Decizia civilă nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 58/RR/2011
Ședința publică din data de 14 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
ANA I.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții C. M.-A. și M. V.-M., împotriva deciziei civile nr. 3190 din 23 septembrie 2011, pronunțată de C. de A. C., în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 13 decembrie 2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care se invocă excepția tardivității cererii de revizuire raportat la prevederile art. 324 Cod procedură civilă, iar pe fond se solicită respingerea cererii de revizuire ca nelegală și neîntemeiată. Se comunică un exemplar din întâmpinare, reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată de asemenea că revizuienții, prin cererea de revizuire, au solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției tardivității invocată de pârâtul-intimat.
C., din oficiu, în temeiul prevederilor art. 137 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 322 alin. 1 din același cod, invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, având în vedere că prin hotărârea recurată nu s-a evocat fondul cauzei, și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta parchetului de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul admiterii excepției inadmisibilității.
C. reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire.
C U R T E A
Prin cererea de revizuire înregistrată la (...) revizuienții C. M.-A. și
M. V.-M., au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 3190 din (...) pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. (...), anularea acesteia, admiterea recursului și în consecință, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod proc.civ., revizuienții au arătat că antecesorii lor nu au beneficiat de prevederile L. nr. 1., că ulterior pronunțării hotărârii atacate au descoperit un înscris deținut de C. M. C., referitor la faptul că tatăl lor a fost acuzat de crimă contra clasei muncitoare.
Prin întâmpinarea depusă, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. s-a opus admiterii cererii de revizuire, invocând tardivitatea cererii în baza dispozițiilor art. 324 Cod proc.civ.
În ce privește fondul cererii, intimatul a arătat că, chiar dacă revizuienții ar fi descoperit un înscris nou, acest fapt nu poate avea nici un efect asupra legalității deciziei atacate, având în vedere că nu mai există temei juridic pentru promovarea acțiunii întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., urmare pronunțării deciziilor Curții Constituționale nr. 1354/2010 și
1358/2010.
Examinând cererea de revizuire, curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 322 ind. 2 Cod proc.civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Din conținutul acestui text de lege, rezultă că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri dată de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt care fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
Prin urmare, cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, este inadmisibilă, întrucât respingând recursul, instanța nu a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului cererii, situație care este prezentă în speță, deoarece, prin decizia civilă nr. 3./(...) a Curții de A. C., a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 4. mai 2011 a Tribunalului C., fără a se evoca fondul cauzei.
În consecință, curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienții C. M.-A. și M. V.-M., împotriva deciziei civile nr. 3. din 23 septembrie 2011 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienții C. M.-A. și M. V.-M., împotriva deciziei civile nr. 3. din 23 septembrie 2011 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A.-T. N. M. C.V. ANA I. M. T.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
← Decizia civilă nr. 314/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5292/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|