Decizia civilă nr. 2486/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2486/R/2011
Ședința publică din data de 1 iulie 2011
Instanța constituită din: Președinte: V. M.- președintele instanței
Judecători: D. - L. B.- vicepreședinte al C. de A.
A. C. G. : S.- D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. V. precum
și cel declarat de pârâta D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr.
842/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr.(...), având ca obiect D. în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs atât reclamantul recurent cât și pârâta recurentă au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului reclamantului și admiterea recursului declarat de pârâtă ca fondat, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.
C U R T E A
1. Cererea introductivă de instanță. Prin cererea introductivăînregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul F. V. a chemat în judecată pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să se constate că a suferit o condamnare cu caracter politic dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, pârâtul să fie obligat la daune morale de 700.000 Euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, prin sentința penală nr.
244/1971 pronunțată de Tribunalul Militar București, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de propagandă pentru răsturnarea ordinii sociale și tentativă de trecere a frontierei în perioada comunismului. A început executarea pedepsei la Penitenciarul Gherla unde a rămas câtevasăptămâni. Apoi a fost dus la Penitenciarul Aiud fiind despărțit pe întreaga perioadă a pedepsei de prietenii săi.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1 alin. 1, alin. 3 și 4, art. 4, art. 5 din L. nr. 2., O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, iar ulterior temeiul de drept a fost completat și prin dispozițiile art. 998-999 C.civ., Rezoluția nr. 1096/1996 a Consiliului Europei, Rezoluția nr. 1481/2006 CE, Jurisprudența C., D. de la V., art. 52 din C. R..
2. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 842/(...),pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul F. V., împotriva pârâtului S. Român reprezentat prin M. F. P. și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de reclamantul F. V. prin S. penală nr. 244/1971, modificată prin D. penală nr.
65/1972 a T.ui S. - Secția penală, la o pedeapsă privativă de liberate de 3 ani și 6 luni.
S-a respins cererea formulată de reclamant cu privire la daunele morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin sentința penală nr. 244/1971 pronunțată de Tribunalul Militar București, așa cum a rămas definitivă prin D. penală nr. 65/(...), pronunțată de T. S. - Secția penală, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 166 Cod penal, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. 2 Cod penal, la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal.
În prezent, există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, infracțiunea prevăzută de art. 323 Cod penal pentru care a fost condamnat reclamantul se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2..
Pe de altă parte, în M. O. nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din
21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că, deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
În cursul procesului, reclamantul a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 cod civil și art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.
Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ 4 condiții: 1) existența unui prejudiciu; 2) existența unei fapte ilicite; 3) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
R., fie contractuală, fie delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie, în dreptul român, este reglementată de dispozițiile art. 35 alin. 2 și
3 din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice, va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce îi revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. D. se poate concluziona că, normele
Decretului nr. 31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, deci și a statului. În art. 3alin. 1 din același decret se prevede o excepție, potrivit căreia S. nu răspunde pentru obligațiile organelor de stat, dacă ele sunt persoane juridice.
Instituirea prin lege a răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, constituie o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care are astfel posibilitatea să solicite despăgubiri de la persoana juridică însuși. Având în vedere regimul juridic al răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie, reiese că, ea constituie o ficțiune juridică, întrucât este, în cele din urmă, o răspundere pentru altul, deoarece persoana juridică nu este decât o noțiune, un concept juridic.
Din cele arătate mai sus, se poate constata că pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului va trebui să facă proba elementelor răspunderii juridice: prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta organelor persoanei juridice.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din C. R. privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr. 883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată se constată că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamant în anul 2010. termenul de prescripție se apreciază că a început să curgă începând cu anul
1990, an în care a apărut și Decretul-lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multedespăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția L. nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. C., dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Ca temei de drept s-au invocat și dispozițiile art. 52 din C. R..
Raporturile dintre stat și puterea judecătorească sunt reglementate prin norme de rang constituțional și subordonat acestora prin lege organică, respectiv L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Art. 52 din Constituție consacră „dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică";, iar alin. 3 dispune că „statul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. R. statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență";.
Din punct de vedere al legii speciale adoptate în aplicarea normei constituționale, normele incidente cauzei sunt prescrise de art. 96 din L. nr.
3..
Ceea ce norma specială asimilează faptei ilicite nu poate fi decât o eroare judiciară produsă în procesul penal (art. 96 alin. 3 din L. nr. 3.) sau în alte procese decât cele penale (alin. 4 aceiași lege) în ultima situație arătată, textul de lege prevăzând o condiție suplimentară, de a se stabili în prealabil printr-o hotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului, pentru o faptă săvârșită în cursul procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Celelalte temeiuri de drept precizate de reclamant și anume, mai multe Rezoluții C.E. și D. de la V. nu pot fi luate în considerare. Conform dreptului comunitar, izvoarele primare sunt Tratatele, protocoale, iar izvoarele secundare sunt: regulamentul, directiva și decizia. Obligatorii sunt toate cele arătate cu precizarea că, tratatele cu protocoalele aferente și regulamentele sunt obligatorii fără transpunerea lor în sistemul de drept național.
Pe cale de consecință, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, cu constatarea caracterului politic al condamnării suferite prin S. penală amintită, iar cererea privind daunele morale solicitate a fost respinsă ca nefondată, conform dispozitivului.
3. Declarațiile de recurs. Î. acestei sentințe au declarat recursreclamantul F. V. și pârâta D. G. a F. P. M..
Prin recursul propriu, reclamantul F. V. a solicitat modificarea hotărâriiatacate, în sensul de a se admite capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 700.000 Euro în echivalent lei la cursul B. din ziua plății.
Recurentul consideră că la data cererii de chemare în judecată, formulată sub imperiul L. nr. 2., s-a născut dreptul la acțiune pentru a solicita despăgubiri, astfel că legea în vigoare este aplicabilă pe toată durata procesului.
În sensul principiului neretroactivității legii civile este hotărârea C. (Hotărârea Blecic contra Croației, paragraf nr. 81), precum și cele statuate de Curtea Constituțională prin D. nr. 1..
Mai mult decât atât, principiul neretroactivității legii civile noi este consacrat și prin art. 1 din Codul civil, precum și prin art. 15 alin. 2 din C.
R..
Totodată, recurentul invocă și jurisprudența C. de A. O. în materie, materializată prin decizia civilă nr. 2. - R.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă sub imperiul unei prevederi legale în vigoare, s-ar crea o inechitate între părțile care au putut obține o hotărâre judecătorească până la data D. C. C. și cele care au pierdut această șansă, instituindu-se un tratament juridic diferit unor situații similare.
Sunt invocate dispozițiile art. 52 și art. 20 din C. R. pentru a se argumenta concluzia conform căreia legiuitorul nu a intervenit pentru a pune de acord prevederile interne cu cele ale tratatelor internaționale la care
R. este parte, însă această situație nu poate fi imputată părțile, fiind obligatoriu ca cererile lor să fie judecate în acord cu prevederile constituționale și internaționale, respectiv D. U. a D. O., C. E. a D. O. și actele normative internaționale.
Se arată că a fost completat temeiul de drept al cererii introductive cu dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. și art. 35 din Decretul nr. 31/1954. În consecință, angajarea răspunderii statului poate avea ca temei și aceste texte de lege, de vreme ce prin L. nr. 2. s-a procedat la o repunere în termenul general de prescripție de 3 ani, chiar în condițiile în care dispozițiile art. 5 lit. a din L. nr. 2., declarate neconstituționale, și-au încetat efectele începând cu data de (...).
Prin recursul propriu, Ministerul Finanțelor Publice, D. G. a F. P. ajudețului M., a solicitat modificarea sentinței în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse față de reclamant, condamnarea suferită de acesta neputând fiînțeleasă ca o afectare a respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului din rațiuni politice deoarece în perioada comunistă C. garanta libertatea conștiinței dar în același timp prevedea și obligativitatea stagiului militar.
Cu referire la solicitarea reclamantului de a-i fi acordate daune morale, se apreciază că aceasta nu poate fi acceptată în condițiile existenței D. nr. 1358/2010 a C. C. și a prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ.
În acord cu cele statuate de Curtea Constituțională, se poate reține că reclamantul nu avea o „speranță legitimă"; la a obține despăgubiri, cererea sa fiind incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1.
4. Judecata în recurs. Verificând hotărârea atacată, C. apreciază căeste în parte fondat recursul pârâtei și este nefondat recursul reclamantului, înconsiderarea celor ce succed.
Astfel cum în mod temeinic a fost stabilit, prin hotărârea atacată, reclamantul F. V. a fost condamnat definitiv prin decizia penală nr. 65 din
25 martie 1972 a T.ui S., Secția Penală - Completul M., pronunțată în dosar nr. 33/1972, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduiri socialiste prevăzută de art. 166 alin. 2 C. pen.; la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 C.; la 1 an închisoare pentru tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei prevăzută de art.
20 rap. la art. 245 alin. 1-3 C. și la 3 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de împiedicare a exploatării aeronavei prevăzută de art. 20. combinat cu art. 107 alin. 2-4 și alin. 5 din Codul aerian.
Conform dispozițiilor art. 33 lit. a și art. 34 lit. a C. pen., s-a hotărât ca inculpatul F. V. să execute pedeapsa finală de 3 ani și 6 luni închisoare.
Prin hotărârea primei instanțe, obiect al prezentului recurs, s-a constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de reclamantul F. V. la pedeapsa privativă de libertate de 3 ani și 6 luni închisoare, avându-se, prin urmare, în vedere pedeapsa finală aplicată inculpatului, prin contopire, iar doar nu doar o anumită condamnare.
În considerentele sentinței, tribunalul reține însă, cu deplin temei, că infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, incriminată prin art. 323 alin. 1 și 2 C., este menționată în cuprinsul art. 2 lit. a din L. nr. 2., constituind de drept o condamnare cu caracter politic.
Prin urmare, atâta timp cât legiuitorul a conferit ex lege caracter politic unei astfel de condamnări, fără a fi absolut necesară o statuare a instanței de judecată sub acest aspect, condamnarea reclamantului F. V. pentru săvârșirea acestei infracțiuni se impune a fi reținută ca având caracter politic.
Cu referire la infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, incriminată prin art. 166 alin. 2 C., aceasta nu constituie o condamnare cu caracter politic ex lege, însă dispozițiile art. 4 din L. nr. 2. permit instanței de judecată să constate caracterul politic al unei astfel de condamnări, sub condiția ca ea să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999.
Potrivit textului de lege mai sus evocat, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Fapta inculpatului F. V. a fost săvârșită în perioada de referință menționată mai sus, intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și a constat în discuții dușmănoase purtate la adresa condițiilor de viață și de muncă ale tineretului și ale oamenilor muncii, precum și discuții referitoare la schimbarea regimului comunist, propagând idei și măsuri din care rezultă un pericol pentru securitatea statului comunist, considerându-se că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzute de art. 166 alin. 2 C.
În mod evident se verifică și condiția referitoare la scopul săvârșirii infracțiunii, din motive politice, circumscris exprimării protestului față de regimul comunist, astfel că se impune a se constata caracterul politic al condamnării suferite de reclamant pentru această faptă.
Referitor la condamnările aplicate în baza dispozițiilor art. 245 alin. 1 și 3 C. și art. 107/2 alin. 2, 4 și alin. 5 din Codul aerian, pentru tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă și respectiv, de împiedicare a exploatării aeronavei, în privința acestora nu se verifică condiția referitoare la scopul politic urmărit, unul dintre cele prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999. C. apreciază că aceste fapte nu au fost săvârșite din motive politice, ele nu au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii comuniste și abuzurilor exercitate de puterea politică comunistă, astfel că nu se poate reține în privința acestora un caracter politic.
Față de cele ce preced, urmează a se admite în parte recursul pârâtei
și, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 2 și 3 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., și a se constata caracterul politic al condamnării dispuse față de reclamant pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 166 alin. 2 din C., reținându- se că pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C., condamnarea dispusă față de același inculpat are caracter politic prin efectul direct al legii, fără a fi necesară o statuare sub acest aspect.
Cu privire la recursul declarat de reclamant, circumscris exclusiv cererii de a fi obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 700.000 Euro,
C. reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care
Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel fiind, rezultă că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamant.
În prezentul proces, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile
L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a C. C., publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile dela publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Astfel fiind, pretențiile reclamantului privitoare la obligarea S. Român la plata de daune morale au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamantul îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că prezenta acțiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță, sub aspectul despăgubirilor civile.
În consecință, prezenta instanță apreciază că, de lege lata, nu mai apare ca posibilă obligarea S. Român la a-i plăti reclamantului, de pe temeiul L. nr. 2., o sumă de bani cu titlu de reparație pentru prejudiciul moral suferit, în caz contrar ajungându-se, așa cum s-a arătat mai sus, la lăsarea fără efecte a evocatei decizii a C. C..
Nu poate schimba această concluzie a instanței argumentul potrivit căruia la data pornirii procesului dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I-a din L. nr. 2. ar fi născut în beneficiul reclamantului o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la C., întrucât ele s-ar fi aflat încă în vigoare, nefiind încă declarate neconstituționale. Este de avut în vedere că eventuala speranță legitimă rezultată din adoptarea de către autoritățile statale legiuitoare a unor dispoziții legale care vin să instituie un drept la despăgubire întemeiat pe săvârșirea de către stat, în trecut, a unor fapte de abuz împotriva actualilor reclamanți, nu poate fi acceptată și recunoscută decât sub condiția, general - valabilă pentru oricare lege sau ordonanță, ca acestea să fie conforme cu C., adică, altfel spus, să nu fie neconstituționale.
Neconformitatea cu C. R. a unor prevederi cuprinse într-o lege sau ordonanță este de natură a le vicia fundamental, justificând intervenția corectivă a instanței constituționale pentru a restabili acordul cu legea fundamentală.
În concluzie, dacă un drept sau cel puțin o speranță legitimă nu pot fi recunoscute potrivit unei norme legale interne deoarece aceasta este în dezacord cu C., rezultă, în mod logic, că de pe temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu s-ar putea invoca existența unui asemenea drept sau speranța legitimă (în sens larg, a unui bun) câtă vreme legea sau ordonanța ce le afirma a fost lăsată fără efecte ca urmare a declarării neconstituționalității ei. În aprecierea C., este de principiu că speranța legitimă nu poate, în circumstanțe precum cele din prezentul proces, să supraviețuiască normei care a generat-o.
Nu s-ar putea considera nici că s-ar ajunge la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, trebuind observat că prin declararea ca neconstituțională a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare nici aceasta, nici, când este cazul, actul normativ în ansamblul său, nu își extind efectele către situații juridice anterioare intrării în vigoare a actului normativ, fiind împiedicată doar producerea de efecte pentru viitor de către dispoziția legală declarată neconstituțională.
Jurisprudența de speță a Î. C. de C. și Justiție sau a curților de apel nu poate constitui, de lege lata, izvor de drept, după cum este de avut în vedere și că deși adoptarea unei legi sau ordonanțe care, ulterior, ar fi declarată neconstituțională în tot sau în parte, evocă o culpă a autorității legiuitoare, această situație nu poate conduce la efecte contrare aceloraimpuse, cu forță imperativă, prin prevederile art. 31 alin. 3 din L. nr.
47/1992.
În ce privește respingerea de către prima instanță a capătului de cerere prin care, întemeiat pe prevederile art. 998 C.proc.civ., ca norme comune în materia răspunderii civile delictuale, reclamantul a solicitat obligarea S. Român la plata de despăgubiri, prima instanță a statuat în mod corect că această pretenție a fost dedusă judecății cu depășirea termenului de prescripție extinctivă.
Într-adevăr, prima instanță a apreciat corect că fiind un capăt de cerere formulat în condițiile dreptului comun, termenul de prescripție era cel general, respectiv de 3 ani, și începea a curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, astfel cum stabilește art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Or, dacă în timpul regimului comunist reclamantul nu s-ar fi putut îndrepta împotriva S. cu o astfel de pretenție, aceasta neputând ajunge, în circumstanțele epocii, să fie examinată pe fondul ei de către o instanță judecătorească independentă și imparțială, imediat după căderea comunismului reclamantul putea însă promova o asemenea acțiune.
În plan juridic, trebuie avut în vedere că încă din anul 1990 a fost adoptat și a intrat în vigoare Decretul-lege nr. 118/1990 (publicat în M. O. nr. 50 din 09 aprilie 1990) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, acesta fiind un act normativ care a recunoscut în mod limpede natura de persecuție politică a închisorii dispuse pentru infracțiuni politice ori a altor măsuri administrative cu caracter politic adoptate în scop represiv de statul comunist.
Așa fiind, formularea unei cereri în despăgubiri materiale potrivit dreptului comun era posibilă încă de la data intrării în vigoare a Decretului- lege nr. 118/1990, căci de la acest moment reclamantul putea dobândi certitudinea juridică a faptului că S. Român, sub regimul democratic instituit după 22 decembrie 1989, recunoaște persecuțiile de natură politică din timpul regimului comunist.
În considerarea celor ce preced, în baza art.321 alin.1 c.proc.civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 842 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că se constată caracterul politic al condamnării dispuse față de reclamant prin decizia nr. 65/(...), în dosarul nr. 33/1972 al T.ui S. numai în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 166 alin. 2 C.pen, de propagandă împotriva orânduirii socialiste.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge recursul declarat de reclamantul F. V. împotriva sentinței. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D.-L. B. A. C. In C.O., semnează Vicepreședintele instanței
G. S.-D. G.
Red.DB/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: G.P.
| ← Decizia civilă nr. 1801/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 146/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
