Decizia civilă nr. 203/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 203/A/2011
Ședința publică din data de 30 martie 2011
Instanța constituită din :
Președinte : D.-L. B. - vicepreședinte al C. de A. C.
Judecător : ANA I.
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanții D. R. și D. S. - I. împotriva sentinței civile nr. 1016/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.(...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN M. F. P. PRIN D. G. A F. P. C., având ca obiect D. - L. nr.2..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
18 martie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 25 martie 2011, respectiv 30 martie 2011, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1016/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.(...) a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții D. R. și D. S.-I., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare a condamnării defunctului D. S. la pedeapsa de 2 ani închisoare în baza Sentinței penale nr.516/1954 în dosar nr.896/1953 al T.ui M. T. O..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin S. penală nr.111/1953 pronunțată de T. M. T. O. în dosar nr.26/1953 D. S. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională și 2 ani interdicție corecțională și la 200 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art.209 partea a II a lit.f Cod penal. S-a reținut în considerentele sentinței că numitul D. S. s-a afiliat și a devenit membru al organizației subversive contrarevoluționare P.R.M S.S. ale cărei scopuri le-a cunoscut.
Prin Deciziunea nr.921/1953 pronunțată de T. M. pentru Unitățile
M.S.S. în dosar nr.717/1953 sentința penală nr.111/1953 a fost casată și trimisă cauza spre rejudecare. În rejudecare, prin S. penală nr.516/1954 numitului D. S. i s-a aplicat aceeași pedeapsă, mai puțin amenda de 200 lei. Executarea pedepsei a început la data de 23 aprilie 1953, iar prin Î. din 26 martie 1954 , T. M. T. a admis cererea de punere în libertate provizorie formulată de inculpatul D. S. și a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.
Potrivit copiei fișei matricole penale, condamnatul a fost arestat la (...) în baza mandatului de arestare nr.125/1952. A fost eliberat la data de (...) pedeapsa fiind executată la penitenciarele din O.ti și O..
La apariția D.ui lege nr.118/1990, prin H. nr.241/1990 s-a admis cererea formulată de petiționarul D. S. și s-a stabilit că perioada de 2 ani și
4 luni reprezintă vechime în muncă. Totodată i s-a stabilit și o indemnizație lunară de 467 lei lunar. D. S. a fost legitimat ca și membru al Asociației foștilor deținuți politici.
D. S. a decedat la (...), reclamanții fiind soția supraviețuitoare și fiul acestuia.
Din copia cărții de muncă a defunctului a reieșit că acesta a absolvit
Școala Pedagogică de B. din G., având calificarea de tehnician laborant. După eliberarea din închisoare defunctul a lucrat în calitate de salariat la întreprinderea de C. și T. până în anul 1957 luna iulie când a fost angajat la
S. P. - R. G. de unde a fost transferat la C. pentru Industrializarea Lemnului, unde de la recepționer a ajuns la funcția de tehnician. Și-a încetat activitatea prin pensionare în anul 1983 din meseria de betonist, categoria
4B.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că defunctul a fost supus la numeroase presiuni fizice și psihice care au adus atingere demnității persoanei, cinstei și onoarei sale. Este de notorietate că prin condițiile de detenție regimul comunist a încercat și a reușit în parte să folosească dintre cele mai inumane metode care să ducă în final nu doar la lezarea demnității, ci chiar la decimarea acelora care nu împărtășeau politica de guvernământ. T. a este suferințe, reprezintă dauna morală suferită de defunctul S. D. prin condamnarea suferită.
Prin Deciziile nr.1. și nr.1360/2010 Curtea Constituțională a R.iei a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. nr.2.. Aceste decizii au fost publicate în Mof al R.iei nr.1361 din 15 noiembrie 2010. Prin urmare, la data pronunțării prezentei hotărâi, textul de lege pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile a fost declarat neconstituțional, iar de la data publicării deciziei de neconstituționalitate în M. oficial al R.iei aplicabilitatea textului de lege încetează.
Este real că în termen de 45 de zile legiuitorul are obligația de a acționa în sensul stabilirii conformității textului legal declarat neconstituțional cu legea fundamentală a țării Constituția.
Totuși, întemeierea pretențiilor la acest moment pe temeiul invocat declarat ca neconstituțional, nu se mai poate realiza, astfel încât cererea reclamanților nu mai are suport în drept.
Amânarea soluționării cauzei pentru împlinirea termenului de 45 de zile solicitată de reclamanți nu se impune, întrucât legiuitorul național, plecând de la considerentele deciziei sus-amintite, nu mai are la îndemână legiferarea modalității de reparare a prejudiciului prin acordarea de despăgubiri morale, în condițiile în care s-a apreciat că acordarea unor astfel de sume ar aduce atingere valorii de dreptate.
T. a apreciat că nici dispozițiile sau jurisprudența C. prin raportare la art. 1, Protocol 1, nu pot fi primite, reclamanții neputând afirma existența unei speranțe legitime în acest sens, cu privire la dobândirea unui bun.
Chiar dacă legiuitorul în virtutea dreptului său a edictat o normă, această normă, așa cum a constatat Curtea Constituțională este neconformă cu legea națională supremă și astfel nu poate da naștere unor drepturi în favoarea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, pentru că a trecut peste prevederile legale, care stabileau modalitatea de procedură în situația declarării unor texte ca neconstituționale. A., prin soluționarea acțiunii înainte d expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea C. C. instanța a încălcat dispozițiile art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992. Instanța era obligată să aștepte expirarea acestui termen, în condițiile în cale, legea dă posibilitatea Parlamentului să pună de acord textul declarat neconstituțional cu prevederile Constituției, în acest interval de timp.
Instanța avea obligația să analizeze la pronunțarea hotărârii în primul rând măsura în care dispozițiile legale interne sunt sau nu în concordanță cu dispozițiile comunitare, implicit respectarea drepturilor și libertăților fundamentale garantate de C.,
Trimiterea instanței de fond, imprecisă și incoerentă la D. - lege nr.
118/1999 este fundamental eronată, deoarece „ indemnizația lunară prevăzută de D. - lege nr. 118/1990 constituie un drept de securitate socială, care nu are nicio legătură cu despăgubirile pentru prejudiciile morale care se plătesc de Ministerul Finanțelor Publice din fondurile pentru despăgubirile civile acordate prin hotărâri judecătorești";.
Inexistența unei legături între indemnizația acordată de D. - lege nr.
118/1990 și despăgubirile pentru prejudiciile morale cauzate prin condamnări politice, fac ca motivarea dată în declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. să fie neîntemeiată și să încalce un drept legal la repararea unui prejudiciu cauzat printr-o condamnare nedreaptă, drept garantat de C.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice s-a opus admiterii apelului, invocând decizia nr. 1. pronunțată de
Curtea Constituțională.
Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamanții au solicitat „să li se acorde drepturile bănești reprezentând daune morale prevăzute de L. nr. 2., în valoare 300.000 euro, având în vedere că antecesorul lor, D. S., decedat la (...) a fost condamnat prin sentința penală nr. 516/1954 a T.ui Miliar O. la
2 ani închisoare corecțională pentru infracțiune de delict de uneltire contra ordinei sociale.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a, art. 4 alin. 1 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2..
Instanța constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
A., în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitareapersoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-Lege nr. 118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituțiaeste depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții aveau un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a D. O., mai ales că reclamanții dețin și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamanții aveau cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Susținerea recurenților că prin pronunțarea sentinței atacate fără a se aștepta intervenția statului în termenul de 45 de zile le-a fost lezat dreptul lor de a se verifica capătul de acțiune privind constatarea condamnării politice a defunctului lor tată este nefondat. Aceasta, pentru că , așa cum s- a reținut reclamanții nu au formulat un astfel de capăt de acțiune, iar în al doilea rând, este acela că în urma pronunțării deciziei nr. 1. acțiunea formulată de reclamanți nu mai are un fundament legal care să permită instanței să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul lor.
Această soluție s-ar menține și după expirarea celor 45 de zile în care legiuitorul ar adopta un act normativ care să respecte cerințele art. 1 alin. 3
și 5 din Constituție în acest interval de timp.
Prin decizia nr. 1355/2010 a C. C. s-a reținut cu privire la principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., legea aplicabilă este aceea de la data introducerii acțiunii, legea aplicabilă pe tot parcursul procesului. Prin urmare, în ipoteza adoptării unui nou act normativ care ar respecta cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituția R.iei, nu s-ar putea aplica în speță, întrucât și aceasta ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii.
Instanța va respinge cererea de acordare a cheltuieli de judecată, având în vedere că acestea nu au fost dovedite. Cu toate că, soluționarea cauzei a fost amânată în vederea depunerii de concluzii scrise, însoțite de notă de cheltuieli, reclamanții nu și-au îndeplinit această obligație, nedovedindu-și cheltuielile de judecată efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții D. R. și D. S. - I. împotriva sentinței civile nr. 1016 din 23 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER D. L. B. ANA I. S. D. G.
Red. IA dact. GC
6 ex/(...)
Jud.primă instanță: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 3062/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 14/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
