Decizia civilă nr. 3167/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3167/R/2011
Ședința publică din 22 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta B. V. împotriva sentinței civile nr. 1203 din 24 februarie 2011, a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -. G. A F. P. S. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri la L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 8 septembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
C., din oficiu, invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii formulată de reclamantă, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului a unor noi temeiuri juridice ale acțiunii.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 1203 din 24 februarie 2011, a Tribunalului S., a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantei B. V., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru plata daunelor morale după defunctul B. G..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că soțul reclamantei B. G. a fost condamnat prin sentința penală nr. 52/1959 a Tribunalului Militar Timișoara, la 13 ani de muncă silnică, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, făcându-se aplicare art. 209 Cod penal și D. nr. 212/1948, acesta făcând parte din cultul religios ,,Martorii lui I..
S-a reținut în sarcina acestuia, că făcea parte din parte și activa în secta interzisă ,,Martorii lui I..
Decizia nr. 1358/21 octombrie 2010 a C. Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al R.iei nr. 761/15 noiembrie 2010, ca atare de la această dată ea este obligatorie. În aceste condiții, ca urmare a declarării ca neconstituțional a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza 1 din legea nr. 2., care prevedea dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, această prevedere și-a încetat existența, condiție în care acțiunea reclamantei a fost apreciată ca fiind inadmisibilă și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și în consecință, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 270.0000 euro.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 3041 și urm. Cod proc.civ. și L. nr. 2., recurenta a arătat că a promovat acțiune sub imperiul Legii nr. 2., astfel că la acea dată s-a născut dreptul ei la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice suferite de soțul ei, fiind titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile deciziei nr. 1. a C. Constituționale, această decizie încălcând principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția R.iei. A aprecia în alt mod, ar însemna să se aplice un tratament distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prev. de L. nr. 2.. Mai mult, raționamentul C. Constituționale, potrivit căruia nu există vreo obligație a S.ui R. de a acorda despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, este eronat, întrucât face abstracție de prevederile imperative ale art. 998-999 C. civil, referitoare la obligația reparării prejudiciului cauzat, indiferent de natura acestuia, patrimonial sau nepatrimonial. Prin întâmpinarea depusă, intimatul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a opus admiterii recursului, arătând că în mod legal instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor deciziei nr. 1. a C. Constituționale, decizie obligatorie pentru instanțe. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi. Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr. 10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimulcomunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2.. Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății. Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă. Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ. Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional. Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992. Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice. În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O.. Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1. Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-L. nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ. Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile. În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces. Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. Rezultă din cele expuse că, în opinia C. Constituționale, S. R. nu poate fi considerat persoană răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile prev. art. 998 și 999 C. civil. În sensul celor reținute, sunt și dispozițiile Deciziei nr. 12/(...) a C. Constituționale, prin care s-a stabilit că, urmare deciziilor C. Constituționale 1. și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurii administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I, D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamanta B. V. împotriva sentinței civile numărul 1203 din 24 februarie 2011, a Tribunalului S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B. Red. IA dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: : M. K.
| ← Decizia civilă nr. 5294/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1441/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
