Decizia civilă nr. 2914/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2914 /R/2011
Ședința publică din data de 9 septembrie 2011
Instanța constituită din: Președinte : A. A. C.
Judecători : A. C.
V. M. - președintele Curții de A. C.
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva sentinței civile nr. 384 din 07 martie 2011, pronunțată de T. B. - N. în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. B.- N., având ca obiect D. în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat I. V. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de
4 august 2011, D. G. a F. P. B. - N. a solicitat respingerea recursului.
Instanța comunică cu reprezentantul reclamantei recurente un exemplar din întâmpinarea formulată de D. G. a F. P. B.-N., aceasta precizând că nu solicită acordarea unui termen pentru studierea ei deoarece a lecturat-o de la dosar.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente susține recursul astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare T. B.-
N., fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 384/(...), pronunțată de Tribunalul B istrița Năsăud , s-a respins excepția tardivității invocată de pârâtul S. R., s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și în consecință, fiind respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamanta S. M., împotriva pârâtului S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. B.-N., ca prescrisă.
S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că excepția tardivității modificării de acțiune depuse la data de (...), este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Potrivit prevederilor art. 132 C.pr.civ., la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi.
În speță, prima zi de înfățișare la care reclamanta putea să-și modifice temeiul juridic al acțiunii nu poate fi privită decât ca fiind primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, după ce temeiul juridic inițial al acțiunii a fost considerat ca fiind abrogat, urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.
Potrivit prevederilor art. 147 alin.1 din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Cum decizia amintită mai sus a fost publicată la data de (...), termenul de
45 de zile în care prevederile declarate neconstituționale s-a împlinit abia la data de 31 decembrie 2011. Așa fiind, doar de la această dată se punea problema precizării unui nou temei juridic al acțiunii, de vreme ce cel indicat inițial a fost abrogat prin efectul dispoziției constituționale citate, iar depunerea ei la primul termen ce a urmat datei precizate nu poate fi apreciată ca fiind tardivă.
Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere cererea precizată, tribunalul a reținut că, deși reclamanta urmărește apărarea unei valori nepatrimoniale, repararea acesteia nu se cere a fi realizată printr-o măsură cu același caracter, prin adoptarea uneia cu o evidentă natură patrimonială.
Prin urmare, acțiunea este una personală patrimonială, și în mod cert intră sub incidența prevederilor art. 1 și 3 ale D. nr. 167/1958, care instituie pentru această categorie de acțiuni un termen de prescripție extinctivă de 3 ani.
Potrivit art. 8 alin.1 din decret, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Apărările reclamantei, în sensul nașterii dreptului material la acțiune abia la data adoptării Legii nr. 221/2009, nu pot fi primite, deoarece acțiunea precizată nu se mai află sub imperiul acestui act normativ, ci pe tărâmul dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale. Așa fiind, nu este admisibilă preluarea unor consecințe ale legii speciale, derogatorii de la dreptul comun și transpunerea lor în rezolvarea litigiului prezent.
Prin urmare, și în privința acțiunii de față sunt aplicabile prevederile sus citate, momentul de început al termenului de prescripție fiind dat de data la care reclamanta a cunoscut atât prejudiciul de natură morală invocat, cât și cel care se face răspunzător de provocarea pagubei.
Așa cum se afirmă chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a cunoscut atât faptul condamnării tatălui său cât și pe cel al uciderii acestuia, încă de pe vremea producerii lor, în anul 1950 organizând în secret o ceremonie de înmormântare a defunctului Toader D.. D. până la data de 1 ianuarie 1990 se poate accepta ideea că o acțiune în repararea daunelor aduse de regimul comunist nu putea fi promovată, ulterior acestei date, reclamanta avea deschis accesul la justiție pentru repararea prejudiciului suferit.
Dovadă în acest sens este și împrejurarea că în dosarul nr. 1260/1992 al Judecătoriei B., și mai apoi în dosar nr. 753/1992 al T. B.-N., reclamanta a solicitat și obținut declararea morții defunctului său tată, tocmai motivat de uciderea acestuia de organele fostei securități.
Cum acțiunea a fost promovată de reclamantă abia la data (...), tribunalul a constatat că termenul de 3 ani a fost depășit, iar excepția prescripției dreptului la acțiune este fondată, fiind admisă ca atare.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, susținând că acesta se află în culpă procesuală, chiar și în ipoteza respingerii acțiunii, însă cererea sa este nefondată, fiind respinsă în consecință.
Instanța nu poate analiza cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată decât prin prisma acțiunii cu care, în final, a fost investită.
În speță, acțiunea precizată a avut în vedere obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 900.000 euro, în temeiul prevederilor art. 998 din
Codul civil.
Raportat la soluția adoptată în privința acțiunii, de respingere ca prescrisă, pârâtul nu se află în culpă, neputându-i-se imputa pasivitatea de care reclamanta a dat dovadă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. M., solicitând, în temeiul art.304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare T. B.-N., pe motiv că prima instanță în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece evenimentele din 1989 și schimbarea regimului comunist nu au, prin ele însele, nicio relevanță în ce privește dreptul de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale, întrucât aceste fapte nu au produs în mod direct și nemijlocit niciun efect asupra condamnărilor cu caracter politic sau asupra măsurilor administrative asimilare acestora. Actele normative emise anterior Legii nr. 221/2009 (Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999) nu au anulat ca nedrepte condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilare acestora. Decretul-lege nr. 118/1990 a avut drept scop acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice. Indemnizația lunară prevăzută de acest act normativ, indemnizație de care poate beneficia doar cel care a rost persecutat din motive politice sau soțul/. acestuia (nu și descendenții) - constituie exclusiv un drept de securitate socială și nu are nicio legătură cu prejudiciile morale. Pe de altă parte, O.U.G. nr. 214/1999 a avut ca obiect acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și, deși a circumscris la modul general faptele săvârșite din motive politice, nu anulat ca nedrepte condamnările sau măsurile administrative luate față de cei care le-au săvârșit. Cele două acte normative nu au recunoscut prin nicio dispoziție dreptul la despăgubiri pentru daune morale. Dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale produse ca urmare a condamnărilor cu caracter politic se poate naște și poate fi instituit numai după ce respectivele condamnări au fost anulate prin lege ca nedrepte. D. o condamnare nu este anulată prin efectul legii sau dacă nu sunt anulate efectele acestei condamnări, este inadmisibilă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale cauzate de respectiva condamnare deoarece ea rămâne în ființă ca fiind dreaptă și legală, producând efecte ce exclud acordarea de daune morale. Ori, numai L. nr.221/2009 a introdus astfel de reglementări de anulare a efectelor condamnări lor. În concret, art.2 din L. nr.221/2009 prevede că toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor. Este evident că, dacă sunt înlăturate "toate efectele", este înlăturat și efectul prescripției, fiind vorba, în fapt, de o repunere în termenul de prescripție. Prin urmare, orice discuție cu privire la un eventual moment anterior de la care ar fi început să curgă termenul de prescripție este inutilă din moment ce art.2 din L. nr. 221/2009 constituie, în mod evident, o repunere în termenul general de prescripție de 3 ani. Că aceasta a fost intenția legiuitorului o demonstrează și dispoziția art.5 al. l din L. nr. 221/2009 conform căreia "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la ... ". Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de (...), intimatul pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N. a solicitat respingerea recursului, reiterând, în esență, considerentele sentinței primei instanțe. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 C.pr.civ., C. apre ciază că acesta nu este fondat , întrucât,inițial, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta și-a fundamentat acțiunea exclusiv pe dispozițiile legii speciale de reparație, respectiv art. 1 alin. 2 și art. 5 alin. 1 și 3 din L. nr. 221/2009, pentru ca, ulterior, în urma pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, ce a lăsat fără temei legal cererea, declarând neconstituțional textul art. 5 alin. 1 lit. a din lege, să-și precizeze temeiul juridic, invocând dispozițiile legale arătate în cuprinsul recursului, raportat la care instanța de fond a invocat excepția prescripției extinctive. În realitate, dispozițiile unei legi speciale pot fi invocate alături de cele cuprinse într-o lege generală doar în măsura în care legea generală completează legea specială, nu și în situația în care prevederile legii speciale înlătură prevederile legii generale, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant. În situația acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, avem de a face cu acțiuni în repararea unor daune produse de regimul comunist unor categorii de persoane, respectiv celor care au suferit condamnări politice în sensul legii speciale. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată în decizia Curții Constituționale, statul nu este obligat să repare astfel de prejudicii, dispozițiile convenției neimpunând statelor membre vreo obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor (adică de statele comuniste), iar, atunci când o fac, au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor, acordarea daunelor morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă neconstituind o obligație legală a statului, care își are izvorul în trecut, statul acordând compensații în echitate, prin legi speciale, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Finalmente, Curtea Constituțională a apreciat că inclusiv recunoașterea condamnării produce o satisfacție de ordin moral, iar legile anterioare care au acordat o serie de drepturi persoanelor aflate în astfel de situații, reprezintă o despăgubire dreaptă, echitabilă, rezonabilă și proporțională cu gravitatea și suferințele produse prin condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic. Faptul că ultima lege specială de reparație a dat o definiție legală coerentă condamnărilor cu caracter politic nu înseamnă că obiectul ei diferă de cel al D. - lege nr. 118/1990 și al celorlalte legi anterioare de reparație, sub aspectul persoanelor îndreptățite la reparație, acest aspect fiind reținut și în considerentele deciziei Curții Constituționale. Iată, așadar, că nu pot fi invocate dispozițiile generale ale Codului civil privind răspunderea civilă delictuală a statului pentru prejudiciile cauzate de predecesorul său, statul comunist, statul având posibilitatea, dar nu și obligația legală de a repara astfel de prejudicii prin adoptarea unor legi speciale, or legea specială ce a constituit fundamentul acțiunii reclamantului a fost declarată neconstituțională, dispozițiile dreptului comun neputând fi invocate, în condițiile în care acestea nu completează legea specială. Oricum, prima instanță a ales să invoce și să soluționeze cu precădere excepția prescripției extinctive și nu excepția inadmisibilității acțiunii fundamentată pe dreptul comun, însă, din considerentele arătate deja, dispozițiile legii speciale nu pot fi combinate cu cele ale dreptului comun, deci nu poate fi invocată răspunderea civilă delictuală reglementată de codul civil și termenul de prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de legea specială. Termenul de prescripție prevăzut de legea specială ar putea fi considerat cel mult o cauză întrerupătoare a termenului de prescripție în sensul art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, fiind vorba de o recunoaștere a dreptului pretins, însă aceasta doar în măsura în care ar fi intervenit în cursul termenului de prescripție, ceea ce nu este cazul, termenul de prescripție începând să curgă cel târziu de la data adoptării D.-lege nr. 118/1990, când statul a recunoscut anumite drepturi persoanelor condamnate politic și, în general, existența condamnărilor cu caracter politic. În baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., C., PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. M., împotriva sentinței civile nr. 384 din 07 martie 2011 a T. B. - N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 09 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. A. C. A. C. V. M. S.-D. G. GREFIER Red.AAC/dact.MS 3 ex./(...) Jud. fond: I. S.
| ← Decizia civilă nr. 3312/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1905/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
