Decizia civilă nr. 3121/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 3121/R/2011
Ședința publică din 21 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T.-A. N.
A.-A. C.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. I. și de intervenienții D. E.-K., P. G.-Z., S. I.-T. ȘI S. S. împotriva sentinței civile nr. 720 din 4 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M. având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S.
A.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 6 iulie 2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și în consecință menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar al acesteia reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art. 242 alin. 2
Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și în consecință menținerea catemeinică și legală a sentinței recurate, întrucât antecesorul recurenților a fost prizonier de război, deportat în URSS, măsură administrativă care nu se încadrează în prevederile L. nr. 2. .
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 720 din 4 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanta A. I., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții: D. E. K., P. G. Z., S. I. T., S. S..
T. a reținut din probele administrate rezultă că antecesorul reclamantei și al intervenienților în interes propriu, defunctul S. Ș., a fost prizonier în URSS în perioada martie 1945-(...) așa cum rezultă din livretul militar.
L. nr.2. are un caracter reparator și recompensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945
În speță, măsura internării într-un lagăr de prizonieri s-a dispus anterior perioadei vizată de către dispozițiile L. nr.2., pe de o parte, iar pe de altă parte, au existat și alte acte normative care au acoperit perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Este vorba de dispozițiile D.ui-Lege nr.118/1990 care a instituit o serie de drepturi și facilități pentru persoanele care după 6 martie 1945, din motive politice, au făcut obiectul unor condamnări sau măsuri administrative, cum ar fi: internarea în spitale psihiatrice, domiciliul obligatoriu, strămutarea în alte localități, etc.; a acordat aceleași drepturi și persoanelor care au fost deportate după 23 august
1944 în străinătate sau au fost luați prizonieri ori menținuți în această stare de armata sovietică după 23 august 1944 și încheierea armistițiului din septembrie 1944. De asemenea, OG nr.105/1999 acordă aceleași gen de drepturi persoanelor care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au făcut obiectul unor persecuții din motive etnice, precum : deportarea în ghetouri, lagăre de concentrare în străinătate, privarea de libertate în locuri de deținere sau lagăre de concentrare, refugiați, expulzați sau strămutați în altă localitate, detașamente de muncă forțată, supraviețuitori ai trenului morții.
Totodată văzând și dispozițiile OUG nr.214/1999 care instituie calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și un sistem de drepturi pentru cei care în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie
1989 au fost condamnați pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, se poate trage concluzia că situația constând în prozonierat nu creează vocație la drepturile prevăzute de L. nr.2..
Este evident că voința legiuitorului, așa cum rezultă în mod neîndoielnic din textul L. nr.2., a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. Român și autoritățile sale după 6 martie 1945, iar nu de a repara și consecințele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice.
Așa fiind, în condițiile în care situația reclamantului nu se grefează pe situațiile reglementate de L. nr.2., tribunalul a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. I. și intervenienții D. E.-K., P. G.-Z., S. I.-T. și S. S., solicitând instanței casareasentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea cercetării fondului cauzei, iar în subsidiar, au solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și a cererii de intervenție, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanta și intervenienții au arătat că instanța de fond nu a reținut corect starea de fapt și dispozițiile legale aplicabile în prezenta cauză.
Antecesorul părților S. S. a fost prizonier de război din martie 1945 până în 17 mai 948 în URSS, iar soția supraviețuitoare S. Roza a fost înscrisă ca membră a A. F. D. P. din R., deținând carnet de membru al acestei asociații. Toată perioada de prizonierat s-a efectuat în interiorul regimului totalitar, caracterul politic al măsurii fiind recunoscut pin D. nr. 118/1990, prin faptul că statul nu a făcut nici un demers ca prizonierii să fie readuși în țară.
Recurenții au apreciat că D. nr. 1. prin care se constată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr.2. nu este aplicabilă cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale.
Recurenții au arătat că respectându-se principiul egalității în fața legii, trebuia instituit un tratament egal, pentru situații care în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. La data introducerii cererii de chemare în judecată, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată era aplicabilă pe tot parcursul procesului. În acest sens, a fost invocată jurisprudența C.E.D.O. - hoărârea Blecic vs. Croația.
Reclamanții au invocat și jurisprudența internă, respectiv practica
C. de A. O., care s-a pronunțat în sensul admiterii pretențiilor formulate în cauze cu același obiect.
Recurenții au arătat că deciziile C. C. sunt general obligatorii de la data publicării și au putere numai pentru viitor, respectiv pentru acțiunile înregistrate după data publicării acestora.
Prin întâmpinare, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat. D. legale au fost corect aplicate de instanța de fond.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
L. nr. 2. (după cum reiese din titlu) privește numai condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)- (...). Art. 1 din această lege definește condamnarea cu caracter politic ca fiind condamnarea pronunțată pentru săvârșirea unei fapte care a avut ca scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de (...).
Or, prizonieratul antecesorului reclamantei și al intervenienților nu se încadrează în perioada prevăzută de L. nr. 2., deoarece acesta a fost deportat și internat într-un lagăr din URSS, ca prizonier de război, în perioada 0(...)-(...), înainte de instaurarea regimului comunist în R. și această măsură privativă de libertate a fost o consecință a celui de-al doilea război mondial și nicidecum a regimului totalitar comunist.
Prin urmare, în mod legal instanța de fond a reținut că reclamanta și intervenienții nu sunt persoane îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de L. nr. 2., întrucât nu toate persoanele care au beneficiat de D. - lege nr. 118/1990 beneficiază și de dispozițiile L. nr. 2..
Pe altă parte, chiar dacă ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de L. nr. 2., dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1., situație în care acțiunea a rămas fără temei legal, deoarece deciziile C. C. sunt opozabile erga omnes de la data publicării lor, potrivit art. 31 din L. nr. 47/1992 republicată.
Criticile referitoare la neretroactivitatea D. 1. sunt irelevante deoarece recurenții nu fac parte din categoria persoanelor care beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de L. nr. 2..
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. I. și de intervenienții D. E.-K., P. G.-Z., S. I.-T. și S. S. împotriva sentinței civile nr. 720 din 4 aprilie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M.-C. V. T.-A. N. A.-A. C.
G. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 3053/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3187/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
