Decizia civilă nr. 311/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 C.Ă
Dosar nr. (...)
D. C.Ă NR. 311/A/2011
Ședința publică din 17 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTOR : A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanții P. A., P. E. și T. M., împotriva sentinței civile nr. 403 din 15 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C. și C. LOCAL AL M. C.-N., având ca obiect uzucapiune.
Se constată că la data de (...), reclamanții apelanți P. A., P. E. și T. M., prin intermediul doamnei avocat A. D., au înregistrat la dosar ". scrise";.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 10 noiembrie 2011, care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr . 5969/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. A., P. E. și T. M. împotriva pârâților S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C. Local al M. C.-N. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Imobilul înscris în CF nr. 5040 C.-N., nr. top 18631/(...)1/2/7 aflat în patrimoniul S. Român, potrivit recunoașterii pârâtului, face parte din domeniul privat al statului fiind supus regimului juridic de drept comun.
Probele testimoniale administrate nu au dovedit existența unei posesii exercitată în mod public, netulburat, continuu, neîntrerupt și sub nume de proprietar, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 și 1890 C. civil.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at apel, în ter men leg al, recl amanț ii
P. A., P. E. ș i T . M. , solicitând admiterea acțiunii lor astfel cum a fostformulată.
Pr in D. c iv il ă 523/A/(...), pronunț ată de T ribu n alul Clu j în dos ar nr. (...), a fost admis apelul declarat de reclamanți, a fost anulată sentința, cu consecința reținerii cauzei spre judecare în primă instanță la Tribunalul Cluj.
Pentru a pronunța această decizie instanța a avut în vedere valoarea imobilului, precum și normele de competență materială.
C auz a a f ost înreg is tr ată pe rolul T . C. sub nr. de dos ar c iv il (.. .) .
Reclamanții au formulat o precizare la cererea de chemare în judecată solicitând constatarea dobândirii de către reclamanți prin uzucapiune a dreptului de proprietate a unei suprafețe de teren de 1699 m.p. parte din terenul înscris în C.F. 5040 C.-N. să se dispună dezmembrarea în parcele cu nr. top 18632/(...)1/(...)1/2/1/1/1 conform raportului de expertiză, să se dispună realizarea operațiunilor de carte funciară privitoare la aceste numere topografice, să se dispună înscrierea construcției existente pe teren cu titlu de drept de construire și să se dispună întabularea în carte funciară a dreptului de proprietate a imobilului teren cu titlu de uzucapiune și construire.
Au arătat că sunt moștenitorii lui P. E. și P. A. care au început posesia din anii 1950, ei fiind cei care au edificat o construcție. Apreciază că posesia pe toată durata ei a fost una utilă. Antecesorii și apoi reclamanții au avut o detenție materială începând cu anii 1950, reclamantul P. A. locuind în casa părintească de la data nașterii.
Instanța la termenul de judecată din data de (...) a luat act de modificarea cadrului procesual în ceea ce privește S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 403/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. A., P. E., T. M., în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C. Local al municipiului C.-N.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
„Reclamanții au afirmat dobândirea unui drept de proprietate asupra unui teren prin uzucapiunea de lungă durată prevăzută de C. civil.
În cauză, atât în fața judecătoriei (f.140,141) cât și urmare a anulării primei hotărâri s-au administrat probe testimoniale (f.75-76). Raportat la aceste declarații s-a dispus efectuarea unei expertize de identificare. Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul M. T. M., terenul situat în C.-N. str. O. nr. 206 a fost identificat în CF nr. 5040 C., numere top
18632/(...)1/(...)1/2/1/1/1 proprietatea S. Român cu titlu de drept de proprietate prin naționalizare în administrarea Întreprinderii de S. I. de C. și Ț. C.
Prin întâmpinare, S. Român a solicitat respingerea acțiunii întrucât fiind vorba de un bun aflat în proprietatea publică sunt incidente dispozițiile art. 5 din L. 18/1991, art.11 din L. 2. conform cărora bunurile din proprietatea publică sunt inalienabile și imprescriptibile, în același sens fiind și dispozițiile art.1844 C. civil.
Primăria municipiului C.-N. (f.57 dosar (...)) comunică că imobilul nu figurează în direcția Fondului Imobiliar de S. M. C. (f.107 dosar (...)) comunică prin adresa 101360/(...) că acest imobil nu este inclus în
Inventarul bunurilor care aparțin municipiului C.-N.
Județul C. (f. 140 dosar (...)) comunică prin adresa 1. că acest imobil nu aparține domeniului public sau privat al municipiului C. sau județului
C., nefiind de interes local sau județean.
La solicitarea instanței Primăria Cluj-Napoca (f.72) comunică faptul că pentru imobilul înscris în CF 5040, nr. top 18631/2/6 și 18631/2/7 nu au fost formulate cereri de revendicare în temeiul L. 10/2001.
Având în vedere aceste înscrisuri precum și mențiunea din cartea funciară, tribunalul a apreciat că acest bun se înscrie în categoria bunurilor din domeniul public având în vedere și titlul cu care acesta a fost înscris în cartea funciară, respectiv cu titlu de naționalizare în anul 1958.
Până la modificările survenite anului 1989 proprietatea aparținând statului era considerată o proprietate publică ce nu putea face obiectul unei posesii creatoare de efecte juridice, respectiv al uzucapiunii.
Chiar dacă ulterior anului 1989, raportat la amplasarea bunului din litigiu, a constatărilor expertului terenul nu ar mai putea fi considerat ca întrunind condițiile prevăzute de L. nr. 2., în vederea calificării ca aparținând domeniului public, împrejurarea că acest bun a intrat în patrimoniul statului ca bun de naționalizare nu îi schimă caracterul dobândit în perioada comunistă.
Și dacă s-ar aprecia că acest bun ar face parte din domeniul privat al statului susceptibil de dobândire prin uzucapiune, instanța apreciază că probele administrate nu dovedesc îndeplinirea dispozițiilor 1890 C. civil, respectiv exercitarea unei posesii utile în termenele prevăzute de lege.
Astfel, T. M. s-a născut în anul 1948, având la data sesizării tribunalului vârsta de 62 ani, P. E. în anul 1955, având vârsta de 54 ani, iar P. A. în anul 1970, având vârsta de 39 ani. Cu toate că atât în fața judecătoriei, cât și a tribunalului s-a invocat fie joncțiunea posesiei reclamanții cu antecesorii, invocându-se prev. art. 1860 C. civil, fie doar exercitarea unei posesii a părinților încă din anii 1950 (f.54 dosar Tribunal), în cauză nu a fost dovedit acest lucru, nefiind depuse acte de stare civilă care să dovedească eventuala filiație a reclamanților cu P. E. și P. A. și nici măcar actele de deces ale acestora care eventual să dovedească, pe calea transmiterii succesorale, transmiterea posesiei.
Nu s-a dovedit că cei trei reclamanți în aceste condiții sunt singurii continuatori ai personalității lui P. E. și P. A. și că aceștia să fi exercitat toți trei o posesie utilă generatoare de efecte juridice.
Probele testimoniale administrate nu au fost în măsură să dovedească exercitarea unei posesii continue de către P. A. și T. M., cei doi chiar părăsind acest imobil.
De altfel, C. G. a declarat că nu știe de când T. M. folosește acest teren, iar martorii audiați în fața judecătoriei, respectiv B. L. a declarat că T. M. a plecat din acel imobil de cca. 30 ani, iar P. E. de cca. 25 ani. Același lucru la declarat și M. C. afirmând doar că P. A. a folosit acest imobil.
Chiar și prin concluziile scrise s-a solicitat admiterea în subsidiar a cererii, respectiv constatarea dobândirii uzucapiunii doar de către P. A. Î. P. A. nu a putut dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune datorită vârstei putându-se aprecia că acesta nu a putut exercita o posesie utilă de la vârsta de 9 ani, iar joncțiunea posesiei cu antecesorul său nu a fost probată.
Chiar dacă din declarații s-ar putea deduce că fie reclamanții, fie antecesorii acesteia ar fi exercitat o posesie asupra acestui teren, ea nu poate fi apreciată ca fiind neechivocă în condițiile în care nu s-a probat că fie unul sau toți din cei trei reclamanți timp de 30 ani a exercitat o posesie continuă.
Prin cererea inițială s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra construcție. Întrucât din probele administrate a rezultat că imobilul construcție ar fi fost edificat de cătreantecesorii reclamanților nu se poate constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune întrucât nu se poate uzucapa un bun dobândit cu alt titlu de cel care cere uzucapiunea.
Prin precizarea de acțiune s-a solicitat evidențierea în CF a acestei construcții solicitându-se constatarea dobândirii dreptului de proprietate cu titlu drept de construire.
Nici înscrierea în cartea funciară a construcției nu se poate realiza, în cartea funciară întabulându-se doar dreptul de proprietate în favoarea unei persoane.
Reclamanții ar fi trebuit să ceară constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin unul din modurile prevăzute de lege și ulterior întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate. N. nu se poate dispune înscrierea într-o carte funciară a dreptului de proprietate în favoarea unor părți cu titlu drept de construire atât timp cât probele administrate confirmă că nu reclamanții sunt cei care au realizat acțiunea de edificare a construcției.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. A., P. E., T. M. în contradictoriu cu pârâții S.
Român prin M. F. și C. Local al M. C.-N., având ca obiect uzucapiune";.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at apel, în ter men leg al, recl amanț ii
P. A., P. E. și T . M. , solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că terenul ce face obiectul prezentului litigiu nu poate fi uzucapat, deoarece până la modificările survenite anului 1989 proprietatea aparținând S. era considerată o proprietate publică.
Prin prisma art. 1844 C. prescripția se impune a fi analizată prin prisma a trei condiții generale: cea privind obiectul uzucapiunii, adică bunul sau dreptul la care acesta se aplică; cerința exercitării unei posesii utile din partea uzucapantului; termenul de-a lungul căruia această posesie trebuie exercitată.
Este adevărat că anterior anului 1989 proprietatea S. Român nu era clasificată ca fiind publică sau privată, și că aceste noțiuni apar pentru prima dată în Constituția României, iar ulterior în L. nr. 2., însă, nu poate fi admisă teoria potrivit căreia terenurile aparținând S. comunist nu puteau fi uzucapate întrucât anterior căderii regimului comunist nu exista noțiunea de proprietate privată a statului, în acest sens dispunând și D. Înaltei Curți de C. și Justiție nr. IV din (...), potrivit căreia în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea L. nr. 5. și nr. 5., prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că după abrogarea lor prin D.-lege nr. 1. și nr. 9., posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
În motivarea apelului au fost reproduse fragmente din D. în interesul legii nr. IV/(...), cu referire la pasajul conform căruia terenurile la care se referă reglementările din L. nr. 5. și nr. 5. și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private atâta timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate și, mai mult, au continuat să fie susceptibile de a fi transmise și dobândite pe calea restrânsă a moștenirii legale.
Atâta timp cât recursul în interesul legii recunoaște caracterul util al posesiilor exercitate în perioada 1974 - 1989, precum și aptitudinea acestora de a-și produce efectul achizitiv de proprietate asupra terenurilor, este evident că și terenul ce face obiectul prezentului litigiu poate fi uzucapat, L.nr. 119/1948, în baza căruia a fost naționalizat terenul în litigiu, necuprinzând vreo reglementare în sensul scoaterii acestor terenuri din circuitul civil și, respectiv, imposibilității acestora de a fi dobândite pe cale prescripției achizitive.
În ceea ce privește situația actuală a terenului în litigiu, răspunsurile instituțiilor de stat sunt în sensul că imobilul nu figurează în direcția
Fondului Imobiliar de S., nu este inclus în inventarul bunurilor care aparțin
M. C.-N., iar Județul C. a arătat că imobilul nu aparține domeniul public sau privat al M. C.-N. sau Județului C., nefiind de interes local sau județean.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prescripției achizitive de 30 de ani și joncțiunea posesiilor, în mod cu totul greșit instanța de judecată considerând că imobilul în discuție nu a putut fi dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani.
Apelanții sunt moștenitorii legali ai antecesorilor P. E. și P. A., care au început posesia terenului în anul 1950, și au edificat pe acest teren o construcție, ulterior posesia fiind continuată de către apelanți.
P. A. a fost căsătorit cu P. E., din căsătoria acestora rezultând trei copii, respectiv, P. E., T. M. și P. A., care a decedat în anul 1970.
P. E., născută Fărăgău, a decedat în anul 1967, iar antecesorul reclamanților, P. A., s-a recăsătorit cu P. Nastasia, născută M., din căsătoria acestora rezultând fiul P. A.
Pentru dobândirea uzucapiunii de 30 de ani, reglementată de art. 1890 C., posesorul trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică în 30 de ani, și posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu, și de bună-credință, în aceleași condiții trebuind să fie și posesia anterioară, pentru invocarea joncțiunii posesiilor.
În cauză, antecesorii reclamanților, urmați de apelanți, au exercitat neîntrerupt posesia încă din anul 1950, probele administrate în cauză dovedind îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a uzucapa.
Prin art. 1850 C. se instituie o prezumție legală relativă de continuitate a actelor posesorii, revenindu-le pârâților, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C. Local al municipiului C.-N., obligația de a dovedi că posesia invocată de reclamanți este afectată de un viciu.
Tatăl reclamanților, care a edificat și construcția, a decedat în anul
1996, până în acel moment exercitând o posesie continuă și neîntreruptă, de aproximativ 46 de ani, posesie continuată apoi de către apelanți, și dovedită cu depozițiile martorilor M. C. și B. L.
Terenul este bine determinat, nu sunt contestate liniile de hotar cu vecinii și nici nu au existat litigii, apelanții fiind cunoscuți ca proprietari.
Nu trebuie ignorat nici punctul de vedere exprimat în practica instanțelor de judecată, în sensul că dreptul de a invoca uzucapiunea nu este unul strict personal, ci are un caracter real, putând fi transmis moștenitorilor și putând fi chiar exercitat de unele categorii de avânzi-cauză, în condițiile art. 1843 C.
În consecință, în situația în care termenul de prescripție achizitivă s-a împlinit în persoana autorului, fără ca acesta să fi solicitat constatarea ei, succesorul nu mai are nevoie să justifice și să adauge o posesie utilă proprie, posesia autorului său fiind suficientă pentru realizarea efectelor uzucapiunii.
Instanța de fond a dat dovadă de lipsă de rol activ raportat la capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren, respingând ca nelegal acest capăt de cerere, deși, prin precizarea de acțiune, s-a solicitat, printre altele, și înscrierea construcțieiexistente pe teren cu titlu de construire, fără a se utiliza în vreun fel termenul de uzucapiune în ceea ce privește această construcție și deși această casă a fost construită din fondurile proprii ale autorilor apelanților, pe terenul în cauză.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, S. Ro mân pr in M in is terul
F in anțelor P ubl ice p r in D. G. a F. P. C. , a solicitat respingerea apelului reclamanților ca nefondat, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile art.
1844 și art. 1806 C., întrucât terenul constituie proprietate publică, fiind inalienabil și imprescriptibil în sensul art. 5 din L. nr. 18/1991 și art. 11 din
L. nr. 2..
Câtă vreme nu s-a dovedit că imobilul vizat face parte din domeniul privat al statului, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Chiar dacă s-ar face dovada că imobilul în litigiu ar face parte din domeniul privat al statului, fiind susceptibil de dobândire prin uzucapiune, oricum probele administrate în fața instanței de fond nu dovedesc îndeplinirea dispozițiilor art. 1890 C., impunându-se respingerea apelului.
Apelul este nefondat.
Două sunt problemele esențiale care trebuie judicios tranșate în prezenta cauză, prin raportare strictă la dispozițiile legale incidente:
1. O primă problemă care trebuie lămurită este aceea a legii aplicabile uzucapiunii de care doresc să se prevaleze reclamanții.
2. O a doua problemă care se impune a fi riguros soluționată este aceea a împrejurării dacă terenul în litigiu putea sau nu să facă obiect al prescripției achizitive.
1. Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în uzucapiune, solicitând: să se constate dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului înscris în CF nr. 5040 C.-N., nr. top 18631/2/6, și nr. 18631/2/7 și asupra casei situate în C.-N., str. O. nr. 206/A, astfel cum acest imobil a fost identificat prin expertiza tehnică anexată cererii de chemare în judecată; să se dispună întabularea în CF nr.
5040 a dreptului de proprietate a reclamanților cu titlu de drept uzucapiune și construire.
Temeiul juridic al cererii introductive de instanță, pentru petitul în uzucapiune, expres indicat de către reclamanți în motivarea acestei cereri, și reiterat apoi pe tot parcursul soluționării cauzei, îl constituie prevederile art. 1890 și urm. C., și art. 1860 C. (f. 3 dosar fond, f. 53 al doilea dosar fond, f.
100 al doilea dosar fond).
Cu alte cuvinte, reclamanții au invocat uzucapiunea de 30 de ani, reglementată de art. 1890 C., precum și joncțiunea posesiilor, respectiv unirea posesiei exercitate de reclamanții apelanți cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de antecesorul reclamanților apelanți, joncțiunea posesiilor fiind reglementată de art. 1860 C.
Art. 1890 C. prevede că toate acțiunile, atât reale, cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile, și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua credință.
Art. 1860 C. reglementează joncțiunea posesiilor, prevăzând că orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
Pentru ca dreptul de proprietate sau vreun alt drept real principal să poată fi dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani, este necesară îndeplinireaa două condiții: posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă și neviciată; posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.
Pentru a putea invoca cu succes joncțiunea posesiilor, respectiv pentru a putea opune unirea celor două posesii în sensul pretins de art. 1860 C., trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: să fie vorba despre o posesie propriu-zisă; posesorul actual să fi dobândit posesia bunului de la autorul său pe baza unui raport juridic, întrucât, joncțiunea posesiilor nu poate fi invocată de către cel care a uzurpat posesia altuia.
Cu alte cuvinte, posesorul actual, dacă se prevalează de posesia autorului său, este obligat să continue acea posesie cu toate viciile și calitățile sale, termenul uzucapiunii fiind acela care ar fi fost necesar și pentru autorul posesorului actual.
Concret, în speță, reclamanții au invocat uzucapiunea de 30 de ani întemeiată pe art. 1890 C., în persoana autorului lor, P. A., susținând - susțineri dovedite parțial prin depozițiile martorilor B. L., M. C. (f. 147-148 primul dosar de fond) și prin depozițiile testimoniale administrate în fața T. C. (f. 75, 76 declarații martori P. T. și C. G.) -, că autorul lor a început să folosească, să posede pașnic și neviciat, terenul în litigiu încă din anul 1950.
Prin precizarea de acțiune depusă în al doilea dosar de fond la fila 53, reclamanții s-au prevalat din nou de același dispozițiile ale art. 1890 C., susținând în mod expres în motivarea precizării de acțiunii că antecesorii lor, P. E. și P. A., au început posesia terenului încă din anul 1950 (f. 54 al doilea dosar fond).
Mai mult decât atât, prin apelul pe care l-au formulat împotriva sentinței nr. 403/(...), reclamanții au reiterat aceleași dispoziții ale art. 1890
C., avansând chiar ideea că termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani, reglementat de art. 1890 C., s-a împlinit chiar în persoana autorului lor, P.
A., având în vedere că acesta a posedat neîntrerupt terenul litigios, din anul
1950 până în anul 1996, când a decedat.
Așadar, cadrul procesual dedus judecății prin cererea pendinte, și care trebuia analizat de către instanță în mod strict și riguros, în conformitate cu art. 129 alin. final C.pr.civ., este acela al unei uzucapiuni de 30 de ani, întemeiată pe prevederile art. 1890 C., coroborat și cu art. 1860 C.
Din perspectiva dispozițiilor art. 1841 C., potrivit cărora „în materie civilă judecătorii nu pot aplica prescripția dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc";, rezultă faptul că pentru invocarea uzucapiunii trebuie, în primul rând, îndeplinite toate condițiile cerute de legea în vigoare la momentul începerii curgerii termenului de prescripție achizitivă, pentru fiecare tip de uzucapiune; apoi, uzucapantul trebuie să își exercite dreptul de opțiune în sens pozitiv cu privire la uzucapiune, respectiv, să solicite instanței constatarea operării acesteia, pentru că, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune nu se produce de plin drept, ope legis, ci doar ca o consecință a exercitării de către uzucapant a dreptului de opțiune în sens pozitiv cu privire la uzucapiune.
Este bine știut faptul că uzucapiunea sau prescripția achizitivă este, conform art. 644 - 645 C., un mod originar de dobândire a proprietății, dând naștere unui drept de proprietate (ori al unui alt drept real), asupra unui bun imobil, prin posedarea lui de către o persoană în condițiile și termenul prevăzut de lege.
În sistemul C.ui C. Român, uzucapiunea este de două feluri: uzucapiunea de 30 de ani, reglementată de art. 1890 C. - invocată și dereclamanți în prezenta cauză ca temei juridic al acțiunii lor -, și uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, reglementată de art. 1895-1899 C.
În Transilvania, unde s-a aplicat S.ul de publicitate imobiliară prin cărți funciare, uzucapiunea a fost reglementată prin L. nr. 1., cu o mică excepție.
Astfel, la data de (...), prin L. nr. 3., a fost extinsă, printre altele, aplicarea C.ui civil și peste Carpați, fiind scoase din vigoare C. civil A. și L. maghiare.
În ce privește nordul Transilvaniei, extinderea legislației românești a avut loc în aceleași condiții, însă prin L. nr. 2., urmare a revenirii Nordului
Transilvaniei la teritoriul patriei-mamă.
La data de (...), prin L. nr. 2., a fost pusă în aplicare L. nr. 1., pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, fiind scoase din vigoare reglementările locale în materie.
Așadar, până la cele două legi de extindere a legislației civile românești în Transilvania, uzucapiunea a fost reglementată prin L. maghiare și prin C. civil austriac, în teritoriile unde se aplicau legile locale maghiare uzucapiunea fiind de 32 de ani, iar în ținuturile unde se aplica C. civil austriac, uzucapiunea operând printr-o posesie exercitată timp de 30 de ani.
Uzucapiunile începute între momentul extinderii legislației civile
române în Transilva nia și data intrării în vigoare a L. nr. 1., respectiv în intervalul de timp (...) și până la data de (...) , erau supuse reglementărilor din Cartea a III-a Titlul XX a C.ui civil român, respectiv, se putea invoca ori uzucapiunea de 30 de ani, ori uzucapiunea de 10 până la 20 de ani reglementată de C. C. R.
După intrarea în vigoare a L. nr. 1., la data de 12 iulie 1947, în
Transilvania uzucapiunea începută după data de 12 iulie 1947, urma să
fie supusă dispozițiilor L. c ărților funciare nr. 1..
În art. 6 alin. 2 din L. nr. 2. s-a prevăzut expres că prescripțiile împlinite și cele începute înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1. - 12 iulie
1947 -, sunt și rămân cârmuite în continuare, în ceea ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile sub care au început.
Singurele prescripții achizitive care sunt guvernate de C. C. Român sunt cele începute între datele de extindere a legilor civile române în Transilvania și momentul punerii în aplicare a L. nr. 1., adică cele începute în intervalul de timp (...) - (...).
Este binecunoscut faptul că uzucapiunea rămâne supusă
dispozițiilor legii în vigoare la momentul în care a început să curgă
termenul de prescripție achizitivă .
Prin urmare, după data de 12 iulie 1947, în Transilvania se aplică dispozițiile L. cărților funciare nr. 1., astfel încât, după această dată, se poate invoca doar uzucapiunea reglementată de dispozițiile acestei legi, respectiv, fie uzucapiunea tabulară reglementată de art. 27 din L. nr. 1., fie, uzucapiunea extratabulară, reglementată de art. 28 din L. nr. 1..
Întrucât reclamanții au susținut constant că antecesorul lor a început să posede terenul în litigiu în anul 1950, deci ulterior intrării în vigoare, la data de 12 iulie 1947, a L. nr. 1., este evident că uzucapiunii invocate de reclamanți i se aplică legea în vigoare la momentul la care antecesorul lor a început să posede terenul, respectiv, legea în vigoare în anul 1950, când a început să curgă termenul de prescripție achizitivă, adică L. nr. 1..
În consecință, fiind în regim de carte funciară, supus dispozițiilor L. nr. 1., în condițiile în care termenul de prescripție achizitivă a început să curgă, conform propriilor susțineri ale reclamanților, susținute de probeletestimoniale, în anul 1950, este evident că reclamanții ar fi trebuit să se prevaleze de dispozițiile privitoare la uzucapiune reglementate de art. 27 sau art. 28 din L. nr. 1., ei neputând invoca cu succes în favoarea lor nici uzucapiunea de 30 de ani reglementată de art. 1890 C., și nici joncțiunea posesiilor prevăzută de art. 1860 C., aceasta din urmă fiind admisibilă doar în cazul uzucapiunii întemeiate pe C. civil, iar nu și pe dispozițiile L. cărților funciare.
Printr-o Decizie în interesul legii nr. LXXXVI (86)/(...), publicată
în Monitorul Oficial nr. 697/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție astatuat în sensul că „în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul D.ui-lege nr. 1. - cum este și uzucapiunea din prezenta speță -, și împlinite după intrarea în vigoare a L. nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv cele ale D.ui-lege nr. 1.";.
Cu alte cuvinte, prescripția achizitivă de care se prevalează reclamanții din prezenta cauză, fiind începută sub imperiul L. nr. 1., va continua să fie guvernată sub toate aspectele sale, natură, durată, efecte, termen, etc., de dispozițiile L. nr. 1..
În fața celei de a doua instanțe de fond, printr-o notă de ședință intitulată „Adresă";, reclamanții și-au exprimat poziția procesuală cu privire la incidența în cauză a Deciziei în interesul legii nr. LXXXVI/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, apreciind că dispozițiile acestei decizii nu sunt incidente în speță pentru că cererea de chemare în judecată a fost promovată la data de 10 decembrie 2007, anterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, iar potrivit principiului neretroactivității legii civile, această decizie nu poate retroactiva (f. 100-102 al doilea dosar de fond).
Curtea constată că reclamanții au fost în eroare cu privire la momentul în funcție de care se stabilește legea aplicabilă uzucapiunii, respectiv, reclamanții au apreciat eronat că în materie de uzucapiune se aplică legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată prin care se solicită constatarea uzucapiunii, deși, legea aplicabilă uzucapiunii este legea în vigoare la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție achizitivă (a se vedea în acest sens T. D., Uzucapiunea sau prescripția achizitivă, Monitorul Oficial, București 2010, pag. 55 și urm.).
Câtă vreme, în materia uzucapiunii, legea aplicabilă este cea în vigoare în momentul începerii curgerii termenului de prescripție achizitivă, și câtă vreme, în speță, termenul de prescripție achizitivă a început să curgă în anul
1950, când deja era în vigoare L. nr. 1., este evident că uzucapiunii de care doresc să se prevaleze reclamanții îi sunt aplicabile exclusiv dispozițiile L. nr. 1., iar nicidecum dispozițiile art. 1890 C. român.
Pe cale de consecință, Curtea constată că sunt nefondate susținerile apelanților, conform cărora, în mod greșit a fost respinsă de către prima instanță acțiunea în uzucapiune.
2. Pârâții s-au apărat în cauză, față de pretenția invocată de reclamanți, aceea a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului litigios, prin invocarea exceptării terenului de la posibilitatea de a fi uzucapat, pe motiv că acesta ar constitui domeniul public al statului, fiind deci imprescriptibil.
În speță, reclamanții au invocat uzucapiunea cu privire la terenul înscris în CF nr. 5040 C., nr. top 18631/2/6 și 18631/2/7, teren care așa cum rezultă din mențiunile înscrise sub B 8 din CF, a constituit proprietateafirmei C. O. SA C., de la care S. Român a preluat imobilul prin naționalizare, în baza L. nr. 119/1948, pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transport, S. Român întabulându-și dreptul de proprietate astfel dobândit sub B 12 în CF mai sus menționat (f. 111-120 primul dosar fond).
Este adevărat că S. Român și-a întabulat dreptul de proprietate doar la data de (...), însă, în virtutea art. 26 din L. nr. 1., S. Român a dobândit dreptul de proprietate ope legis, asupra imobilului litigios, chiar fără cerința întabulării în CF, la momentul intrării în vigoare a L. nr. 119/1948.
Art. 1 din L. nr. 119/1948 prevedea că „se naționalizează toate bogățiile subsolului care nu se găseau în proprietatea S. la data intrării în vigoare a Constituției Republicii P.ulare R.e, precum și întreprinderile individuale, societățile de orice fel și asociațiunile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații, enumerate mai jos, după criteriile indicate pentru fiecare categorie";, iar prin efectul naționalizării, conform art. 6 din aceeași lege, „întreprinderile trec în proprietatea S. cu fondul de comerț și cu toate obligațiunile contractate în vederea exploatării lor; întreprinderile sub forma de societate sau asociațiuni își păstrează patrimoniul, așa precum el va reieși din bilanțul încheiat în vederea predării către noua conducere desemnată de S. în urma naționalizării";.
Este știut faptul că prin uzucapiune pot fi dobândite numai bunurile aflate în circuitul civil, cu condiția să nu fi fost declarate inalienabile prin voința legiuitorului, cum s-a întâmplat prin adoptarea legilor nr. 5. și nr. 5..
În privința incidenței acestor din urmă legi, în cauzele având ca obiect uzucapiune, orice dilemă a fost definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție, S. U., care prin D. nr. IV din (...), publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 288/(...), a stabilit că „în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea L. nr. 5. și nr. 5., prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor, prin D.-lege nr. 1. și D.-lege nr. 9., posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că ei au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective";, desigur, în condițiile prescrise de legea în vigoare la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție achizitivă.
Pentru perioada de dinainte de anul 1989 nu puteau fi dobândite prin uzucapiune imobilele care făceau obiectul următoarelor drepturi: dreptul de proprietate socialistă de stat; dreptul de proprietate al unor asociații mixte de stat și cooperatiste sau al unei societăți mixte cu participare străină; dreptul de administrare directă, sau, după caz, dreptul de folosință asupra bunurilor imobiliare atribute de stat în folosință unor organizații socialiste de stat ori, după caz, unor organizații cooperatiste; dreptul propriu de folosință pe care o societate mixtă l-a dobândit asupra bunurilor imobiliare ce i-au fost aduse ca aport la fondul social de către organizațiile sau persoanele coparticipante; dreptul de proprietate cooperatistă asupra bunurilor imobiliare ce aparțin unei organizații cooperatiste sau oricărei organizații obștești ori unei organizații intercooperatiste, cu excepția cazului când posesorul este statul; dreptul de administrare directă pe care o întreprindere ori instituție anexă l-a dobândit asupra bunurilor imobiliare ce i-au fost atribuite de către organizația cooperatistă sau, după caz, de o altă organizație obștească, pe care a înființat-o; dreptul propriu de folosință pe care o asociația mixtă de stat și cooperatistă sau o societate mixtă cu participare străină l-a dobândit asupra bunurilor aduse ca aport la fondulsocial de către o organizație cooperatistă, sau, după caz, de o persoană străină coparticipantă (a se vedea în acest sens, Tr. I.așcu, S. Brădeanu, Drepturile reale principale în RSR, Editura Academiei RSR, București, 1978, pag. 178; Tr. D., Op. cit. pag. 54 și urm.).
În prezent, din perspectiva art. 136 din Constituție coroborat cu art. 4
- art. 6 din L. nr. 18/1991, republicată, și a L. nr. 2., titular al dreptului de proprietate publică poate fi numai S., sau unitățile administrativ-teritoriale
(comuna, orașul, municipiul, județul).
Regimul juridic al drepturilor de proprietate publică este reglementat prin legea fundamentală și prin cele două legi ordinare anterior menționate, fiind de notorietate că bunurile ce fac obiectul proprietății publice sunt inalienabile și imprescriptibile, ceea ce înseamnă că ele nu pot fi dobândite în proprietate prin uzucapiune.
Art. 5 alin. 2 din L. nr. 18/1991 prevede că terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, și ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public, în timp ce, potrivit art. 1844 C., nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț.
Potrivit art. 5 alin. 2 din L. nr. 2., dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimul juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel, ceea ce înseamnă că bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale pot fi dobândite prin uzucapiune, un argument suplimentar în acest sens fiind conferit de art. 44 alin. 2 teza I din Constituție, conform căruia, proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, precum și de art. 1845 C., potrivit căruia statul, stabilimentele publice și comunale, în ceea ce privește domeniul lor privat, sunt supuse la aceleași prescripții ca particularii și, ca și aceștia, le pot opune.
Prin prisma acestor considerente și a textelor legale anterior invocate, se desprinde concluzia că bunurile din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale pot face obiect al uzucapiunii, respectiv, că uzucapiunea poate fi invocată și împotriva statului sau a unităților administrativ-teritoriale, dacă bunul face parte din domeniul lor privat.
În speță, prin adresa nr. 41506/(...), emisă de Ministerul Finanțelor
Publice, A. N. de A. F. - D. G. a F. P. C., s-a comunicat instanței de fond împrejurarea că prin prisma art. 2 alin. 1 din L. nr. 10/2001, coroborat cu
Anexa 1 art. 46 din L. nr. 2., terenul în litigiu poate fi considerat ca fiind preluat în mod abuziv de către stat și ca făcând parte din domeniul privat al statului, urmând să fie valorificat potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 14/2007, coroborat cu art. 25 din L. nr. 2. (f. 133-134 dosar fond). Din adresa nr. 302313/(...), eliberată de Ministerul Finanțelor Publice - D. G. de R. în D. A. S., rezultă faptul că imobilul în litigiu, situat în C.-N., str. O., nu se regăsește în inventarul centralizat, aprobat prin H. de G. nr. 1., pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (f. 124 dosar fond). Prin adresa nr. 1..1/(...), eliberată de M. C.-N. - D. P. M. și E. proprietății, Serviciul A. Terenuri, s-a învederat faptul că terenul situat în M. C.-N., str. O. nr. 206/A, înscris în CF nr. 5040 C., nr. top 18631/2/6 și 18631/2/7, nu este inclus în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al M. C.-N., aprobat prin H. nr. 1. și prin H. nr. 1. (f. 107 dosar fond). Rezultă, așadar, din adresele mai sus citate, că imobilul teren, obiect al prezentului litigiu nu face parte din domeniul public al statului, ori al unității administrativ-teritoriale, respectiv, al M. C.-N. per a contrario, concluzia care se desprinde din adresele mai sus menționate, este aceea conform căreia terenul litigios face parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, respectiv al M. C.-N. Or, dacă face parte din domeniul privat, prin prisma considerentelor legale anterior invocate, coroborat cu D. în interesul legii nr. IV/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, este de apreciat în sensul că terenul în litigiu poate face obiect al uzucapiunii însă, nu în condițiile C.ui civil român, ci în condițiile L. nr. 1., întrucât această din urmă lege era în vigoare în anul 1950, când a început să curgă termenul de prescripție achizitivă. Reclamanții nu au învestit instanța cu o cerere în uzucapiune întemeiată pe dispozițiile art. 27 ori art. 28 din L. nr. 1., ci cu o cerere în uzucapiune întemeiată pe art. 1890 C., coroborat cu art. 1860 C., cerere care, prin prisma argumentelor expuse în considerentele prezentei decizii, nu poate fi primită. În ceea ce privește construcția, în niciun caz reclamanții nu pot invoca dobândirea asupra acesteia a dreptului de proprietate prin uzucapiune, ci, cel mult, cu titlu de construire, iar pentru finalitatea întabulării construcției în CF în favoarea reclamanților este necesar ca în prealabil reclamanții să își dovedească proprietatea asupra terenului pe care este edificată construcția, iar ulterior să facă dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de L. nr. 5., în redactarea în vigoare la data sesizării instanței cu cererea de întabulare a construcției în CF. Este nefondată susținerea intimatului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză, prin raportare la prevederile art. 25 din D. nr. 31/1954. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 295, art. 296 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul reclamanților. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții P. A., P. E. și T. M., împotriva sentinței civile numărul 403 din 15 aprilie 2011 a T. C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER C.-M. CONȚ A.-A. P. A. A. M. Red.CMC/dact.MS 7 ex./(...) J.fond: D. T.
| ← Decizia civilă nr. 183/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1857/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
