penală mai sus menționată.
Potrivit art.5 alin.1 din L. nr.2., în forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii, (...), „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:…";.
Din interpretarea acestui text legal reiese că este îndreptățit să solicite acordarea drepturilor reglementate de art.5 alin.1 din actul normativ menționat, după decesul persoanei condamnate politic în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, soțul acesteia, fără ca textul legal săcondiționeze acordarea drepturilor de calitatea de soț la momentul la care condamnatul a suferit prejudiciul moral.
Prin urmare, în speță se aplică regula de interpretare logică potrivit căreia dacă norma juridică nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, exprimată prin adagiul ubi lex non distinquit, nec noc distinqere debemus. În alte cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincții pe care textul respectiv nu le conține.
În consecință, reclamanta în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului intră în categoria de persoane îndreptățite prevăzute de art.5 alin.1 din L. nr.2. astfel încât critica pârâtului referitoare la acest aspect este neîntemeiată.
Reclamanta și-a fundamentat cererea de chemare în judecată privindacordarea daunelor morale pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 11 iunie
2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, dupădecesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la dataintrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și demăsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".
Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:
"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.
C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și
5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția României prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din interpretarea art. 147 din Constituția României cu art. 31 alin. 1 și
3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din
Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motivepolitice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada
6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr.
2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie,deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație
"morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În cauză, defunctul soț al reclamantei a beneficiat de măsurilereparatorii prevăzute de D.-lege nr. 1., drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ fiind stabilite prin H. nr. 154/(...) (f. 9 dosar fond).
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noinedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza
Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare laobținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese
și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie
2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-
Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum
Patrikligi contra T.iei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a României în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantei de obligare a pârâtului la acordarea despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. G. A F. P. A J., împotriva sentinței civile nr.
524 din 9 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanta N. E., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. G. A F. P. A J., împotriva sentinței civile nr. 524 din 9 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanta N. E., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. C.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
A.-A. P. C.-M. CONȚ
A. A. M.
Red.A.A.P. Dact.H.C./6 ex./(...). J.fond:C.B.B.;
| ← Decizia civilă nr. 3668/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1964/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
