Decizia civilă nr. 86/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 86/A/2011
Ședința publică din 4 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTOR: A.-A. P. GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții F. G. și G. R., împotriva sentinței civile nr. 984 din 16 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE CU D. P. A. LA S. D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă Curtea de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de reclamanții F. G. și G. R., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului declarat de reclamanți.
Curtea constată că prin memoriul de apel (f. 5 din dosar), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Curtea din oficiu, în temeiul art. 294 C.pr.civ., invocă și pune în discuție inadmisibilitatea cererilor noi formulate în apel întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având în vedere că la fondul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile legii speciale.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă Curtea de A. C. asupra apelului declarat de reclamanți și pune în vedere acesteia să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității cererilor noi formulate în apel și de asemenea, solicită respingerea apelului.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 984 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții F. G. și G. R., împotriva pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că conform sentinței penale nr. 983/(...) a T.ui Militar al Regiunii a III-a Militară C., pronunțată în dosarul nr. 806/1958, reclamantului F. G., numitului F. I., antecesorul reclamantei G. R. și numitei F. F., antecesoarea ambilor reclamanți, au fost condamnați la muncă silnică pe viață, confiscarea averii în întregime, pentru fapta de favorizare la crima de constituire în bandă în scop terorist, prevăzută de art. 284 pct. 1 și alin, ultim, combinat cu art. 207 alin. 1 C.pen., modificat prin D. nr. 318/(...), prin schimbare de calificare conform art. 292 Cjm. din crima prevăzută și pedepsită de art. 6 alin. 1 comb. cu art. 1 lit. c și d din D. nr. 199/1950.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din L. 2., condamnările dispuse în temeiul
D. 199/1950 , constituie de drept condamnări cu caracter politic .
In privința acestor condamnări instanța nu mai trebuie să constate caracterul politic întrucât el este constatat chiar de legiuitor, așa cum rezulta din interpretarea coroborata a art. 1alin. 1,2,4 și art. 4 din L. 2. .
Conform adresei nr. 8689 din (...) emisa de C. J. de P. C. și L. 1. reclamantului F. I. și F. I. le-au fost acordate drepturile reglementate D. L.
1., având în vedere condamnarea de mai sus .(f.227)
Prin decizia C. C. nr. 1., au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2., dispoziții pe care reclamanții își întemeiază prezenta acțiune.
In considerentele acestei decizii s-a reținut ca art. 5 alin1 lit. a din L.
2. , contravine dispozițiilor art. 1 alin. 3 si 5 din Constituție , care prevăd că în R.ia respectarea legilor este obligatorie iar dreptatea este valoare suprema.
Caracterul neconstituțional al dispozițiilor art. 5 a1 lit. a din L. 2. , s-a stabilit având în vedere că prevederile sus menționate din L. 2. au același scop ca și art. 4 din D. L. 1. , singura diferența constă doar în modalitatea de plata, adică o sumă globală in loc de prestații lunare, altfel spus prin art. 5 alin. 1 lit. a din L. 221/1990 s-a urmărit repararea aceluiași prejudiciu deja reparat prin prevederile D. L. 1., fiind diferită doar modalitatea de plată.
Ca urmare a declarării ca neconstituțional al acestui text de lege, de la momentul declarării sale ca fiind neconstituțional el este suspendat de drept iar după 45 de zile de la publicarea deciziei își încetează efectele juridice daca legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției .
In consecința, suspendarea acestor prevederi duce la concluzia ca prezenta acțiune nu mai are un fundament legal, un temeiul juridic în baza căruia ar putea fi admisa acțiunea și prin care instanța să poată dispune acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți, respectiv antecesoarei acestora .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții F. G. și G. R. solicitând modificarea sentinței cu admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare solicită recalificarea căii de atac a recursului în apel în temeiul art.XXVIII din L. nr. 202/2010 conform căruia hotărârile judecătorești pronunțate anterior datei de (...), data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, cum este și Sentința civilă nr. 984/(...) a T.ui C., Secția civilă, pronunțată În dosarul nr. (...), sunt supuse căii de atac a apelului și nu căii de atac a recursului, conform art. XXVI din L. nr. 202/2010 art. 26 alin. (3) din L. nr. 10/2001 care prevede că "H. tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."
Faptul că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. CCR nr. 1., publicată în M.Of. nr. 761/(...) și au fost suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, conform art. 31 alin. 3din L. nr. 47/1992, nu poate duce la concluzia că prezenta acțiune nu mai are temei juridic și fundament legal.
Dimpotrivă, potrivit art. 84 C.proc.civ., instanța de judecată nu este
ținută de textul legal indicat de părți, art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., chiar dacă aceasta nu poate schimba fundamentul pretenției dedusă judecății, respectiv calificarea juridică a situației de fapt, în condițiile în care art. 294 alin. 1 C.proc.civ. interzice schimbarea, în apel, a cauzei cererii de chemare în judecată.
Art.129 alin.4 C.proc.civ. permite judecătorului să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept ale cauzei, inclusiv legate de suspendarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în condițiile în care există dispozițiile generale ale art. 998 C.civ. care au incidență în cauză, urmare a aplicării art.31 alin.3 din L. nr. 41/1992, care poate duce la concluzia că prezenta acțiune are temei juridic și fundament legal.
Mai mult, primul capăt de cerere a avut ca obiect constatarea faptului că de drept constituie condamnare cu caracter politic, condamnarea de muncă silnică pe viață și confiscarea averii în Întregime, pentru fapta de favorizare la crima de constituire în bandă
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri în favoarea reclamanților F. G. și G. R. pentru prejudiciul moral suferit prin condamnările cu caracter politic de muncă silnică pe viață și confiscarea averii în întregime, pentru fapta de favorizare la crima de constituire în bandă în scop terorist, prevăzută de art. 284 pct. 1 și alin. ultim, combinat cu art. 207 alin. 1 C.pen., modificat prin D. nr.
318/(...), prin schimbare de calificare conform art. 292 Cjm. din crima prevăzută și pedepsită de art. 6 alin. 1 comb. cu art. 1 lit. c și d din D. nr.
199/1950, aplicată reclamantului F. G., numitului F. I., antecesorul reclamantei G. R. și numitei F. F., antecesoarea reclamanților F. G. și G. R., prin sentința penală nr. 983/(...) a T.ui Militar al Regiunii a III-a Militară C., pronunțată în dosarul nr. 806/1958, acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile generale ale art. 998 C.civ., acestea nefiind lipsite de temei juridic și fundament legal, așa cum se arată în mod eronat în sentința atacată.
Așadar, solicită constatarea faptului că de drept constituie, condamnare cu caracter politic condamnarea de muncă silnică pe viață și confiscarea averii în întregime, pentru fapta de favorizare la crima de constituire în bandă în scop terorist, prevăzută de art. 284 pct. 1 și alin. ultim, combinat cu art. 207 alin. 1 C.pen., modificat prin D. nr. 318/(...), prin schimbare de calificare conform art. 292 Cjm. din crima prevăzută și pedepsită de art. 6 alin. 1 comb. cu art. 1 lit. c și d din D. nr. 199/1950, aplicată reclamantului F. G., numitului F. I., antecesorul reclamantei G. R. și numitei F. F., antecesoarea ambilor reclamanți, prin sentința penală nr.
983/(...) a T.ui Militar al Regiunii a III-a Militară C..
Condamnarea de muncă silnică pe viață, pentru fapta de favorizare la crima de constituire în bandă în scop terorist, prevăzută de art. 284 pct. 1 și alin. ultim, combinat cu art. 207 alin. 1 C.pen., modificat prin D. nr.
318/(...), prin schimbare de calificare conform art. 292 Cjm. din crima prevăzută și pedepsită de art. 6 alin. 1 comb. cu art. 1 lit. c și d din D. nr.
199/1950, aplicată prin sentința penală nr. 983/(...) a T.ui Militar al Regiunii a III-a Militară C., pronunțată În dosarul nr. 806/1958, este enumerată de legiuitor în art. 1 alin. 2 din L. nr.221/(...), între infracțiunile cu caracter politic. Totodată potrivit art. 2 din L. nr.221/(...), toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art.1 sunt înlăturate de drept.
Consideră condamnarea penală a reclamantului F. G., a fratelui acestuia, F. I. și a numitei F. F., mama reclamantului și a fratelui acestuia, ca fiind o înscenare tendențioasă, cu caracter de reprimare împotriva persoanelor care au activat în rezistența anticomunistă de la acea dată.
Arată că legiuitorul a statuat în art. 2 din L. nr.221/(...) că "Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art.1 sunt înlăturate de drept.
Totodată, legiuitorul a statuat În art. 1 alin. 1 din L. nr.221/(...)
"Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) ... art ... 207 ... art. 284 ultimul alineat din Codul penal din 1936, cu modificările și completările ulterioare", instituind reabilitarea morală a reclamantului F. G., a fratelui acestuia, F. I. și a numitei F. F., mama reclamantului și a fratelui acestuia, prin constatarea faptului că nu au fost infractori, că pedeapsa aplicată este un act de represiune politică specifică dictaturii comuniste, înlăturând de drept efectele acestui act abuziv în art. 2 din L. nr.221/(...).
Față de împrejurările cauzei și de declararea ca neconstituționale a disp. art. 5 alin. 1 lit.a din L. nr.221/(...), solicită acordarea de daune morale în temeiul dispozițiilor generale ale art.998 C.civ.
După condamnarea prin sentința penală nr. 983/(...) a T.ui Militar al Regiunii a III-a Militară C., pronunțată în dosarul nr. 806/1958, reclamantul F. G. și fratele reclamantului F. I. au fost transferați la Î. P. F. nr. 0606 G., de unde au fost eliberați la data de (...) în baza D. nr. 176/1964.
Perioada de detenție politică le-a șubrezit reclamantului F. G., fratelui acestuia, F. I. și numitei F. F., mama reclamantului și a fratelui acestuia, starea de sănătate și le-a marcat ireversibil psihicul, conducând În cele din urmă la o serie de afecțiuni psiho-somatice care i-au cauzat decesul numitei F. F., mama reclamantului și a fratelui acestuia, și numitului F. I., antecesorul reclamantei G. R.
În condițiile actualei reglementări, acordarea unor despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea penală cu caracter politic suferită de fiecare dintre cei trei condamnați politic apare ca soluția prin care se pot înlătura gravele nedreptăți, abuzurile și ilegalitățile săvârșite împotriva soțului reclamantei în timpul regimului comunist, în condițiile epocii staliniste, care s-a caracterizat în principal prin restrângerea drastică a tuturor drepturilor și libertăților omului.
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare (f.12) a solicitat respingerea recursului.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează.
Motivele de apel privind despăgubirile nu vor mai fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.
Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus,
„își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.
Curtea mai reține că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999
Cod civil nu este posibilă din două motive, care țin de aspectele procedurale ale cauzei și mai apoi și de fondul cererii.
Cu privire la aspectul de procedură, dat fiind că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale nu pot în apel să schimbe temeiul juridic al cererii pentru că ar schimba cauza acțiunii, iar art. 292
Cod procedură civilă prevede că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță. Cum apelul are efect devolutiv rezultă că instanța de apel poate fi investită doar în limitele în care a fost investită prima instanță.
În ce privește fondul cererii, din deciziile C. Europene a Drepturilor
Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie
2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat acestecompensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie
1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată Curtea de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții au un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, mai ales că reclamanții au și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Având în vedere că dacă procedurile judiciare s-ar fi desfășurat cu celeritate reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 2., prin urmare având în vedere că la data intentării acțiunii exista un temei legal rezultă că reclamanții aveau în patrimoniu cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin urmare, se constată prin aceași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, Curtea de A. constată în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul D.-lege nr. 1..
Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În R.ia, respectarea [...] legilor este obligatorie", Curtea constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată.
Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, Curtea de A. constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie
2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptuluică dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin O. de urgență a G. nr. 6., Curtea observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Față de aceste considerente Curtea de A. reține că motivul de apel ce vizează cheltuielile de judecată trebuie admis dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției Legii nr. 2. iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unuiact normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, se cuvine ca statul să suporte măcar plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că au fost declarate ca neconstituționale doar dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. iar nu și dispozițiile art. 4 din același act normativ rămâne ca dispozițiile privind constatarea caracterului politic să fie aplicate în cază.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parte apelul declarat de reclamanții F. G. și G. R. împotriva sentinței civile nr. 984 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga pârâtul la plata sumei de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Dispozițiile sentinței privind respingerea acțiunii vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de reclamanții F. G. și G. R. împotriva sentinței civile nr. 984 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
I. D. C. A. A. P.
A. A. M.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 5 ex., la data de (...)
Judecător fond - B. F.S., Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 4398/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3458/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
