Decizia civilă nr. 5292/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5292/R/2011
Ședința 15 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de reclamanții R. L. și R. C., precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -. G. A F. P. M. împotriva deciziei civile nr. 354 din 15 septembrie 2011 a T.ului C. în dosarul nr. (...), având ca obiect acțiune în baza L. 1..
Se constată că, la data de 12 decembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 8 decembrie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 15 decembrie 2011.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. (...), reclamanții R. L. și soția R. C. au solicitat obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al imobilului apartamentul. 2 de pe str. R. nr. 7 din C. N., pe motiv că, deși s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect acest imobil, au fost respectate dispozițiile L. nr. 1. la încheierea acestuia.
Ulterior, aceștia și-au completat cererea, solicitând, în subsidiar, restituirea prețului actualizat.
Întâmpinare
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pe motiv că nu se încadrează în condițiile prev. de art. 501 din L. nr.1..
Prin sentința civilă nr. 4..03.a Judecătoriei C. -N., a fost respinsă caneîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții R. L. și soția R. C. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plata prețului de piață al imobilului.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții R. L. și soția R. C. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice și, în consecință, acest pârât a fost obligat la plata sumei de 13.840,24 lei în favoarea reclamanților, reprezentând preț actualizat.
Pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1284,04 lei reprezentând onorariul expert contabil și suma de 357 lei reprezentând onorariul de avocat.
Starea de fapt
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.33.546/(...) încheiat între reclamanți și C. Local al M. C.-N. prin SC C. A. SA, reclamanții au cumpărat apartamentul nr.2 din str.R., nr.7, Corp II, C.-N. înscris în CF nr.3553 C., nr.top 433/2/II împreună cu boxa și împrejmuirea, prețul locuinței fiind în sumă de 22.184.162 rol din care suma de 895.037 rol, reprezenta prețul boxei, iar suma de 27.263 rol, reprezenta prețul împrejmuirii.
Prin decizia civilă nr.1623/A/(...) a Curții de A. C. rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.2453/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, Curtea de A. C. a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.33.546/(...) anterior menționat. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că, potrivit art.9, alin.1 din L. nr.1., chiriașii apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, prevăzut de art.14, pentru cumpărarea apartamentelor. S-a mai reținut că întrucât puteau fi restituite, conform art.1, alin.1, art.2 și art.5 din L. nr.1. doar apartamentele care erau ocupate de fostul proprietar sau moștenitorii acestuia ori erau libere la data de 22 decembrie 1989 sau data intrării în vigoare a L. nr.1., obligația de a aștepta soluționarea cererii de restituire în natură formulată de fostul proprietar sau moștenitorii acestuia o aveau doar titularii contractelor de închiriere încheiate după 22 decembrie 1989 întrucât în cazul celor care erau chiriași anterior acestei date și și-au păstrat această calitate până la expirarea termenului prevăzut de art.14 din lege, este evident că nu era posibilă restituirea în natură, imobilul nefiind liber pentru a putea fi restituit. S-a reținut de asemenea că în cazul celor care au avut contracte de închiriere ulterioare datei de 22 decembrie 1989, contractele lor de vânzare cumpărare fiind încheiate anterior datei de (...) când prin hotărârea nr.31 a C. județene C. pentru aplicarea L. nr.1. a fost soluționată cererea reclamanților de stabilire a măsurilor reparatorii, sunt nule absolut întrucât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, nu se putea stabili dacă apartamentul era sau nu restituibil în natură .
Având în vedere considerentele deciziei civile nr.1623/A/(...) a Curții de A. C., instanța a reținut că, la încheierea contractului de vânzare- cumpărare din litigiu, s-au încălcat prevederile articolelor 9 și 14 din L. nr.1., motiv care a stat la baza anulării actului. De altfel, prin decizia civilă nr.2453/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a reținut expres că această vânzare a fost nelegală deoarece apartamentul se putea vinde numai în condițiile art.9 din L. nr.1. și după expirarea termenului acordat foștilor proprietari conform art.14 și dacă cererile lor erau respinse.
Prin concluziile raportului de expertiză contabilă a fost actualizat prețul locuinței din litigiu plătit de reclamanți cu ocazia contractului de vânzare cumpărare nr.33.546/(...), suma rezultată fiind 13.840,24 lei.
Prin concluziile raportului de expertiză de evaluare construcții de la fila 82-95, s-a stabilit valoarea de piață a imobilului din litigiu la suma de
354.889 lei.
Dezlegarea în drept
Potrivit articolului 501 aliniatul 1 din L. nr.1., invocat de reclamanți în susținerea capătului de cerere din completarea cererii de chemare în judecată (fila 45), proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor L. nr.1., cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Prin prisma acestui text legal, instanța a reținut că una dintre condițiile de admisibilitate a cererii reclamanților constă în încheierea prealabilă cu respectarea prevederilor L. nr.1., a contractului de vânzare- cumpărare, având ca obiect imobilul din litigiu, desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, dar instanța reține că prin hotărârea judecătorească constând în decizia civilă nr.1623/A/(...) a Curții de A. C. rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.2453/(...) a Înaltei Curți de C. și
Justiție, anterior analizate, s-a stabilit în mod irevocabil că imobilul din litigiu a fost cumpărat de reclamanți cu încălcarea prevederilor L. nr.1., nefiind întrunite astfel condițiile legale de admisibilitate a cererii de chemare în judecată în forma ei principală.
Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept anterior dezvoltate, instanța a respins ca fiind neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului, având ca obiect plata prețului de piață al imobilului.
Cu toate acestea, prin prisma dispozițiilor articolului 50, aliniatele 2 și
3 din aceeași lege, reclamanții au dreptul la restituirea prețului actualizat plătit în calitate de chiriași cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 33.546/(...), fiind îndeplinite condițiile impuse prin aceste texte legale întrucât contractul anterior menționat a fost încheiat, așa cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 1623/A/(...) a Curții de A. C., cu eludarea prevederilor L. nr. 1. și a fost desființat prin hotărârea judecătorească anterior menționată care a rămas definitivă și irevocabilă.
Întrucât prețul imobilului plătit de reclamanți cu ocazia contractului de vânzare-cumpărare nr. 33.546/(...) a fost reactualizat prin concluziile raportului de expertiză contabilă la suma de 13.840,24 lei, sumă însușită de reclamanți prin concluziile scrise, pentru considerentele de fapt și de drept deja prezentate, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului și în consecință, a obliga acest pârât la plata din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din L. nr. 1., cu modificările ulterioare, a sumei de 13.840,24 lei în favoarea reclamanților, reprezentând preț actualizat, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză contabilă de la fila 112.
Potrivit dispozițiilor articolului 274, aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar potrivit articolului 276 din același cod, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța a apreciat în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. În fapt, instanța a reținut că pârâtul nu a negat decât dreptul reclamanților la restituirea prețului de piață al imobilului, nu și pe cel la restituirea prețului actualizat și că în această cauză cererea de chemare în judecată a reclamanților a fost admisă doar în parte. Raportând aceste elemente de fapt la prevederile articolelor 274 și 276 din codul de procedură civilă și având în vedere proporția în care a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, instanța a apreciat că gradul culpei procesuale a pârâtului justifică obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată doar în limita onorariul de expert contabil, nu și pentru onorariul expertului evaluator și de asemenea pentru onorariul de avocat în valoare de 357 lei așa cum rezultă din factura fiscală nr.257 din (...) și bonul fiscal aferent. Prin urmare, instanța a obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1284,04 lei reprezentând onorariul expert contabil și suma de 357 lei reprezentând onorariul de avocat.
A.ul
Prin decizia civilă n r. 354/A/(...) a T.ului C., a fost admis în parteapelul formulat de reclamanții R. L. și R. C., împotriva sentinței civile nr.
4859/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...), care a fost admisă în parte în sensul că a fost obligat pârâtul la plata sumei de
13.840, 24 lei, în favoarea reclamantului reprezentând prețul actualizat, sumă actualizată cu rata inflației la data de (...) și până la data plății efective.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
A.ul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleași hotărâri a fost respins.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamanților suma de 300 lei cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele acestei decizii se reține că valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către reclamanții apelanți in temeiul L. 1. a fost analizata in cadrul litigiului în care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare .
Instanțele investite cu soluționarea acelui litigiu au statuat în mod irevocabil ca acest contract a fost încheiat cu încălcarea prevederilor L. 1..A. in considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel se arata in mod expres că acest contract de vânzare cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor L. 1. respectiv cu încălcarea art. 9 din aceasta lege care permitea doar vânzarea imobilelor ce nu se restituie în natură și practic nu permitea vânzarea imobilelor pentru care nu se putea stabili încă dacă se vor restitui sau nu în natură, cererea de restituire a fostului proprietar fiind in curs de soluționare.
In considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs s-a arătat că argumentele exprimate in decizia instanței de apel au fost însușite de instanța de recurs . In plus instanța de recurs a statuat că nici contractele de închiriere ale actualilor apelanți nu puteau conform L. 1. să stea la baza unei înstrăinări valabile in temeiul acestei legi întrucât aceasta lege nu permitea vânzări pe contracte de închiriere încheiate după anul 1990.
Aceste statuari se bucură în speță de așa zisul "efect pozitiv"; al autorității de lucru judecat în sensul că instanța în judecarea prezentului litigiu nu ar putea statua contrariul respectiv că în speță contractul s-a încheiat cu respectarea L. 1. si că motivul anularii ar fi fost reaua credință a pârtilor contractante și acordarea preferinței titlului fostului proprietar .
Ca atare tribunalul a reținut la fel ca și prima instanță că prin litigiul anterior s-a statuat irevocabil si cu autoritatea de lucru judecat că reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare in baza L. 1. cu încălcarea acestei legi, respectiv cu încalcarea art. 9 din această lege sub cele doua aspecte invocate respective imobilul nu făcea încă parte din cele "ce nu se restituie in natura ", data încheierii contractelor de închiriere nu permiteau vânzarea .
Având în vedere că în speță contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu încălcarea L. 1. adică că încalcarea domeniul său de aplicare în mod legal si corect prima instanță a apreciat că în temeiul art. 50 si 50 indice 1 din L. 1. reclamanții nu sunt îndreptățiți să primească o despăgubire la nivelul prețului de piață al imobilului.
O asemenea despăgubire nu ar putea fi acordată reclamanților nici în temeiul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. A. în urma constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în litigiul anterior nu se poate retine ca ei dețin un bun în sensul articolului sus menționat, bunde care să fi fost deposedați fără o justă despăgubire .In realitate efectele nulității duc la concluzia ca ei nu au avut niciodată în proprietate în mod legal acest imobil.
In ceea ce privește cererea formulată în subsidiar tribunalul a apreciat că soluția primei instanțe este nelegală.
Așa cum s-a arătat mai sus în urma anularii contractului de vânzare cumpărare în baza reglementarilor ce guvernează efectele nulității absolute apelanții reclamanți sunt îndreptățiți să li se restituie suma de bani pe care au plătit-o. Așadar din această perspectivă ei au un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. respectiv o creanță bine definita atât în temeiul dreptului comun cât si a art. 50 din L. 1. care nu este decât o aplicație particulară a acestui drept comun.
In normele metodologice de aplicare a L. 1. și nu în art. 50 din L. 1. se arată că actualizarea sumelor ce trebuie achitată se face prin actualizarea sumelor pentru intervalul de timp dintre data plații si data introducerii acțiunii .
Se exclude, așadar, acordarea acestei actualizări pe perioada de timp de la introducerea acțiunii și până la plata efectiva interval de timp care poate dura chiar și mai mult de 2 ani cum este cazul în speță.
In condițiile în care suma achitata de către reclamanți cu titlu de preț nu li s-ar restitui actualizat raportat la data restituirii efective nu ar opera o veritabilă repunere în situația anterioară așa cum prevede dreptul comun în materia nulității actelor juridice si cum rezultă si din art. 50 din L. 1. întrucât reclamanții ar deține o sumă de bani cu un potențial de valorificare mai mic decât suma de bani plătită. Totodată lipsa acestei actualizări ar contraveni art. 1 din Primul Protocol adițional la C. întrucât reclamanții ar fi lipsiți de o parte din creanța pe care o au .
Având in vedere toate considerentele mai sus expuse tribunalul în temeiul art. 1 din Primul Protocol adițional la C., art. 50 din L. 1., art. 296
C.pr.civ., a admis in parte apelul formulat de reclamanți în ceea ce privește cererea formulată în subsidiar si a schimbat sentința atacată în sensul că pârâtul să plătească reclamanților suma stabilită în raportul de expertiză actualizată începând cu data depunerii raportului de expertiză -(...) si până la data plații efective a sumei sus menționate (actualizarea s-a cerut ulterior prin completare de acțiune ).
In ceea ce privește primul motiv din apelul declarat de câtre pârât, tribunalul a reținut că art. 50 din L. 1. reprezintă o aplicație particulară a nulității din dreptul comun.
Așa cum s-a arătat mai sus unul din efectele declarării nulității unui act juridic este restituirea prestațiilor în speță restituirea prețului plătit de reclamanți .
Imobilul vândut a aparținut S.ui R. sau, cel puțin, vânzarea s-a realizat din patrimoniul sau chiar dacă cu ajutorul unor mandatari, iar prețul a intrat practic în același patrimoniu, S. R. hotărând apoi asupra modului de utilizare a sumelor încasate .
In aceste condiții este firesc ca restituirea prețului să se realizeze tot de către vânzător respectiv de către S. R. .
Prevederea cuprinsa in art. 50 alin. 3 din L. 1. nu este o derogare de la aceste reguli de drept comun ci indică doar din cadrul instituțiilor si autorităților publice care dintre ele este mandatata ca în numele vânzătorului să facă restituirea.
In baza acestor considerente, tribunalul a apreciat că în speță calitatea procesual pasivă aparține S.ui R., iar Ministerul Finanțelor Publiceeste doar autoritatea publică mandatată sa facă în numele său restituirea de preț din fondul extrabugetar constituit la nivelul său.
In ceea ce privește motivul de apel privind cheltuielile de judecată, este necesar a se preciza în primul rând că admiterea în parte a unei acțiuni nu atrage în mod automat diminuarea parțială a cheltuielilor de judecată fiind posibil ca și pentru partea din acțiune admisă cheltuielile de judecată sa fie aceleași ca și pentru întreaga acțiune .
In speță, raportat la pretențiile admise s-a acordat cu titlu de cheltuieli de judecată onorariul expertului contabil, cheltuiala de judecată necesară în întregime pentru stabilirea sumei acordate reclamanților.
In ceea ce privește onorariul de avocat cuantumul redus al acestuia, munca depusă de avocat și pentru pretențiile admise, valoarea acestora justifică acordarea în întregime a acestui onorar aferent pretențiilor admise.
Este evident că atâta vreme cât s-a stabilit că pârâtul S. R. are calitate procesual pasivă, el este și în culpă procesuală.
Recursurile
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs toate părțile.
Reclamanții au solicitat modificarea ei, admiterea apelului lor,schimbarea sentinței apelate, admiterea cererii formulată în principal de acordare a prețului de piață al imobilului, în subsidiar, obligarea pârâtului la restituirea contravalorii prețului actualizat cu rata inflației până la data plății efective.
În motivarea recursului lor, aceștia reiterează, în esență, cele invocate în fața instanțelor de fond, respectiv că au respectat dispozițiile prev. de L. nr. 1., întrucât au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea termenului prev. de art. 14 din lege, nefiind notificați de foștii proprietari cu privire la intenția lor de a revendica imobilul, în cartea funciară nefiind notată vreo acțiune care să conteste cuprinsul acesteia și care să atragă suspendarea vânzării.
În plus, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții erau titularii unui contract de închiriere valabil, fiind în posesia imobilului și încheind contractul cu o instituție abilitată să înstrăineze locuințele, întemeindu-se pe o aparență de drept, S. Român fiind în culpă procesuală și nu reclamanții, organele acestuia având competența să verifice respectarea dispozițiilor legii care permitea înstrăinarea.
Doar o astfel de despăgubire respectă exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., fiind reală și corespunzătoare prejudiciului.
Solicită ca suma stabilită prin expertiza contabilă să le fie achitată la valoarea actualizată la data plății efective, deoarece, de la data întocmirii expertizei contabile, a trecut o perioadă de aproape un an și va mai trece o perioadă de timp până când reclamanților li se va achita suma respectivă.
Ulterior, așa cum rezultă din încheierea ședinței publice din (...), când a fost amânată pronunțarea la cererea reclamanților, pentru a putea depune concluzii scrise, ca și din cuprinsul concluziilor scrise, aceștia nu și- au mai susținut motivul subsidiar referitor la actualizarea prețului până la data plății efective.
Pârâtul, prin întâmpinare la recursul reclamanților, a solicitatrespingerea acestuia, pe motiv că în mod corect au apreciat instanțele de fond că nu sunt întrunite condițiile art. 501 din L. nr. 1..
În propriul recurs, pârâtul a solicitat modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului său, schimbării sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii, pentru lipsa calității procesuale pasive, pe motiv că M.
F. are calitate procesuală și nu S. Român prin acest minister, raportat la dispozițiile art. 50 alin. 3 din L. nr.1..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, pârâtul nu are calitate procesuală, pentru că nu are nicio culpă în ceea ce privește obligația de restituire a prețului actualizat.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate,
raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., ce constituie temeiul
lor în drept, curtea apreciază că ambele sunt nefondate, di n considerentele
ce urmează a fi expuse.
A., în ceea ce privește recursul reclamanților, așa cum corect au reținut instanțele de fond, prin hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, s-a stabilit că acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 1., această hotărâre impunându-se cu putere de lucru judecat reclamanților, care au fost părți în acel proces, nefiind, astfel, întrunite condițiile prev. de art. 501 din L. nr.1., pentru acordarea prețului actualizat al imobilului. În ceea ce privește recursul pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta se referă la calitatea procesuală pasivă, susținându-se că aceasta aparține M.ui F. P. în nume personal și nu S.ui Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. În realitate, statul este cel care a preluat imobilul abuziv, a adoptat legi referitoare la posibilitatea de înstrăinare a acestuia, a abilitat instituții specializate ca în numele său să înstrăineze acest imobil, aceste instituții încălcând chiar legea ce permitea vânzarea, astfel că statul are calitate procesuală în litigiile având ca obiect repunerea părților în situația anterioară, el fiind reprezentat în aceste litigii de Ministerul Finanțelor Publice. De altfel, se poate cu ușurință observa că Ministerul Finanțelor Publice invocă o calitate procesuală pasivă în nume propriu pentru a fi exonerat statul de la plata cheltuielilor de judecată, tocmai pe motivul că această instituție nu ar avea culpă procesuală în încheierea unor contracte cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de lege. Faptul că aceste sume se plătesc dintr-un fond constituit în condițiile legii și plata se face de către Ministerul Finanțelor Publice nu duce la o calitate procesuală pasivă a acestuia în nume propriu, aceste plăți făcându-se de către minister nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al S.ui Român. În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea, PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții R. L. și R. C. și cel declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 354 din (...) a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B. Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: A.A. M., O.R. Ghișoiu
| ← Decizia civilă nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1801/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
