Decizia civilă nr. 62/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 62/A/2011
Ședința a 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. D. C.
JUDECĂTOR: M. C. V.
GREFIER: A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR: A. S.
S-au luat în examinare apelurile declarate de către reclamantul N. V. și de către pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 773 din 21 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri L.a nr.
2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror A. S., lipsă fiind părțile litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că atât prin motivele de apel, cât și prin întâmpinarea formulată, pârâtul apelant S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelurilor declarate în cauză.
Reprezentanta P.ui solicită respingerea apelului declarat de reclamantul N. V. și admiterea apelului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a se dispune înlăturarea dispoziției de obligare a pârâtului să achite reclamantului apelant N. V. a sumei cu titlu de daune morale.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 773 din 21 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul N. V., contra pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice prin D. C., și în consecință:
S-a constatat caracterul de drept al condamnării politice a defunctului N. V., decedat în (...) prin sentința penală nr. 91/(...) pronunțată de T. M. C., în dosar nr. 121/(...) pronunțată de T. S. în dosarul nr. 264/1963 în temeiulcăreia a fost condamnat la 6 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantului suma de 3500 euro cu titlu de daune morale și 150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 91/(...), pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.
121/1960, modificată prin D. nr. 272/(...) pronunțată de T. S. al RPR în dosar nr. 264/1963, antecesorul reclamantului a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională și 5 ani, interdicție corecțională și confiscarea totală a averii în temeiul art. 209, pct. 2 lit.a cod penal combinat cu art. 59, 58, pct. 3-5 Cod penal și art. 25 și 26 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că s-a încadrat în secta martorii lui I. în anul 1954, deținând funcția de serv de grupă până în 1959 când a fost arestat, coordonând activitatea celor 16 membri ce compuneau grupa sa. În această calitate încasa de la membrii cotizații și împreună cu rapoartele cifrate despre activitatea sa le preda coinculpatului B. I. în schimbul cărora primea de la acesta instrucțiuni și materiale de propagandă printre ca și broșura intitulată „Mesajul lui I. către Gog din Magog"; și „Turnul de V., materiale prelucrate de inculpat cu membrii din grupa sa.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursurilor declarate de către inculpați prin decizia civilă nr. 353/(...) pronunțată de T. M. al R. a III- a militară C. în dosar nr. 957/1960.
T. S. însă a admis recursul în supraveghere declarat de procurorul general al RPR, a casat în parte hotărârile respective schimbând încadrarea juridică a faptelor imputate în art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, aplicând antecesorului reclamantului 6 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională.
Potrivit Biletului de eliberare nr. 2. emis de M. A. I., a început executarea pedepsei în data (...) și a fost eliberat în (...), executând aproximativ 4 ani și 4 luni și jumătate.
Având în vedere faptul ca antecesorul reclamantului a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 Cod penal, tribunalul a constatat că aceasta este de drept o condamnare politică, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. a din L.a nr. 2..
În consecință, defunctul este îndreptățit la daune morale, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din același act normativ, legiuitorul considerând că prejudiciul material suferit de condamnații politici este reparat prin acordarea drepturilor stabilite de D. - L. nr.1., privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Articolul 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. stabilește criteriile orientative referitoare la cuantificarea daunelor, respectiv durata pedepsei, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acorda în temeiul D.ui L. nr. 1. și a OUG nr. 2..
Traumele morale ale fiecărui condamnat politic au fost generate, pe de o parte, de regimul de detenție inuman, iar pe de altă parte, de urmările acestei condamnări după executarea pedepsei, având consecințe atât în plan familial, material și social.
În ceea ce privește regimul de detenție martora P. I. a arătat că antecesorul reclamantului a fost deportat la canal, a fost agresat fizic la momentul ridicării, fiind maltratat și traumatizat în închisoare, aspecte pecare i le-a relatat personal, martorul C. V. precizând că s-a îmbolnăvit de inimă, datorită condițiilor foarte aspre.
În perioada de detenție, întreaga familie a avut de suferit, rămânând a fi susținută financiar de o mătușă și fiind supusă în continuare perchezițiilor inopinate ale securității. Nu aveau cunoștință de locul unde se află condamnatul, familia fiind afectată nu numai din caza confiscării bunurilor, ci și din cauza faptului că descendenții erau obligați să meargă pe rând la școală pentru a putea întreține familia, fiind în imposibilitate de a urma cursurile școlare dorite din lipsa resurselor materiale.
Având în vedere cele ce preced, tribunalul a considerat că onoarea și demnitatea acestei persoane au fost lezate fără putință de tăgadă, producându-i-se de asemenea și suferință fizică, ca urmare a condițiilor de detenție.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a acordat reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 3.500 Euro, cu titlu de daune morale, admițând în parte pretențiile formulate, raportat, pe de o parte la limitările aduse de OUG nr. 6. L. nr. 2. și pe de altă parte, având în vedere faptul că reclamantul și-a invocat prejudiciul propriu alături de cel produs tatălui său prin condamnare, însă a făcut referire la prevederile L. nr. 2., care stabilește cadrul legal al condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, vizând exclusiv pe condamnații politici și nicidecum pe rudele acestora.
T. a ținut cont și de drepturile acordate antecesorului reclamantului în temeiul D.ui - L. nr. 1., acesta beneficiind de o indemnizație lunară începând din (...) care la momentul anului 2003, când a decedat se ridica la suma de
2.311.351 (ROL).
În baza art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâtul să-i achite reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr. 90/(...) eliberată de domnul avocat C. G.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, solicitând schimbarea hotărârii sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate,respectiv acordarea sumei pretinse prin acțiunea introductivă - 100.000 euro, cât și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței prin respingerea acțiunii reclamantului.
Reclamantul în motivarea apelului a arătat că despăgubirile trebuie să reprezinte echivalentul suferințelor, ceea ce în speță nu s-a acordat, raportat la traumele fizice, psihice și morale la care a fost supus antecesorul său.
În motivarea apelului declarat de pârât s-a arătat că dreptul la daune morale se poate naște doar în persoana celui care a suferit un prejudiciu. Reclamantul trebuia să dovedească prejudiciul suferit și să dovedească cuantumul sumelor solicitate.
Nu s-a arătat modul de cuantificarea daunelor morale .
În mod greșit instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, deoarece MFP nu are culpă procesuală.
Prin întâmpinarea formulată ( f. 8) pârâtul a solicitat respingerea apelului promovat de reclamant ca nefundat.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că cel promovat de reclamant este nefondat, urmând a fi respins, iarcel promovat de pârât este fondat în parte, urmând a fi admis în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L.a nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a Curții Constituționale, reținându-se în considerentele deciziei următoarele:
Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr. 2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art. 146 lit. a din Constituție.
Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.
Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1..
În materia restituirilor au fost adoptate L.a nr. 18/1991, L.a nr.
169/1997, L.a nr. 1/2000, L.a nr. 112/1995, L.a nr. 10/2001, L.a nr.
247/2005.
Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr.
83/1999.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...).
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-L. nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.
C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Evocând practica C.E.D.O. în materie și o hotărâre a Curții
Constituționale a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D.-L. nr. 1. și L.a nr. 2..
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.
C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia,
Lituania), precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L.a fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L.a nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L.a nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L.a nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civil.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii Curții Europene a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a D. O., mai ales că reclamantul deține și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamantul ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamantul avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Critica vizând greșita obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este nefondată, obligația stabilită prin hotărârea primei instanțe de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată urmând a fi menținută, pentru următoarele considerente:
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de apel al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie sărăspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu înlăturarea obligației la plata despăgubirilor morale și menținerea dispoziției sentinței, privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește apelul promovat de reclamant, acesta urmează a fi respins pentru considerentul expus pe larg anterior, respectiv, lipsirea de fundament legal a acțiunii, urmare a declarării ca neconstituțional a art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L.a nr. 2..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 773 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului să achite reclamantului N. V. suma de 3500 euro cu titlu de daune morale.
Menține dispoziția din sentință privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 150 lei.
Respinge ca nefondat apelul reclamantului N. V. în contra aceleiași sentințe.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I. D. C. M. C. V. A. B.
Red. MV dact. GC
6 ex/(...)
Jud. primă instanță: O.C. T.
← Decizia civilă nr. 45/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 726/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|