Decizia civilă nr. 263/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, P. MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 263/A/2011
Ședința publică din 22 iunie 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR:
S-a luat în examinare, după recalificare, apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. B. N. împotriva sentinței civile nr. 6. din 3 februarie 2011, pronunțată de
Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta
B. R. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamantei-intimate B. R., avocat P. O., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei- intimate depune la dosar întâmpinare, precizând că nu solicită comunicarea acesteia, astfel că instanța o poate lua în considerare ca fiind concluzii scrise.
Reprezentantul reclamantei-intimate solicită în probațiune efectuarea unei adrese către F. proprietate pentru a comunica instanței dacă într-un termen relativ rezonabil de aproximativ 3 luni există posibilitatea ca unitățile de fond pe care le deține să se epuizeze prin atribuirea acestora către persoanele titulare ale unor titluri de despăgubiri, aflate într-o fază mai avansată a procedurii speciale, eventual să se comunice procentul unităților de fond care au fost deja atribuite cu prilejul punerii în executare a titlurilor.
C., după deliberare, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul reclamantei-intimate, întrucât teza probatorie care se urmărește a fi dovedită prin aceasta, constituie o presupunere incertă, și nici nu este utilă în prezentul cadru procesual.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei-intimate solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței apelate, și obligarea pârâtului-apelant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1240 lei, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6. din 3 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud s-au respins excepțiile netimbrării cererii de chemare în judecată, a lipsei de calitate procesuală pasivă a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția prematurității cererii de chemare în judecată, ridicate prin întâmpinare de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și D. G. a F. P. B.-N.
S-a admis acțiunea reclamantei B. R., împotriva S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice, și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 582.282,66 lei, reprezentând despăgubiri pentru imobilul construcție și teren situat în B..
A fost obligat pârâtul la plata dobânzii legale, aferentă sumei datorate sus arătate, începând cu data de (...) și până la plata efectivă a sumei datorate.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În privința excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, invocarea art.20 din L.146/1997 nu are relevanță sub aspectul stabilirii existenței sau nu a scutirii de plată a taxei judiciare de timbru a acțiunii reclamantei, acest text reglementând doar obligații ale instanței în situația în care acțiunea este supusă plății taxei judiciare.
Relevant pentru stabilirea scutirii taxei judiciare de timbru sunt disp.art.15 lit.";r"; din L.146/1997, care în aprecierile tribunalului sunt aplicabile acțiunii reclamantei. A. întrucât din formularea textului rezultă intenția legiuitorului de a scuti de plata taxelor judiciare de timbru cererile introduse de proprietarii sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a fost și cu privire la cererile accesorii sau incidentale, deci o scutire a cărei întindere acoperă întreaga gamă de cereri pentru repunerea foștilor proprietari în situația anterioară prin oricare din măsurile prevăzute de lege.
E. de observat că din reglementarea în discuție nu se distinge expres asupra faptului că numai cererile introduse de proprietar potrivit legilor speciale de restituire sunt scutite de taxa judiciară, ci se constată formularea generală, favorabilă foștilor proprietari, pentru toate cererile introduse de aceștia. Cu atât mai mult în speță operează scutirea în favoarea reclamantei și aceasta chiar dacă s-ar distinge că numai cererile introduse potrivit legii speciale de restituire sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, întrucât reclamanta a urmat procedura specială, care însă nu i-a dat satisfacția cuvenită, astfel că, în contextul în care și jurisprudența a apreciat că și instanțele de judecată pot acorda despăgubiri foștilor proprietari, demersul reclamantei prin acțiunea introdusă se impune ca fiind unul ce se încadrează în disp.art.15 lit.";r"; din L.146/1997.
De altfel, legiuitorul precizează expres că și cererile accesorii și incidente sunt scutite de plata taxei judiciare, ori acțiunea reclamantei poate fi considerată încadrându-se în una din cele două categorii de cereri, prezenta cerere având caracter accesoriu cererii de obținere a măsurilor reparatorii pe calea procedurii speciale.
A decide altfel ar însemna să se ignore circumstanțele în care reclamanta nu-și poate vederea realizat dreptul pretins, nu din culpa ei prin procedura specială. Acțiunea reclamantei nu este una clasică de drept comun, ci derivată și determinată de ineficiența procedurii speciale, astfel că scutirea de taxă operează.
Prin neîncadrarea acțiunii reclamantei în scutirea prev.de art.15 lit.";r"; din L.146/1997, se poate ajunge ca datorită unui mecanism defectuos de obținerea măsurilor reparatorii într-un termen rezonabil, în acord cu jurisprudența C. - proprietarul deposedat abuziv să fie suspus unei sarcini la care să nu-i poată face și fie să renunțe la obținerea măsurilor reparatorii, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului, fie că accepte obligat procedura stabilită prin procedura specială care îi poate încălca dreptul în sensul art.1 din P.ul 1 din C.
P. aceste motive și având în vedere și disp.art.137 din Codul de procedură civilă, excepția a fost respinsă.
În privința clarificării de către instanță a obiectului litigiului, aceasta nu este o excepție în sens procesual, ci o îndatorire a reclamantei stabilită prin art.112 din Codul de procedură civilă, cu implicarea eventual al rolului activ al judecătorului impus pentru respectarea disp.art.129 al.6 din Codul de procedură civilă.
În cauză pretenția reclamantei a fost clar formulată și a constat în obligarea pârâtului la plata unei sume determinate de bani, cu dobânda aferentă pe care o datorează în virtutea unui titlu emis în cadrul competentelor, de o autoritate a statului, fiind fără relevanță natura titlului de despăgubire sub aspectul formulării pretenției concrete. Apoi este de observat că reclamanta și-a fundamentat pretenția pe disp.art.44 din Constituție și pe jurisprudența C., adică respectarea proprietății și pe respectarea bunurilor în condițiile art.1 din P.ul 1 din C.
În privința excepției lipsei de calitate procesuală pasivă a S. R., instanța a reținut că este neîntemeiată, întrucât din coroborarea disp. art. 25 din D. 31/1954 cu disp.art.1 din P.ul 1 la C. și cu jurisprudența C. în material restituirii proprietăților, rezultă că acesta are calitate procesuală într-un litigiu, ca cel din speță, în care s-au solicitat măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilele preluate abuziv.
Astfel, potrivit art.25 din D.31/1954 S. este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, el participă în astfel de raporturi prin M., afară de cazurile în care legea prevede altfel.
E. real că L. nr. 1. nu prevede calitatea procesuală pasivă a S. R., prin M., în cadrul procedurilor administrative reglementate de L. 1., inclusiv atunci când este în discuție acordarea de despăgubiri camăsură reparatorie, însă în cadrul procedurilor fiscale de stabilire și respectiv de acordare efectivă a despăgubirilor sunt implicate entități ale statului care îl reprezintă prin voința legiuitorului.
Având însă în vedere că aceste entități, în cazul în speță, ambele respectiv atât C. C. de A. a D., care și-a depășit competențele așa cum rezultă din D. nr.1146/2008 a Î. C. de C. și Justiție, cât și „F. P."; nu funcționează de o manieră care să asigure o reparație efectivă și rapidă pentru a se asigura echivalența între deposedarea abuzivă și satisfacția cuvenită, S. trebuie să garanteze dezideratele mai sus arătate ale reparației, conformându-se preeminentei dreptului și legalității protecției drepturilor patrimoniale enunțate la art.1 din P.ul 1 adițional la C., pe care a afirmat-o ca o necesitate jurisprudența C., jurisprudența care potrivit art.11 al.2 și 20 al.2 din Constituție este direct aplicabilă în sistemul român de drept, având în vedere ratificarea
C. prin L..
În aceste condiții și având în vedere și disp.art.3 din Titljl VII din
L.2. în format inițial, dar și după modificare prin O., care prevăd că titlurile de despăgubiri sunt certificate în numele și pe seama S. R., instanța a constatat că acesta are calitate procesuală pasivă.
A aprecia altfel ar însemna obligarea reclamantei la urmarea unei proceduri ineficiente în prezent pentru primirea reparației în condițiile de efectivitate și rapiditate contrar statuărilor constante din jurisprudența C.
Apărarea pârâtului că art.17 al.3 din codul de procedură fiscală nu-i poate fundamenta calitatea procesual pasivă este întemeiată, însă așa după cum se observă din temeiurile de drept invocate în acțiune nu este singurul temei ci și art.25 din D.31/1954, precum și jurisprudența C., care au fost analizate și în aprecierea instanței justifică calitatea procesual pasivă a S. R.
În consecință, și față de cele expuse, instanța având în vedere și disp.art.137 din Codul de procedură civilă, a respins excepția ca neîntemeiată.
În privința excepției prematurității acțiunii, motivată pe lipsa de actualitate a dreptului datorită supunerii lui unui termen sau condiții suspensive, nu a putut fi reținută ca întemeiată.
Lipsa de actualitate se motivează pe disp.art.3 lit.";h"; din L.2. introdus prin O. care prevede eșalonarea plății aferente despăgubirilor, în numerar pe parcursul a doi ani, calculați de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea acestui titlu depășește această sumă.
Pârâtul a tras concluzia din acest text că este necesar un titlu de plată emis de A. pe care reclamanta nu-l are și, deci termenul de doi ani nici nu a început să curgă.
Prin disp.O. s-a stabilit că după emiterea titlului de despăgubiri de către C., partea interesată are posibilitatea să aleagă între a primi o sumă de bani în limita de 500.000 lei și restul în acțiuni. A. alegere trebuie făcută la A., care trebuie să înlocuiască titlul de despăgubire cuun titlu de plată și un titlu de convertire corespunzător restului sumei ce va fi convertită în acțiuni la fondul proprietatea. A. alegere se poate face în 3 ani de la data emiterii titlului de despăgubiri de către C., cererile de opțiune trebuie analizate în ordine cronologică, nefiind însă stabilit un termen în acest sens.
Pe baza argumentelor pârâtului și a considerațiilor instanței pe marginea textului invocat ca temei al prematurității cererii reclamantei, tribunalul a reținut că excepția nu este întemeiată, textul de lege invocat de pârât a fost invocat de Guvernul României la C. E. în cauza pilot Atanasiu, Poenaru și Solon pentru a justifica inițierea de măsuri pentru ca sistemul de restituire să devină mai eficient, recunoscând acest lucru (paragr.203). Cu toate acestea C. a apreciat că reclamantele din hotărârea pilot nu au primit nici o despăgubire și nici o garanție cu privire la data la care o vor putea primi astfel că acestora li s-a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art.1 P. 1 (paragr.193).
Aprecierile C. sunt pertinente și prezentei cauze chiar dacă reclamanta a primit o despăgubire, însă aceasta este modică față de valoarea din titlul de despăgubire.
Cu privire la lipsa garanției pentru reclamantă în obținerea efectivă a despăgubirii, în contextul măsurilor legislative luate, inclusiv a O. sunt de observat constatările C. Europene care reține că a observat că F. P. nu funcționează într-o manieră care să permită acordarea efectivă a unei despăgubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparație care aleseseră să primească acțiuni (paragr.183), ajungându-se de către Curte la constatarea încălcării dreptului de proprietate în cauza Viasu, ținând cont de ineficiența sistemului de restituire și în special în întârzierea procedurii de plată a despăgubirilor.
Referitor la recentele progrese înregistrate în ceea ce privește F. „., invocate de G., C. a observat printre altele că, tranzacționarea pe piața bursieră nu este încă posibilă de către cei care au beneficiat de transformarea creanței în acțiuni la acest fond, apreciind astfel că pentru reclamanții din hotărârea pilot, nu li se oferă nici un fapt sau argument care să poată justifica inefectivitatea dreptului la despăgubiri. O. s-a constatat de Curte că există o lentoare în funcționarea mecanismului de despăgubiri, incompatibilă cu protecția dreptului de proprietate oferită de art.1 din P. 1 la C.
Toate aceste constatări ale C. au fost, în aprecierea instanței, regăsite și în cauza dedusă judecății.
A. cu atât mai mult cu cât este dovedită perioada nerezonabilă în care reclamanta a obținut titlu de despăgubire, având în vedere criteriile reținute de Curte cu privire la caracterul al duratei rezonabile de desfășurare a procedurii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantei, comportamentul autorităților, precum și miza litigiului pentru părțile interesate (Frydlender c.Franței).
Astfel, instanța a observat că, cauza nu a avut o complexitate deosebită, singura cauză a fost comportamentul autorităților, care audeterminat și etapa jurisdicțională, care prin depășirea competențelor
(C.C.S.D) a retrimis dosarul Primarului pentru lipsa calității de persoană îndreptățită după ce această calitate a fost stabilită prin H. a
C. J. B.-N., rămasă definitivă, ulterior fiind nevoie de intervenția justiției, Sentința civilă nr.186/2010 a C. de A. C., pentru emiterea titlului de despăgubiri, apelarea la justiție fiind făcută după ce s-a constatat depășirea unei durate nerezonabile în emiterea deciziei ( 5 luni), în condițiile în care prin D. nr.3857/2008 a Î. C. de C. și Justiție s-a stabilit că în lipsa unui termen C. are obligația de a se pronunța într-un termen rezonabil așa cum este interpretat în jurisprudența C.E.D.O:
Faptul că cererea reclamantei este înregistrată la A. cu nr.20216, nu are relevanță în apreciere asupra excepției prematurității, întrucât în afara celor arătate, reclamanta nu are nici o previzibilitate asupra modului de obținere a despăgubirilor, în lipsa unui calendar și criterii de soluționare a cererilor și, având în vedere și lentoarea la care s-a referit C., în acordarea despăgubirilor.
Chiar dacă se acceptă existența tranzacționării pe piața bursieră, totuși pârâtul nu a evidențiat că există un progres evident, concret și eficient, pentru respectarea dreptului de proprietate recunoscut în sensul C.i în favoarea reclamantei, prin H. C. C. P. S. D. De altfel în cauză pârâtul nu a prezentat vreo dovadă a tranzacționării pe piață a titlurilor de plată.
Într-o manieră evidentă C. a stabilit, în aprecierea tribunalului, că autoritatea internă trebuie să ofere garanții suficiente pentru ocrotirea, respectiv realizarea dreptului necunoscut real, fapt ce nu poate fi apreciat ca atare, chiar prin prisma modificării aduse în materie prin O., la care s-a mai făcut referire, întrucât măsura suspendării reglementată de acest act normativ alături de posibilitatea de opțiune regăsită în aceeași reglementare sunt măsuri de încetinire a realizării efective a dreptului, pe de o parte și pe de altă parte nu sunt oferite garanțiile necesare pentru efectivitatea dreptului.
Existența unei reglementări interne bazată pe dificultățile economice, nu justifică suficient, așa cum și C. E. a apreciat, un mecanism intern la realizare a dreptului, așa cum este reglementat în prezent (par.182-186).
Pe baza celor arătate, reținându-se ca neîntemeiată excepția prematurității, așa cum deja s-a arătat și având în vedere și disp.art.137 din Codul de procedură civilă, aceasta a fost respinsă.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut următoarele: Reclamanta după parcurgerea etapelor administrative și jurisdicționale obține D. nr.8442/(...) emisă de C. C. pentru S. D. prin care i se mite titlul de despăgubire pentru suma de 582.282,66 Ron, suma reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr.2695/CC/(...) din care s-au dedus despăgubirile în cuantum de 225.718.800 Rol, încasate la (...) actualizate cu indicele de inflație, respectiv 116.764,34 Ron.
S-a menționat la art.4 din decizie că pentru valorificarea ei se va urma procedura prev.la C.V din T. VII. Regimul imobilelor preluate în mod abuziv din L.2. privind reforma în domeniile proprietății și justiție, precum și unele măsuri adiacente modificat prin O. pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
T. a reținut că acțiunea este întemeiată, fiind îndeplinite cerințele prev.de L. 1., cerințe confirmate de altfel în mod definitiv prin D. a C. C. pentru S. D.
Invocarea de către pârât a disp.O. nu face ca acțiunea să fie inadmisibilă, așa cum s-a încercat a se sugera în considerațiile introductive din motivele în susținerea capătului de cerere subsidiar, atât pentru cele arătate la soluționarea prematurității cererii cât și pentru faptul că, potrivit Deciziei nr. XX/2007 a Î. C. de C. și Justiție în cadrul plenitudini de jurisdicție a instanței nelimitată în materia reglementărilor de ansamblu ale L.1., s-a stabilit că aceasta poate să dispună ea direct măsura restituirii în natură. În aceste condiții nu a putut fi primită susținerea pârâtului.
A. posibilitate, pe rațiuni similare este valabilă și pentru acordarea de despăgubiri, practica judiciară confirmând acest lucru.
În privința cererii de dobânzi legale, instanța a reținut că este întemeiată, fiind îndeplinite disp.art.1088 al.1 și 2 din Codul civil.
E. cert că reclamanta are un titlu care încorporează o sumă de bani, titlul fiind definitiv.
E. cert că prin disp.O. îndeplinirea obligației este amânată sau supusă conversiei.
Prin această amânare se impune reclamantei o nouă sarcină de așteptare, care așa cum s-a arătat nu dă previzibilitate, accesibilitate și certitudinea realizării dreptului reclamantei, așa cum deja s-a arătat ceea ce este o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei în sensul art.1 din P.ul 1 adițional la C., așa cum de altfel a constatat și C. E. în cauza pilot, iar conversia titlului de despăgubiri în acțiuni la F. „. nu-i dă garanția valorificării dreptului, pentru nefuncționalitatea lui, așa cum aceeași Curte a reținut în jurisprudența ei.
Deși în conformitate cu disp.art.1088 al.2 din Codul civil, creditorul nu este ținut a justifica vreo pagubă, tribunalul în considerarea particularităților speței a avut în vedere că prin neacordarea dobânzii s-ar accentua sarcina disproporționalității și așa existentă prin întârzierea nerezonabilă în acordarea efectivă a despăgubirilor, fiind aplicabile mutatis mutandis argumentele din Dec.nr.2779/2008 a Î. C. de C. și Justiție când analizează prejudiciului creat pentru lipsa exercițiului concret al dreptului de folosință a imobilelor erau îndreptățite.
În consecință pe baza considerentelor de drept și de fapt arătate, pârâtul S. R. prin M. a fost obligat la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii, (...) și până la plata efectivă a sumei datorate.
În baza art.274 Cod procedură civilă, pârâtul S. R. prin M. a achitat reclamantei suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. G. a F. P.,solicitând modificarea sentinței civile nr. 6. în sensul respingererii acțiunii formulate de către reclamanta B. R.
În motivarea recursului pârâta a invocat următoarele:
Referitor la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată , a arătata că art. 21 din Constituție consacră principiul accesului liber la justiție, dar textul nu instituie nicio interdicție în privința taxelor, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurata de instanțele judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.
Așadar, acces liber nu înseamnă neapărat și acces gratuit, invocând în acest sens decizia nr. 7/1993, a C. Constituționale
Asupra excepției invocate instanța a reținut în mod greșit că dispozițiile art. 15, lit. r din L. 146/1997, sunt aplicabile acțiunii reclamantei. I. a reținut de asemenea faptul că legiuitorul în reglementarea supusă prezentei dezbateri a statuat că și cererile accesorii și incidente sunt scutite de plata taxei judiciare, iar acțiunea reclamantei poate fi considerată încadrându-se în una din cele două categorii de cereri. P. cerere, aceea de acțiune în pretenții are un caracter accesoriu cererii de obținere a măsurilor reparatorii pe calea procedurii speciale.
În tratatele de procedură civilă, cererea accesorie, așa cum instanța încadrează prezenta acțiune în pretenții a reclamantei, este consecința sau complementul cererii principale. În sensul art. 17 Cod procedură civilă, în cazul unor asemenea cereri se realizează o prorogare legală de competență: "cererile accesorii și incidentale sunt În căderea instanței competentă să judece cererea principală." Soluția legală în speța de față ar fi fost, făcând aplicarea art. 17 Cod procedură civilă, ca instanța competentă să judece cererea privind acțiunea în pretenții din prezenta cauză să fie, în cazul în care această acțiune ar putea fi primită, ca fiind una accesorie, instanța de contencios administrativ, ea fiind cea care a judecat cererea principală.
Având în vedere faptul că acțiunea în pretenții din prezenta cauză s-a aflat pe rolul T. B.-N., secția civilă aceasta are caracterul unei acțiuni, cereri principale, care nu mai intră sub incidenta art. 17 Cod procedură civilă.
2. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Așa cum reiese și din actul normativ invocat ca fiind temei de drept în promovarea acțiunii reclamantei, în T. 1, dispoziții generale, cap. I al O.G. 92/2003, modificată și completată, se conturează domeniul de aplicare a C. de procedură fiscală.
Reclamanta invocă art. 17 alin 3 ca fiind temeiul pentru care aceasta cheamă în judecată , în calitate de pârât, S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, desconsiderând sau ignorând fondul articolului 17, motivul sau raportul juridic în care Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. R., și anume raportul de drept procedural fiscal.
În susținerea excepției invocate, este evident faptul că S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate sa fie obligat direct la plata despăgubirilor aferente solicitate, în condițiile în legiuitorul a prevăzut o procedură specială care să ducă la îndeplinire solicitările reclamanților, procedură care, până la momentul de față nu este parcursă în totalitate de către reclamantă, aceasta aflându-se așa cum prevede art.3, lit. h din T. VII al L. 2., articol introdus prin OUG 8., la momentul premergător emiterii titlului de plată.
Deși în jurisprudență se reține în mod constant că mecanismul întrevăzut de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor este un eșec, iar
C. E., în jurisprudența sa a reținut în mod constant că F. P. nu funcționează, în prezent, reclamanta are la dispoziție mecanismul de acordare a despăgubirilor prevăzut de F.
P., care este la data redactării prezentului recurs unul mai mult decât funcționabil, prin listarea acestuia la bursă. Prin aplicarea dispozițiilor legii 2., republicată, aceste masuri reparatorii vor consta în titluri de despăgubiri, a căror valoare va fi definitivată de evaluatori desemnați de
C. C. de D.
A.a acestor titluri de despăgubiri se va face, conform art. 16 din T. VII al L. nr. 2. de către C. C. și nu de Ministerul Finanțelor Publice, cum în mod greșit susține reclamanta. P. ca Ministerul Finanțelor Publice sa stea în proces, în reprezentarea S. R., este necesar ca obligația de reparație sa fi revenit direct acestuia, în situațiile strict reglementate de lege (neidentificarea unității deținătoare, conform art. 28 din L. nr. 1. sau inexistența societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate, art. 31 din L. nr. 1. ).De asemenea, indicarea dispozițiilor din T. VII al L. nr. 248/2005 nu este de natură să justifice calitatea procesuală pasiva, textul reglementând situația în care Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul ca acționar al F.
"P.", or, nu în această calitate a fost chemat în proces.
E. de observat faptul că instanța de fond, reține, în mod corect faptul că L. nr. 1. nu prevede calitatea procesuală a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice în cadrul procedurilor administrative reglementate de acest act normativ, inclusiv atunci când este în discuție acordarea de despăgubiri ca măsură reparatorie. I. de fond a reținut faptul că S. R. trebuie să garanteze dezideratele privind reparația efectivă și rapidă, că având în vedere disp. art. 3 din T. VII din L. 2., în format inițial , dar și după modificare prin OUG 8., care prevăd că titlurile de despăgubiri sunt certificate în numele și pe seama S. R., se impune a se constata că acesta , are calitate procesuală pasivă.
Ceea ce este de observat este faptul că instanța de fond nu motivează în niciun fel calitatea procesuală pasivă a S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice, singurele referiri fiind acelea la calitatea procesuală a S. R., excepție care nu a fost invocată în cauză, ci aceea de reprezentare a S. R. prin M. F. P.
3. Referitor la excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată.
Pornind de la obiectul acțiunii civile, o condiție esențială în exercitarea acțiunii civile o are în prezenta cauză dreptul la acțiune.
În condițiile În care se dorește realizarea dreptului pe cale acțiunii prezente, acesta trebuie să întrunească și să respecte anumite cerințe:
- dreptul să fie recunoscut și ocrotit de lege; â
- să fie exercitat potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de legi;
- să fie exercitat cu bună-credință;
- să fie actual;
- să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
În reținerile instanței de fond referitoare la prezenta excepție invocată, se face referire la faptul că tranzacționarea pe piața bursieră nu este încă posibilă, fapt cu siguranță incorect, la data la care instanța de fond s-a pronunțat, (...), acțiunile deținute la F. P. fiind deja tranzacționate la bursă. Argumentul sau contraargumentul prezentat de instanța de fond, acela că nu a fost prezentată vreo dovadă a tranzacționării pe piață a titlurilor de plată pare unul pueril, motiv pentru care recurenta a anexat recursului documente din care reiese faptul că la data pronunțării, dar și anterior acesteia, titlurile de plată F. P. erau tranzacționate la B. de V. B.
În considerarea celor arătate în recursul formulat, precum și a faptului că dreptul la acțiune nu este unul născut,s-a solicitat instanței admiterea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată și în consecință respingerea acțiunii formulată de reclamanta B. R., ca fiind inadmisibilă.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată modificarea în tot a sentinței civile nr.6. și În consecință respingerea acesteia.
În susținerea cererii, recurenta a invocat existența Ordonanței de U. nr. 6., intrată în vigoare la data de (...), dată evident anterioară datei la care reclamanta a formulat prezenta acțiune, pentru modificarea și completarea L. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlu VII al L. 2., privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente care prevede la art. I.
,,(1) Pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute În titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
(2) Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C. C. pentru S. D. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de F. "P.", corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.
(3) Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de A. N. pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de F. "P.". Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de F. "P." vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare."
În ceea ce privește reținerile instanței de fond , cu privire la fondul cauzei deduse judecății, atât la cuantumul despăgubirilor cât și în ceea ce privesc dobânzile legale, recurenta precizat că acestea nu cuprind motivarea soluției privind admiterea acțiunii formulate de către reclamanta B. R.
Prin întâmpinarea formulată ( f. 23-25) reclamanta a solicitatrespingerea recursului formulat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 6./(...) a T. B.-N. cu cheltuieli de judecată;
În motivarea întâmpinării s-au invocat următoarele argumente: I. Cu privire la excepția netimbrării cererii:
În mod corect instanța de fond a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în considerarea scutirii ce operează potrivit art. 15 lit. r) din L. nr. 146/1997.
Acțiunea reclamantei se încadrează în formularea generală a art. 15 lit. r) din L. nr. 146/1997 referitoare la "cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989". Textul de lege amintit nu face nicio distincție cu privire la modalitatea de restituire a imobilului naționalizat (în natură sau prin echivalent - sub forma acordării de alte bunuri în compensare sau acordarea de despăgubiri bănești) sau la temeiul legal în baza căruia este formulată cererea de restituire (acțiune în temeiul L. nr. 1., a T.ui VII al L. nr. 2. sau cerere de revendicare pe dreptul comun).
În plus, așa cum a reținut și instanța din fond, practica judiciară existentă în domeniu este în sensul scutirii de plata taxei de timbru a cererilor având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele naționalizate, indiferent de temeiul juridic al acestora.
II. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice:
În susținerea acestei excepții recurenta citează dispozițiile art. 1, art. 16 și art. 17 C.pr.fiscaIă și precizează că raportat la aceste dispoziții legale Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. R. doar în raporturilede drept procedural fiscal. Tot în susținerea acestei excepții pârâtul mai arată faptul că S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat direct la plata despăgubirilor deoarece există procedura specială reglementată de T. VII al L. nr. 2., că L. nr. 1. nu prevede calitatea procesuală a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice în cadrul procedurilor administrative, inclusiv când este în discuție acordarea de despăgubiri ca măsură reparatorie și că instanța de fond nu a motivat în niciun fel calitatea procesuală pasivă a S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice.
S-a mai susținut și faptul că excepția calității procesuale a S. R. nu a fost invocată în cauză, ci aceea de reprezentare a S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice.
Din întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, reiese că pârâtul a invocat "excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice". Motivarea folosită de către pârât este tot cu privire la lipsa calității procesuale pasive a S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice prin raportare la dispozițiile art. 17 C.pr.fiscaIă.
I. și-a motivat soluția de respingere a excepției, raportat la dispozițiile art. 25 din Decretul 31/1954 coroborat cu art. 1 din P.ul nr.
1 adițional la C. și cu jurisprudența C. în materia restituirii proprietăților. Astfel, în mod corect s-a reținut în hotărâre faptul că sunt aplicabile prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora S. este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, el participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin aceasta, instanța de fond practic a răspuns și la susținerea recurentei referitoare la calitatea M. F. P., de reprezentant al S. R.
De asemenea instanța de fond a justificat calitatea procesuală pasivă a S. R. și prin raportare, pe de o parte, la dispozițiile speciale din cuprinsul T.ui VII al L. nr. 2., reținându-se că titlurile de despăgubire sunt certificate în numele și pe seama S., iar pe de altă parte, la jurisprudența C. care a condamnat în multiple rânduri S. R. pentru faptul că entitățile administrative implicate în procedura acordării de despăgubiri nu funcționează de o manieră care să asigure o reparație efectivă și rapidă.
III. Cu privire la excepția prematuritătii introducerii cererii de chemare în judecată:
Soluția instanței de fond cu privire la respingerea acestei excepții este corectă deoarece reclamanta nu are nicio previzibilitate asupra procedurii administrative ce se desfășoară în continuare în cadrul C. C. pentru S. D., mai exact emiterea titlului de plată. Chiar dacă regula în cadrul acestei autorități administrative este că emiterea titlurilor de plată se face în ordinea înregistrării cererii de opțiune (nr. reclamantei fiind 20216), nu se poate nici măcar aproxima termenul în care se va ajunge la cererea de opțiune a reclamantei. E. cât se poate de evident că procedura administrativă din cadrul C. C. este extrem de lentă, neexistând niciun termen limită în care acesta să trebuiască să emitătitlul de plată, motiv pentru care a fost condamnat S. R. la C. prin hotărârea pilot Atanasiu și Poenaru c. R.ia.
Dacă s-ar accepta raționamentul recurentei, ar însemna că îndeplinirea condiției de emitere a titlului de plată este supusă unui termen sine die. A. N. pentru Restituirea Proprietăților nu are niciun termen limită până la care trebuie să emită titlul de plată, raportat la data emiterii titlului de despăgubire. T. VII al L. nr. 2. nu stipulează în sarcina autorității publice niciun termen cu referire la emiterea titlului de plată.Singurul criteriu pe care trebuie să-l aibă în vedere autoritatea la momentul emiterii titlurilor de plată este existența disponibilităților bănești. Or, ANRP invocă în permanență lipsa lichidităților bănești pentru a nu-și executa obligațiile de plată a despăgubirilor.
Prin urmare, reclamanta apreciază că acordarea despăgubirilor este un drept actual, fiind recunoscut de un organism al statului - C. C. pentru S. D. prin D. nr. 8442/(...) și singura modalitate prin care se poate da efectivitate acestui drept este admiterea prezentei acțiuni. În caz contrar, o nouă condamnare a R. la C. este inevitabilă.
IV. Cu privire la fondul cauzei:
Legat de fondul cauzei, pârâtul reia dispozițiile cuprinse în OUG nr. 6. care suspendă pentru o perioadă de 2 ani emiterea titlurilor de plată ce se emit potrivit T.ui VII al L. nr. 2..
Însă, aceste dispoziții nu pot fi aplicate în prezenta cauză deoarece acțiunea introdusă nu a avut ca și temei legislația speciale cuprinsă în T. VII al L. nr. 2., ci este o acțiune în pretenții formulată pe dreptul comun potrivit la art. 44 din Constituție, jurisprudența C. și art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Astfel, chiar dacă pentru o perioadă de 2 ani s-a suspendat emiterea titlurilor de plată, nu înseamnă că sub reclamanta nu are o creanță împotriva S. R., pe care (raportat la legislația defectuoasă cuprinsă în T. VII al L. nr. 2.) o poate valorifica doar prin intermediul prezentei acțiuni. De asemenea trebuie luat în considerare faptul că dosarul reclamantei s-a trimis la C. C. pentru S. D. de mai bine de 5 ani
(dreptul la despăgubiri fiind stabilit încă din anul 2004 - prin D. primarului nr. 1127/(...)) și s-a tergiversat extrem de mult stabilirea și acordarea despăgubirilor (fiind nevoită să se adreseze instanței judecătorești pentru a obliga C. C. să-și îndeplinească atribuțiile - mai exact emiterea titlului de despăgubire).
Analizând apelul declarat, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în următoarele limite și pentru următoareleconsiderente:
În ceea ce privește criticile recurentei vizând modalitatea de soluționare a excepțiilor, acestea sunt nefondate, cele trei excepții fiind legal soluționate de către prima instanță, astfel:
Acțiunea promovată de către reclamantă, având ca fundament solicitarea acordării de despăgubiri pentru un imobil care intră sub incidența L. nr. 1., se încadrează în categoria acțiunilor scutite de platataxelor judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. r din L. nr. 146/1997.
Raportat la obiectul litigiului - obligarea pârâtului S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor stabilite prin D. nr.
8442/(...) emisă de C. C. pentru S. D. - S. R. reprezentat prin MFP are calitate procesuală pasivă. Așa cum corect a reținut prima instanță, întrucât reclamanta deține deja un titlu prin care i se recunoaște dreptul la despăgubire - D. nr. 8442/(...) emisă de C. C. pentru S. D. - promovarea prezentei acțiuni, având ca scop valorificarea efectivă a titlului și obținerea despăgubirilor, nu putea fi exercitată decât în contradictoriu cu statul. Obținerea despăgubirilor constituie un demers ce naște un potențial raport fiscal , în care, așa cum corect a reținut prima instanță, sunt implicate entități ale statului, acesta deținând prin urmare calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția prematurității promovării acțiunii și sub acest aspect hotărârea primei instanțe, în sensul respingerii excepției este temeinică.
Reclamanta este în posesia unui titlu prin care i se recunoaște dreptul la despăgubire - D. nr. 8442/(...) emisă de C. C. pentru S. D. Așa cum se arată în chiar conținutul acestui act pentru valorificarea sa reclamanta va urma procedura prevăzută la C. V /1 din T. VII al L. nr.
2., care implică intervenția Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. A. instituție, potrivit art. 18/2 din cap. V/1 din T. VII al L. nr. 2., în funcție de opțiunea deținătorului titlului, fie după reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare, fie după reținerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de F. "P." și instructează depozitarul central al acțiunilor emise de F. "P." să înregistreze persoana despăgubită în registrul acționarilor F. "P.". Întrucât legea nu instituie nici un termen înăuntrul căruia A. N. pentru Restituirea Proprietăților dă eficiență opțiunii exprimate de către deținătorul titlului, în mod corect a reținut prima instanță că față de dreptul născut și actual al reclamantei, demersul său judiciar nu este prematur.
Singura critică întemeiată a apelantului este cea care vizează aspectul de fond al litigiului.
Prin art. III din OUG nr. 6. s-a prevăzut că pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în T. VII din L. nr. 2., pe perioada suspendării, valorificarea titlurilor putându-se face doar prin conversia lor în acțiuni emise de F. „. , corespunzător sumei pentru care s-a formulat acțiunea.
A. intervenție a legiuitorului, singurul abilitat să emită acte normative, care de la data intrării în vigoare și până la momentul încetării aplicabilității sunt obligatorii, are ca și consecință faptul că în perioada (...)-(...) valorificarea tuturor titlurilor de despăgubire emise de
C. C. pentru S. D. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de F. "P.", corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Prin urmare acțiunea promovată de reclamantă, prin care aceasta solicită obligarea pârâtului la plata sumei stabilită prin decizia nr. 8442/(...) emisă de C. C. pentru S. D. nu poate fi soluționată în sensul admiterii, având în vedere că printr-un act normativ în vigoare anterior momentului promovării acțiunii, o atare modalitate de conversie a titlului a fost suspendată temporar.
Afirmația reclamantei potrivit căreia OUG nr. 6. nu este aplicabilă în cauză, întrucât acțiunea este fundamentată pe dreptul comun nu este întemeiată. Întrucât modalitatea de valorificare a titlurilor de plată este reglementată printr-un act normativ special - L. nr. 2., T. VII - orice procedură, administrativă sau judiciară, întreprinsă în acest sens este supusă acestor prevederi speciale și tuturor modificărilor aduse acestora , OUG 6., art. III conținând tocmai o modificare, constând în suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
P. aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc. civ., curtea va admite apelul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr.
6. din 3 februarie 2011 a T. B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va schimba în parte, în sensul că, în temeiul art. III din OUG nr. 6. va respinge acțiunea civilă intentată de reclamanta B. R. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 582.282, 66 lei stabilită prin decizia nr. 8442/(...) emisă de C. centrală pentru S. D. și a dobânzii legale.
Acțiunea fiind respinsă, se va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Se vor menține dispozițiile sentinței referitoare la modalitatea de soluționare a excepțiilor.
P. ACE. MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr.
6. din 3 februarie 2011 a T. B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea civilă intentată de reclamanta B. R. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 582.282,
66 lei stabilită prin decizia nr. 8442/(...) emisă de C. centrală pentru S. D. și a dobânzii legale.
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER M. C. V. T. D. M. T.
Red. MV dact. GC
6 ex./ (...)
Jud. primă instanță: M. N.
| ← Decizia civilă nr. 164/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 211/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
