Decizia civilă nr. 3050/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 3050/R/2011
Ședința publică din 15 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: A.-A. P.
I.-D. C.
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta B. M. Z. împotriva sentinței civile nr. 289 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
În prezenta cauză completul de judecată este legal constituit din membrii completului de apel și domnul judecător I.-D. C., care figurează la poziția a patra de pe planificarea de permanență pentru ziua de azi, conform dispozițiilor art. 99 alin. 3 din Regulamentul de O. I. al I. J., aprobat prin H. C. nr. 3., modificată prin H. C. nr. 6., având în vedere că pe această planificare de permanență la prima poziție figurează doamna judecător A. A. P., care este titulară a prezentului complet de judecată, la a doua poziție figurează doamna judecător Ana I., care este membră a completului de judecată C 3, complet ce are ședință de judecată în ziua de azi, iar la poziția a treia figurează doamna judecător C.-M. Conț, care de asemenea, este titulară a prezentului complet de judecată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a prima strigare a cauzei, în complet legal constituit, se prezintă reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Calea de atac declarată de reclamanta B. M. Z., a fost formulată și motivată în termen legal, a fost comunicată părții adverse și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că reclamanta recurentă, prin calea de atac (f. 3 din dosar), a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. constată că recursul a fost declarat de reclamantă, prin intermediul domnului avocat I. V., care a depus la dosar împuternicire avocațială de reprezentare.
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantă.
Având în vedere că suntem la prima strigare a cauzei, în complet legal constituit, iar reclamanta recurentă are angajat apărător pe domnul avocat I. V., C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, în complet legal constituit, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat I. V. și reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentantul reclamantei recurente și reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei recurente în susținerea recursului și reprezentantului P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul declarat de reclamantă.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că prima instanță a dat soluția pe excepția prescripției dreptului la acțiune și nu a judecat fondul cauzei și, de asemenea, arată că actele normative anterioare anului 1989 nu pot fi aplicate în prezenta cauză, iar termenul de prescripție al dreptului reclamantei la acțiune curge de la apariția L. nr. 2..
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei la prima instanță pentru judecarea fondului cauzei, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului care formează obiectul prezentului dosar.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă n r. 289/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor morale și, în consecință, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta B. M. Z., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect daune morale; a fost respinsă cererea reclamantei, privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, prin sentința penală nr. 391/1949 a T.ui
M. C., antecesorul reclamantei, R. P., decedat la data de (...), a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. IV C., acesta fiind arestat la data de (...) și eliberat din închisoare la data de (...).
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 2., condamnarea suferită de antecesorul reclamantei constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1., astfel încât, după declarareacaracterului neconstituțional al acestui text legal reclamanta și-a precizat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 998 - 999 C.
Cererea reclamantei, de acordare a despăgubirilor morale, în temeiul art. 998 - 999 C. este prescrisă extinctiv, potrivit art. 3 și art. 8 din D. nr. 1., termenul de prescripție începând să curgă de la data adoptării D.ui-lege nr.
118/1990 și a intrării acestuia în vigoare la data de (...).
Împotriva acestei sentințe a decl ar at apel, în ter men leg al, recl aman ta B. M. Z., arătând în motivare că respingerea cererii sale, de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la despăgubiri cu titlu de daune morale, ca fiind prescrisă, este neîntemeiată în drept și se bazează pe ogreșită interpretare și aplicare a legii, motivele invocate de prima instanță neputând justifica admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri cu titlu de daune morale pentru că: schimbarea regimului comunist nu are nicio relevanță în ceea ce privește dreptul de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale, întrucât acest fapt nu a produs, prin el însuși, niciun efect asupra condamnărilor cu caracter politic sau asupra măsurilor administrative asimilate acestora; actele normative emise anterior L. nr. 2. nu au anulat ca nedrepte condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora.
D.-lege nr. 118/1990 a avut drept scop acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, iar indemnizația lunară prevăzută de acest act normativ constituie un drept de securitate socială și nu are nicio legătură cu prejudiciile morale.
Nici O.U.G. nr. 214/1999 nu a anulat ca nedrepte condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora.
Prin art. 2 din Legea nr. 2. este înlăturat și efectul prescripției, nu numai celelalte efecte ale hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1.
Prin urmare, orice discuție cu privire la un eventual moment anterior de la care ar fi început să curgă termenul de prescripție este inutilă din moment ce art. 2 din Legea nr. 2. constituie, în mod evident, o repunere în termenul general de prescripție de 3 ani.
Prin în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, pârâtul intimat S. R. prin
M in is terul F in anțelor Publ ice a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cumotivarea că, prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat acordarea de daune morale în temeiul art. 2 din Legea nr. 2., text care a fost declarat neconstituțional prin D. nr. 1. și care, în conformitate cu art. 147 alin. 1 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992, și-a încetat efectele juridice.
În plus, reclamanta nu avea la data intrării în vigoare la L. nr. 2. un „. în înțelesul jurisprudenței C.E.D.O.
La termenul de judecată din data de (...), C., din oficiu, în temeiul art.
XXVI din Legea nr. 202/2010, a pus în discuția părților prezente natura juridică a căii de atac exercitată de către reclamantă, dispunând totodată recalificarea acesteia, din apel în recurs.
Recursul este nefondat.
Ses iz are a pr ime i ins tanțe .
Inițial, reclamanta a învestit instanța T.ui C. cu o cerere întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., solicitând instanței să oblige pârâtul să plătească reclamantei suma de 500.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantei, R. P.,în urma condamnării sale cu caracter politic, dispusă prin sentința penală nr. 391/(...), pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936.
Ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a R. a D. nr.
1358/(...), prin care textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2. a fost declarat neconstituțional, reclamanta și-a precizat acțiunea, la data de (...), arătând că „modific temeiul juridic al acțiunii mele și îmi întemeiez acțiunea, în drept, pe dispozițiile art. 998-999 C."; (f. 132 dosar fond).
În motivarea acestei precizări de acțiune, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 998 C. pentru ca pârâtul să fie obligat la plata daunelor morale.
Cu pr iv ire l a c ar ac terul pol itic al măsur ii ad min is tr ativ e apl ic ate antecesorului reclamantei.
Din copia sentinței penale nr. 391/(...), pronunțată de T. M. C., Secția I, în dosar nr. 117/1949, antecesorul reclamantei, R. P., a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 C., respectiv uneltire contra ordinii sociale, condamnare care, potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 2., constituie de drept condamnare cu caracter politic (f. 6-7, f. 47-51 dosar fond).
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 2., constituie condamnare politică de drept condamnările pronunțate pentru fapte prevăzute de art. 209 din Codul penal din 1936.
Prin urmare, condamnarea antecesorului reclamantei constituie de drept, prin prisma art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 2., condamnare cu caracter politic, nemaifiind necesar ca reclamanta să formuleze un petit distinct prin care să solicite instanței să constate caracterul politic al acestei condamnări.
Cu privire la petitul din cererea reclamantei, având ca obiect obligarea
p âr âtulu i S. R., pr in M in is terul F in anț elor Publ ice, l a pl ata desp ăgub ir ilor morale.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă însusținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamanta nu mai este îndreptățită la a pretindeobligarea pârâtului la despăgubiri morale.
Legea nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și
5 din Legea fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă,prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor
L. nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,
P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din Legea nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza încare a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la fila 132 dosar fond, la data de (...), respectiv, art. 998-999 C., C. constată următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin D. nr. 1., nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C., întrucât, S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamantă, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanta și-a fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1..
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 500.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlu de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului reclamantei, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-
999 C. civ., S. R. fiind ținut, în opinia reclamantei, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescr ipț ia drep tulu i l a acț iune în rep ar are a p agube i pr ic inu ite pr in f ap ta ilicită, începe s ă cur g ă de l a d ata c ând p ăgub itul a cunoscu t s au trebu ia s ă
cuno asc ă, atât p agu b a c ât ș i pe cel c are r ăspunde de e a";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenulde prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanta a cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamanta a cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată antecesorului său prin condamnarea politică și prin faptul detenției - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - cel mai târziu la data de (...).
Având, însă, în vedere că în perioada în care antecesorul reclamantei a fost condamnat, iar mai apoi s-a aflat în detenție în baza condamnării dispuse prin sentința penală nr. 391/1949, orânduirea comunistă nu permitea, la acel moment, o manifestare, nici expresă și nici tacită a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamanta a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei cel mai târziu la data de (...) când regimul comunist din R.ia a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamanta - ca de altfel nici antecesorul său, decedat la data de (...) (f. 23 dosar fond) -, nu putea, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamanta ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată antecesorului său - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de (...), reclamanta era liberă să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului său, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R.ia au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată delibertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, respectiv, (...).
Or, cerere a prec iz ată a f ost pro mov ată de c ătre r ecl aman tă l a d ata de
(...), cu dep ăș ire a ev iden tă a ter menulu i de prescr ipț ie ex tinc tiv ă prev ăzu t de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamantă, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C., este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei, în sensul că Legea nr. 2. a operat o repunere în termenul de prescripție extinctivă cu privire la acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C., câtă vreme, Legea nr. 2. a instituit un termen de prescripție nou, de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar doar pentru acțiunile întemeiate exclusiv pe prevederile L. nr. 2., în timp ce pentru acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C. se aplică dispozițiile de drept comun în materie de prescripție, respectiv, D. nr. 1..
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. M. Z., împotriva sentinței civile nr. 289 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ A.-A. P. I.-D. C.
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) J.fond: M.O.-S.
| ← Decizia civilă nr. 4457/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 303/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
