Decizia civilă nr. 3072/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 3072/R/2011
Ședința publică din data de 16 septembrie 2011
Instanța constituită din :
Președinte : D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.
Judecători : V. M.- președintele C. de A. C.
A. - A. P. Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, după recalificarea căii de atac, recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE precum și recursul declarat de reclamanții M. M. V.- D. și M. R. - G. - D. împotriva sentinței civile nr. 532 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat C. I. - T. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., domnul procuror S. D., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanții recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, C. constată că în data de 4 august 2011, pârâtul recurent a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamanților.
De asemenea, în data de 9 septembrie 2011, reclamanții recurenți au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat; cu plata cheltuielilor de judecată.
Nefiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, C. constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului propriu și respingerea recursului formulat de pârâtul recurent S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice; cu plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri.
C U R T E A
I. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea introductivăînregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții M. M.-V.-D. și M. R.-G.-D., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice au solicitat instanței să constate caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva tatălui lor, Dr. O. M., decedat în data de 4 octombrie 1961, prin
D. nr.(...)59 a C. E. al S. P. al orașului C., măsuri prin care a fost decăzutdin dreptul la pensie pentru întreaga perioadă de muncă salarială avută până la data de 23 august 1944 și să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic menționate, în cuantum de 60.000 EUR sau echivalentul în lei la data plății.
În motivele cererii de chemare în judecată, reclamanții învederează instanței că tatăl lor, Dr. O. M., a fost o persoană cu o bogată carieră profesională, un om cu o ținută morală de excepție, care a urmat cursuri universitare și doctorale dobândind o vastă cultură și pregătire teoretică și care s-a implicat activ mai apoi în activitatea sa profesională. Astfel, tatăl lor a absolvit cursurile Facultății de D. din C., iar în anul 1939 a primit diploma de avocat, fiind înscris în Corpul avocaților din Ilfov. In baza D. Regal nr.4091/1919, Universitas Litterarum Regia Dacoromâna Napocensis i-a conferit titlul științific de D. în Ș. P. Dr. O. M. a îndeplinit funcția de S. al orașului S. M. începând cu anul 1936, fiind destituit ilegal din această funcție printr-un decret din anul 1940. În urma Dictatului de la V., întreaga familie a fost obligată să se refugieze în București.
În anul 1941, Dr. O. M. a fost numit D. al C. N. de R. de pe lângă S. de
S. al R., C. și I. C. luni mai târziu, a fost destituit abuziv și din această funcție, nedreptate ce a fost ulterior reparată prin emiterea D. nr.29/1942 care a constat caracterul ilegal al destituirii, a dispus reintegrarea în funcția deținută și a stabilit drepturile bănești ce i se cuveneau. În anul 1945, Dr. O. M. a ocupat funcția de director la P. C. de M.
Prin D. nr.757/1959 a C. E. al S. P. al orașului C., tatăl lor a fost decăzut din dreptul la pensie pe toată perioada lucrată până la data de 23 august 1944, respectiv pe o perioadă de 8 ani, din 1936 și până în 23 august
1944. Motivația cuprinsă în acest Decret abuziv este fără îndoială politică, respectiv aceea că a fost secretar general în perioada 1936-1940 al municipiului S. M., iar între anii 1941-1946 a fost director al C. N. de R., fapte care se încadrează în HCM nr. 1178/1959 art. l lit. b. Antecesorul reclamanților a atacat cu contestație această Decizie, însă contestația a fost respinsă prin decizia nr. 1. a C. E. al S. P. al regiunii C..
Ajuns deja la o vârstă, după o viață atât de zbuciumată, aflat într-o situație dificilă datorită pierderii dreptului la pensie dr. O. M. s-a îmbolnăvit grav, iar după doi ani, la data de 4 octombrie 1961, a decedat.
În drept, cererea fost întemeiată pe dispozițiile L. nr.2., art.274
C.pr.civ.
II. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 532/(...),pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamanților M. M. V. D. și M. R. G. D. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 60 000 euro cu titlul de daune morale, iar cererea a fost respinsă.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată și, pe cale de consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva numitului O. M. prin D. nr. 757/(...) a C. E. al S. P. al Orașului
C..
A fost obligat pârâtul S. R. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 lei, în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a stabilit faptul că prin D. nr.757/1959 a C. E. al S. P. al orașului C., antecesorul reclamanților , Dr. M. O., a fost decăzut din dreptul la pensie pe toată perioada lucrată până la data de 23 august 1944, respectiv pentru o perioadă de 8 ani, din 1936 șipână în 23 august 1944, cu motivarea că a fost secretar general al municipiului S. M. în perioada 1936-1940, iar între anii 1941-1946 a fost director al C. N. de R., fapte care se încadrează în HCM nr. 1178/1959 art. l pct. d alin 4 precum și pct. f alin 3 ( fila 32 din dosar ).
Conform art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în M.Of. al R. nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R. a constatat că dispozițiile art. I pct.1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., reclamanții și-au precizat acțiunea invocând și dispozițiile art.998-999 Cod civil( fila 36 din dosar ).
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 alin. 1 din D. nr.1. acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 09 aprilie 1990, data intrării în vigoare a D.- L. nr. 118/1990.
Prin D. nr.33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S.. Dacă până la acest moment reclamanții nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acestuia nimic nu i-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect obligarea la daune morale.
De altfel, prin adoptarea D.-L. nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990, s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-au acordat numeroase alte drepturi, precum:scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că, în temeiul art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., termenul de 3 ani de când reclamanții cunoșteau sau trebuiau să cunoască prejudiciul și puteau acționa în cunoștintă expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr.1358/2010 a C. C., reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative, respectiv D. lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța deurgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2..
În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția L. nr.2., atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamanților M. M. V. D. și M. R. G. D. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 60. 000 euro cu titlul de daune morale și, pe cale de consecință, a respins petitul doi din cererea de chemare în judecată.
În temeiul art. 4 alin 2 din L. nr. 2. , pornind de la însăși motivarea
Deciziei 757/1959, lapidară, lipsită de argumentație juridică având mai degrabă caracterul unui pur arbitrariu, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată și, pe cale de consecință, a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva numitului O. M. prin D. nr. 757/(...) a C. E. al S. P. al Orașului C..
În temeiul art. 274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul S. R. la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 lei.
III. Declarația de recurs. Î. acestei sentințe au declarat recurs atât pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și reclamanții M. M. V.-D. și
M. R.-D.
III.1. Prin recursul propriu, reclamanții au solicitat anularea parțială asentinței atacate, în ceea ce privește respingerea acțiunii pe excepție și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, în limitele capătului de cerere având ca obiect obligarea S. R. prin M., la plata sumei de 60.000
Euro, cu titlul de daune morale.
Se apreciază, în esență, că dreptul la acțiunea în pretenții nu este prescris, nefiind împlinit termenul de 3 ani, reglementat prin D. nr. 1., întrucât acesta a început să curgă de la data intrării în vigoare a L. nr. 2..
În cauză, nu avem de a face cu o condamnare cu caracter politic și nici cu o măsură de tipul celor enumerate în art. 1 din D.-lege nr. 118/1990, ci de o măsură administrativă cu caracter politic, aceea de decădere pe motive politice din dreptul la pensie, măsură care pentru prima dată a putut fi apreciată de o instanță de judecată ca fiind măsură cu caracter politic numai prin L. nr. 2., neexistând niciun text legal anterior care să reglementeze o astfel de situație. Mai mult, chiar în contextul L. nr. 2., caracterul politic al unei astfel de măsuri trebuie constatat de instanță, nu operează ex lege, astfel că termenul de prescripție al dreptului la acțiune privind daunele morale nu poate începe să curgă la un moment anterior intrării în vigoare a L. nr. 2. sau chiar anterior constatării caracterului politic.
Se apreciază, în continuare, cu privire la temeinicia cuantumului despăgubirilor solicitate, în raport cu suferința morală a celui care a fost supus măsurii administrative cu caracter politic. În acest context, susțin reclamanții, respingerea cererii de obligare a S. R. la plata unor daune morale încalcă dispozițiile art. 14 din Convenția C.E.D.O., privind interzicerea discriminării raportat la art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la
C., întrucât prin faptul că anterior declarării ca neconstituțional a art. 5 alin.
1 din L. nr. 2. situațiile juridice erau soluționate favorabil, iar ulterior acestui moment sunt soluționate în sensul respingerii cererilor, se creeazăsituații discriminatorii între persoane care prezintă aceeași problemă juridică fiind afectat dreptul de protecție al bunurilor/creanțelor/valorilor individuale.
III.2. Prin recursul propriu, S. R. reprezentat prin M., a solicitatmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în totalitate, cu exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.
Se apreciază că hotărârea atacată este nelegală în privința soluției date cererii de constatare a caracterului politic al măsurii administrative luate prin decizia nr. 757/(...) a C. E. al S. P. C., precum și în privința obligației de plată a cheltuielilor de judecată.
Recurentul susține că cererea de constatare a caracterului politic al măsurii administrative este inadmisibilă având în vedere că textul de lege care oferea reclamanților dreptul la despăgubiri morale a fost declarat neconstituțional prin D. nr. 1358 din (...) a C. C., astfel că reclamanții nu justifică niciun interes în realizarea dreptului a cărui constatare au solicitat- o.
Raportat la dispozițiile art. 274 C.pr.civ., se consideră că în mod eronat prima instanță a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, acesta nefiind parte căzută în pretenții, în sensul legii de procedură.
IV. Întâmpinările. Părțile în litigiu au răspuns prin întâmpinarerecursurilor formulate, solicitând respingerea acestora (pag. 9-17 dosar).
V. Judecata în recurs. Recursurile sunt nefondate.
Inițial, reclamanții au solicitat acoperirea prejudiciului moral suferit de antecesorul lor prin aplicarea unei măsuri administrative cu caracter politic, pe temeiul dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din L. nr. 2..
Ulterior, reclamanții și-au precizat acțiunea invocând și dispozițiile art.998-999 Cod civil( fila 36 din dosar ).
Referitor la cel dintâi temei juridic evocat, în timpul soluționării cauzei în primă instanță, aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale, prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C., publicată în M. O. al R. nr.
761 din 15 noiembrie 2010.
Or, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie.
Conform prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval de timp, P. sau G., după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Prin urmare, în ipoteza în care Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acesta își încetează efectele juridice, dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea, autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Încetarea efectelor actului normativ declarat neconstituțional, în întregul său sau în parte, are caracter general și obligatoriu, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretindeconstatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Așa fiind, existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanta își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate, în condițiile în care legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
În prezenta cauză, așadar, pretențiile referitoare la obligarea S. R. la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit, în condițiile legii speciale, au rămas fără temei legal.
Apreciat din perspectiva dispozițiilor de drept comun în materie, art.998-999 C.civ.,dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris, astfel cum în mod temeinic s-a apreciat prin sentința atacată.
Acțiunea este una în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, art. 998-999 C.civ., astfel că ea trebuia formulată înăuntrul termenului de prescripție extinctivă reglementat de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1., urmând regimul juridic de drept comun caracteristic unei astfel de acțiuni.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea";.
Termenul general de prescripție este cel de 3 ani, reglementat prin art. 3 alin. 1, teza I din același act normativ.
Relevante sunt și dispozițiile art. 13 alin. 1 lit. a din D. nr. 1., conform cărora cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere.
În cauză, promovându-se o acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite constând în aplicarea măsurii administrative a decăderii din dreptul la pensie pe criterii politice, termenul de prescripție începe să curgă de la data când a fost cunoscută paguba și pe cel care răspunde de ea.
Incontestabil, tatăl reclamanților a cunoscut atât paguba, cât și pe cel răspunzător de această pagubă, S. R. prin organele sale, în momentul comunicării deciziei nr.757/1959, pe care a și contestat-o, în cursul aceluiași an.
Fiind vorba de săvârșirea unei fapte ilicite de către reprezentanții statului comunist, dată fiind natura regimului politic, se poate considera că cel păgubit s-a aflat în imposibilitatea de a acționa în justiție, repercusiunile negative ale unui astfel de demers judiciar fiind notorii și de natură a-i insufla o temere justificată.
Prin urmare, nu poate fi opusă titularului dreptului prescripția, întrucât aceasta nu curge contra celui care este în imposibilitatea de a acționa, cursul prescripției începând să curgă numai după momentul 22 decembrie 1989, care a marcat căderea regimului totalitar comunist în R.
Cel dintâi act normativ care a consacrat legislativ anumite drepturi în favoarea persoanelor persecutate din motive politice a fost D.-L. nr.
118/1990, publicat în M. O. al R., Partea I, nr. 50 din 9 aprilie 1990. Prin acest act normativ, s-a recunoscut faptul că în perioada cuprinsă între 06 martie 1945 și 22 decembrie 1989, în R.ia, au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să li se recunoascăanumite drepturi: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie
1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o altă localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistență medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
Caracterul de complinire al L. nr. 2. a fost explicit afirmat de legiuitor în raport cu D.-lege nr. 118/1990, astfel că, în măsura în care s-a considerat că drepturile care au fost recunoscute în baza acestui decret sunt insuficiente pentru a acoperi întregul prejudiciul moral și material exista posibilitatea sesizării instanței de judecată ulterior, printr-o acțiune de drept comun, exercitată înăuntrul termenului general de prescripție, iar după intrarea în vigoare a L. nr. 2., în condițiile acestei legi speciale reparatorii.
Momentul inițial al termenului de prescripție coincide, așadar, cu acela al intrării în vigoare a D.-lege nr. 118/1990, respectiv 11 aprilie 1990.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din D. nr. 1., dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar această normă are un caracter imperativ, corect a fost admisă excepția absolută și peremptorie a prescripției dreptului la acțiune, respingându-se, pe cale de consecință, acțiunea.
Nu s-ar putea considera că operează o repunere în termenul de prescripție ex lege, prin dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., potrivit cărora persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri și/sau repunerea în drepturi.
Aceasta întrucât prin L. nr. 2., act normativ cu caracter special, este reglementat un termen special de prescripție, care coincide ca întindere cu termenul general, de 3 ani, însă rămâne un termen distinct, corelat dreptului la acțiunea în justiție exercitată în condițiile legii speciale.
Or, în prezent, prin D. C. C. nr. 1. octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., lipsind astfel de temei legal chiar acțiunile promovate în baza acestei legi.
Admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune face cu neputință abordarea fondului dreptului litigios.
Nu s-ar putea considera că lipsește reclamanților interesul în raport cu cererea de a se constata caracterul politic al măsurii administrative, fiind necesară o apreciere a instanței sub acest aspect, atâta timp cât ea nu este considerată de legiuitor ca fiind de drept cu caracter politic. Este adevărat că, în actualul context legislativ, posibilitatea reparării prejudiciului moral cauzat prin aplicarea acestei măsuri apare a fi exclusă însă nu poate fi negată existența interesului din perspectiva reparației morale pe care ar o astfel de recunoaștere, printr-o hotărâre judecătorească, ar realiza-o.
Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, vor fi menținute dispozițiile sentinței privitoare la obligarea pârâtului la platacheltuielilor de judecată solicitate, întrucât ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ. este culpa procesuală a părții căzute în pretenții, ea provocând în mod nejustificat procesul și obligând, prin aceasta, partea adversă la efectuarea unor cheltuieli.
În prezentul proces, deși s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanți, aceștia din urmă nu se află în culpă procesuală atâta timp cât procesul a fost promovat în considerarea unei dispoziții legale în vigoare, aptă să le confere speranța legitimă a unei soluții favorabile.
Împrejurarea că pe timpul procesului dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din L. nr. 2., cele pe care reclamanții și-a întemeiat inițial acțiunea, au fost declarate neconstituționale, provocând pierderea procesului, nu le este imputabilă, fiind responsabilitatea autorității legiuitoare, adică, a statului însuși, că o dispoziție legală ce s-a dovedit ulterior a fi neconformă cu C. a fost inițial adoptată.
Cum pârât în cauza de față este chiar S. R., acesta datorează cheltuielile de judecată certe și rezonabile pe care reclamanții le-au făcut în proces, în afara oricărei culpe.
Față de cele ce preced, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., C. va respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I DE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și recursul declarat de reclamanții M. M. - V. - D. și M. R. - G. - D. împotriva sentinței civile nr. 532 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...)
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D.-L. B. V. M. A.-A. P.
S.-D. G.
GREFIER
Red.DB/dact.MS
2 ex./
Jud.fond: A.F.D.
| ← Decizia civilă nr. 1223/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 535/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
