Decizia civilă nr. 726/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 726/R/2011

Ședința publică din data de 25 februarie 2011

Instanța constituită din: Președinte : D. - L. B.- vicepreședinte al Curții de A. C.

Judecători : V. M. - președintele Curții de A. C.

A. C. Grefier : S.- D. G.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC. S. P. SRL și de chematele în garanție SC A. Ț. A. SA - S. C., SC A. R.- A. V. I. G. SA - S. C. împotriva deciziei civile nr. 4. (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind reclamantul B. O. și pârâta SC. S. R. SRL - PRIN ADMINISTRATOR J. H & B I. SRL, având ca obiect pretenții.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de

11 februarie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din aceeași dată, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 18 februarie 2011, respectiv 25 februarie 2011, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre. în data de 16 februarie 2011, reclamantul intimat B. O. a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise ( filele102-

107 din dosar ), iar pârâta recurentă S.";S. P." SRL a depus și ea la dosar concluzii scrise ( filele 108-120 din dosar ).

De asemenea, recurenta SC. A. R. A. V. I. G. SA. B., prin S. C., a depus la dosar concluzii scrise ( fila 121 dosar ).

C U R T E A

I. Judecata în primă instanță. Prin Sentința civilă nr. 14199 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al J.i C.-N., s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. O., așa cum a fost precizată și extinsă și s-au admis cererile de chemare în garanție formulate de către pârâtele SC S. R. și SC S. P. S.

Instanța a obligat pârâtele SC S. R., SC S. P. SRL și chematele în garanție A. T. A. și A. R. A. SA să plătească reclamantului 130.000 RON daune materiale, 900.000 RON daune morale, 1.775 RON rentă lunară de la data formulării acțiunii (...) până la redobândirea capacității de muncă și

500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în dimineața zilei de (...), reclamantul împreună cu numitul L. Ș. S., șoferul autoutilitarei marca P. B., cu nr. de înmatriculare (...), proprietatea pârâtei SC S. R. SRL se deplasau în direcția O. - C.-N.. Ajungând pe raza comunei I. C., într-o curbă dreapta situată la km 518+550, autoutilitara a părăsit sensul de mers și a pătruns pe contrasens tamponând frontal autospecializata marca Daimler cu nr. de înmatriculare (...), proprietatea SC S. S. Autoutilitara transporta acid sulfuric, într-un recipient. Datorită impactului puternic, încărcătura autospecialei, respectiv acidul sulfurictransportat in caroseria acesteia, s-a scurs pe o rază de 40 mp. pe partea carosabila. In urma acestui accident, ambii conducători auto, respectiv L. Ș. S. și B. I. au decedat la locul impactului, iar reclamantul a suferit arsuri de gradul III pe tot corpul fiind încadrat in gradul IV de handicap.

Prin rezoluția P. de pe lângă Judecătoria Huedin din data de (...) s-a stabilit faptul că accidentul rutier s-a produs din vina exclusivă a șoferului autoutilitarei marca P., respectiv L. Ș. S., care prin trecerea pe contrasens a încălcat prevederile art. 129 și 135 alin. 1 din Regulile de aplicare a O. nr.

1..

Șoferul L. Ș. S., prepusul pârâtei comitente, in momentul in care s-a produs accidentul se afla in exercitarea atribuțiilor de serviciu, efectuând un transport de marfă din Germania spre R., respectiv C.-N., dar acesta transporta la bordul mașinii firmei și pe reclamantul B. O., un prieten de-al său cu care a avut o înțelegere verbală de a-i transporta până în Germania și înapoi in R..

Așa cum se evidențiază și prin cercetările efectuate de către ITM, există o culpă a celeilalte societăți pârâte, respectiv SC S. SRL in producerea acestor consecințe grave pentru reclamant, întrucât autospecializata marca Daimler nu a avut montată plăcuța avertizoare cu indicativul de transport pentru acid sulfuric contrar prevederilor art. 18 (1) lit. c din L. nr. 90 republicată, în 2001, iar conform procesului-verbal de constatare la fața locului nr. 86060/(...), întocmit de P. H., s-a reținut faptul că recipientul in care se transporta acidul sulfuric nu era asigurat corespunzător in caroseria autospecializatei.

Referitor la întinderea prejudiciului,instanța a constatat că reclamantul a suferit mai multe tipuri de prejudicii corporale.

Prejudiciul corporal poate avea un caracter material (economic) in varianta îngrijirilor medicale (damnam emergens), a incapacității de munca

(lucram, cassans) si urs caracter moral, cu următoarele variante: suferințe și dureri fizice (pretium doloris - prețul durerii), prejudiciu de agrement (în accepțiunea actuală - imposibilitatea de a avea o viață de calitate) și prejudiciu estetic (pretium pulchritudinis). Conform recomandării făcute de C. E. si de Curtea E. a D. O. (Protocolul 11 al Convenției E. privind Drepturile O. din 1994), dreptul la indemnizare este consacrat prin rezoluția nr. 75- 7 a C., care recomanda indemnizarea prejudiciilor corporale reprezentate prin dureri fizice, insomnii, sentimentele de inferioritate, sau în caz de limitare a anumitor activități recreative (teatru, activități sportive, activități tip hobby, ele).

In ce privește daunele materiale suferite de reclamant, acestea cuprind cheltuielile pentru remedierea stării de sănătate și a integrității fizice (filele

109-113, 147-290-30,5, 317- 355, 363-390, 401-409, 440-612, 517-521,

530-552, 560-576) și pierderea veniturilor profesionale până la ameliorare. A. corespund ansamblului cheltuielilor spitalicești, medicale, paramedicale, farmaceutice și asimilate suportate de către reclamant. Se mai constituie în astfel de cheltuieli onorariile pe care victima a fost constrânsă sa le plătească medicilor, cheltuielile de transport.

Pierderea veniturilor profesionale suferite de victimă din cauza incapacității sale de muncă constituie un prejudiciu patrimonial. Evaluarea acestor pierderi trebuie efectuată in concreto, prin raportarea la veniturile anterioare realitate de către victimă și prin raportarea la veniturile pe care le realizează în prezent. A., anterior producerii accidentului, reclamantul realiza un venit net de 2339 RON, luna noiembrie 2005 (f 517, 518, 540-

543, 545 - 548), iar în prezent realizează un venit lunar de 739 RON in lunaianuarie 2008 - f 559. Urmare accidentului suferit, reclamantul a fost încadrat în gradul 4 de handicap, fiind pensionat potrivit deciziei nr. 2. din (...). Prin urmare, diferența dintre veniturile profesionale realizate anterior și pensia de invaliditate pe care o primește în prezent constituie prejudiciul numit pierderea veniturilor profesionale și pentru care instanța a dispus obligarea la plata unei rente de 1775 R. de la data formulării acțiunii

((...)) până la redobândirea capacității de muncă.

Instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la daunele morale solicitate. R. este o persoana tânără, care are în prezent vârsta de 31 de ani și care, urmare accidentului suferit, și-a pierdut parțial simțul văzului și a rămas cu numeroase cicatrice pe față și pe corp. De asemenea, trebuie observat că reclamantul a fost supus la multiple intervenții chirurgicale și ulterior a efectuat mai multe tratamente în tară și străinătate. S-a remarcat deficitul de imagine suferit, urmare a impactului mediatic al accidentului suferit.

Daunele morale acoperă deficitul funcțional sau prejudiciul de agrement, suferințele și durerile fizice sau psihice îndurate și prejudiciul estetic suferit. Prejudiciu de agrement (în accepțiunea actuală - imposibilitatea de a avea o viață de calitate) se traduce prin pierderea calității vieții, a activităților și a bucuriilor uzuale ale vieții curente, mai ales în timpul spitalizărilor dar și ulterior, prin pierderea de autonomie personală pe care o trăiește în activitățile sale zilnice. Prejudiciul de agrement vizează repararea imposibilității, pentru victimă, de a practica în mod regulat o activitate specifică sportivă sau de petrecere a timpului liber. Suferințele îndurate sunt atât suferințele fizice, cât și suferințele psihice și sunt date de gravitatea afecțiunilor de multitudinea și prelungirea în timp a tratamentelor la care a fost supus. Prejudiciul estetic se impune a fi reparat, întrucât victima a suferit o alterare a aspectului fizic, putând avea consecințe personale, prejudiciabile, legate în special de modul în care o primesc terții. Prejudiciul estetic repară atingerile fizice și, mai general, elementele de natură să altereze aspectul fizic al victimei, precum cicatricele. Deși nu înlocuiesc și nu aduc înapoi aspectul fizic și starea de sănătate, nefiind în prezența unei reparații în natură, ci în prezența unei reparații prin echivalent, prin plata unei sume de bani, daunele morale recunosc și justifică prejudiciul suferit.

Referitor la persoanele ținute să repare prejudiciul, s-a arătat că pârâta SC S. SRL era la momentul producerii prejudiciului, angajatorul șoferului L. Ș. S. cel care prin fapta sa a provocat accidentul de circulație. Prin urmare, această pârâtă era la acel moment comitent, iar prejudiciul a fost cauzat de către fapta prepusului său. Așa cum inclusiv pârâta S. recunoaște în momentul producerii accidentului, prepusul său - șoferul L. Ș. S., se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, efectuând un transport de marfă în interesul pârâtei. Î. că ar exista în actul adițional la contractul de muncă o clauză care interzice folosirea autovehiculul în interes personal - nu poate fi reținută în cauză, în sensul că transportul benevol al reclamantului în autovehicul s-a făcut abuziv, fără știrea pârâtei. E. abuzivă a funcțiilor încredințate de către prepus nu este o clauză de exonerare de răspundere a comitentului, ci atrage angajarea răspunderii comitentului. De altfel, transportul unei persoane în vehicul cu ocazia exercitării funcțiilor încredințate în interesul comitentului, nu echivalează cu folosirea de către prepus a vehiculului în interes personal. D. în cazul în care transportul de marfă era făcut de către prepus în interesul său, comitentul era exonerat de răspundere.

De asemenea, susținerile că prepusul șofer nu a respectat perioadele de odihnă cu privire la care a fost instruit, nu constituie o situație de exonerare, ci reprezintă o exercitare abuzivă a funcției încredințate în interesul comitentului (transportul de marfă realizându-se în interesul pârâtei).

S-a mai susținut că reclamantul și-a asumat riscul unui posibil accident în momentul în care a înțeles să însoțească șoferul în cursă. E. admis unanim în doctrină că în cazul contractului de transport benevol, persoana transportată benevol va putea să obțină despăgubiri de la paznicul juridic al lucrului (de la șofer), dar nu în temeiul răspunderii pentru lucrurile ce le avem în pază (art. 1000 al. 1 C.), ci pentru fapta proprie a șoferului (art. 998 C.). Prin urmare, față de îndeplinirea condițiilor răspunderii civile a prepusului șofer pentru fapta proprie și în această situație poate fi angajată răspunderea comitentului angajator.

În consecință, pârâta S., în calitate de comitent, garantează comportamentul prepusului său și răspunde pentru faptele acestuia, chiar dacă au fost exercitate abuziv, întrucât exercitarea abuzivă s-a făcut în interesul comitentei.

Cât privește răspunderea pârâtei SG S., s-a observat că aceasta transporta pe drumurile publice acid sulfuric într-un recipient montat pe autovehicul cu nr. de înmatriculare (...). În urma impactului între acest autovehicul și autovehiculul cu nr. (...), recipientul s-a spart și o cantitate de acid sulfuric s-a scurs pe șosea, cauzând arsuri de gradul III și IV reclamantului. D. în situația în care se probează că pârâta S. a respectat toate obligațiile legale impuse în cazul transportării unor asemenea substanțe periculoase și vehiculul care efectua transportul nu a determinat producerea accidentului este exonerată de răspundere. Cât privește producerea accidentului, a impactului dintre vehicule, acesta s-a produs din culpa exclusivă a prepusului SC S., fiind exclusă orice culpă a șoferului - prepusul pârâtei SC S.

Potrivit P.ui verbal de cercetare nr. 5255/(...), întocmit de ITM C., autospeciala cu nr. (...) nu a avut montate plăcuțe avertizoare cu indicativul de transport acid sulfuric, contrar prevederilor art. 18 alin. 1 lit. c din L. nr.

90/1996 în vigoare la daca producerii accidentului. Ulterior, prin P. verbal de constatare a contravenției nr. 0004228/(...), ITM C. a amendat pârâta SC S. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 18 alin. 1 lit. c din L. nr.

90/1996. Prin Sentința civilă nr. 823/(...), pronunțată de către Judecătoria Huedin în dosar nr. 1280/2005, a fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției, cu motivarea că „prin procesul verbal a fost sancționată petenta, societate comercială, însă obligațiile referitoare la normele de protecția muncii revin unei persoane fizice desemnată de conducerea pe tentei".

Pârâta SC S. a încălcat dispozițiile art. 18 alin. 1 lit. c din L. nr.

90/1996, în sensul ca autospeciala cu nr. (...) nu a avut montate plăcuțe avertizoare cu indicativul de transport acid sulfuric. E. vizibilă a acestor plăcuțe ar fi putut avertiza celălalt șofer, care cunoscând încărcătura transportată și periculozitatea impactului cu aceasta, ar fi putut alege să evite încărcătura periculoasă și să caute o altă modalitate de impact. D. pârâta își îndeplinea obligația de informare (cu privire la natura substanței periculoase) prin inscripționarea pe autospecială, putem prezuma că celălalt șofer - fiind informat, ar fi putut avea un alt comportament la volan, care ar fi putut determina o evitare a autospecialei cu consecința unui alt impact. Față de aceste împrejurări, instanța a reținut existența unei culpe în sarcinapârâtei SC S., respectiv încălcarea art. 18 al. 1 lit. c din L. nr. 90/1996, chiar dacă, în ce privește ancorarea recipientului, prin raportul de expertiză s-a stabilit că acesta a fost corect ancorat.

În ce privește chemata în garanție A. T. (asigurătorul de răspundere civilă și respectiv de casco al pârâtei SC S.), aceasta a încheiat cu pârâta P. de asigurare nr. 2050919/(...) privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii având ca obiect autovehiculul cu nr. (...) și P. de asigurare obligatorie de răspundere civilă cu nr. 110218084 din (...).

R. la de asigurarea nr. 2050919/(...) și de secțiunea B, din Condițiile generale, asigurarea de accidente a persoanelor din autovehicul asigurat pentru avarii asigurătorul atât conducătorul auto, cât și persoanele transportate din autovehicul, sunt asigurate până la suma asigurată de

9000 euro din care 3000 euro asigurare in caz de deces și 6000 euro asigurare in caz de invaliditate.

În ce privește chemata în garanție A. R. A. SA (asigurătorul de răspundere civila al SC S.) și aceasta este ținută asemănător celuilalt chemat în garanție.

Susținerile referitoare la art. 22 pct. 13 din O. nr. 3. nu sunt incidente, întrucât în cazul asigurătorului A. T., asiguratul SC S. nu efectua niciun transport de produse periculoase și răspunderea asigurătorului intervine pentru accidentul produs din culpa exclusivă a șoferului asiguratei SC S. Cât privește asigurătorul A., nici în cazul acestuia nu sunt incidente dispozițiile art. 22 pct. 13, întrucât nu a existat o culpă a asiguratului referitoare la siguranța ancorării recipientului care transporta acidul sulfuric ci a existat o lipsă de informare (prin neinscripționarea vehiculului), instanța reținând că prejudiciul SC S. s-a datorat lipsei de informare și în consecință, pierderii unei șanse de a evita coliziunea.

Pentru cele ce preced, instanța de fond a admis acțiunea civilă precizată și cererile de chemare în garanție formulate.

II. Judecata în apel. Î. hotărârii primei instanțe au declarat apel pârâta

SC S. P. S., chemata în garanție SC A. T. A. SA și SC A. R. A. V. I. G. SA.

Prin Decizia comercială nr. 21/A/(...) a T. C. C., s-au admis apelurile declarate de către SC SAD A. P. SRL și SC A. R. A. V. I. G. SA, reprezentată prin S. C. și A. T. A. SA reprezentată prin S. C., în contradictoriu cu intimații B. O., SC S. R. SRL, prin administrator judiciar H 85 B I. S., împotriva Sentinței civile nr. 14199/(...) a J.i C.-N. și în consecință, s-a anulat în totalitate sentința civilă nr. 14199/(...) a J.i C.-N. și s-a reținut cauza pentrujudecată în primă instanță la Tribunalul Comercial Cluj.

Prin Decizia civilă nr.7. martie 2010 a Curții de A. C., decizia pronunțată în apel de către T. C. a fost casată ca urmare a recursului promovat de către reclamantul B. O., reținându-se caracterul civil al raportului juridic dedus judecății, cauza fiind trimisă pentru judecarea apelurilor T. C., Secția civilă.

Prin decizia civilă nr. 4.(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-au respins apelurile promovate de către pârâta SC S. P. SRL, de către chemata în garanție A. T. A. SA - S. C. și chemata în garanție SC A. R. - A. V. I. G. SA - S. C., împotriva sentinței J.i C.-N., care a fost păstrată în întregime.

A.anții au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată în apel în favoarea intimatului B. O., stabilite în cuantum de 2000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, cu privire la caracterul comercial al cauzei, că problema a fost tranșată irevocabil prin decizia de casare, stabilindu-se caracterul civil al acesteia,motivele de apel referitoare la excepția necompetenței materiale urmând, astfel, a fi înlăturate.

De asemenea, pentru aceleași considerente, nu se mai impune nici analizarea motivelor de apel referitoare la excepția de prematuritate și inadmisibilitate a acțiunii datorită lipsei procedurii de conciliere directă.

Curtea s-a pronunțat în mod irevocabil și sub aspectul necesității suspendării cauzei datorită intrării în insolvență a pârâtei S. R. SRL, reținându-se că faptul că una dintre pârâte este în procedura insolvenței nu atrage aplicarea art. 36 din L. nr. 85/2006, întrucât reclamantul a fost înscris în tabelul definitiv consolidat al averii debitoarei în baza sentinței pronunțate de J., iar suspendarea prezentului demers judiciar l-ar lipsi de posibilitatea de a obține un titlu de creanță definitiv și irevocabil, putând fi vulnerabil față de eventualele acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 75 din L. nr. 85/2006. Prin urmare, nu se mai impune analizarea apelului nici sub acest aspect.

Cu referire la excepția lipsei de competență materială a judecătoriei în soluționarea cauzei, tribunalul a reținut că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat despăgubiri în valoare de 20 000 lei - daune materiale și 200 000 lei - daune morale, majorându-și ulterior, printr-o modificare de acțiune, pretențiile la 130 000 lei și respectiv 900 000 lei.

Potrivit art.18 C.pr.civ, instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Situația în speță se circumscrie pe deplin în ipoteza art.18 C.pr.civ, prin urmare, judecătoria era competentă din punct de vedere material să soluționeze cauza, iar excepția este neîntemeiată.

Cu referire la excepția lipsei calității procesuale a pârâtelor, la greșita constituire a cadrului procesual și ca urmare a inadmisibilității acțiunii principale, tribunalul a reținut că opinia apelantelor este neîntemeiată.

A., reclamantul a pornit o acțiune în despăgubire întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, respectiv art.1000 alin.3 C.civ, pretinzând că prepușii pârâtelor au cauzat un accident de circulație în urma căruia viața și sănătatea reclamantului au fost serios afectate, fiindu-i aduse prejudicii materiale și morale.

Textul legal menționat instituie o răspundere indirectă a comitentului pentru prepusul său, fundamentată pe ideea de garanție, ceea ce presupune că ori de câte ori se dovedește în cauză culpa prepusului, fapta ilicită prejudiciul și raportul de cauzalitate, comitentul răspunde față de persoana păgubită.

Ambele pârâte aveau încheiate pentru autoturismele implicate în accident polițe de asigurare de răspundere civilă, pârâtele chemând în garanție asiguratorii.

În această ordine de idei, instanța a reținut că peste dispoziția de drept comun se suprapun reglementările din domeniul asigurărilor, potrivit cărora despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre persoana păgubită și asigurator. În această situație, dreptul la despăgubire se exercită printr-o acțiune îndreptată împotriva asiguratorului de răspundere civilă, cu citarea obligatorie a persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, în calitate de intervenienți forțați.

Cei doi șoferi ai autovehiculelor implicate în accident sunt decedați, prin urmare, în cauză aceștia nu mai pot fi citați, impunându-se citarea persoanelor răspunzătoare, care în cauză sunt pârâtele, respectiv titularelepolițelor de asigurare. Nu se poate susține că datorită decesului persoanelor vinovate procedura specială nu se mai poate exercita, iar paguba nu se mai poate repara, fiind evident că indiferent de procedură, cea de drept comun sau cea specială, din materia asigurărilor, pârâtele tot ajung să stea în justiție în legătură cu pagubele produse prin accident.

E. este în cauză că asiguratorii sunt părți în proces și dacă susținerile reclamantului sunt dovedite, asiguratorii pot fi ținuți să repare pagubele produse reclamantului.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că excepțiile invocate sunt neîntemeiate, acestea fiind respinse.

Sub aspectul fondului, referitor la acțiunea principală, tribunalul areținut existența răspunderii civile delictuale a ambelor pârâte.

T. a stabilit că au fost dovedite în cauză toate elementele răspunderii civile delictuale, fapta ilicită, prejudiciul, culpa angajatului pârâtei S. în producerea accidentului și raportul de cauzalitate, cu mențiunea că sunt îndeplinite și condițiile speciale referitoare la răspunderea comitentului pentru prepus - raportul de prepușenie și . unei activități în interesul pârâtelor.

În legătură cu acest aspect, s-a menționat că răspunderea pârâtei SC

S. R. SRL, sub aspectul răspunderii civile indirecte, a comitentului pentru prepus nu poate fi pusă sub semnul întrebării, de altfel, această pârâtă nici nu a declarat apel. Atâta timp cât din culpa angajatului pârâtei s-a produs accidentul rutier soldat cu rănirea gravă a reclamantului, în temeiul ideii de garanție pârâta este ținută să repare prejudiciul produs reclamantei.

Sub aspectul răspunderii civile delictuale a pârâtei apelante SC S. P.

SRL, răspundere contestată în apel, pot fi aduse în discuție două ipoteze.

Prima, aceea a răspunderii directe, pentru fapta proprie, respectiv pârâta nu a asigurat recipientul cu acid sulfuric și nu a echipat autovehiculul său, care transporta acid sulfuric, cu plăcuțe de avertizare corespunzătoare substanței transportate, conform normelor legale în vigoare. Pe de altă parte, este discutabil dacă transportul a fost efectuat în condiții legale, la dosar neexistând un certificat de omologare a recipientului în care se transporta acidul sulfuric, autovehiculul deținând totuși licența de execuție pentru transportul de mărfuri periculoase.

A doua ipoteză este aceea a răspunderii pentru fapta prepușilor, respectiv pentru angajatul pârâtei răspunzător de echiparea autovehiculelor care nu s-a îngrijit de asigurarea recipientului și montarea plăcuțelor corespunzătoare așa cum prevăd normele în vigoare.

T. a apreciat că pârâta poate fi ținută să răspundă pentru fapta proprie,în temeiul art. 998 C .civ., urmând a fi analizate condițiile răspunderii civile din această perspectivă.

Pe de altă parte, indiferent care ar fi temeiul răspunderii delictuale, pentru fapta proprie sau pentru fapta prepusului, pârâta nu poate fi exonerată de răspundere. E. este că autovehiculul său nu era echipat corespunzător, indiferent cine din societatea pârâtă avea obligația să se asigure de respectarea condițiilor legale. Diferența ar consta în faptul că pentru fapta prepusului, pârâta se poate întoarce cu acțiune în regres împotriva acestuia.

Culpa în producerea accidentului i-a aparținut prepusului pârâtei S. însă și faptul că recipientul cu acid sulfuric nu era corect asigurat și marcat cu plăcuțe de avertizare corecte, acidul sulfuric scurgându-se pe șosea, a contribuit la agravarea prejudiciului produs reclamantului. În fapt, reclamantul a supraviețuit accidentului, însă arsurile și pierderea simțurilorceea ce a determinat încadrarea în grad de handicap au fost cauzate de acidul sulfuric.

A., pârâta SC S. R. Srl este ținută să răspundă pentru fapta culpabilă a angajatului său care a pătruns pe contrasens și a provocat accidentul.

Pentru pârâta S., fapta culpabilă constă în neechiparea și nemarcarea corespunzătoare a autovehiculului care transporta acid sulfuric, ceea ce a determinat scurgerea acestuia pe șosea și ca urmare producerea de arsuri reclamantului.

Spre deosebire de instanța de fond, care a reținut că transportul nu era marcat, tribunalul a reținut că autovehiculul pârâtei S. avea montate plăcuțe de avertizare pentru transportul de substanțe periculoase, așa cum rezultă din fotografiile făcute la fața locului de către organele de poliție, fotografii existente în dosarul de urmărire penală, dosar atașat dosarului de fond. P. existente pe autovehicul, așa cum se poate observa din fotografii, corespund însă unei alte substanțe, hipocloritul de sodiu, cod 1791 și nu acidului sulfuric cod 1830, așa cum era corect, ambele substanțe fiind substanțe corozive de clasa 8 conform nomenclatorului ADR, disponibil pe internet.

În această situație, tribunalul a apreciat că nu s-a putut cunoaște de către persoanele care au ajuns la fața locului și de către forțele de intervenție

- salvare, pompieri, poliție care este efectiv substanța transportată și procedura de intervenție sau de neutralizare a substanței. Acest fapt este cu atât mai grav cu cât reclamantului i-au fost provocate arsuri ce necesitau o intervenție rapidă, iar organele de intervenție au fost induse în eroare.

Declarațiile martorilor audiați la fond Tudor S., S. A. și M. H. au confirmat că nu s-a cunoscut ce substanță s-a scurs pe șosea. S-a încercat inițial spălarea cu apă, ceea ce ar fi fost suficient pentru substanța menționată pe plăcuțe, iar ulterior stabilirii faptului că era vorba de acid sulfuric, acesta a fost neutralizat cu var. Martorii prezenți la fața locului au declarat că le-a fost distrusă încălțămintea și îmbrăcămintea, unii dintre ei bănuind că este vorba de acid sulfuric.

De asemenea, marcarea greșită poate fi reținută și conform răspunsului la adresa efectuată de către instanța de fond către I. pentru situații de U., răspuns din care rezultă că autovehiculul nu era semnalizat corespunzător.

M.area greșită rezultă chiar și din concluziile scrise ale pârâtei S. care a menționat două coduri de substanțe 1830 și 1791, (deci pârâta cunoaște clasificarea corectă dar a neglijat marcarea corectă a transportului) încercând să acrediteze ideea că un șofer care nu are cunoștințe ADR nu poate distinge între diferitele categorii de substanțe, prin urmare, nu poate alege cu ce transportator de substanțe să intre în coliziune, astfel încât teoria instanței de fond este lipsită de substanță sub acest aspect.

Aspectul invocat de către pârâtă poate fi real, un om obișnuit nu poate cunoaște clasificarea în detaliu a substanțelor, însă spre deosebire de instanța de fond, tribunalul a reținut, sub aspectul raportului de cauzalitate, că fapta culpabilă a pârâtei a determinat agravarea stării de sănătate a reclamantului.

Așa cum s-a menționat anterior, acesta a supraviețuit accidentului, dar acidul sulfuric a provocat arsurile și pierderea parțială a văzului, ceea ce a determinat încadrarea reclamantului într-un grad de handicap. . în recipienți inadecvați, neancorați suficient în autovehicul și marcarea greșită au dus la scurgerea acidului sulfuric pe șosea, peste reclamant și inducereaîn eroare a forțelor de intervenție, respectiv, la acordarea cu întârziere a primului ajutor reclamantului.

Un singur martor care a fost prezent la fața locului a precizat că recipientul în care se transporta acid sulfuric nu era serios avariat și că nu s-a scurs acidul pe șosea. D. acestui martor a fost înlăturată însă de către tribunal, deoarece nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, fiind singulară sub acest aspect. Incorectitudinea percepției și a depoziției acestui martor se poate constata în urma analizării procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de către experții criminaliști și din fotografiile conținute de acest raport. Se poate observa cu ușurință din fotografii că șoseaua este umedă pe o porțiune întinsă și că recipientul cu acid sulfuric este avariat, iar sistemele de asigurare a acestuia în autovehicul au fost rupte.

Sub aspectul corectitudinii fixării recipientului cu acid sulfuric în autovehiculul pârâtei, la solicitarea pârâtei, la fond s-a efectuat o expertiză tehnică potrivit căreia transportul a fost în mod corect asigurat.

T., la fel ca și instanța de fond, a înlăturat concluziile acestui raport de expertiză, cu motivarea că raportul a fost efectuat la un interval de timp de 1 an și jumătate față de producerea evenimentului și contrazice aspectele reținute și constatate la fața locului de către forțele de intervenție. E. real că recipientul a fost ancorat cu chingi, însă acestea fie nu au fost corect executate, fie au fost insuficiente, dovadă faptul că s-au rupt, iar recipientul s-a deteriorat și a permis scurgerea acidului sulfuric pe șosea. E. chingilor, a recipientului și a stării acestuia poate fi observată și în fotografiile efectuate de experții criminaliști la fața locului, imediat după impact.

Pe de altă parte, expertul a calculat că recipientul era în mod corect asigurat, astfel încât să reziste la forțele ce se degajă în mod obișnuit la transport, însă scopul asigurării nu este doar ca recipientul să reziste șocurilor în timpul transportului, ci și să reziste la un eventual impact. Sub acest al doilea aspect, concluziile expertului lipsesc.

În plus, deși expertiza a avut un profund caracter tehnic, expertul concluzionează în sensul că pârâta a respectat toate normele legale la transport și că nu există raport de cauzalitate între prejudiciul reclamantului și o presupusă neglijență a pârâtei, ori aceste aspecte nu sunt în competența expertului, ci a instanței de judecată, constituind fondul dedus judecății. O asemenea poziție a expertului ridică probleme de imparțialitate, ceea ce pune sub semnul întrebării întregul raport.

În concluzie, în urma celor mai sus expuse, tribunalul a reținut întrunirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, atât a răspunderii directe cât și a răspunderii indirecte.

Cele două fapte ilicite reținute sunt: pătrunderea pe contrasens, ce a provocat accidentul și echiparea și marcarea necorespunzătoare a autovehiculului care transporta acid sulfuric.

Culpa a constat în nerespectarea normelor legale de circulație pe drumurile publice de către angajatul pârâtei S. și nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la transportul substanțelor periculoase de către pârâta S.

Prejudiciul constă în vătămările corporale și morale aduse reclamantului, evoluția stării de sănătate a reclamantului reieșind din foaia de observație. R. și-a pierdut vederea, după intervențiile chirurgicale suferite, în prezent reușind să distingă doar lumini și umbre, fără să existe o certitudine asupra unei ameliorări. Pielea a suferit arsuri în proporție mare, inclusiv pe față, prejudiciul estetic fiind evident. R. a fost astfel nevoit să-șischimbe modalitatea de viață și să se adapteze noii situați survenită ca urmare a accidentului.

Raportul de cauzalitate rezultă cu claritate din desfășurarea evenimentelor.

Raportul de prepușenie și desfășurarea activității în interesul pârâtei S. privința conducătorului auto vinovat de producerea accidentului nu au fost contestate.

Referitor la despăgubirile materiale, tribunalul a reținut că la fondul cauzei au fost depuse numeroase chitanțe ce atestă plata unor sume de bani și au fost audiați martori în legătură cu cheltuielile efectuate de familie cu spitalizarea în țară și în străinătate.

Din declarațiile martorilor audiați rezultă faptul că reclamantul și familia sa au cheltuit pentru refacerea stării de sănătate, atât cât se mai putea aceasta reface, sume considerabile de bani.

A., părinții reclamantului au vândut o garsonieră cu 27.800 euro și un autoturism marca Skoda Fabia cu aproximativ 6000 euro. Din declarațiile martorilor rezultă că reclamantul a fost spitalizat atât în R., costul acestei spitalizări ridicându-se la aproximativ 100.000.000 Rol. R. a mai suferit intervenții chirurgicale și în Austria, fiind precizate unele costuri parțiale la

5000 euro. De asemenea, reclamantul a mai făcut deplasări în scopul unor intervenții medicale în R.ia și în Marea Britanie.

Pe parcursul perioadei recuperatorii, reclamantul a avut nevoie de o supraalimentație, de un medic ce necesita a fi transportat la domiciliul său

și de un kinetoterapeut, care de asemenea, trebuia transportat la domiciliul reclamantului.

La aceste cheltuieli se adaugă și beneficiul nerealizat. R. a dovedit că a fost încadrat în muncă și avea un salariu lunar de aproximativ 15.000.000

Rol, salariu care a fost pierdut în urma accidentului și a consecințelor acestuia, fapt ce impune necesitatea stabilirii unei rente lunare. Cuantumul acesteia a fost stabilit în funcție de devalorizarea monedei naționale.

Prin urmare, tribunalul a reținut despăgubirile materiale stabilite la fond au fost în acord cu probațiunea administrată, astfel încât nu sunt motive de schimbare a soluției sub acest aspect.

Referitor la cuantumul despăgubirilor morale acordate, tribunalul a reținut din declarațiile martorilor că reclamantul, înainte de producerea accidentului, avea o viață activă, era încadrat în muncă, avea diferite preocupări extraprofesionale, era o fire sportivă, era o persoană sociabilă, urma cursurile unei facultăți și avea o prietenă.

După accident, reclamantul a fost nevoit să renunțe la facultate, odată ce i-a fost alterat simțul văzului acest fapt este de înțeles, l-a părăsit prietena și apropiații, așa cum rezultă tot din declarațiile martorilor, inclusiv din declarația fostei prietene. V. reclamantului s-a schimbat fundamental, vătămările aduse sănătății și integrității sale corporale sunt ireversibile, acesta transformându-se într-o persoană retrasă ce are nevoie de ajutor pentru a se putea descurca, în mai multe rânduri declarând în fața martorilor că nu mai are pentru ce să trăiască. Prin urmare, și starea psihică a reclamantului a fost serios afectată.

Prejudiciul estetic este esențial, potrivit adeverinței medicale, reclamantul are în prezent un deficit cosmetic general la nivelul feței și a scalpului, respectiv a pleoapelor, a nasului, a fantei plapebrale, a gurii, frunții și sprâncenelor, îi lipsește sprânceana dreaptă.

Luând în considerare aceste elemente ce se desprind din declarațiile martorilor, tribunalul a apreciat că despăgubirile morale acordate la fond aufost corect stabilite, nefiind motive de modificare a soluției nici sub acest aspect.

În plus, tribunalul a reținut că pârâta S. și chematele în garanție au criticat soluția asupra despăgubirilor, însă nu a precizat în mod exact ce cuantum al despăgubirilor consideră că este adecvat în cauză și nici nu a criticat punctual, întemeiat pe probațiunea administrată ce anume ar trebui exclus sau ce a fost greșit reținut, mulțumindu-se să afirme doar că în ansamblu acordarea despăgubirilor nu este justificată.

Referitor la cererile de chemare în garanție, tribunalul a apreciat că șisub acest aspect soluția judecătoriei este corectă.

Chematele în garanție au atacat sentința pronunțată la fond invocând, în principal, unele excepții, criticând însă în subsidiar soluția atât sub aspectul existenței răspunderii civile delictuale a pârâtelor, cât și sub aspectul întinderii despăgubirilor.

În opinia instanței de apel, răspunderea contractuală a chematelor în garanție nu poate fi înlăturată, atâta timp cât au fost provocate pagube terților.

T. a apreciat că este antrenată răspunderea contractuală a ambilor asiguratori în paralel, deoarece au existat două fapte ilicite distincte care au dus la prejudiciul reclamantului, ambele fapte concurând la vătămarea corporală și morală a reclamantului.

Chemata în garanție SC A. R. A. V. I. G. SA a pretins, pe calea apelului, că nu poate fi ținută la plata de despăgubiri, deoarece în cazul autovehiculului asigurat sunt incidente prevederile de excludere de la plată prevăzute în normele adoptate în baza Legii nr. 136/1995 de către C. de S. a A. prin O. nr. 3., menționate de altfel și în polița de asigurare.

Potrivit acestor condiții de excludere de la plata despăgubirilor, nu se acordă despăgubiri în cazul pagubelor produse ca urmare a transportului de produse periculoase, radioactive, ionizante, inflamabile, explozibile, corosive, combustibile care au determinat sau au agravat producerea pagubei.

T. a reținut însă că prin lege, art.53 din L. nr. 136/1995 redat anterior, nu a fost abilitată C. de S. a A. să reglementeze și cauzele de excludere ci doar aspectele expres menționate la acest text de lege. C. de excludere nu se regăsesc în înșiruirea prevăzută la art. 53, prin urmare, dispozițiile O. nr. 3. contravin legii în acest sens. Având în vedere că normele adoptate prin ordin al C. de S. a A. au un rang inferior legii, instanța de apel le-a înlăturat de la aplicare.

Chemata în garanție SC A. T. A. SA pretinde că nu poate fi ținută la despăgubire deoarece în temeiul poliței de asigurare casco a despăgubit reclamantul cu suma maximă posibilă de 6.000 de euro. E. real acest aspect, la dosar regăsindu-se dovada plății, dar pentru autovehiculul pârâtei S. exista și o asigurare de răspundere civilă obligatorie la același asigurator, astfel încât acesta este ținut să răspundă în baza poliței RCA. Nu este reală susținerea chematei în garanție în sensul că a fost atrasă în proces doar sub aspectul răspunderii în baza poliței casco. Chiar dacă în cererea de chemare în garanție nu s-a menționat în mod explicit temeiul răspunderii, în anexa cererii au fost depuse ambele polițe de asigurare, atât casco cât și RCA.

Ambii asiguratori au precizat că despăgubirile de la fond încalcă limitele stabilite prin norme de C. de S. a A.

T. a reținut însă că limita maximă a despăgubirilor este de 500 000 de lei în caz de vătămare corporală sau deces și 300 000 lei pentru pagubele materiale, prin urmare, fiind doi asiguratori în cauză, a căror răspundere seantrenează în paralel, despăgubirile stabilite la fond se încadrează în normele legale.

R. la aspectele menționate, în baza art.296 C.pr.civ, tribunalul a respins apelurile declarate, menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.

În temeiul art. 274 C.pr.civ, tribunalul a obligat apelantele în solidar la plata în favoarea reclamantului intimat a cheltuielilor de judecată în apel,

2000 lei.

V. Declarațiile de recurs. Î. deciziei T. C. au formulat recurs atât pârâta

SC. S. P. SRL, cât și chematele în garanție SC A. Ț. A. SA - S. C., SC A. R.- A.

V. I. G. SA - S. C.

1. Prin propriul recurs, chemata în garanție SC A. R. - A. V. I. G. SA - S.

C. a solicitat, în temeiul art. 299 C., modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.

Se afirmă că instanța nu a luat in considerare dispozițiile speciale din domeniul asigurările, adică L. nr.136/1995 modificata si Normele de aplicare, respectiv le-a dat o interpretare eronata.

In primul rând, interpretarea dispozițiilor Legii nr.136/1995 cu privire la competentele acordate C. de S. a A. este total greșita, conform modificărilor aduse prin L. nr.172/(...).

Limita despăgubirilor de asigurare se referă atât la stabilirea cuantumului acestora, cât si la riscurile acoperite. Prin urmare, prevederile art. 22 din Normele anexa la O. CSA nr. 3108/(...), aplicabile accidentelor de autovehicule din 2005 si 2006, precizează cazurile in care asiguratorii RCA nu acorda despăgubiri, adică stabilește riscurile excluse de sub incidența legii. Printre alte evenimente, potrivit pct.13 al art.22, „pagubele produse ca urmare a transportului de produse periculoase (radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corosive, combustibile), care au determinat sau au agravat producerea pagubei nu sunt acoperite de către asiguratori. Prin art. 69 ind. 2 din L. nr. 172/2004 se prevede expres "C. de S. a A. adopta norme obligatorii in aplicarea prevederilor prezentei legi".

In al doilea rând, instanța a interpretat greșit prevederile art. 7 din normele care stabilesc limitele despăgubirilor de asigurare astfel, in unul si același accident, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați in procesul civil, asiguratorul acorda despăgubiri, in limitele de despăgubiri valabile la data accidentului. Limitele se stabilesc anual de către C. de S. a A., care pentru anul 2005 (Anexa nr.3 la norme) a fost de "pana la

1.000.000.000 lei (100.000 RON) pentru fiecare persoana, dar nu mai mult de 500.000 lei RON, indiferent de numărul persoanelor accidentate, in caz de vătămări corporale sau de deces inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial".

E. subliniat faptul ca limita de 500.000 lei RON se refera la situațiile in care sunt mai multe persoane accidentate, pentru care se acorda despăgubiri insa proporțional cu suma ce depășește acesta limita. În acest sens invocam prevederile art.34 -(2) din Norme, care stabilesc "in cazul in care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane in unul si același accident de autovehicule depășește, la data producerii accidentului, limita maxima stabilita in art.7, indiferent de numărul persoanelor păgubite si de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acorda in limita acestei sume, proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare persoana păgubita, fara insa a depăși, la data producerii accidentului,pentru fiecarepersoana accidentata limita de despăgubire pe persoana stabilita potrivit art.7."

In concluzie, S. A. R. - A. V. lnsurance G. S., prin S. C., nu putea fi chemata in garanție de către pârâta SC S. P.-SRL, in baza asigurării obligatorii RCA încheiat pentru autospeciala (...) deoarece in acest caz evenimentul nu este cuprins in riscul asigurat (excludere), iar sub aspectul limitei maxime de acoperire a prejudiciului suma maxima (inclusiv pentru daune patrimoniale si cele nepatrimoniale, precum si prestația periodica) la data accidentului a fost de 100.000 RON indiferent de numărul persoanelor responsabile de producerea daunei cat si de numărul persoanelor accidentate in unul si același accident.

2. Prin recursul declarat, SC A. T. A. SA - S. C. a solicitat, în principal,admiterea recursului și modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel în vederea stabilirii si limitării răspunderii fiecărei societăți de . chemată în garanție proporțional cu culpa fiecărui vinovat (asigurat) de producerea accidentului.

Se apreciază că, raportat la motivarea instanței de apel, hotărârea atacata este nelegala față de dispozițiile art. 304 pct. 7 si 9 C., întrucât:

1. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, L. nr.

136/1995 reprezintă cadrul general privind asigurările.

Autoritatea in materie să stabilească cuantumul maxim al despăgubirilor privitoare la evenimente produse intr-un an calendaristic este CSA. M.ivarea instanței de apel referitoare la înlăturarea dispozițiilor O. nr.

3. aplicabil pentru anul 2005 (anul producerii evenimentului asigurat in litigiu) este nelegala. Aceste limite minime si maxime se stabilesc anual și, așa cum este prevăzut chiar in titlul actului, acestea sunt norme privind aplicarea legii in domeniul asigurărilor. F. existenta acestora nu se pot încheia asigurările de răspundere civila auto RCA, care de asemenea sunt obligatorii potrivit legii. Prin urmare, in speță nu pot fi înlăturate dispozițiile cuprinse in O. nr. 3. întrucât acestea reglementează cadrul legal si nivelul despăgubirilor pentru evenimentele produse pe durata aplicării acestuia.

In aceste condiții, instanța de apel a menținut in mod nelegal nivelul despăgubirilor acordate de instanța de fond la suma de 130.000 Ron daune materiale si 900.000 Ron daune morale. Aceste sume depășesc cu mult limitele maxime prevăzute de lege.

Atât instanța de fond, cât si cea de apel motivează ca răspunderea asiguratorilor va fi antrenata in paralel, ceea ce este nelegal si contravine dispozițiilor art. 34 din același Ordin nr. 3..

In ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale, in suma de

130.000 Ron, aceste nu au fost dovedite in întregime, ci doar parțial in limita sumei de 13.196,63 Ron. Instanța de fond nu a analizat cu atenție toate chitanțele depuse la dosar de reclamant si a acordat acestuia chiar suma solicitata prin precizare de acțiune. A. acordă despăgubiri doar pentru prejudiciul cert si dovedit cu acte, nu și pentru prejudicii viitoare și nedovedite .

2. In ceea ce privește întinderea răspunderii fiecărei persoane vinovate de producerea evenimentului, in speța comitenții societățile comerciale, atât instanța de fond cat si cea de apel aveau obligația sa facă aplicarea art. 21 din O. nr. 3..

Prin urmare, răspunderea celor doua societăți nu poate fi antrenată "paralel", așa cum reține instanța de apel, ci această răspundere trebuie delimitată in conformitate cu dispozițiile legale sus invocate.

De altfel, chiar instanța de apel motivează și reține in repetate rânduri ca "au existat doua fapte ilicite distincte care au dus la prejudiciul reclamantului, ambele fapte concurând la vătămarea corporala si morala a reclamantului", aceste fapte ilicite fiind pătrunderea pe contrasens fapta ce a provocat accidentul si marcarea necorespunzătoare a autovehiculului ce transporta acid sulfuric".

Prin prisma acestor motive, instanța de judecata in baza art. 129 C., putea să delimiteze întinderea răspunderii celor obligați la reparare.

De asemenea, instanța de fond retine in cuprinsul hotărârii că in baza poliței Casco 2050919/(...) reclamantul a fost deja despăgubit cu suma maxima de 6000 E, insa aceasta sumă trebuia dedusă din totalul sumei stabilite ca despăgubire.

3. Prin recursul propriu, S. "S. P." S. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii civile formulate de reclamant; cu plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele.

Se apreciază că decizia nr. 4.2010 a T. C. a fost dată cu aplicarea greșită a legii, este lipsită de temei legal și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind incidente în speță prevederile art. 304 pct. 1 și 9 din C.pr.civ.

Instanța de apel a încălcat flagrant prevederile art. 129 C., care consacră principiul fundamental al aflării adevărului, unul dintre principiile procedurii civile în legătură directă cu principiul rolului activ al judecătorilor.

De asemenea, s-au încălcat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5

C.pr.civ.

În pofida concluziilor eronate ale primei instanțe și ale instanței de apel, care a încercat să-și argumenteze soluția în lipsa unor probe concludente/relevante și prin prisma unei motivări necorespunzătoare fără suport legal, nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.

În mod nelegal și absolut nejustificat au înlăturat primele două instanțe proba cu expertiza tehnică auto și în acest sens în mod greșit a reținut că s-ar fi solicitat administrarea acestei probe, ceea ce denotă o analiză insuficientă a actelor și lucrărilor dosarului. Din contră, reclamantul a fost cel care a solicitat proba cu expertiza tehnică auto, iar instanța de fond a încuviințat toate obiectivele propuse de acesta, expertul nefăcând altceva decât să răspundă punctual la obiectivele fixate. Deși concluziile expertizei confirmă susținerile potrivit cărora s-au respectat toate prevederile legale (inclusiv normele ADR) cu privire la transportul și semnalizarea mărfurilor periculoase, expertul aducând suficiente detalii în acest sens, reclamantul nu a mai susținut niciun fel de obiecțiuni și nici nu a solicitat o contraexpertiză, lucrarea tehnică de specialitate fiind astfel o probă relevantă câștigată cauzei.

Se arată în concluziile expertizei că "R. la modalitatea de ancorare a recipientului cu acid sulfuric s-au respectat prevederile normelor lega le", ceea ce vine să confirme susținerile inițiale, exprimate apoi inclusiv prin răspunsul la interogatoriu. S-a explicat în acest context că ruperea chingilor cu care au fost fixate vasele cu acid sulfuric în caroserie s-a datorat forței dinamice a impactului dintre cele două autovehicule, care a depășit cu mult șocurile și solicitările obișnuite. Apoi se mai subliniază că "Nu a existat nicio legătură directă între accidentul suferit de reclamant și o presupusăneglijență a S. S. P. S." și în fine, se mai arată că societatea a avut toate actele și documentele necesare pentru a efectua transporturi de mărfuri periculoase, acid sulfuric, hipoclorit de sodiu etc" și că nu aveam nevoie "de niciun fel de asigurări speciale".

Recipienții au fost asigurați corespunzător, contrar unor afirmații nedovedite, se aflau sus în camion și după producerea accidentului, dar drept urmare a șocului rezultat în urma impactului - descris și de expertul auto - la o forță de aproximativ 50 tone/vas, legăturile au cedat (a sărit de la locul lui inclusiv rezervorul de combustibil), șocul respectiv depășind solicitările obișnuite din timpul transportului, așa cum concluzionează expertul.

Potrivit reglementărilor ADR, "Numerele de identificare ale pericolului

și ale substanței trebuie plasate doar În cazul unui transport executat cu o unitate de transport având una sau mai multe cisterne de o capacitate maximă mai mare de 3000 I". În speță această dispoziție a fost respectată, întrucât a fost vorba de un transport de acid sulfuric în cantitate de 2000 l, ce se afla în 2 recipienți de 1000 l fiecare, recipienți înveliți într-un ambalaj exterior.

Aceleași reglementări ADR prevăd că pentru transporturile sub 3000

1, marcajul trebuie să fie un dreptunghi de culoare portocalie, or autocamionul avea aplicat acest marcaj, prin care se indica faptul că este un transport de substanțe periculoase (din grupa a 8-a de materiale corozive), suficient în asemenea situație.

Normele ADR au fost respectate și în ce privește omologarea recipienților, aspect care rezultă din expertiză, dar și din nota de constatare întocmită de ARR - A. C. C. afirmațiilor instanței și unora dintre martorii audiați (Tudor Ș., D. A. și M. H., care au susținut că nu s-a cunoscut ce substanță s-a scurs pe șosea), tot din nota de constatare ARR - A. C. întocmită la locul accidentului în (...) rezultă existența documentelor care însoțeau transportul, respectiv factură fiscală, certificat de calitate, fișă de instrucțiuni pentru conducătorul auto pentru substanța din clasa 8 nr. ONU

1830 (denumire acid sulfuric), certificat ADR și ordin de transport. C. pentru transport periculos (portocalie) avertizează organele de intervenție care urmează să ia măsuri în vederea limitării efectului produs de substanța respectivă în zonă.

Primul argument pentru care instanța de apel a înlăturat concluziile acestui raport de expertiză, respectiv acela că ar fi fost efectuat la 1 an și jumătate de la eveniment este cel puțin bizar, reclamantul însuși fiind cel care a cerut administrarea acestei probe după destul timp de la producerea accidentului.

Al doilea argument este de asemenea neconvingător, întrucât constatarea făcută de polițiștii și procurorul din H. cu privire la modul "necorespunzător" în care erau asigurați recipienții în caroseria autospecializatei nu reprezintă decât o simplă supoziție, câtă vreme În cuprinsul procesului verbal pe care l-au încheiat (nr. 86060 din (...)) nu se face nicio referire privind modul în care ar fi trebuit ancorați / asigurați recipienții potrivit reglementărilor legale în materie sau despre forța de impact/șocul care a produs desprinderea capacului și spargerea unuia dintre recipienții cu acid sulfuric..

În mod asemănător înlătură instanța de apel declarația singurului martor ocular prezent la fața locului în momentul accidentului (Benko Kalman), care a dat declarații atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, în timp ce doar martorii propuși dereclamant (care au sosit la fața locului după ce starea de fapt inițială se schimbase, reclamantul fusese deja transportat la spital ș.a.) au fost considerați - pe criterii doar de instanță cunoscute - ca având o percepție și o depoziție corectă. În încercarea de a justifica înlăturarea probelor concludente, instanța ignoră analiza unor elemente esențiale cum ar fi: momentul producerii accidentului și al proiectării reclamantului pe șosea, momentul deversării acidului sulfuric, suprafața și modul în care s-a întins substanța pe partea carosabilă - pata de substanță fiind mărită datorită intervenției pompierilor cu jet de apă, aceștia încercând spălarea cu apă, astfel cum reține și instanța conform depoziției martorilor, intervalul de timp cât acesta a zăcut inconștient pe carosabil până când a fost transportat la spital și modul cum s-a intervenit în prima fază de către cei sosiți inițial la locul accidentului - pompierii prin intervenția lor denaturând starea de fapt de la fața locului, inclusiv starea recipienților înainte de efectuarea fotografiilor, ora la care s-au efectuat fotografiile luate și momentul încheierii procesului verbal nr. 86060 din (...). În același proces verbal se ridică mari semne de întrebare îndeosebi asupra poziției în care s-a găsit autospecializata Daimler (...) de către organele de poliție, câtă vreme - conform legilor fizicii - poziția după impact în speță trebuia să fi fost total diferită, ceea ce presupune probabilitatea schimbării poziției acesteia de către pompierii care au ajuns la fața locului

De remarcat ar fi și faptul că pentru oricare dintre cele două substanțe periculoase din grupa a 8-a de materiale corozive (acid sulfuric sau hipoclorit de sodiu), ca măsură de siguranță se impune ca la contactul cu pielea să se spele imediat cu multa apa, ceea ce nu s-a întâmplat în speță în privința reclamantului.

Instanțele nu au luat în considerare nici varianta unei culpei comune, teza susținută inclusiv de pârâta S. "S. R." S. în fața primei instanțe. Sub acest aspect, nu s-a ținut cont de riscul unui posibil accident pe care și l-a asumat reclamantul B. O. în momentul în a înțeles să-l însoțească în cursă pe numitul L. Ș. S. chiar pentru a-l ajuta să conducă, dar nici de faptul că reclamantul recunoaște la interogatoriu că e posibil să nu fi purtat centura de siguranță) motiv pentru care a fost imediat proiectat pe șosea.

Decizia recurată este nelegală și pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în special în partea referitoare la despăgubirile materiale și morale care au fost mult prea generos acordate. De altfel, despăgubirile materiale nu sunt deloc în acord cu probațiunea administrată, sunt doar parțial dovedite față de totalul sumei cerute, plus că reclamantul a beneficiat de-a lungul anilor de diverse sume care au acoperit o parte din cheltuielile sale. Aceste aspecte au fost însă neglijate de către instanțe, nefiind analizate miile de chitanțe, bonuri și alte pretinse documente justificative depuse în probațiune de către reclamant, care au rămas neexplicitate de către acesta, nefiind verificate sursele de venit și veniturile efective realizate de către reclamant în ultimii ani (inclusiv din donații după campaniile mediatice).

În mod greșit instanțele - pentru a stabili cuantumul rentei lunare pentru reclamant - s-au raportat la venitul realizat de acesta în luna noiembrie 2005 (respectiv 2339 lei), ținând cont că era vorba de un venit obținut la 5 luni după accident și nu înainte. Desigur, există numeroase neconcordanțe între înscrisurile depuse de reclamant la dosar privind veniturile realizate de acesta în perioada 2004 - 2005, însă nici aceste inadvertențe nu au fost sesizate de către instanțe, motiv pentru care subscrisa am întocmit un centralizator (pe care îl anexăm) cuprinzând situația veniturilor prezentate în instanță de B. O. În plus, nu rezultă denicăieri cum s-a făcut calculul despre care instanța de apel susține că este "în funcție de devalorizarea monedei naționale". Nu s-a luat în calcul faptul că dacă nu exista traumatismul cranio-cerebral, plaga prin contuzie fronto-parietală și contuzia toracică, reclamantul probabil că nu ar mai fi suferit arsurile cu acid sulfuric, pentru că nu ar mai fi ajuns pe carosabil în stare de inconștiență.

Atunci când instanța a fixat cuantumul despăgubirilor, nu a luat în calcul efectuarea în prealabil a expertizării medicale complexe a reclamantului, tocmai pentru a se pronunța în deplină cunoștință de cauză cu privire la starea acestuia și pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului. O hotărâre pronunțată în baza unor argumente echivoce, bazate pe probe insuficiente/sau pe lipsa probelor are aceeași valoare ca o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind nelegală, deoarece numai o hotărâre pronunțată în baza unor argumente reale și suficiente poate conduce la stabilirea adevărului.

Despăgubirile morale majorate de către reclamant și acordate în întregime de către instanță sunt absolut exagerate, fără precedent în practica judiciară, transformându-se în amenzi excesive pentru autorii daunelor și în venituri nejustificate pentru victimă, ceea ce nu se mai limitează la un efect strict compensatoriu. Nu s-a ținut cont de faptul că prin eforturile sale, reclamantul a reușit între timp să-și îmbunătățească/amelioreze sensul existenței și perspectivele vieții sociale, a terminat Facultatea de B., a devenit președintele unei asociații (denumită P.), care numără În prezent peste 200 de membri și a Î. o societate comercială (S. Bossan" S.) în cadrul căreia desfășoară activitate (masaje de relaxare) contra cost.

Nu era de neglijat nici faptul că în dosarul nr. (...) aflat pe rolul T. C. C. (în care s-a deschis procedura insolvenței fața de S. "S. R." S.), B. O. a fost înscris în tabelul definitiv al creditorilor S. "S. R." S., cu o creanță ce echivalează suma pretinsă ca despăgubiri în prezentul dosar, adică

1.030.000 lei. Mai mult, în cursul lunii aprilie 2010 B. O. a primit deja o sumă consistentă (peste 120.000 lei) în urma planului de distribuire

(parțială) aprobat de judecătorul sindic la propunerea administratorului judiciar" H & B I." S. În aceste condiții, nu mai subzistă argumentul adus de Curtea de A. C. - Secția C., de C. A. și F. prin decizia civilă nr. 7. legat de inaplicabilitatea art. 36 din L. nr. 85/2006, dar nici motivul pentru care Tribunalul Cluj - Secția Civilă a respins cererea de suspendare a judecării cauzei prin încheierea de ședință din (...) ("probleme de executare ce nu sunt specifice acestei faze procedurale").

Se consideră aplicabile prevederile art. 315 alin. 31 - alin. nou introdus prin L. nr. 2. 2010, sens în care se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiza medicală a reclamantului intimat, proba testimonială, adrese pentru obținerea de informații către instituțiile și organele abilitate în vederea lămuririi aspectelor neclare.

În drept: pct. 3 al art. 3 C. (modificat și completat), art. 129, art. 261 alin. (1) pct. 5, art. 274, art. 304 pct. 7 și 9, art. 304 și urm. din C., art. 312 și art. 315 C.

În data de (...), S. "S. P." S., a depus la dosar o completare a motivelor de recurs (f. 33-34 dosar Curte), prin care a solicitat constatarea nelegalitățiiîncheierii de ședință a T. C. C. din data de (...), în partea în care a fost obligată, în mod nelegal, la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de

6.746,26 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, cu consecința restituirii acestor sume.

Se precizează că a fost achitată taxa judiciară de timbru impusă pentru judecarea apelului de către Tribunalul Comercial Cluj, prin chitanța nr. 518502699/(...), după ce a fost respinsă în mod nejustificat și cererea de reexaminare a acestei taxe prin încheierea comercială nr. 101/C/2009, dată în dosarul nr. (...) al aceleiași instanțe.

După cum se poate observa din dosarul cauzei, obligativitatea achitării acestei taxe judiciare de timbru a fost impusă de către Tribunalul Comercial

Cluj, instanță care "a judecat în apel cauza cu nerespectarea normelor de competentă", astfel cum a concluzionat Curtea de A. C. - Secția C., de C. A. și F. prin decizia civilă nr. 746/(...). Prin decizia amintită (irevocabilă), s-a casat decizia comercială nr. 21/A/C/2009 a T. C. C. și s-a trimis cauza pentru judecata apelurilor T. C. - Secția Civilă. Așadar, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar au fost stabilite și impuse în mod nelegal de către o instanță necompetentă material, aceeași instanță fiind și cea care a respins de o manieră identică și cererea de reexaminare .

Pe de altă parte, Tribunalul Comercial Cluj a procedat în mod nelegal la stabilirea și impunerea acestei taxe judiciare de timbru și pentru aceea că a încercat să justifice că doar reclamantul B. O. era îndreptățit să beneficieze de scutirea de la plata acestor taxe în temeiul art. 15 lit. o) din L. nr.

146/1997, fără să se raporteze la situația din prezenta speță.

Prin analogie, în prezentul dosar, urmând logica juridică și ținând cont că instanța a considerat aplicabile în cazul reclamantului prevederile art. 15 lit. o) din L. nr. 146/1997, trebuia să dispună scutirea de la plata taxelor și în privința societății pârâte .

VI. Întâmpinarea. În data de (...), intimatul reclamant B. O. a înregistratla dosarul cauzei întâmpinare (pag. 47-51 dosar recurs), prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

1. În ce privește recursul promovat de S. "S. P." S. , se arată că hotărârea a fost amplu motivată, fiecare aspect adus în discuție a fost menționat distinct și motivat, cu referire la probele dosarului și interpretarea pe care instanța le-a dat-o, motivarea este clară, precisă și concisă, ne lăsând loc de interpretări.

Toate consecințele nerespectării cerințelor privitoare la marcarea transportului reținute de instanță sunt corecte și în detaliu prezentate.

Cea mai mare parte a motivelor detaliate de recurentă se referă la interpretarea materialului probator de către instanță, acest aspect neputând constitui un motiv de recurs, în cazul contestării deciziilor pronunțate in apel instanța putând fi investită doar în limitele dispozițiilor art.304 C.pr.civ.

În ce privește proba cu expertiza auto, în mod corect a reținut instanța de apel faptul că stabilirea respectării în totalitate a prevederilor legale privind transportul substanțe lor periculoase este o chestiune de ordin juridic, de competența instanței de judecată. Chiar dacă este o probă solicitată de reci amant, chiar dacă obiecțiunile reclamantului la această expertiză nu au fost încuviințate de instanță (reclamantul a contestat expertiza la termenul care a urmat depunerii acesteia - f. 316, dar instanța le-a respins ca tardive), forța acestei probe nu este una absolută, instanța fiind liberă, în scopul aflării adevărului (conform art. 129 C.pr.civ. invocat de pârâtă) să aprecieze această probă atât în ce privește valoarea ei intrinsecă, precum și în raport cu celelalte probe.

La data producerii accidentului era în vigoare O. nr. 272/2001 al M.

Industriei și Resurselor care prevedea (în Anexa 1 pct. 1-7 din ordin) cerințe legate de omologarea recipientelor în care se transportă materialelepericuloase. O. impunea ca această omologare să fie făcută de către S. I. S. - U. B. Am depus în probațiune la dosar, pentru comparație, documentație privind omologarea recipientului de la o altă societate comercială transportatoare de acid sulfuric (S. OMEGA TRANS R. S.). Rolul acestei omologări este verificarea rezistenței mecanice și a etanșeității recipientului (inclusiv a capacului acestuia). La dosarul cauzei, așa cum a reținut și instanța de apel, nu există nicio dovadă privind omologarea recipientului. L.ența de execuție se referă la autovehicul și nu la recipient. Din fotografiile din dosarul de urmărire penală se observă faptul că recipientul este complet sfărâmat, ceea ce s-ar fi putut evita în cazul unui recipient omologat și asigurat conform cerințelor convenției.

Necesitatea unei asemenea protecții rezultă din Convenția ADR privind ambalarea și etichetarea mărfurilor periculoase, cap. 6, paragr. 6.7.2.17.5. În acest text se prevede faptul că în cazul în care recipientele detașabile nu sunt protejate în timpul transportului conform paragr. 4.2.1.2., carcasele și echipamentele lor trebuie protejate împotriva distrugerii prin impact lateral sau longitudinal ori răsturnare. Legăturile externe trebuie protejate astfel încât să excludă eliberarea conținutului carcaselor în cazul unui impact sau răsturnării recipientului detașabil. Aceste norme sunt de aplicare directă, conform art. 20 din Constituția R. A., corect a reținut instanța de apel faptul că asigurarea recipientului trebuia făcută astfel încât să excludă eliberarea substanței periculoase inclusiv pentru situații de impact ca urmare a unui accident de circulație. A. cu atât mai mult cu cât toată cantitatea de acid sulfuric de 3660 kg era transportată într-un singur recipient, o masă de peste 3 tone și jumătate având o inerție foarte mare.

Din fotografiile de la fi la 16 a dosarului de urmărire penală (fotografiile de la fața locului) rezultă că recipientul era înconjurat de chingi subțiri (nu de carcasă metalică) însă nu se văd resturile de chingi fixate în remorcă (pe muchiile interioare ale remorcii) așa cum apar în fotografiile realizate la peste 1 an de zile la momentul efectuării expertizei auto. E. suficient faptul că în procesul-verbal de constatare la fața locului s-a consemnat faptul că recipientul "nu era asigurat". Nu era necesar să se specifice și cum ar fi trebuit asigurat, câtă vreme Convenția explicitează acest lucru. În procesul-verbal ARR nu se menționează dacă recipientul era sau nu asigurat, ceea ce nu conduce la concluzia corectei asigurări.

În ce privește stabilirea daunelor materiale, instanța a avut în vedere nu doar chitanțele depuse dar și declarațiile martorilor. De altfel, în practica judiciară s-a arătat că instanțele pot avea în vedere la stabilirea acestor daune nu numai înscrisuri ci și "depozițiile martorilor și prezumțiile juridice, pentru a realiza o despăgubire integrală a părților civile sub aspectul daune lor materiale" [Curtea de A. G., D. pen. 169/2010]. Modul de calcul al rentei viagere este unul corect. Subsemnatul am primit salariul complet până în luna noiembrie 2005, motiv pentru care, în mod corect, instanța s-a raportat la această valoare, renta fiind stabilită ca o medie a diferențelor de venit (filele 558-559). Eventualele donații de care aș fi beneficiat (neidentificate exact și necuantificate) nu reprezintă venituri realizate din muncă (aș fi putut să primesc o moștenire) și nu se substituie obligației pârâtei de a repara prejudiciul cauzat.

Nu este real faptul că instanța a acordat daune morale în cuantum fără precedent.

Recent în practica judecătorească, printr-o hotărâre a T. B. menținută de Curtea de A. B. s-au acordat daune morale de 500.000 euro pentru o vătămare corporală produsă prin malpraxis medical (cauza doctorului Naum

Ciomu), vătămări mai puțin grave în ce privește prejudiciul estetic, incapacitatea fizică sau prejudiciul de agrement. În cauza Codarcea contra

R. (2009) CEDO a acordat daune în sumă de 20.000 euro pentru o paralizie facială parțială rezultată în urma unei operații estetice nereușite. Prejudiciul rezultat din modificarea aspectului estetic este deosebit și încă persistent. Ia fel și infirmitatea cauzată de pierderea vederii. Tot ce menționează recurenta că am realizat În planul educației. am realizat cu uriașe eforturi și multă voință. în primul rând datorită pierderii vederii, efortul suplimentar depus constituind un motiv în plus de acordare a daunelor morale. V. socială înseamnă cu totul altceva și în mod evident nu pot să revin la viața socială dinaintea producerii accidentului.

În mod corect a reținut instanța că plata unor sume, din cuantumul total al prejudiciului, achitate pe parcursul procesului constituie o problemă de executare a hotărârii. Prin sentința pronunțată la fond și menținută în apel s-a stabilit cuantumul prejudiciului și obligația de reparare. D. pe parcurs au fost deja achitate unele sume, acest lucru va fi avut în vedere la punerea în executare a hotărârii.

Cu privire la o eventuală suspendare a cauzei, aceasta nu putea fi pusă în discuție după ce o instanță de recurs a dezlegat această problemă de drept.

2. Cu privire la recursurile declarate de S. A. Ț. A. S. - S. C. și S. A. R. - A. V. I. G. SA B., prin S. C., cât privește incidența art. 22 pct. 13 al O. CSA nr. 3.. concluziile instanței de apel sunt corecte. Art. 53 din L. nr.

135/1995 nu prevede posibilitatea stabilirii printr-un asemenea act a unor situații exoneratoare de răspundere, astfel încât actul administrativ normativ nu poate adăuga la lege. De altfel, în mod similar au fost înlăturate în judecarea altei cauze dispozițiile art. 22 pct. 6 și 7 din același Ordin [Curtea de A. S. dec. civ. 97/2010].

Ambele instanțe au reținut faptul că au existat două fapte distincte cauzatoare de prejudicii ale unor persoane care aveau separat încheiate contracte de asigurare. A., fiecare asigurător va fi ținut să răspundă în temeiul propriului contract de asigurare. până la suma maximă prevăzută de lege. De altfel, în modelul de contract de asigurare. conform Anexei 9 din O. CSA nr. 3.. formularea de la pct. I a contractului este „limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de A. RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului …";.

Se folosește singularul, prin urmare, fiecare asigurător va răspunde până la limita maximă. indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare.

De altfel, nu există nicio rațiune pentru care să se limitez răspunderea asigurătorilor în cazul mai multor persoane vinovate pentru producerea pagubei. pentru cel păgubit fiind aplicabil principiul reparării integrale a prejudiciului. Există doar rațiunea limitării răspunderii asigurătorului până la plafonul legal față de asiguratului său, determinată de corelarea primei de asigurare plătite cu valoarea asigurată. trebuind să se păstreze un echilibru global în bugetul asigurătorului între sumele colectate cu titlu de prime de asigurare și cele plătite ca urmare a producerii riscurilor asigurare.

Între cei vinovați de producerea prejudiciului funcționează solidaritatea legală stabilită de dispozițiile art. 1003 Cod civil, cu consecințele raportului între codebitori stabilite de art. 1055 Cod civil. În doctrină s-a arătat că " Împărțirea între codebitorii solidari a ceea ce s-a plătit, se face, în general, în părți egale, în sensul că fiecare suportă câte o cotă-parte egală din datoria plătită". A., instanța nu era datoare săstabilească alte aspecte și nu există niciun motiv pentru casarea cu rejudecare a cauzei, care se află pe rolul instanțelor din anul 2006, depășindu-se cu mult o durată "rezonabilă" pentru soluționarea cauzei, timp în care am fost nevoit să suport singur toate cheltuielile necesare, fără a putea pune în executare vreo hotărâre.

Pe de altă parte, între asigurat și asigurător, există un alt tip de raport juridic. În doctrina "școlii juridice de la C.", el a fost caracterizat ca o obligație "in solidum", care "permite victimei să urmărească pe fiecare dintre coautorii prejudiciului ori pe cel răspunzător pentru fapta altuia, pro toto la repararea întregului prejudiciu".Practica judiciară a caracterizat același raport juridic ca fiind unul special, specific relațiilor de asigurare, dar cu aceleași consecințe. Caracterizarea de obligație în solidum" pune în evidență faptul că fiecare dintre asigurători, "în paralel" - cum s-au exprimat instanțele de judecată, trebuie să plătească întreaga sumă datorată de cel asigurat, vinovat de producerea prejudiciului, fiecare limitându-se la plafonul legal care în mod corect a fost stabilit de instanța de apel. Nu există, prin urmare, nici o logică pentru care să existe o limitare "comună" celor doi asigurători.

VII. Judecata în recurs. Cu privire la recursurile formulate în această cauză, Curtea are în vedere următoarele:

A. Sub aspectul stării de fapt, au fost stabilite cu certitudine, prin hotărârile instanțelor de fond, următoarele împrejurări:

1. În dimineața zilei de 24 mai 2005, autoutilitara marca P. B., cu nr. de înmatriculare (...), proprietatea pârâtei SC S. R. S., condusă de prepusul acesteia, L. Ș. S., se deplasa pe DN1 E60, în direcția O. - C.-N..

În cabină, se afla și reclamantul B. O., care l-a însoțit pe conducătorul auto în cursa pe care a efectuat-o în interes de serviciu, fără să fi avut calitatea de angajat al SC S. R. S.

2. Pe aceleași coordonate de timp și loc, autospecializata marca Daimler, cu nr. de înmatriculare (...), proprietatea S. S. P. S. T., condusă de prepusul acesteia, B. I., transporta 2000 l acid sulfuric (94,2%), deplasându- se în direcția C.-N. - O..

3. La ieșirea din comuna I. C., într-o curbă la dreapta, situată la km

518+550 m., autoutilitara marca P. B., proprietatea SC S. R. S. a părăsit sensul de mers, a pătruns pe contrasens și s-a tamponat frontal cu autospecializata marca Daimler, proprietatea SC S. S. T., care circula regulamentar.

4. În urma impactului, autospecializata marca Daimler s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers C.-N. - O., ambele autovehicule au suferit avarii, iar cei doi conducători auto au decedat, moartea fiind violentă, datorată unor multiple leziuni interne produse prin lovire de corpuri dure aflate în interiorul autovehiculelor.

Totodată, pasagerul autoutilitarei marca P., reclamantul B. O., a fost proiectat pe carosabil, suferind o fractură în regiunea stângă cu decolarea de lambou fronto parietal cu necroza lamboului și deperiostarea osului frontal, precum și arsură cu acid sulfuric concentrat, grad III, în regiunea facială, a membrelor și abdomenului, aprox. 25% din suprafața corporală, respectiv arsură corneo-conjunctivală grad III; este internat în Spitalul Clinic

Județean C., Clinica Chirurgie I (p. 22, 28 dosar urmărire penală).

Partea carosabilă, pe o suprafață de 40 mp., a fost acoperită cu acid sulfuric, dintr-un recipient din material plastic, aflat în caroseria autospecializatei și care, în urma impactului, s-a spart, conform procesului-verbal încheiat la fața locului în data de 24 mai 2005, de către organele de cercetare penală.

5. Prin rezoluția P. de pe lângă Judecătoria Huedin, din 29 septembrie 2005, dată în dosar nr. 325/P/2005, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. 4, 6, art. 10 lit. g C.proc.pen., neînceperea urmăririi penale împotriva conducătorului L. Ș. S., decedat, reținându-se textual: „accidentul rutier cu toate consecințele acestuia s-a produs din culpa exclusivă a numitului L. Ș. S., care prin trecerea pe contrasens a încălcat dispozițiile art. 129, 135 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O. nr. 1..

A. soluție a fost menținută prin rezoluția din 18 noiembrie 2005, dată în dosar nr. 75/II/2/2005 de prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Huedin, urmare a respingerii ca neîntemeiată a plângerii formulate de persoana vătămată B. O. (p. 51, dosar nr. 75/II/2/2005).

6. Ulterior intervențiilor chirurgicale și tratamentelor la care a fost supus, reclamantul a fost diagnosticat clinic cu „leucom cornean după arsură chimică cu acid sulfuric gr. III/IV sinbleferoane";, fiind încadrat în gradul 4 - grav de handicap, fără asistent personal, conform certificatului emis de C. de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți (p. 515, vol. II, dosar nr. (...)).

7. Prin procesul-verbal de cercetare încheiat în data de 6 iunie 2005

,de Inspecția Muncii din cadrul M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei - I. T. de M. al J. C., S. S. S. T. este sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 25.000.000 lei, în baza art. 18 lit. c coroborat cu art. 41 alin. 5 lit. a din L. nr. 90/1996, republicată. Se reține că accidentul de circulație a cărui victime au fost cei doi angajați ai S. S. P. S. T. și S. S. R. S. întrunește condițiile art. 24 alin. 1 din L. nr. 90/1996, republicată, și ale art. 4 din Normele metodologice, și, ca atare, este „accident de muncă mortal";, S. S. P. S. T. fiind răspunzătoare pentru faptul că autospecializata marca Daimler nu a avut montată plăcuța avertizoare cu indicativul de transport pentru acid sulfuric, contrar prevederilor art. 18 alin. 1 lit. c din L. nr. 90/1996, republicată (p. 36-41, vol. I, dosar nr. 3257/2006).

Prin Sentința civilă nr. 823/(...), pronunțată de către Judecătoria Huedin în dosar nr. 1280/2005, a fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției, cu motivarea că „prin procesul verbal a fost sancționată petenta, societate comercială, însă obligațiile referitoare la normele de protecția muncii revin unei persoane fizice desemnată de conducerea petentei".

8.. Raporturile pârâtei S. S. R. S. cu S. A.-Ț. S. sunt cele specifice unei asigurări, conform poliței de asigurare nr. 2050919 din (...), încheiată pe timp de 12 luni ((...)-(...)) cu referire la autoutilitara P. B., (...) (p. 33-54, vol. I, dosar nr. 3257/2006).

9. Raporturile pârâtei S. S. P. S. T. cu S. A. R. - A. S. sunt cele specifice asigurării obligatorii răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, conform contractului de asigurare nr.

4957447 din 30 decembrie 2004 (p. 148, vol. I, dosar nr. 3257/2006).

B. În drept

Potrivit dispozițiilor art. 1000 alin. 3 C., comitenții răspund „de prejudiciul cauzat de (…) prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat";.

Răspunderea comitentului este o formă a răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia astfel că, pentru a putea fi angajată, victima prejudiciului trebuie să facă dovada îndepliniri condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C., și anume: a) existența prejudiciului;b) existența faptei ilicite a prepusului; c) existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; d) vinovăția prepusului în săvârșirea faptei ilicite.

Totodată, victima prejudiciului trebuie să dovedească și două condiții specifice angajării răspunderii comitentului în temeiul art. 1000 alin. 3 C., și anume: a) existența raportului de prepușenie, la momentul săvârșirii faptei ilicite; b) săvârșirea faptei de către prepus „în funcțiile ce i-au fost încredințate";.

Relativ la domeniul de aplicare a prevederilor art. 1000 alin. 3 C., pentru definirea calităților de comitent și prepus, esențială rămâne existența unui raport de subordonare, o dependență funcțională a prepusului față de comitent, la momentul săvârșirii faptei ilicite, generată, cel mai adesea, dintr-un contract de muncă; existența unui contract de muncă creează prezumția existenței raportului de prepușenie.

Mai mult decât atât, apare necesar ca prepusul să fi acționat în cadrul normal al funcțiilor încredințate, în limitele scopului pentru realizarea căruia i-au fost conferite aceste funcții.

Din perspectiva acestor cerințe specifice, în cauză este necontestată și, de altfel dovedită, existența raporturilor de prepușenie, cei doi conducători auto având încheiate contracte de muncă cu societățile pârâte, S. S. S. și S. S. R. S. și acționând, la momentul accidentului rutier, în cadrul funcțiilor încredințate, în legătură cu acestea și în interesul comitenților.

Pentru angajarea răspunderii comitenților, ca unică opțiune posibilă în condițiile în care a intervenit decesul celor doi prepuși, apare necesar ca reclamantul, în calitate de victimă, să facă și dovada îndeplinirii condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, mai sus evocate.

Cu ref erire l a ex is te nț a unu i pre jud ic iu , reclamantul în speță a probat faptul că accidentul rutier din data de 24 mai 2005 i-a cauzat o vătămare gravă a stării de sănătate, având drept urmare reducerea capacității sale de muncă și încadrarea în gradul 4 de handicap, precum și o suferință majoră de ordin fizic, provocată de accidentare, precum și una de ordin afectiv, handicapul dobândit afectându-i ireversibil viața personală și cea socială.

Prin urmare, despăgubirea cuvenită reclamantului va trebui să repare atât prejudiciul patrimonial, cât și daunele morale, sub condiția ca un astfel de prejudiciu să fie cert (sigur ca existență și posibilitate de evaluare) și să nu fi fost reparat încă.

D. existența prejudiciului de ordin patrimonial și moral este certă, întinderea acestuia urmează a fi probată, până la nivelul despăgubirilor pretinse, pentru o reparație integrală a prejudiciului.

Instanțele de fond au acceptat cuantumul despăgubirilor solicitate, în absența unei temeinice analiza a probelor care s-au administrat sub acest aspect. Mai mult decât atât, nu s-a ținut seama de împrejurarea că victima prejudiciului a primit despăgubiri în valoare de 6.000 Euro de la societatea de asigurare S. A.-Ț., reprezentând nivelul maxim stipulat în contractul de asigurare pe care aceasta l-a încheiat cu S. S. S.

Or, în măsura în care această despăgubire a fost plătită, numai dacă nu acoperă integral prejudiciul suferit reclamantul are dreptul să obțină despăgubiri potrivit dreptului comun în materie, respectiv în actualul proces, de la autorul prejudiciului.

Circumscris acestei condiții, a existenței unui prejudiciu cert și nereparat, cele două societăți de asigurare invocă o greșită aplicare adispozițiilor Legii nr. 136/1995, inclusiv a Normelor de aplicare, despăgubirile acordate depășind limitele maxime legale.

A., potrivit art. 49 din L. nr. 136/1995, „asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu: a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectiva și cel prevăzut în contractul de asigurare; b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii E., în timpul unei călătorii ce leagă direct doua teritorii în care este valabil tratatul de instituire a C. E. E., dacă nu exista birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul";.

Conform art. 50, „despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acorda pentru persoanele aflate în afară autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deținătorul autovehiculului respectiv.

Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acorda pentru bunurile aflate în afară autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deținătorul autovehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau deținătorului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului";.

Potrivit art. 53, „nivelul primelor de asigurare, limita maxima a despăgubirilor de asigurare, termenele de plata, sancțiunile și alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărâre a G., la propunerea M. F..

Art. 54 prevede „despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubita și asigurator ori, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătorească pronunțată în R..

În cazurile în care despăgubirile nu urmează sa fie recuperate potrivit prevederilor art. 58, convenția prevăzută la alin. 1 poate fi încheiată și de către conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului, altul decât asiguratul.

Convenția încheiată numai între asigurat și persoana păgubita, urmată de o hotărâre judecătorească de expedient, care consfințește tranzacția acestora, nu-l obliga pe asigurator la plata.

În cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, asigurații sunt obligați sa se apere în proces. Citarea în proces a asiguratorului este obligatorie";.

Conform art. 7 din O. nr. 3108/(...) pentru punerea în aplicare a

Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă, „în unul și același accident produs pe teritoriul R., indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute deasigurați în procesul civil, în limitele de despăgubire valabile la data accidentului.

(2) Limitele de despăgubire se stabilesc anual prin norme adoptate de C. de S. a A. De la data aderării R. la U. E. limitele de despăgubire vor fi cele prevăzute în directivele Uniunii E.. Pentru anul 2005, respectiv anul 2006, limitele de despăgubire sunt cele prevăzute în anexa nr. 3";.

Pentru anul 2005, anul producerii accidentului, limitele de despăgubire erau așadar, cele prevăzute în anexa nr. 3, lit. b, respectiv până la 1.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de

5.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Așadar, limita maximă legală a despăgubirilor ce pot fi acordate de asiguratori în unul și același accident de autovehicule este de 100.000 lei/persoană.

Relevante sunt și dispozițiile art. 22 alin. 1 pct. 5 din O. nr. 3., conform cărora partea din prejudiciu care depășește limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare stabilite potrivit art. 7, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei pentru daunele produse pe teritoriul R.

Potrivit art. 34 din O. nr. 3., „în cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a avarierii ori distrugerii bunurilor aparținând mai multor persoane în unul și același accident de autovehicul depășește, la data producerii accidentului, limita maximă stabilită potrivit art. 7, în care se cuprind și cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane păgubite, proporțional cu raportul dintre limita maximă și totalul cuantumului despăgubirilor.

(2) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul și același accident de autovehicul depășește, la data producerii accidentului, limita maximă stabilită potrivit art. 7, în care se cuprind și cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare persoană păgubită, fără însă a se depăși, la data producerii accidentului, pentru fiecare persoană accidentată, limita de despăgubire pe persoană stabilită potrivit art. 7";.

Apare necesar, așadar, a se stabili dacă evenimentul rutier este cuprins în riscul asigurat, prin determinarea legăturii de cauzalitate între pagubele produse reclamantului și condițiile în care s-a angajat transportul acidului sulfuric, din perspectiva art. 22 pct. 13.

Totodată, culpa fiecărei societăți de asigurări și limita maximă a despăgubirii care poate fi acordată.

D. a V-a europeană (2002/0124) adoptată la 11 mai 2005 stabilește noi limite de despăgubire pentru vătămări corporale la un milion Euro/victimă sau la 5 milioane Euro/eveniment, indiferent de numărul victimelor, însă accidentul s-a produs în anul 2005, anterior aderării R. la U. E., prin urmare, D. nu este direct aplicabilă.

În acest context, Curtea apreciază a fi corecte cele reținute de tribunal cu privire forța juridică inferioară a ordinului în raport cu legea, în ierarhiaactelor normative. Într-adevăr, prin art.53 din L. nr. 136/1995 nu a fost abilitată C. de S. a A. să reglementeze și cauzele de excludere ci doar aspectele expres menționate la acest text de lege. C. de excludere nu se regăsesc în înșiruirea prevăzută la art. 53, prin urmare, dispozițiile O. nr. 3. contravin legii în acest sens.

Cu pr iv ire l a ex is tenț a une i f ap te il ic ite c auz ato are de pre jud ic ii pentruangajarea răspunderii civile delictuale, ceea ce s-a stabilit cu certitudine este exclusiv acțiunea ilicită a defunctului L. Ș. S., prepusul pârâtei S. S. S., care prin încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice a provocat coliziunea.

În contextul unei analize mai complexe, rămâne esențial a se determina dacă fapta ilicită a șoferului L. Ș. S. a cauzat în exclusivitate un prejudiciu dreptului subiectiv al reclamantului.

Stabilirea raportului de cauzalitate specific dintre acțiunea celui care afost prepusul pârâtei S. S. S. și prejudiciul suferit de reclamant obligă la identificarea tuturor factorilor care pot fi reținuți în sfera cauzalității or, sub acest aspect, împrejurările de fapt nu au fost deplin lămurite în cauză.

Curtea reține faptul că, în urma impactului dintre cele două autovehicule, reclamantul B. O. „a fost proiectat pe carosabil";, în porțiunea acoperită cu acid sulfuric deversat dintr-un recipient spart, încadrarea sa în gradul 4 de handicap având drept cauză arsura chimică cu acid sulfuric concentrat, care i-a afectat 25% din suprafața corpului și i-a distrus corneea conjunctivală.

Așadar, raportul cauzal dintre fapta ilicită a prepusului L. Ș. S. și prejudiciu, patrimonial și moral, cauzat reclamantului ar putea fi unul mediat, în sensul că prin fapta ilicită s-a creat o situație care a permis unor factori (umani sau naturali) să acționeze, contribuind la producerea prejudiciului.

A., instanțele de fond nu au lămurit, prin administrarea tuturor probelor admisibile, dacă reclamantul purta sau nu centura de siguranță la momentul producerii coliziunii, o nesocotire a normelor legale, sub acest aspect, fiind de natură să fi cauzat în mod direct proiectarea sa pe carosabilul acoperit cu acid sulfuric.

Incerte au rămas în această cauză și circumstanțele în care pârâta S. S. P. S. transporta acid sulfuric concentrat, cu referire directă la: numărul și natura incipienților în care s-a asigurat transportul întregii cantități de acid sulfuric; la măsurile de avertizare luate cu privire la acest transport; la modalitatea în care s-a asigurat ancorarea recipienților, pentru a rezista la un eventual impact.

Sub acest aspect, probele care au fost administrate rămân contradictorii. A., în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului

(p. 3 dosar urmărire penală), se menționează că recipientul „din material plastic"; s-a spart, el nefiind „..

În cuprinsul procesului-verbal încheiat de I. T. de M. (p. 60 dosar urmărire penală), se reține că autovehiculul ce transporta acid sulfuric „nu a avut montată plăcuța avertizoare cu indicativul de transport";.

În interogatoriul luat S. S. P. S. se afirmă că cei 2000 l. H2SO4 concentrat au fost transportați în doi recipienți, ancorați corespunzător (p.

146, dosar J., vol. I) .

Prin raportul de expertiză judiciară întocmit în data de 30 ianuarie

2007 (p. 162, vol. I), expertul R. V. concluzionează în sensul că au fost îndeplinite prevederile legale (H.G. nr. 1374/2000 și Reglementările ADR privind transportul mărfurilor periculoase) pentru efectuarea cantității de

2000 l. (3660 kg.) acid sulfuric concentrat 94,2%, întrucât: autovehiculul era semnalizat corespunzător pentru marfa pe care o transporta; recipientul cu acid a avut un ambalaj exterior din metal, care a fost prins cu chingi, fiind fixat corespunzător în caroseria autovehiculului.

Se apreciază că aceste chingi de fixare s-au rupt din cauza forței dinamice a impactului dintre cele două autovehicule, de 50 tone/vas, care depășește „cu mult"; șocurile și solicitările obișnuite.

În opinia expertului, „nu a existat nicio legătură între accidentul suferit de reclamant și o presupusă neglijență a S. S. P. S.";.

Declarațiile martorilor audiați sunt și ele contradictorii: dacă martorul ocular Benko Kalman arată că erau doi recipienți, care „nu au căzut din camion"; și erau ancorați cu două chingi separate, confecționate dintr-un material special și legate cu cârlige (p. 352, vol. II, dosar J.), martorul A. S. T., de asemenea martor ocular, declară că „era un recipient circular care era desprins din partea din spate a cisternei"; (p. 392, vol. II, dosar J.); în același sens, martorul ocular H. M. afirmă cu certitudine că recipientul din material plastic „nu era ancorat";, astfel că, din cauza șocului, s-a deplasat spre cabina șoferului, s-a spart și s-a deversat acidul (p. 399, vol. II, dosar J.).

I. pentru situații de urgență „. I. al județului C. comunică instanței că

„Autovehiculul implicat în accident nu era semnalizat corespunzător pentru marfa pe care o transporta"; (p. 412, vol. II, dosar J.).

Contradictorialitatea tuturor acestor informații în legătură cu una dintre condițiile esențiale ale antrenării răspunderii civile delictuale obliga instanțele de fond, în considerarea rolului activ, consacrat legislativ prin art. 129 C., să procedeze la o suplimentare a probatoriului, până la clarificarea tuturor împrejurărilor esențiale, legate de posibila culpă concurentă a victimei și de condițiile în care s-a efectuat transportul acidului sulfuric, respectiv:

- numărul și felul recipienților în care a fost transportată întreaga cantitate de acid sulfuric;

- modalitatea de asigurare a recipienților, pe timpul transportului, pentru a rezista la impact;

- avertizarea corespunzătoare a transportului de substanțe periculoase.

Or, dacă prima instanță acceptă, în integralitatea lor, concluziile raportului de expertiză, fără a le corobora cu alte probe, instanța de apel înlătură aceste concluzii, fundamentându-și soluția, în mod esențial, pe prezumții judiciare.

În acest context, trebuiau avute în vedere și supuse unei analize aplicate reglementările legale în materie.

A., prin O. nr.272/4 sept.2001 al M. Industriei și Resurselor privind unele măsuri de aplicare etapizată în traficul intern a prevederilor A.ui european referitor la transportul internațional al mărfurilor periculoase, în vigoare la data producerii accidentului, este desemnată S. I. S. - U. B. pentru realizarea activităților necesare în vederea îndepliniri condițiilor de efectuare a transportului rutier al mărfurilor periculoase, printre care

„Omologarea și autorizarea, conform A.D.R., a ambalajelor inclusiv a celor de tip recipient, destinate transportului mărfurilor periculoase"; (anexa 1, pct. 4).

Îndeplinirea acestei condiții de transport nu a fost probată în cauză.

Prin L. nr. 31 din 18 mai 1994 (Monitorul Oficial nr. 136/31 mai

1994), R. aderă la A. european referitor la transportul rutier internațional almărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la G. în 30 septembrie 1957, acceptând astfel condițiile impuse pentru astfel de transporturi.

Or, potrivit art. 2 pct. 2 din Acord, transporturile internaționale ale altor mărfuri periculoase sunt autorizate dacă îndeplinesc condițiile impuse prin anexa A pentru mărfurile în cauză, în special cele privind ambalarea și etichetarea, fiind necesară, în ipoteza unor recipiente detașabile neprotejate, ca echipamentele și carcasele lor să fie protejate împotriva distrugerii în caz de impact ori răsturnare. Totodată, legăturile externe trebuie protejate, astfel încât să excludă eliberarea conținutului carcaselor, în caz de impact sau de răsturnare.

În raport cu acest act normativ, apărea obligatorie verificarea condițiilor de ambalare și de transport, pentru a se determina cauza exactă a eliberării acidului sulfuric din recipient/ recipienți, fiind de avut în vedere că normele tehnice impuse tind la excluderea unei astfel de ipoteze. Prin urmare, numai încălcarea lor ar face posibilă eliberarea substanței periculoase, într-o situație de impact a două autovehicule.

În f ine, cond iț ia ref er ito are l a v inov ăț ia celu i c are a c auz at pre jud ic iul urmează a se aprecia consecutiv unei prealabile clarificări a cauzalității în această pricină.

Ceea ce trebuie relevat, este că fiecare comitent este garantul propriului prepus, astfel că pentru fiecare comitent se instituie solidaritatea cu prepusul său, în limitele părții de prejudiciu cauzate de acest prepus.

Deci numai prepușii sunt solidar răspunzători pentru întregul prejudiciu față de victimă, fiecare comitent fiind solidar cu propriul prepus, în limitele părții de prejudiciu cauzate de acest prepus.

Apare astfel necesar a se stabili vinovăția fiecărui prepus, pentru determinarea limitelor obligației de despăgubire a fiecărui comitent.

Așa fiind, greșit instanțele de fond au considerat că cei doi comitenți răspund solidar pentru prejudiciul cauzat unui terț de prepușii lor, în prezent decedați, fiind astfel posibil să obțină plata integrală a daunelor de la oricare dintre ei.

În realitate, fiecare comitent răspunde față de terț numai pentru o parte din pagubă, corespunzătoare contribuției prepusului său. Nu există solidaritate între cei doi comitenți, ei vor răspunde în limitele părții de prejudiciu cauzate.

In cauză, se poate analiza și răspunderea contravențională pentru fapta proprie a societății comerciale care a asigurat transpotul acidului sulfuric, constând în neluarea unor măsuri prealabile de pregătire a transportului efectuat de prepus. A., acest comitent ar răspunde pentru fapta proprie,, pro parte, pe temeiul 998-999, iar celălalt comitent ar răspunde pe temeiul art. 1000 alin. 3, pentru fapta prepusului său.

Date fiind normele prohibitive ale art. 305 C., care nu permit administrarea unor probe noi în recurs, cu excepția înscrisurilor și statuând cu privire la necesitatea unei suplimentări a probatoriului în această cauză, întrucât împrejurările esențiale de fapt nu au fost lămurite, ceea ce împiedică o corectă și judicioasă aplicare a legii, Curtea va admite recursurile, va casa în tot decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal, în baza art. 312 alin. 3 C.

Se apreciază că dispozițiile Legii nr. 2.2010, referitoare la judecata în recurs, nu sunt incidente în prezenta cauză, ele vizând procesele începute după intrarea în vigoare a legii noi de procedură.

Cu prilejul rejudecării, se vor avea în vedere considerentele referitoare la necesitatea administrării unor probe noi, precum și susținerile părților, prin cele trei declarații de recurs formulate.

PENTRU ACE. M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta S. S. P. S. și de chematele în garanție S. A. R. - A. V. I. G. S. - S. C. și S. A. Ț. A. S. - S. C., împotriva deciziei civile nr. 422 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D.-L. B. V. M. A. C.

Absență temporară, semnează Președintele instanței

GREFIER S.-D. GĂDĂLEA

Red.DB/dact.MS

3 ex.

Jud.fond: G.N.

Jud.apel: M.T./C.V.Balint

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 726/2011, Curtea de Apel Cluj