Decizia civilă nr. 314/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 314/R/2011
Ședința publică din 28 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.- D. C.
A.-A. P.
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. C.-N., PRIN P., împotriva deciziei civile nr. 5. din 16 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați R. G., R. A. și R. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul M. C.-N., prin P., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este legal timbrat cu un timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei (f. 3) și cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,38 lei (f. 8).
S-a făcut referatul cauzei după care, la prima strigare a cauzei, Curtea constată lipsa părților, și pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialității și pentru a se da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri, dispune lăsarea cauzei la o a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Instanța constată că prin memoriul de recurs (f. 3 dosar), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă și de asemenea, constată că la data de (...), reclamantul recurent a înregistrat la dosar un înscris prin care arată că a achitat timbrajul aferent recursului și la care a anexat un timbru judiciar mobil de 0,15 lei și OPL nr.
2471/(...) care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4,38 lei.
Curtea constată că recursul este legal timbrat.
În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr. 10442/(...), pronunț ată de Judec ător ia Clu j - Napoca în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui local al municipiului C.-N., invocată din oficiu de către instanță, cuconsecința anulării acțiunii precizate formulată de acesta; s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de M. C.-N., în contradictoriu cu pârâții R. G., R. A. și R. D. și, în consecință: pârâtul R. G. a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 149,45 lei, reprezentând chirie restantă; s- a constatat încetat contractul de închiriere nr. 42052/(...); s-a dispus evacuarea tuturor pârâților din apartamentul nr. 1, din imobilul situat în C.- N., str. G. nr. 4; pârâtul R. G. a fost obligat să predea imobilul în starea în care l-a primit, conform procesului-verbal de predare-primire a locuinței; a fost respins capătul de cerere având ca obiect majorări și penalități de întârziere; pârâții au fost obligați să-i plătească reclamantului suma de
10,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că între reclamantul M. C.-N., în calitate de reprezentant al S. Român și pârâtul R. G., în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 42052/(...), având ca obiect apartamentul nr. 1, din imobilul situat în C.-N., str. G. nr. 4, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de (...) până la (...).
Potrivit art. II din contract, chiria trebuia achitată lunar, până în data de 10 a lunii, pentru luna în curs, neplata la termen a chiriei atrăgând o penalizare asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează celei când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante.
În fișa suprafeței locative au fost înscriși, pe lângă titularul de contract, și pârâții R. A., în calitate de soție, și R. D., în calitate de fiu.
La data de (...), (...), (...), (...), (...) și (...) pârâtul a fost notificat de către reclamant să se prezinte cu actele necesare pentru prelungirea contractului de închiriere, să își achite datoriile față de A. de P. și să prezinte actele necesare pentru recalcularea chiriei, notificări rămase fără rezultat.
În temeiul art. 21 alin. 1 teza I și art. 20 alin. 1 din L. nr. 215/2001, coroborat cu art. 23 alin. 1 din aceiași lege, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui local al municipiului C.-N.
Deși inițial contractul de închiriere a fost încheiat pe perioadă determinată, totuși raporturile locative între părți au continuat în baza tacitei relocațiuni, conform art. 1437 și art. 1452 C.civ., noul contract de închiriere fiind unul încheiat pe perioadă nedeterminată și care poate fi denunțat unilateral de către oricare din părți, potrivit art. 1436 alin. 2 C.civ.
S-a apreciat că tacita relocațiune a operat până la data introducerii cererii de chemare în judecată, care echivalează cu o denunțare unilaterală a contractului de către locator, astfel încât petitul privind constatarea încetării contractului de închiriere este întemeiat.
Prin înscrisurile depuse la dosar reclamantul a făcut dovada existenței creanței constând în chiria restantă, în timp ce pârâtul nu a făcut dovada îndepliniri integrale a obligației de plată a acestei creanțe, motiv pentru care a fost apreciat ca întemeiat și petitul având ca obiect plata chiriei restante.
Nu este însă întemeiat petitul având ca obiect penalități de întârziere, pe de o parte întrucât în contractul de închiriere nu a fost stipulată o adevărată clauză penală, iar pe de altă parte, având în vedere că în cauză nu se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală, întrucât chiria încasată de reclamant, în baza unor contracte de închiriere, a unor bunuri pe care le administrează în contul S. Român, nu reprezintă creanțe bugetare.
În temeiul art. 480 C.civ., coroborat cu art. 1431 și art. 1432 C.civ., a fost admis și petitul având ca obiect evacuarea, respectiv, obligarea la predarea imobilului în starea în care a fost primit.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul M. C.-N., criticând soluția primei instanțe sub aspectul soluției dată petitului având ca obiect plata penalităților de întârziere.
T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 5./(...), pronunț ată în dos ar nr.
(...), a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând faptul că art. II din contractul de închiriere nu poate fi calificat ca o clauză penală, iarinterpretarea sa nu se poate face prin raportare la alte dispoziții legale, așa cum sugerează apelantul; natura prezentei cauze este una pur civilă, fără incidența dispozițiilor legale referitoare la creanțele bugetare, aspect care se poate deduce și din însușirea și executarea obligației de plată a taxelor de timbru de către reclamantul apelant, fără ca acestea să fi fost contestate raportat la art. 17 din L. nr. 146/1997.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M. C.-N., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul obligării pârâtului R. G. și la plata majorărilor de întârziere aferente debitului, până la data plății efective a acestuia, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.
În motivarea recursului au fost reproduse: petitul cererii introductive de instanță; soluția pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca; soluția pronunțată de Tribunalul Cluj prin decizia recurată, criticându-se legalitatea acesteia sub aspectul soluției dată petitului de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere.
S-a arătat de către recurent că deși în capitolul II alin. 6 din contractul de închiriere nu s-a prevăzut cuantumul procentual al penalităților/majorărilor de întârziere, totuși acest procentaj a fost stabilit, pe parcursul derulării contractului de închiriere, prin mai multe acte normative, respectiv H. nr. 3., H. nr. 5., H. nr. 1., H. nr. 8., H. nr. 1., H. nr.
7., L. nr. 2. și O. nr. 9., toate aceste acte normative reglementând cota majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare de către persoanele fizice.
S-au mai invocat de către recurent prevederile art. 981 C.civ. și ale art. IV din L. nr. 2., susținându-se că achitarea de către recurent a taxelor de timbru, prin raportare la art. 17 din L. nr. 146/1997, nu este un motiv de respingere a pretențiilor privitoare la majorările de întârziere.
P âr âț ii in timaț i, deș i leg al c itaț i, nu s -au prezen tat în ins tanț ă ș i nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală.
Recursul este nefondat.
Problema esențială care se impune a fi lămurită în prezenta cauză este aceea a naturii juridice a contractului de închiriere încheiat între părți, respectiv, a naturii juridice a sumelor pe care, în temeiul acestui contract, reclamantul le pretinde cu titlu de chirie restantă și cu titlu de majorări de întârziere.
Contractul de închiriere nr. 42052/(...), având ca obiect o suprafață cu destinația de locuință, respectiv, apartamentul nr. 1 din imobilul situat în
C.-N., str. G. nr. 4, este un contract de închiriere încheiat cu privire la un imobil din domeniul privat al M.ui C.-N., părțile contractante fiind situate, în cadrul acestui contract de închiriere, pe poziții de egalitate juridică.
Locatarul, pârâtul R. G. este o persoană fizică, în timp ce locatorul, M.
C.-N., a participat la încheierea și derularea acestui contract în calitatea sa de deținător și administrator al domeniului privat al unității administrativ- teritoriale, iar nu în calitate de deținător ori administrator al unor bunuri din domeniul public al acesteia.
Este de notorietate faptul că un contract de închiriere având ca obiect o suprafață cu destinație de locuință este unul civil prin excelență, astfel încât, și obligațiile care se nasc din executarea acestui contract, vor fi tot civile. Că este așa o dovedește chiar și sediul legal al reglementării contractului de închiriere în dreptul comun, respectiv, faptul că închirierea este reglementată în dispozițiile art. 1416-1453 C.civ.
Obiectul locațiunii, al închirierii, nu este, lucrul în sine, ci folosința acestuia, pe care locatorul trebuie să o procure locatarului zi cu zi, pe tot timpul derulării contractului, natura juridică a dreptului de folosință asupra bunului închiriat, ce derivă din contractul de închiriere, fiind aceea a unei creanțe civile, iar nicidecum a unei creanțe bugetare.
Desigur, principala obligație a locatarului, stipulată de art. 1429 pct. 2
C.civ., este aceea de plată a chiriei la termenele stipulate în contract.
Regulile de drept comun în materia locațiunii prevăd că în caz de neexecutare culpabilă a obligației de plată a chiriei, locatorul este în drept să ceară rezilierea judiciară a contractului, în condițiile art. 1021 C.civ., cu plata unor eventuale daune-interese, dacă acestea au fost stipulate printr-o clauză penală inserată în cuprinsul contractului, în conformitate cu prevederile art. 1085 și urm. C.civ.
Or, în cuprinsul contractului de închiriere nu a fost stabilită o asemenea clauză penală, simpla menționare, în capitolul II alin. 6 din contractul de închiriere, a faptului că „neplata la termen a chiriei atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma devenită exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante";, fără nicio altă precizare a cuantumului ori procentului majorărilor de întârziere și a condițiilor în care se stabilesc acestea, neputând fi asimilată unei clauze penală în sensul art. 1085 și urm. C.civ.
Nu poate fi împărtășită susținerea recurentului, conform căreia este de notorietate că procentajul majorărilor de întârziere este cel stabilit prin actele normative enumerate în memoriul de recurs, câtă vreme acestea vizau creanțe bugetare, iar nu creanțe civile, toate aceste Hotărâri de G. și O. ale G.ului prevăzând diferite procentaje ale majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Or, suma datorată cu titlu de chirie în baza unui contract de închiriere civil, nu este o creanță bugetară, ori o obligație bugetară.
Chiriile datorate în temeiul unui contract de închiriere civil nu reprezintă creanțe bugetare, în sensul art. 1 C. proc. fiscală, raportat la art. 1 și art. 2 C. fiscal, astfel încât în caz de neplată a acestei chirii, locatarul nu poate fi obligat la majorările de întârziere calculate potrivit art. 115 alin. 1 și
5 C. proc. fiscală, modificat prin art. III din L. nr. 2..
Astfel, art. III art. 115 din L. nr. 2. prevede în ce modalitate se datorează majorările de întârziere pentru obligații bugetare, respectiv, pentru impozite, taxe, contribuții stinse prin executare silită, impozit pe profit, contribuții ale debitorului unei obligații bugetare, declarat insolvabil, etc.:
„(1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se datorează majorări de întârziere după cum urmează: a) pentru impozitele, taxele și contribuțiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazulplății prețului în rate, majorările de întârziere se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, majorările de întârziere sunt datorate de către cumpărător; b) pentru impozitele, taxele și contribuțiile debitorului declarat insolvabil, până la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilității, inclusiv.
(3) Modul de calcul al majorărilor de întârziere aferente sumelor reprezentând eventuale diferențe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere și impozitul pe profit datorat conform declarației de impunere întocmite pe baza situației financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(4) Pentru obligațiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează majorări de întârziere după cum urmează: a) pentru anul fiscal de impunere majorările de întârziere pentru plățile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăți anticipate se calculează până la data plății debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie; b) majorările de întârziere pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv; c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăți anticipate, majorările de întârziere se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea majorărilor de întârziere în mod corespunzător.
(5) Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale";.
Art. IV din aceiași lege prevede că „în toate actele normative în care se face referire la noțiunile de dobânzi și/sau penalități de întârziere aceste noțiuni se înlocuiesc cu noțiunea de majorări de întârziere";.
Nefondată este și susținerea recurentului referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 981 C.civ., potrivit cărora există un temei pentru plata majorărilor de întârziere, decurgând din aceea că într-un contract clauzele obișnuite se subînțeleg, chiar dacă nu sunt expres prevăzute, având în vedere următoarele considerente:
Clauzele obișnuite într-un contract de închiriere sunt acelea care reliefează, prin stipulații precise, obligațiile ce revin locatorului - adică obligația de predare a lucrului închiriat, de a-l menține în bună stare de funcționare, de garanție pentru folosința liniștită și utilă a bunului, - respectiv, locatarului, - obligația de a întrebuința bunul ca un bun proprietar, de a mobila îndeajuns casa, de a plăti chiria, de a restitui lucrul la expirarea contractului și de a-l înștiința pe locator de orice uzurpare.
Eventuala clauză penală, pe care părțile au libertatea să o insereze în cuprinsul unui contract, în cazul de față a unui contract de închiriere, nu este nicidecum o clauză obișnuită în contractul de închiriere, care să fie subînțeleasă în sensul art. 981 C.civ.
În mod nefondat susține recurentul că necontestarea obligației de plată a taxei de timbru, prin raportare la prevederile art. 17 din L. nr.
146/1997, nu este un motiv de a respinge pretențiile privitoare la majorările de întârziere, având în vedere că dacă într-adevăr ar fi fost vorba de ocreanță bugetară, fără îndoială recurentul ar fi uzat de prevederile art. 17 din L. nr. 146/1997, conform cărora sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac, formulate de instituții publice - atât cele enumerate în art. 17, cât și alte asemenea instituții publice -, când au ca obiect venituri publice.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. C.-N. prin P., împotriva deciziei civile nr. 5. din 16 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
A. A. M.
GREFIER
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: C.M.H.
Jud.apel: F.S.Bolchiș/D.Tatu
| ← Decizia civilă nr. 4893/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
