Decizia civilă nr. 37/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 37/A/2011

Ședința publică din 20 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 979 din 16 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.

221/2009.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul apelant

C. I., personal, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

A.ul este scutit de plata taxei judiciare și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 29 decembrie 2010, s-a depus la doar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare , un exemplar fiind comunicat reclamantului apelant.

Reclamantul apelant solicită audierea martorilor V. L. și H. E. F., pentru a lua probe de comparație în privința scrisului, pentru a dovedi că nu aceste persoane au scris declarațiile în baza cărora a fost condamnat, ci doar au fost semnate de către aceștia. De asemenea, arată că nu solicită acordarea de daune morale.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea acestei probe.

C., în urma deliberării, față de obiectul acțiunii și temeiul de drept a cererii, respinge cererea în probațiune ca fiind inadmisibilă.

Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune. Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.

Reclamantul apelant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulată, arătând că a formulat această acțiune întrucât pentru a cere despăgubiri are nevoie de o decizie în acest sens.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului având în vedere că situația juridică în care se află reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 504 C. pr. pen..

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 979 din 16 noiembrie 2010 a T. C., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul C. I. deținut în Penitenciarul Gherla, în contradictoriu cu S. ROMÂN prin Ministerul

Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții fundamentate pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen..

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 618 pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr. (...), reclamantul fost condamnat la 9 ani închisoare, hotărârea rămânând definitivă prin respingerea apelului prin decizia 8. a T. C. și decizia penală

316/R/2009 a Curții de A. C.

De asemenea, a fost respinsă contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale 316/209 a Curții de A. C., pronunțată în dosar (...)

și, prin sentința penală 581/2009, pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul (...), a fost respinsă ca inadmisibilă și contestația la executare formulată de reclamant împotriva sentinței 687/2009 a Judecătoriei Dej.

În prezent, reclamantul se află în executarea pedepsei.

Plecând de la prevederile art. 504 C. pr.pen, instanța a apreciat că, în cauză, nu există o hotărâre definitivă de achitare, pronunțată în urma rejudecării cauzei.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul a exercitat toate căile ordinare și extraordinare, neexistând nicio hotărâre de achitare.

În atare condiții, constatându-se că prevederile art. 504 C.pr.civ nu sunt îndeplinite, iar argumentele reclamantului în această împrejurare nu pot fi valorificate, eventual acestea putând fi indicate/verificate cu ocazia soluționării căilor ordinare sau extraordinare declarate, T. a respins cererea de chemare în judecată.

Î mpotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii, arătând că nu solicită daune morale, ci doar audierea martorilor a căror declarație a stat la baza condamnării sale în dosarul penal.

Pârâtul S. Român, prin întâmpinarea depusă prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței să ia act de renunțarea reclamantului la daune morale.

Analizând apelul formulat, raportat la disp. art. 292 alin. 1 și 295 alin. 1 Cod proc. civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, întrucât,așa cum corect a reținut prima instanță, nu subzistă condițiile art. 504 C. proc. pen, neexistând o hotărâre penală de achitare, nedovedindu-se, astfel, arestarea sau condamnarea nelegală și, implicit, existența erorii judiciare într-un proces penal.

Audierea martorilor a căror declarație a stat la baza condamnării nu este o probă concludentă raportat la obiectul acțiunii, o astfel de probă putând fi administrată, așa cum corect a reținut prima instanță, doar în exercitarea căilor de atac în procesul penal, în procesul civil, fundamentat pe dispozițiile referitoare la eroarea judiciară, putând fi administrate probe referitoare la natura și cuantumul prejudiciului material sau moral cauzat prin arestarea sau condamnarea nelegală.

În temeiul art. 296 Cod proc. civ., curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 979 din 16 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

ANA I.

A. A. C.

C. B.

Red. CAA dact. GC

5 ex/(...)

Jud. primă instanță: D. T.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 37/2011, Curtea de Apel Cluj