Decizia civilă nr. 3053/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
JUDECĂTOR: A.-A. P.
D. CIVILĂ NR. 3053/R/2011
Ședința publică din 15 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul O. Z.-B., împotriva sentinței civile nr. 345 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
În prezenta cauză, completul de judecată este legal constituit din membrii completului de apel și domnul judecător I.-D. C., care figurează la poziția a patra de pe planificarea de permanență pentru ziua de azi, conform dispozițiilor art. 99 alin. 3 din Regulamentul de O. I. al I. J., aprobat prin H. C. nr. 3., modificată prin H. C. nr. 6., având în vedere că pe această planificare de permanență, la prima poziție figurează doamna judecător A. A. P., care este titulară a prezentului complet de judecată, la a doua poziție figurează doamna judecător Ana I., care este membră a completului de judecată C 3, complet ce are ședință de judecată în ziua de azi, iar la poziția a treia figurează doamna judecător C.-M. Conț, care de asemenea, este titulară a prezentului complet de judecată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, în complet legal constituit, se prezintă reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
P.edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul O. Z.-B. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin calea de atac
(f. 2 din dosar), reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamant, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantul O. Z.-B., ca fiind nefondat.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 345 din 01 aprilie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis excepția prescripției și, în consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O. Z.-B., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul D. G. a F. P. a județului C., având ca obiect daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 din D. L. 1., dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut, sau trebuia să cunoască, atât paguba cât
și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute chiar din momentul condamnării. S.ul represiv care exista în R. până în 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care a împiedicat reclamantul să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea se poate aprecia că până la data de 22 decembrie 1989, cursul prescripției acțiunii în despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul în care regimul comunist represiv întreținut cu sprijinul Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamantul să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin condamnarea politică a tatălui său.
Recunoașterea caracterului abuziv al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici în timpul regimului comunist a fost făcută de către S. R. cu mult înaintea adoptării L. 2., prin D.-L. nr. 1., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsurile represive luate de organele comuniste a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării D.ui-L. nr. 1..
După încheierea termenului de 3 ani de la acea dată, nu se mai poate discuta de întreruperea termenului de prescripție prin acte normative ulterioare, întrucât cauza întreruptivă trebuie să intervină înăuntrul termenului.
Raportând data introducerii prezentei acțiuni ((...)), la momentul la care s-a născut dreptul la acțiune în despăgubiri, respectiv data intrării în vigoare a D.ui-L. nr. 1., rezultă că dreptul la acțiune în despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
Astfel fiind, în temeiul art. 137 Cod pr.civ coroborat cu art. 1 și art. 8 din D. nr. 1., instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri și pe cale de consecință, a respins ca prescrisă acțiunea reclamantului.
De altfel, prin D. nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a arătat că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate, C. Europeană a D. O. statuând că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauzăar putea avea o speranță legitimă, astfel cum este consacrată în jurisprudența C. E. a D. O., la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o speranță legitimă în dobândirea proprietăților. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o speranță legitimă în obținerea compensațiilor respective.
Împotriva acestei sentințe reclamantul O. Z.-B. a declarat apel, întermen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În memoriul de apel, reclamantul a învederat că motivele de netemeinicie și nelegalitate le va expune ulterior printr-un memoriu separat, susținând totodată că respingerea acțiunii pe motiv că este prescrisă nu este legală întrucât termenul de prescripție nu se calculează de la data de (...) ci de la data nașterii dreptului, respectiv de la apariția L. nr. 2. care, în mod expres, prin articol distinct repune în drept persoanele îndrituite la despăgubiri.
Pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE aformulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului reclamantului
și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.8-9).
În susținerea poziției procesuale pârâtul a arătat că în mod corect prima instanță a statuat că termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsurile represive luate de organele comuniste au început să curgă cel mai târziu de la data adoptării D.ui-L. nr.
1., astfel încât acțiunea reclamantului introdusă la data de (...) este prescrisă.
În ședința publică din (...), C. a recalificat calea de atac exercitată de reclamant ca fiind recurs și nu apel, în conformitate cu dispozițiile art. XIII din L. nr. 202/2010 prin care s-au modificat prevederile L. nr. 2., coroborate cu art. XXVI din același act normativ.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C., reține următoarele:
Recursul declarat de reclamant vizează doar soluția dată cererii având ca obiect acordarea de despăgubiri constând în daunele morale la care aceasta se pretinde îndreptățită, respectiv admiterea în mod nelegal a excepției precripției dreptului la acțiune.
Din înscrisurile administrate în fața primei instanțe reiese că tatăl reclamantului, numitul O. I., a fost arestat la data de (...), iar prin sentința penală nr. 196/(...) a T.ui Militar C., pronunțată în dosarul nr.223/1957, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică în temeiul art.327 alin.3 C.pen (f.35-38, dosar fond).
Ulterior, prin D. nr.1257/(...) a T.ui Militar al R.3.M. C., dosar nr.1194/1957, recursul antecesorului reclamantului împotriva sentinței mai sus arătate a fost respins (f.39-40, dosar fond).
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamant prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) în susținerea petitului de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de 60000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice a tatălui, respectiv dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza Idin L. nr. 2., modificate prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010, C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358/(...) a C. Constituționale a R. astfel încât pentru acest capăt de cerere întemeiat pe textul legal invocat, reclamantul nu mai este îndreptățit să pretindă obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale solicitate.
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C. Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din
L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, a C. de procedură civilă și a
C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamantul și-a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la data de (...) (fila 73 dosar fond), respectiv art. 998-999 C., C. constată următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C. întrucât S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist însă, C. constată că în mod legal, cu respectarea art.137 alin.1 C., prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., instanța de fond a analizat dacă în cauză este incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamant este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat cererea introductivă de instanță astfel cum a fost precizată, prezenta acțiune a fostsau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de
D. nr. 1..
Reclamantul, prin precizarea de acțiune, depusă la data de (...), a învestit Tribunalul Cluj cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998-999 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 60000 euro pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice a tatălui reclamantului, iar în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-
999 C., S. R. este ținut, în opinia reclamantului, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C., acțiunea precizată trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, stabilit de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamantul ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C., în termen de 3 ani, termen care a început să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care reclamantul trebuia ori putea să cunoască aceste elemente, moment ce urmează a fi determinat de instanța de judecată.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond este de subliniat faptul că reclamantul a cunoscut atât paguba, ce i-a fost cauzată antecesorului său prin condamnarea penală menționată în hotărârile judecătorești mai sus arătate, cât și pe cel răspunzător de pagubă, S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989, chiar la momentul punerii în aplicare a acestor măsuri.
Având în vedere că în perioada de timp în care au fost luate și executate măsurile represive orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamantul a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de
(...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989 este evident că reclamantul, ca de altfel nici tatăl său, nu au putut, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce le-a fost cauzată prin măsurile represive mai sus arătate.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care este momentul la care reclamantul ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată - ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de (...), reclamantul era liber să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr.
50/(...), a fost publicat D.-L. nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conține nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezentă un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi, respectiv cele expres prevăzute de actul normativ: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
Dacă, totuși, reclamantul nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi speciale în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamantul avea deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R., publicată în Monitorul Oficial nr. 233/(...) și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).
Având în vedere că prin măsurile represive, s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc. - este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția Europeană a D. O., prin
L. nr. 30/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 135/(...).
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, cel mai târziu, de la data intrării în vigoare a L. nr.
30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția R. nerevizuită.
În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R. din
1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C.
E. a D. O., pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.
Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. constată că momentul obiectiv de la care a început să curgă, cel mai târziu, termenul de prescripție extinctivă, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. este data intrării în vigoare a L. nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994.
Ori, în cauză, cererea precizată a fost promovată de către reclamant la data de (...), cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,
Este adevărat că art.2 din L. nr.2. prevede că „Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";, însă este de observat că norma juridică înlătură de drept doar efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic pentru condamnările prevăzute la art. 1 din L. nr.2..
În speță, textul legal invocat de reclamant nu este aplicabil deoarece nu reglementează niciun termen de prescripție a acțiunii având ca obiect plata despăgubirilor reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a măsurilor represive sau repunerea în termenul de prescripție general astfel încât potrivit regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis (et aplicationis), adică excepția este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică nu le prevede.
Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu de interpretare logică, C. nu poate reține, contrar susținerilor reclamantei, faptul că prin art.2 din L. nr.2. este înlăturat efectul prescripției, fiind vorba de o repunere în termenul de prescripție prevăzută de lege.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamant, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C. este prescrisă extinctiv, în condițiile în care reclamantul nu a dovedit existența niciunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și nu a înțeles să formuleze o cerere de repunere în termenul general de prescripție, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R..
Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art. 312 alin. 1 C. raportat la art.3041 C., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. Z.-B., împotriva sentinței civile nr. 345 din 01 aprilie 2011a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. Z.-B., împotriva sentinței civile nr. 345 din 01 aprilie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 15 septembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ A.-A. P. I.-D. C. A.-A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: O.R. G.;
| ← Decizia civilă nr. 2308/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3121/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
