Decizia civilă nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 58/R/2011
Ședința publică din 12 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI
T. D. - Președintele Secției civile
M.-C. V.
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. D. în nume propriu și în calitate de reprezentant al minorului B. F.-I., împotriva încheierii civile din 18 decembrie 2009 , pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții P. I.-D. și OTP G. A. SA, având ca obiect pretenții - recurs împotriva încheierii de suspendare.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamanților-recurenți B. D. și B. F. -., avocat M. V., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 ianuarie 2011, pârâtul-initmat P. I.-D. a depus la dosar, într-un singur exemplar, prin fax, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului cu consecința menținerii încheierii de suspendare din data de 18 decembrie
2009, pronunțată în dosarul T.ui M. nr. (...).
C. este lăsată la a treia strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului recurenților să ia la cunoștință cuprinsul întâmpinării.
La a treia strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamanților-recurenți B. D. și B. F. -., avocat M. V., lipsă fiind restul părților.
Reprezentantul recurenților reiterează cererea formulată și în cuprinsul motivelor de recurs, privind introducerea în cauză a SC G. A. SA, întrucât aceasteia i-a fost transferat portofoliul de asigurări de la OTP G. SA, după ce i-a fost retrasă autorizația de funcționare.
Curtea, după deliberare, având în vedere că prezenta cale de atac este cea a recursului, precum și faptul că obiectul cererii este recurs împotriva încheierii de suspendare, respinge ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză a SC G. A. SA, în aceast fază procesuală.
Nefiind alte cereri prealabilede formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recclamanților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia cu consecința repunerii cauzei pe rol în vederea administrării probatoriului și judecării acesteia, deoarece dosarul pârâtului-intimat P. D.-I. este în curs de finalizare, vinovăția acestuia a fost stabilită, astfel că legea permite soluționarea cauzei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin încheierea civilă din (...) a T.ui M., în baza art. 244 alin. 1 pct. 2
Cod proc.civ., a suspendat judecata acțiunii civile formulată de reclamanta B.
D. în nume propriu și în calitate de reprezentantă a copilului B. F.-I., născut la data de (...) împotriva pârâților P. I. D. și SC OTP G. A. SA P., până la soluționarea definitivă a cauzei penale nr. 2995/P/2008 al P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare.
Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată precizată, raportat la răspunsul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, prin care s-a comunicat instanței că la data de (...) în dosarul penal nr. 2995/P/2008 a fost începută urmărirea față de învinuitul P. I. D., sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă se impune aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus invocate, care arată că instanța „poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da";, precum și faptul că a fost începută urmărirea penală în dosarul nr. 2995/P/2008 al P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare la care a fost conexat dosarul nr. 3580/P/2008, instanța a apreciat că se impune suspendarea soluționării cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamanta B. D. în numepropriu și în calitate de reprezentantă legală a copilului B. F.-I., solicitând instanței repunerea cauzei pe rol, urmată de administrarea probațiunii și judecarea cauzei, întrucât dosarul penal este în curs de finalizare, vinovăția inculpatului P. D. fiind stabilită astfel încât este posibilă soluționarea prezentului dosar.
Totodată, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC G. A. SA. S-a arătat că a fost retrasă autorizația de funcționare a SC OTP G. SA și portofoliul de asigurări al acestei societăți a fost transferat la SC G. A. SA.
Prin întâmpinare, pârâtul P. I. D. a solicitat respingerea recursului canefondat, deoarece pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este esențială stabilirea vinovăției celui care a provocat prejudiciul printr-o hotărâre definitivă, iar în cazul de față, dosarul având ca obiect ucidere din culpă se află în faza judecății în primă instanță, nefiind pronunțată în cauză o hotărâre. Au fost invocate și dispozițiile art.19 al. 2 C.Pr.Penală.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate și apărările formulate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta B. D. a investit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, solicitând despăgubiri de la pârâtul P. I. D., atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al copilului B. F. I..
Din rechizitoriul depus de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, rezultă că s-a început urmărirea penală împotriva învinuitului P. I. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România și ucidere din culpă (f. 88 - 94). Astfel sunt îndeplinite condițiile suspendării până la soluționarea cauzei penale potrivit art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ.
Din actul de sesizare al instanței penale, curtea reține că partea vătămată B. D. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal până la redactarea rechizitoriului, aceasta preferând să investească instanța cu prezenta acțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 din Codul de procedură penală, persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune, însă potrivit dispozițiilor alin. 2, judecata în fața instanței civile se va suspenda până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
Suspendarea cauzei civile până la soluționarea unei cauze penale este facultativă, însă în cazul de față se impunea deoarece, pe de o parte, reclamanta nu s-a constituit parte civilă în cauza penală, fiind incidente dispozițiile art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, instanța penală urmează să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubelor și daunelor morale cuvenite copilului B. F. I., după cum rezultă din dispozițiile art. 17 alin. 3 Cod proc.civ., ceea ce influențează modul în care instanța civilă va soluționa prezenta cauză.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ., curtea constată că în mod legal a fost suspendată acțiunea de către instanța de fond până la stabilirea vinovăției pârâtului printr-o hotărâre penală definitivă. Recurenta a solicitat repunerea cauzei pe rol, însă din declarația de recurs rezultă că împotriva inculpatului nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, situație în care în care nu se impune repunerea cauzei pe rol, fiind incidente dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ.
Prin urmare, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat reclamanta B. D. în nume propriu și în calitate de reprezentantă a copilului B. F.-I. împotrivaîncheierii civile din 18 decembrie 2009 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. M. C. V. T. A. N.
GREFIER M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: Țiplea D.
← Decizia civilă nr. 263/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2308/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|