Decizia civilă nr. 2006/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2006/R/2011
Ședința publică din 2 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanții G. M., G. M., A. G. C. I., P. D., P. S. T., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. C. împotriva sentința civilă nr. 298 din 25 martie 2011, a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen, au fost comunicate
și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 25 mai
2011 s-a depus la dosar, prin registratura instanței, răspuns la adresa emisă în dosarul nr. (...) al T. C., referitor la dosar nr. P 13373, înregistrat la C., privind pe numitul G. I., la care s-au anexat copii de pe originalele din acel dosar.
La data de 31 mai 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către reclamanți, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursurilor formulate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
După luarea cauzei se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat G. A., cu împuternicire avocațială la dosar, care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
În ce privește recursul declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, solicită respingerea acestuia.
Arată că, instanța de fond în mod nelegal, a respins capătul de cerere ca fiind prescris, în condițiile în care termenul stabilit de L. nr. 2. prin art. 5 alin. 1 este de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.
C U R T E A:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții M., G. M., A. G. C. I., P. D., P. S. T. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, să dispună obligarea pârâtului în baza art. l alin. 2 lit. a, art. 4 alin. l, coroborat cu art. 5 alin. l lit. a) din L. nr. 2., să acorde reclamanților despăgubiri în valoare de
600.000 EUR, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a celor două condamnări cu caracter politic pentru delictul de uneltire contra ordinei socialeprev. de art. 209 pct. IV C.pen., în baza sentinței penale nr. 723/1951 a T. Militar Oraș Stalin. cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Prin S. civilă nr. 298 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către instanță din oficiu.
S-a respins acțiunea civilă modificată formulată de reclamanții G. M., G. M., A. G. C. I., P. D. și P. S. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei G. M. cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 600.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de
G. I., antecesorul reclamanților se impune a fi respinsă ca prescrisă.
Reclamanții au modificat temeiul de drept al cererii indicând prevederile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R.iei, art. 3, 5, 8, 9 din Declarația Universală a D. O., art. 2, 5 din C.E.D.O., Rezoluția APCE nr.
1096 din 1996 și nr. 1481 din 2006, în lumina art. 20 și art. 148 din
Constituția R.iei.
Chiar dacă reclamanții nu au indicat vreun temei din dreptul intern, normele corespunzătoare care atrag și calificarea naturii răspunderii sunt cele prevăzute de art. 998 și 999 C., care instituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are în consecință un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanții și antecesorul lor au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr.
167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...) (f. 90-94) -.
În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 Curtea
Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioadacomunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-Lege nr. 118/1990 și L. nr. 2. - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi cele indicate de reclamanți, în ipoteza acestor temeiuri noi de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate prevăzute de dreptul intern. Pentru aceleași considerente nu există nici o justificare pentru a se aprecia că momentul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C. coroborat cu textele invocate de reclamanți, s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
Referitor la cererea având ca obiect despăgubirile materiale constând în plata sumei de 5000 lei actualizată cu indicele de inflație, reprezentând contravaloarea amenzii corecționale și a sumei de 3000 lei actualizată cu rata inflației, reprezentând cheltuieli de judecată la a căror plată a fost obligat defunctul G. I. prin S. penală nr. 723/1951 a T. Militar Stalin, se impune constatarea că L. nr. 2. nu prevede acordarea acestor sume cu titlu de despăgubiri materiale.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b) din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, persoanele care se încadrează în ipoteza textului au dreptul și la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
În expunerea de motive a L. nr. 2. s-a arătat că, în ceea ce privește repararea prejudiciului material, L. nr. 10/2001 prevede restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute în legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. A. bunuri sunt calificate de art. 2 alin. 1 lit. b) din L. nr.
10/2001, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind imobile preluate în mod abuziv. Totuși, dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă, care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până la această oră vreo despăgubire concretă.
Rezultă din expunerea de motive a legii că s-a avut în vedere acordarea despăgubirilor materiale exclusiv pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare și nu pentru alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal finalizat prin hotărârea de condamnare. În consecință, solicitarea examinată nu are temei legal.
Pentru ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost admisă și, în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă modificată formulată de reclamanții G. M., G. M., A. G. C. I., P. D. și P. S. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice cu sediul procesual ales la D. C., având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
În baza dispozițiilor art. 274 C., a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei G. M. cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosarul cauzei (f. 100). La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere faptul că L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu procedura judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada de referință a legii menționate. În conformitate cu jurisprudența C. în materie, cheltuielile de judecată se vor acorda în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor. În speță, reclamanta a achitat suma de 800 lei cu titlul menționat pentru a obține serviciul avocatului ca o garanție a succesului său. Modificarea temeiului de drept al acțiunii a intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 1358/2010 a C. C., astfel încât se impune acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții G. M., G. M., A. G. C. I., P. D. și P. S. T. și pârâtul S. R. prin M. F. P.
1.Prin recursul declarat de către reclamanți s-a solicitat modificarea sentinței civile nr. 2. a T. C. în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost completată.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a apreciat că deși reclamanții nu au invocat ca temei de drept art. 998, 999 Cod civil, acestea ar fi normele aplicabile în cauză, raportat la acestea invocându-se excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție admisă.
A fost încălcat principiul disponibilității consacrat de C., instanța pronunțându-se asupra cererii de chemare în judecată fără a avea în vedere textele de lege invocate de către reclamanți.
Termenul de prescripție de 3 ani pentru solicitarea reparării prejudiciului nu poate oricum începe să curgă decât de la data intrării în vigoare a L. nr. 2. prin care s-a stabilit caracterul nedrept al condamnărilor, putându-se considera că operează o repunere în termenul de prescripție chiar dacă s-ar aprecia că acesta începe să curgă la data de (...).
S-a mai învederat că aplicarea unui astfel de termen de prescripție este profund nedrept, fiind absurd a se aprecia că termenul de prescripție a început să curgă la data de (...) în condițiile în care la aceea dată nu exista nicio lege internă care să declare ca nedrepte aceste condamnări. R.ia nu făcea parte din Uniunea Europeană, instanțele nefiind obligate să ia în considerare dispozițiile comunitare.
De altfel, văzând motivația C. C. referitoare la inexistența unei obligații morale a S.ui R. de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă reiese că șansele de admitere a unei astfel de acțiuni bazate pe art. 998 cod civil ar fi practic inexistente.
Referitor la respingerea capătului de cerere privind plata sumelor reprezentând contravaloarea amenzii corecționale și a cheltuielilor de judecată, din dispozitivul sentinței rezultă că întreaga acțiune a fost respinsă ca prescrisă, în considerente existând alte argumente decât cele date soluției primului capăt de cerere.
Sumele de bani plătite cu titlu de amenzi penale și cheltuieli de judecată în procesul penal se circumscriu în conceptul de confiscare de bunuri, fiind incidente prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2..
Potrivit art. 2 din L. nr. 2. toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept, ori plata amenzii penale și suportarea cheltuielilor de judecată sunt indubitabil consecințe ale condamnării nedrepte la care a fost supus antecesorul reclamanților.
Nu în ultimul rând s-a arătat că reclamanții aveau o speranță legitimă de obținere a unor despăgubiri în baza unei legi în vigoare la data formulării cererii, declararea ca neconstituțională a prevederii legale care permite acordarea de despăgubiri contravenind dispozițiilor comunitare, această intervenție având rațiuni economice și politice și în nici un caz juridice.
În drept au fost invocate dispozițiile L. nr. 2., art. 304 alin. 1 pct. 9 și art. 274 C.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la recursul declarat de către reclamanți, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În motivare s-a arătat că în mod corect instanța de fond a apreciat că dispozițiile interne incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 998, 999
Cod civil, chiar dacă nu au fost indicate ca temei de drept de către reclamanți, raportat la acestea acțiunea fiind prescrisă.
În mod corect s-a făcut și aplicarea art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., amenda corecțională și cheltuielile de judecată în procesul penal neputându- se încadra în categoria bunurilor materiale confiscate.
La data de (...) a fost înregistrată la dosar adresa nr. 8948/2010 emisă de C. N. pentru Studierea Arhivelor Securității, adresă la care au fost anexate xerocopiile actelor din dosarul privitor la numitul G. I., dosar aflat în arhiva CNSAS.
2.Prin recursul declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice s-a solicitat schimbarea hotărârii în sensul exonerării acestuia de laobligația de plată a cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că au fost încălcate prevederile art. 274 C., pretențiile reclamanților fiind respinse în întregime, nefiind deci îndeplinite condițiile pentru obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.
Analizând recursurile declarate de reclamanții G. M., G. M., A. G. C. I., P. D. și P. S. T. și de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 298 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), C. reține următoarele:
1. În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanți se apreciazăcă acesta este neîntemeiat.
Instanța de fond a analizat acțiunea în limitele în care a fost investită, încadrarea juridică a acțiunii conform dreptului intern în condițiile omisiunii reclamanților de a preciza acest temei de drept nefiind de natură a aprecia că instanța nu s-a pronunțat în limitele investirii sale.
Este obligația instanței de judecată de a încadra juridic pe baza stării de fapt expuse acțiunea dedusă judecății, în caz contrar neputându-se purcede la soluționarea acesteia.
Indicarea ca temei de drept al acțiunii numai a unor prevederi din acte internaționale nu împiedică instanța să încadreze acțiunea în dreptul intern, în cazul în care acest lucru este posibil, neîncălcându-se astfel prevederile art.20 din Constituția R.iei care consacră principiul priorității dreptuluicomunitar, acesta devenind aplicabil în situația în care legislația internă este contrară dreptului comunitar, ceea ce nu este cazul în speță.
Indicarea ca și temei de drept al acțiunii a unor prevederi comunitare și internaționale nu conduce implicit la imprescriptibilitatea acțiunii, fiind incidente normele interne în materie de prescripție.
În mod corect s-a stabilit că sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D.ui -Lege nr.118/1990, act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist.
Prin adoptarea D.ui Lege nr. 118/1990 intrat în vigoare la 9 aprilie
1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi, astfel cum s-a reținut de către tribunal.
Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 118/1990 republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s- a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i E. a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, în cauză neverificându-se și nefiind de altfel invocate condițiile generale în materie de repunere în termenul de prescripție reglementate de art.19 din D. nr.167/1958.
În ceea ce privește cererea de plată a sumelor de bani reprezentând contravaloarea amenzii corecționale și a cheltuielilor de judecată din procesul penal, cerere întemeiată pe prevederile art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2. se apreciază de asemenea că a fost corect soluționată de către instanța de fond.
Teza potrivit căreia sumele reprezentând contravaloare amendă penală
și cheltuieli judiciare pot fi incluse în categoria bunurilor confiscate, tinde să modifice noțiunea de bunuri confiscate prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2..
În acest sens sunt considerentele deciziei C. C. nr. 1557/2010, în cuprinsul cărora s-a apreciat că modificarea și completarea textelor de lege intră în competența legiuitorului și nu a instanței, care, nu poate pe bază de interpretare să modifice o noțiune expres prevăzută de un act normativ.
Rezultă deci că în mod corect a apreciat instanța de fond, prin raportare și la expunerea de motive a L. nr.2., că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda despăgubiri numai pentru bunurile confiscate, categorie în care nu pot fi incluse, în lipsa unei prevederi exprese, amenzi corecționale și cheltuieli de judecată.
Într-adevăr din dispozitivul sentinței atacate rezultă că acțiunea a fost respinsă ca prescrisă în întregime dar în considerente s-a analizat pe fond petitul privind acordarea de despăgubiri reprezentând amenda corecțională și cheltuielile de judecată în procesul penal, neexistând deci nici o vătămare a reclamantului care să decurgă din această eroare și care să impună casarea sentinței.
În ceea ce privește invocarea de către reclamanți a încălcării speranței legitime, raportat la art.1 din Protocolul nr.1 la C., cu motivarea că existența unei legi care dădea dreptul la despăgubiri pentru daunele morale este cel mai puternic argument pentru nașterea unei speranțe legitime, trebuie avute în vedere considerațiile C. C. din decizia nr.1358/2010.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, constatând că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
În condițiile analizării acestui aspect în decizia C. C., instanțele de drept comun nu mai sunt în măsură să cenzureze raționamentul C. C..
De altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în același sens, apreciindu-se că se pune problema unei speranțe legitime numai în cazul în care în momentul declarării neconstituționalității art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. reclamantul obținuse deja o hotărâre definitivă prin care obținuse despăgubiri în temeiul textului de lege special.
2.Recursul pârâtului este de asemenea neîntemeiat.
C. constată că au fost corect stabilite de către instanța de fond cheltuielile de judecată datorate de către pârât prin aplicarea art.274 C.
Practica instanțelor este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cazul respingerii acțiunii întemeiate pe art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. ca urmare a declarării ca neconstituțional a acestui text de lege. C. pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S.ui R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia. Situația este similară și în cazul acțiunilor precizate pe dreptul comun, precizarea în condițiile dreptului comun fiind consecința declarării ca neconstituțional a textului din legea specială pe care fusese fundamentată inițial acțiunea.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 alin.1 C., C. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G. M., G. M., A. G. C. I., P. D. și P. S. T. și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 298 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va menține ca temeinică și legală.
PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G. M., G. M., A. G. C. I., P. D. și P. S. T. și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 298 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
A. C. A. A. C.
ANA I.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: E. L.
| ← Decizia civilă nr. 303/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3475/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
