Decizia civilă nr. 263/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
P. MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 263/R/2011
Ședința publică din 26 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
J.ECĂTORI
M.-C. V.
T.-A. N. A. C.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. M. și M. V., împotriva deciziei civile nr. 1. din 7 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul M. D.-V., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul M. V., asistat de avocat R. M., care o reprezintă și pe reclamanta-recurentă M. M., și pârâtul-intimat M. D.-V., asistat de avocat D.-J. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 20 ianuarie 2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Se înmânează un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamanților- recurenți.
La termenul de azi, reprezentanta reclamanților-recurenți învederează instanței că valoarea terenului ce face obiectul servituții este de 800 lei, și depune la dosar timbrajul aferent recursului, raportat la această valoare, depune de asemenea chitanțele prin care se atestă plata onorariului avocațial și delegația de reprezentare.
Recursul este legal timbrat cu 161,50 lei taxă judiciară de timbru și
0,50 lei timbru judiciar.
Reprezentantul pârâtului-intimat depune la dosar chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial, și un bon fiscal prin care înțelege să justifice cheltuielile de transport la instanță.
Curtea, după deliberare, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii pronunțate în apel.
Reprezentanții părților prezenți la dezbaterile de azi solicită admiterea excepției invocate de instanță, având în vedere că nu mai există text legal care să vizeze criticile de netemeinicie.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, în principal solicită admiterea acestuia, modificarea în tota deciziei atacate, respingerea apelului declarat de pârât, și pe cale de consecință menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. C. că tribunalul atunci când a admis apelul și a respins acțiunea reclamanților a apreciat că trebuiau chemați în judecată toți vecinii proprietari ai fondului dominant și nu numai pârâtul M. D.-V. În mod greșit s-a respins acțiunea întrucât singura cale de acces posibilă, mai economicoasă și cu cel mai puțin drenaj era varianta I-a din raportul de expertiză. Din concluziile expertului rezultă clar faptul că pentru varianta a II-a pe terenul pe care s-ar putea constitui servitutea există construcții, și se presupune necesitatea demolării a două garduri, manevrele pentru a putea ieși la drumul public cu un mijloc auto fiind mai complicate. Terenul folosit azi de pârât, a constituit la origini proprietatea reclamanților- recurenți și a antecesorilor acestora, terenul fiind o parcelă compactă, constituid doar o singură bucată. La momentul reconstituirii dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar, reclamanților-recurenți le-a fost atribuită parcela din spate, care azi are caracter de loc înfundat și pentru care azi se solicită servitutea. La momentul reconstituirii parcela nu avea caracter de loc înfundat, întrucât parcela folosită azi de pârât a fost întabulată tot pe antecesorul reclamanților, iar comisia de fond funciar a avut în vedere faptul că acea parcelă era deja proprietatea tabulară a reclamanților, nu a fost atribuită atunci nici unei persoane, aflându-se de mult timp în folosința reclamanților. C. că servitutea ar trebui stabilită tot pe terenul care anterior a fost prorpietatea reclamanților, și nu pe terenul unor alte persoane.
În subsidiar, în măsura în care instanța constată că trebuie să aprofundeze motivul pentru care terenul recurenților a dobândit caracter de loc înfundat, raportat la momentul reconstituirii dreptului de proprietate, apreciind că din această perspectivă nu s-a soluționat apelul pr fond, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentantul pârâtului-intimat susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial și a transportului la instanță. C. că decizia recurată este temeinică și legală, instanța de apel ținând seama de prevederile art. 617 și art. 618 cod civil referitoare la modul de stabilire a servituții de trecere. M. invocate în recurs sunt legate de fondul cauzei și nu de motivele de nelegalitate care ar exista. Cu privire la cererea privind casarea cu trimitere spre rejudecare, solicită respingerea acesteia, întrucât în speță nu sunt incidente motivele de casare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2980/(...), pronunțată de J. B. M. în dosarul nr. (...) (număr în format vechi 6358/2005), a fost admisă acțiunea civilă precizată, formulată de către reclamanții M. M. și M. V. împotriva pârâtului M. D. V. și în consecință a fost stabilită servitutea de trecere cu mijloc de transport auto, în favoarea reclamanților, peste terenul proprietatea pârâtului înscris în CF 12962 B. M., nr. topo. 2849/13, conform variantei 1 din raportul de expertiză și anexei 1 întocmite de expertul Z. I., care face parte integrantă dinsentință; s-a dispus intabularea dreptului de servitute în cartea funciară, conform celor de mai sus și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această soluție prima instanță a reținut că în favoarea antecesoarei reclamanților, M. L., s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 998 mp, identificat topografic 2849/9/1 și
2849/9/2/4.
Terenul proprietatea pârâtului (moștenit de la antecesorul lui, M. I.) se identifică topografic sub nr. topo. (...)/10, 2849/2 și 2849/13 din Cf nr.
12962 B. M..
Terenul reclamanților este situat între terenul proprietatea pârâtului la nord și pârâul C. la sud, fiind astfel poziționat are caracter de loc înfundat.
Expertul Z. I. a propus două variante pentru stabilirea servituții de trecere. D. variantele propuse s-a apreciat că cea mai bună și mai ușor de realizat este varianta 1, care, deși presupune un traseu mai lung peste terenul pârâtului, nu presupune alte modificări, demolări de obiective de pe traseu. V. 2 nu s-a putut admite în cadrul acestui proces deoarece, în a- ceastă variantă ar fi implicat și un alt proprietar de teren, ce nu figurează parte în acest proces, de asemenea presupune demolarea a două garduri pe lățimea drumului de servitute.
Față de cele de mai sus, în baza dispozițiilor art. 576 Cod civil și a dispozițiilor Legii nr. 7/1996, instanța a admis acțiunea, a stabilit servitutea de trecere conform variantei 1 din raportul de expertiză și care trece peste parcela cu nr. topo. 2849/13 din terenul proprietatea pârâtului și a dispus intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, conform dispozitivului.
Prin decizia civilă nr. 1./(...) a T.ui M. a fost admis apelul declarat de pârâtul M. D. V., împotriva sentinței civile nr. 2980 din data de 22 martie
2010, pronunțată de J. B. M. în dosarul nr. (...), care a fost schimbată în tot, în sensul că, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții M. M., și M. V. în contradictoriu cu pârâtul M. D. V., ca neîntemeiată; reclamanții M. M. și M. V. au fost obligați la plata către pârâtul M. D. V. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și la plata către apelantul M. D. V. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
P. a pronunța această decizie, tribunalul a reținut starea de fapt descrisă de către instanța de fond.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmită în cauză de expert Z. I. tribunalul a reținut existența a două căi de acces la calea publică, de la terenul proprietatea reclamanților: varianta I, peste terenul proprietatea pârâtului, respectiv peste parcela nr. topo.
2849/13, la strada G., având dimensiunea de 42,5 m x 3,5 m = 149 mp și varianta a II-a, în care accesul la terenul reclamanților se face din strada M. peste parcela nr. topo. 2849/9/2/2, înscrisă în CF 13174, în favoarea numi- tei I. F., care nu este parte în proces și peste parcela nr. topo. 2849/13, proprietatea pârâtului.
În varianta a II-a, suprafața afectată căii de acces din parcela nr. topo. 2849/9/2/2 este de 18 m x 3,5 m = 63 mp, iar suprafața afectată din nr. topo. 2849/13, a pârâtului, este de 14 mp.
Terenul deținut de reclamanți a devenit loc înfundat prin modul de reconstituire al dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin sentința civilă nr. 5335/(...), s-a anulat o parte din titlul de proprietate nr. 6. emis în favoarea antecesorului pârâtului M. D. V. și parcela cu nr. topo. 2849/9/1 a fost atribuită reclamantei M. M., sentința însă nu a fost operată în cartea funciară, iar parcela nr. topo. 2849/9/1 a rămas în CF 12962.
Conform art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar ocaziona.
Conform dispozițiilor art. 617 Cod civil, trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum.
Reclamanții l-au chemat în judecată numai pe pârâtul M. D. V., deși stabilirea căii de acces peste terenul proprietatea acestuia presupunea un drum cu o suprafață de 149 mp, în timp ce există posibilitatea unei căi de acces în care suprafața afectată din terenul pârâtului nr. topo. 2849/13 ar fi fost 14 mp, însă acest drum de acces presupune trecerea peste parcela nr. topo. 2849/9/2/2, proprietatea numitei I. F., ce nu a fost chemată în judecată.
Prima instanță nu-i putea împrocesua din oficiu pe alți vecini, iar instanța de apel nu poate extinde procesul și față de alte persoane.
Dar, instanțele de judecată trebuie să stabilească originea înfundării locului reclamanților și să țină seama de interesele ambelor părți, ca și de toate dispozițiile Codului civil care reglementează servitutea de trecere, iar nu să ia în considerare în mod precumpănitor și exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de servitutea de trecere.
Stabilirea servituții de maniera arătată, contravine dispozițiilor art. 617 Cod civil. A. 618 Cod civil prevede că trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanții M. M. și M. V., solicitând instanței ca prin decizia ce o va pronunța să modifice în tot decizia instanței de apel, în sensul respingerii apelului declarat de pârât, urmând a fi menținută sentința instanței de fond.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că soluția pronunțată de tribunal este nelegală, întrucât varianta II propusă de expert viza un teren pe care există construcții, presupune demolarea a două garduri, iar manevrele pentru a ieși la drumul public cu un mijloc auto sunt mai complicate, mai ales cu mijloace mari auto, în condițiile în care recurenții doresc să transporte materiale de construcție care trebuie transportate cu asemenea utilaje.
Nu în ultimul rând recurenții au arătat că terenul folosit astăzi de pârâți a constituit la origini proprietatea recurenților și a antecesorilor pârâților, terenul fiind o parcelă compactă constituind un singur corp de proprietate.
Datorită aplicării legii fondului funciar, recurenților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru parcela din spate care are astăzicaracter de loc înfundat, însă la data reconstituiri dreptului de proprietate terenul nu avea caracter de loc înfundat, întrucât parcela astăzi folosită de pârât era intabulată pe antecesorul reclamanților, iar Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a avut în vedere această situație.
Recurenții au apreciat că servitutea de trecere trebuie stabilită tot pe terenul care a aparținut anterior antecesorilor lor și a format corp comun cu parcela atribuită reclamanților, neînțelegând de ce trebuie să treacă prin curtea unor persoane străine care nu au avut de a face cu proprietatea acestora.
Datorită acestei situații particulare, reclamanții nu împărtășesc punctul de vedere al tribunalului vizând necesitatea chemării în judecată a altor persoane, respectiv vecinii terenului care are caracter de loc înfundat.
În subsidiar, în ipoteza în care instanța de recurs apreciază că trebuie să aprofundeze motivul pentru care terenul recurenților a dobândit caracter de loc înfundat, raportat la momentul reconstituirii dreptului de proprietate și apreciind că din această perspectivă nu s-a soluționat apelul pe fondul său, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare a apelului T.ui M..
Prin întâmpinare intimatul M. D. V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei, potrivit chitanței anexate.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că decizia pronunțată în apel este temeinică și legală, iar recursul reclamanților nefondat.
În speță, motivele invocate în recurs sunt legate de fondul cauzei și nu de motivele de nelegalitate ale deciziei pronunțate în apel. Având în vedere prevederile art. 304 alin. 1 Cod proc.civ., recursul poate fi declarat doar pentru motive de nelegalitate limitativ prevăzute în această dispoziție legală, motive care nu se regăsesc în prezenta cauză.
În ceea ce privește cererea subsidiară de casare de trimitere spre rejudecare, aceasta este nefondată întrucât nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1,2,3,4 și 5 Cod proc.civ.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanții au solicitat stabilirea unei servituți de trecere pe terenul pârâților, întrucât parcela deținută de aceștia are regimul juridic al unui loc înfundat. Corect reține tribunalul că terenul reclamanților are această natură, ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991. Prin urmare reclamanții nu au nicio culpă în ce privește regimul acestei parcele.
Este de necontestat că pârâtului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza aceleiași legi-18/1991, pe o porțiune dintr-un teren aparținând antecesorilor reclamanților, însă nici pârâtul nu este vinovat de această situație ivită ca urmarea aplicării legilor reparatorii adoptată după
1989.
Din raportul de expertiză rezultă că terenul proprietatea reclamanților este un loc înfundat, dar constituirea servituții de trecere se poate face atât peste parcela cu nr. top 2849/13 aparținând pârâtului, situație în care drumul de servitute ar avea 149 mp, dar constituirea servituții se poate face și peste parcela cu nr. top 2849/9/2/2 aparținândnumitei I. F. și, în acest caz, drumul de servitute ar fi de 63 mp iar suprafața afectată din terenul pârâtului ar fi de doar 14 mp. P. realizarea celei de-a doua variante a servituții de trecere, expertul a menționat că este necesară demolarea a două garduri pe lățimea drumului de servitute 3,5 ml.
Din starea de fapt reținută de către instanțele fondului rezultă indubitabil că servitutea propusă potrivit variantei II din raportul de expertiză este mai economicoasă, întrucât suprafața ocupată de acest drum de trecere este de doar 63 mp, în comparație cu servitutea de trecere din varianta I de 149 mp.
Deși reclamanții ar fi putut să-și precizeze acțiunea după efectuarea raportului de expertiză, aceștia nu au înțeles să o împrocesueze și pe vecina I. F., pentru a stabili drumul de servitute în varianta cea mai puțin prejudiciabilă atât pentru titularul fondului dominant, cât și pentru titularul fondului aservit.
Instanța de fond sau apel nu pot să extindă cadrul procesual și să introducă părți în cauză, întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității care conferă reclamantului posibilitatea de a genera limitele în care înțelege să se judece.
Cu toate acestea, dispozițiile art. 617 Cod civil arată expres că trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta cale proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum, iar dispozițiile art. 618 C. civil, menționează că servitutea de trecere trebuie astfel aleasă încât să pricinuiască o pagubă cât mai mică fondului aservit.
Prin stabilirea servituții de trecere potrivit variantei I, paguba produsă pârâtului ar fi foarte mare, având în vedere lungimea drumului de servitute în varianta II.
Susținerea reclamanților că în ipoteza în care s-ar agrea varianta II pentru stabilirea servituții de trecere ar necesita demolarea unor construcții și a două garduri, nu este reflectată de concluziile raportului de expertiză, în care se arată că pentru constituirea drumului de servitute în varianta II trebuie demolate o porțiune din 2 garduri pe o lățime de 3,5 m și nu este menționată existența unor construcții pe această suprafață de teren.
Aplicarea dispozițiilor legii reparatorii au făcut ca pârâtului să i se reconstituie dreptul de proprietate pe o parcelă de teren aparținând anterior antecesorului reclamanților, însă această împrejurare nu este de natură a greva terenul pârâtului de servitute și în situația în care această variantă ar fi dezavantajoasă din punct de vedere economic.
Nici reclamanții și nici pârâtul nu sunt vinovați de modul în care au fost puși în posesie, respectiv reclamanții au un lot înfundat și pârâtului i s- a reconstituie dreptul de proprietate pe terenul antecesorului reclamanților, astfel încât această situație nu poate constitui motiv pentru stabilirea dreptului de servitute de trecere numai pe parcela pârâtului.
Modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze stabilirea dreptului de servitute de trecere este prevăzută în dispozițiile menționate la art. 616-619 C. civil.
În drept, reclamanții au invocat și art. 304 pct. 8 Cod proc.civ., însă nu au dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în acest motiv de recurs.
Deoarece instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 616-619
C. civil, curtea va constata că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., și în consecință, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat recursul.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga recurenții să plătească intimatului M. D.-V. suma de 1100 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial 1000 lei și cheltuieli de transport
100 lei (f. 21-22).
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții M. M. și M. V. împotriva deciziei civile nr. 172 din 7 octombrie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului M. D.-V. suma de
1100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE J.ECĂTORI
M. C. V. T. A. N. A. C.
G. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
J..apel: D.Ț., D.M. H.
| ← Decizia civilă nr. 264/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
