Decizia civilă nr. 2266/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2266 /R/2011
Ședința publică din data de 23 iunie 2011
Instanța constituită din: Președinte : ANA I.
Judecători : A. C.
A. A. C. Grefier : S. - D. G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul C. L., intervenienții D. E., A. PETORNELA ( născ. D.) și cel declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. B.-N., împotriva sentinței civile nr. 350 din 3 martie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), având ca obiect D. în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent C. L., intervenientul recurent D. E. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind intervenienta recurentă A. P. și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul recurent și intervenienții recurenți au depus la dosar, la data de 7 iunie 2011, respectiv 9 iunie 2011, întâmpinări cu privire la recursul declarat de pârâtul recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice ( filele 59- 69 din dosar).
La data de 10 iunie 2011, pârâtul recurent a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare .
Instanța comunică cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de apel C. câte un exemplar din întâmpinările formulate în cauză de reclamantul recurent , intervenienții recurenți și pârâtul recurent.
De asemenea instanța comunică cu reclamantul și intervenientul recurent un exemplar din întâmpinarea pârâtului recurent, lăsând cauza la o nouă strigare pentru a da posibilitate părților recurente de a lectura întâmpinarea.
La reluarea cauzei, se prezintă reclamantul recurent C. L., intervenientul recurent D. E. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind intervenienta recurentă A. P. și reprezentantul pârâtului recurent.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în baza motivelor arătate în scris.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul recurent, solicită respingerea lui.
Intervenientul recurent D. E. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele arătate în scris.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită admiterea recursului declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice în sensul respingerii petitului privind constatarea caracterului politic al condamnării dispusă prin sentința penală nr. 101 /1953 a T. M. C..
Cu privire la recursurile declarate de reclamantul recurent și intervenienții recurenți, solicită respingerea lor întrucât în cauză nu se aplică prevederile deciziei C. C., reclamanții solicitând suma de bani pentru contravaloarea instalației distruse, în opinia sa, măsura confiscării neavând raport de cauzalitate cu condamnarea penală.
În replică, reclamantul recurent C. L., apreciază că opinia doamnei procuror este eronată deoarece în cerere sunt două capete distincte.
Precizează că a solicitat despăgubiri materiale pentru instalația de steampuri pentru că în baza Legii nr. 119/1948 i s-a pus în vedere bunicului său, sub imperiul amenințării cu închisoarea să predea aceste bunuri, bunicul său demontând părțile principale ale acesteia, apreciind că această operațiune reprezintă măsura administrativă în sensul Legii nr. 221/2009, și în acest sens a solicitat despăgubiri materiale.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 350 din 3 martie 2011, pronunțată de T. B.-N. a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul C. L., împotriva pârâtului S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D. G. a F. P. B.-N., și, în consecință, a constatat caracterul politic al condamnării dispusă prin S. penală nr.101/1953 a T. M. C., privind pe C. V. și D. A. și a respins cererea de acordare de daune morale și daune materiale.
Prin aceeași sentință au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții D. E., cu domiciliu în Roșia Montana, sat
G. R., nr.847.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin S. penală nr.101/(...) pronunțată de T. M. O., antecesoarele reclamantului și intervenienților, D. A. și C. V., au fost condamnate la pedeapsa de 1 an închisoare pentru delictul de favorizare a infractorului C. P., care a avut legături cu banda teroristă M..
Prin rechizitoriul de trimitere în judecată și procesul-verbal din 26 ianuarie 1953, instanța a reținut că, trimiterea în judecată ale celor două condamnate a fost făcută în baza prevederilor art.284 al.utlim din Codul penal.
Din starea de fapt reținută în rechizitoriu rezultă că fugarul C. P., pe care cele două condamnate l-au găzduit și alimentat, avea legături cu banda teroristă M.. Acesta deținea arme militare și muniție cu care eventual s-ar fi apărat contra organelor de stat.
Pe baza celor arătate și, având în vedere lipsa Sentinței penale nr.101/1953 a T. M. O. (necomunicată de C.), instanța a reținut că, condamnarea numitelor D. A. și C. V. a fost făcută în baza art.284 al.ultim din Codul penal, astfel că în conformitate cu art.2 al.1 din L.221/2009 constituie o condamnare cu caracter politic.
Mențiunile din foile matricole penale privind temeiul de drept al condamnării sunt needificatoare, întrucât privește întreg art.284 Cod penal, incluzând și al.ultim al articolului arătat.
În atare condiții a fost apreciat de instanță ca edificatoare temeiul de drept din rechizitoriu și procesul-verbal din 26 ian. 1953 și starea de fapt reținută, așa cum deja s-a arătat.
Instanța analizând actele de cercetare penală efectuate în privința celor două persoane, a apreciat că faptele acestea de favorizare prin găzduire și alimentare a numitului C. P., priveau lupta acestuia cu autoritățile, pentru respectarea drepturilor civile și economice, legate de naționalizarea abuzivă a bunurilor dobândite din exploatarea mineritului care potrivit Legii minelor din 1924 era legitimă.
Cele două condamnate cunoșteau această luptă a numitului C. P., întrucât și familia lor a căzut victimă aceleași naționalizări abuzive, dar membrii familiei lor s-au resemnat.
Legătura numitului C. P. cu banda teroristă M., care și ea lupta pentru aceleași drepturi, dar cu mijloace mai dure, dovedește că și lupta acestuia viza apărarea drepturilor civile și economice.
În aceste condiții, indiferent dacă condamnarea numitelor C. V. și D.
A., nu a putut fi considerată una politică de drept, condamnările celor două persoane rămâne una politică prin prisma disp.art.1 al.3 din L. nr.
221/2009 prin raportare la art.2 lit.";d"; din O.U.G.214/1999.
Ca atare, instanța a constatat caracterul politic al condamnărilor dispuse prin S. penală 101/(...), pronunțată de T. M. O., în privința numitelor D. A. și C. V.
În privința cererii de acordare de daune morale, atât de reclamantul C. L. cât și de intervenienții D. E. și A. P., instanța le-a respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Cererea reclamantului și a intervenienților au drept temei juridic disp.art.5 al.1 lit.";a"; din L.221/2009, fapt ce reiese din motivarea în drept și din motivele de fatp regăsite în cererile acestora.
Prin Decizia C. C. nr.1358/(...) publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, disp.art.5 al.1 lit.";a"; din L.221/2009 au fost declarate neconstituționale, cu efectul inițial de suspendare și ulterior expirării termenului de 45 zile prev.de art.147 al.1 teza I-a din Constituție și, respectiv art.28 al.3 din L.47/1992 modificată, cu efectul de încetare a efectelor juridice așa cum prevăd aceleași texte legale.
Într-o asemenea situație, cererea reclamantului și intervenienților este lipsită de fundamentul de drept al acțiunii, iar instanței în lipsa acestui fundament îi este imposibil să aprecieze asupra temeiniciei acțiunii, ea, instanța neputând realiza silogismul necesar pronunțării oricărei hotărâri judecătorești.
În sensul lipsei acestui fundament al acțiunii sunt de observat considerațiile C. C., relevante sub aspectul în discuție.
Astfel în considerentele deciziei se reține că: „nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda…"; și despăgubirile prevăzute de dispozițiile legii criticate, respectiv art.5 al.1 lit.";a"; din L.221/2009, având același scop cu indemnizația prev.de art.4 din
D.1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pentru situația reclamantului și intervenienților sunt cu relevanță și precizările din considerentele deciziei, potrivit cărora, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gr.II de a beneficia de daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se dilueazăscopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gr.II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de antecesorul lor, ca și acesta din urmă";.
În privința obligativității Decizi nr.1. a C. C. sunt de reținut disp. art. 147 al. 4 din Constituție și de art. 31 al. 1 din L. nr. 47/1992, modificată, care prevăd că la data publicării în Monitorul Oficial al R., deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Aceste dispoziții legale duc la concluzia că obligativitatea deciziei, fiind erga omnes, se impune și instanțelor judecătorești și au putere și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare.
De altfel, asupra caracterului și obligativității unor astfel de decizii s-a pronunțat Curtea Constituțională (Decizia nr.186 din 18 nov.1999, Dec.169 din 2 nov.1999), stabilind că obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești decurge din principiul înscris în art.51 din Constituție, în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.
Nu au putut fi reținute susținerile reclamantului C. L. potrivit cărora prin intrarea în vigoare a disp.art.XIII din L., disp.Deciziei nr.1. au fost anulate. Dispozițiile art.XIII din L. sunt ulterioare pronunțării Deciziei C. C., dar anterioare publicării ei în Monitorul Oficial, respectiv 15 noiembrie 2010, când a devenit obligatorie.
În consecință, în condițiile în care prin dispozițiile art.XIII din L., nu s- au adus modificări textului de lege suspus controlului de constituționalitate, fiind păstrată forma textului legal analizat decizia C. C., neconstituționalitatea textului rămâne obligatorie și după intrarea în vigoare a L..
Doar în ipoteza în care prin L., s-ar fi adus modificări textului art.5 al.1 lit.";a"; din L.221/2009 se putea pune problema pertinentei și obligativității deciziei C. C.. Prin L. dispozițiilor art.5 al.1 nu s-au adus modificări de substanță care să influențeze decizia C..
În cauză nu se putea reține nici faptul că ar exista o denegare de dreptate în sensul art.3 din Codul civil, întrucât ipoteza textului pertinentă cauzei nu este îndeplinită.
Astfel, instanța nu a refuzat judecata, ci s-a pronunțat asupra cererii în contextul unei dispoziții legale, declarate neconstituționale în timpul procesului. Așadar ipoteza că legea nu prevede, nu este similară cu ipoteza existenței unei legi, dare care în cursul judecății este declarată neconstituțională.
Față de cele arătate cererile de despăgubiri morale au fost respinse.
În privința cererii de despăgubiri materiale privind echivalentul valoric al instalației artizanale „șteampuri";, a fost respinsă pentru motivele ce se vor expune.
În conformitate cu art.5 lit.";b"; din L.221/2009 modificată și completată, persoanele prev.la art.5 al.1 - modificat prin L. - pot solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. modificată și completată sau ale L.247/2005 modificată și completată.
Cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile textului legal arătat. Astfel, înainte de preluarea la stat a instalației de șteampuri, aceasta a aparținut străbunicului reclamantului, respectiv numitul D. N., soțieiacestuia D. Sofia și numitului D. M. frate cu străbunicul reclamantului, acest antecesor fiind coproprietar în cotă de 5. din 24 părți la societatea minieră Szechenyi Istvan din Cîrnicul Mare.
La data preluării la stat, prin moștenire, instalația a aparținut urmașilor străbunicului reclamantului, printre care și bunicul reclamantului, def. D. I., potrivit susținerilor reclamantului, precum și numitului D. N., așa cum rezultă din extrasul de c.f.
În aceste condiții și, având în vedere că prin acțiune despăgubirile au fost solicitate pentru condamnările numitelor D. A. și C. V., cărora nu le-a fost preluată instalația, cerința legăturii între condamnare și preluarea la stat, nu este îndeplinită.
Apoi nu este îndeplinită cerința ca bunurile, respectiv instalația de șteampuri să fi trecut la stat în baza confiscării dispusă prin hotărârea de condamnare a celor două antecesoare.
Din actele înaintate de C. și cele depuse de reclamant nu rezultă aceste lucru, respectiv să se fi dispus confiscarea instalației de șteampuri. D. este cert și aceasta rezultă din precizările de acțiune ale reclamantului, că instalația de șteampuri a fost dezafectată ca urmare a naționalizării prin L., titlu de trecere ce nu face obiectul L.221/2009 modificată, respectiv posibilitatea constatării caracterului politic al naționalizării.
D.le pentru această instalație puteau fi solicitate în temeiul L., fapt de altfel ce s-a și întâmplat, însă prin S. civilă nr.1. pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr.(...), cererea reclamantului a fost respinsă, hotărârea rămânând irevocabilă.
Dispozițiile art.5 al.1 lit.";b"; din L.221/2009 modificată și completată, nu deschide posibilitatea unei noi acțiuni pentru bunurile preluate la stat și care fac obiectul L., în situația rezolvării nefavorabile a cererii în cadrul procedurii prev.de L.. În acest sens sunt relevante disp.art.5 al.5 din
L.221/2009 modif. prevăzută de această lege, care printr-o interpretare logică duc la concluzia arătată.
Posibilitatea unei noi acțiuni trebuie prevăzută expres, ceea ce nu este cazul art.5 al.1 lit.";b"; din L.221/2009, modificată.
Referirile din acest text la L. cu doar menirea de a evita o dublă despăgubire și numai pentru situația confiscării ca măsură a trecerii bunurilor în proprietatea statului, regăsită și în art.2 lit.";b"; din L., cât și în art.5 al.1 lit.";b"; din L.221/2009, modificată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și intervenienții, solicitând în principal casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei și în consecință admiterea acțiunii așa cum a for formulată și precizată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului, care a fost declarat separat de către reclamant și intervenienți, recurenții au invocat aceleași motive, arătând următoarele:
Reținerile instanței de fond cu privire la faptul că cererea lor este lipsită de temei de drept, ca urmare a declarării neconstituționale a art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, sunt nelegale. În privința obligativității deciziei nr. 1. a C. C., sunt de reținut dispozițiile art. 147 alin. 4 din Constituția R. și art. 31 din L. nr. 47/1992, care prevăd că la data publicării în Monitorul Oficial al R. deciziile sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor, prin urmare prevederile Deciziei nr. 1. nu pot retroactiva.
Nu se poate susține că la data intrării în vigoare a Deciziei nr. 1. și-au încetat efectele prev. art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, deoarece la pct. 6 alin. 2 din această decizie se prevede că „dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval P. sau, după caz, Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept";.
În sensul acestor dispoziții este de observat că în termenul legal de 45 de zile Parlamentul României a adoptat L. nr. 2. privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prin care se modifică și completează prevederile Legii nr. 221/2009, în sensul că, la art. 4, după alin. 5 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: ";hotărârea pronunțată potrivit alin. 4 este supusă recursului care este de competența C. de A..
Deși instanța de fond reține că modificările aduse prin L. nr. 2. nu sunt modificări de substanță care să influențeze decizia C. C., este de observat că modificările au fost făcute de Parlamentul României, care a considerat că atât trebuie modificat în textul de lege pentru a pune în concordanță cu prevederile constituționale, restul textului rămânând valabil, astfel că modificările aduse sunt suficiente pentru a se putea aplica prevederile lor.
În ce privește acordarea despăgubirilor pentru măsurile administrative de natură politică, recurenții au arătat că instanța de fond a reținut că la data preluării (naționalizării) instalația de steampuri aparținea numitului D. N., antecesorul lor, că cerința legăturii dintre condamnare și preluarea de către stat a acestor bunuri nu este îndeplinită. Afirmația este incorectă, întrucât cererea de acordare a despăgubirilor materiale s-a făcut nu pentru condamnarea numitelor D. A. și C. V. cărora le-a fost preluată instalația de steampuri. Instalația pentru care a solicitat despăgubiri intră sub incidența art. 4 alin. 2 din L. nr. 221/2009, alte măsuri administrative cu caracter politic și nu în categoria bunurilor sechestrate ca efect al unei condamnări cu caracter politic. În acest sens, trebuie observat faptul că decizia de oprire a activității și de demolare a steampurilor dispuse în baza Legii nr.
119/1948 a fost o măsură administrativă de natură politică și în legătură cu această măsură a solicitat să se constate caracterul ei politic.
Instanța de fond a mai reținut că despăgubirile pentru această instalație puteau fi solicitate în temeiul Legii nr.10/2001, fapt ce s-a întâmplat însă prin sentința civilă nr. 1. a T. A., cererea reclamantului a fost respinsă, hotărârea devenind i revocabilă.
Aprecierea instanței este eronată, pentru că hotărârea pronunțată de
Tribunalul Alba nu a fost irevocabilă, ci a fost supusă recursului în termen de 15 zile, dar nu au mai înțeles să continue demersul în justiție, deoarece motivul respingerii acțiunii a fost acela al decăderii din termen, astfel că orice demers ar fi rămas fără rezultat. Oricum, cererea lor de acordare a despăgubirilor materiale se încadra în prevederile art. 5 art. 1 lit. b din L. nr. 221/2009, atâta vreme cât nu au obținut despăgubiri pentru această instalație nici în baza Legii nr. 247/2005.
Împotriva sentinței civile nr. 350/(...) a declarat recurs în termenul legal și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii privind constatarea caracterului politic al condamnării dispusă prin sentința penală nr.
101/1953 a T. M. C. privind pe C. V. și D. A.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9
Cod proc.civ., recurentul a arătat că din probele administrate în cauză, nu reiese că autorul reclamantului și intervenienților ar fi suferit o condamnare pentru activități de natură să conducă la concluzia că acestea ar fi avut unul din scopurile menționate în art. 2 din OUG nr. 214/2009 și art. 1 alin.
2 lit. a din L. nr. 221/2009.
Instanța de fond în mod greșit pune semnul egalității între actul de sesizare, în speță rechizitoriu și respectiv actul de condamnare, sentința penală invocată de reclamanți. C. dacă ar fi acceptată premisa unei cercetări pentru fapte de natura celor reținute în considerente de instanța de fond, aceasta nu duce automat la concluzia că și condamnarea a vizat aceleași fapte și aceleași prevederi penale.
Din prev. art. 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009, reiese că legiuitorul în realizarea intenției de reparare a daunelor pricinuite în perioada comunistă, a adoptat criteriul subiectiv în delimitarea infracțiunilor politice de infracțiunile de drept comun, delimitarea fiind făcută în raport de elementele laturii subiective, respectiv mobilul și scopul pe care făptuitorul le-a avut în vedere la data comiterii infracțiunii.
Instanța de fond a interpretat în mod eronat probele administrate în cauză, pe baza cărora a concluzionat că, condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 101/1953 a T. M. C. privind pe C. V. și D. A., are caracter politic.
Prin întâmpinările depuse, reclamantul și intervenienții s-au opus admiterii recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a
F. P. B. N., cu motivarea că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă fără nici un dubiu că încadrarea și condamnarea antecesorilor lor s-a făcut în temeiul art. 284 alin. 1 Cod penal, ceea ce conferă condamnării caracter politic.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul S. R. prin D. G. a F. P. B. N. s-a opus admiterii recursului reclamantului și intervenienților, arătând că prin decizia nr. 1. a C. C., dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, astfel că acțiunea lor nu mai are temei legal.
Prin L. nr. 2. privind accelerarea procesului în justiție, act normativ invocat de recurenți, nu au fost aduse modificări textului de lege supus controlului constituțional. Mai mult, a fost păstrată forma textului legal, astfel că își păstrează pe deplin aplicabilitatea decizia C. C. și după intrarea în vigoare a Legii nr. 2..
Examinând recursurile declarate de reclamant și intervenienți prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că sunt nefondate și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să le respingă pentru următoarele considerente:
Cu privire la acordarea despăgubirilor morale curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 221/2009 ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L. nr. 221/2009.
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din
L. nr. 221/2009, persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R., ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției P.ui (art. 31 alin. 3 din L. nr.
47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte
„erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care P. sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 221/2009 pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul șiintervenienții aveau un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O..
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului și intervenienților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din
Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-L. nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ.
Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din
Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
Cu privire la acordarea despăgubirilor materiale urmare măsurilor administrative de natură politică:
Potrivit art. 5 lit. b din L. nr. 221/2009 „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada (...) - (...) sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul 2 inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la despăgubiri, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea decondamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției";.
Din conținutul acestor dispoziții rezultă necesitatea îndeplinirii unor condiții pentru obligarea statului la plata despăgubirilor materiale : prin hotărârea de condamnare să se fi dispus confiscarea acestor bunuri,cei care solicită despăgubirile să fie persoana implicată sau după decesul acesteia, soțul sau descendenții până la gradul 2 inclusiv și bunurile respective să nu fi fost restituite în condițiile Legii nr.10/2001 sau Legii nr. 247/2005.
Examinând aceste cerințe, curtea constată că nu sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, prin sentința penală nr. 101/1953 a T. M. O. s-a dispus condamnarea numitelor D. A. și C. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 284 alin. ultim C. penal. Instalația de steampuri pentru care reclamantul și intervenienții solicită obligarea S.ui R. la plata despăgubirilor a aparținut străbunicului reclamantului D. N. și soției acestuia, D. Sofia și numitului D. M., frate cu străbunicul reclamantului, fapt dovedit cu cartea funciară 784 B. (f. 16). Or, așa cum se constată din acțiunea promovată, despăgubirile materiale sunt solicitate pentru condamnarea numitelor D. A. și C. V., cărora nu le-a fost preluată instalația de steampuri, astfel că, cerința legăturii dintre condamnare și confiscarea acestor bunuri nu este îndeplinită.
Din probele administrate în cauză, dosarul CNSAS, hotărârea de condamnare și declarațiile martorilor rezultă că instalația de steampuri nu a fost confiscată, ci a fost trecută în proprietatea statului prin naționalizare în baza Legii nr. 1..
Prin urmare, despăgubirile pentru această instalație puteau fi solicitate de reclamant și intervenienți în condițiile Legii nr.10/2001, lucru pe care reclamantul C. L. l-a și făcut, notificarea lui fiind soluționată prin sentința civilă nr. 1. a T. A., în sensul respingerii contestației împotriva Dispoziției nr. 77/2005 emisă de P. comunei B., reținându-se că notificarea fost formulată după expirarea termenului prev. de art. 21 din L. nr.10/2001. Acest fapt nu-l îndreptățește pe reclamant și intervenineți să solicite despăgubi, în temeiul Legii nr. 221/2009 pentru bunurile confiscate, atâta vreme cât actul normativ în baza căruia bunurile au trecut în proprietatea statului nu face obiectul Legii nr. 221/2009.
Susținerea reclamantului și intervenienților că măsura trecerii acestor bunuri în proprietatea statului reprezintă o măsură cu caracter administrativ în sensul Legii nr. 221/2009, deoarece bunicul său a predat acestor bunuri S.ui R. sub imperiul amenințării, nu poate fi primită. Art. 3 din L. nr. 221/2009 prevede că, „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";, iar art. 4 pct. 2 prevede că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.
Legiuitorul a înțeles să definească ce se înțelege prin condamnare cu caracter politic, a enumerat faptele considerate a fi alte condamnări cu acestcaracter, a prevăzut condițiile în care alte fapte se încadrează în această categorie fără a fi enumerate expres de lege și măsurile administrative care au caracter politic și totodată a prevăzut posibilitatea ca persoanele care au suferit o condamnare sau i s-a aplicat o măsură administrativă de acest gen să ceară instanței să constate caracterul politic al acestei condamnări sau măsuri.
Măsura naționalizării bunurilor prin L. nr. 1. nu poate fi inclusă în măsurile administrative cu caracter politic, măsura naționalizării nefiind întemeiată pe vreunul din actele normative enumerate la art. 3 din legea menționată, așa cum susține reclamantul.
Oricum, art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 221/2009 nu deschide posibilitatea unei noi acțiuni pentru bunurile preluate de către stat și care fac obiectul Legii nr.10/2001, indiferent de soluționarea nefavorabilă a cererii în procedura prevăzută de L. nr.10/2001.
Cu privire la recursul declarat de pârât:
Actele depuse la dosarul cauzei (f. 186-236) dovedesc că C. V. și D. A. au fost condamnate prin sentința penală nr. 101/(...) la un an închisoare corecțională pentru delictul de favorizare a infractorului prev. de art.284 C. penal. Astfel, mandatele de arestare nr. 2. (f. 130) și nr. 77/1952 (f. 131) emise pe numele acestora dovedesc arestarea și reținerea lor în închisoarea militară a T. C., iar hotărârea de trecere în evidență (f. 132) dovedesc condamnarea acestora la un an închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 284 C. penal, prin sentința penală nr. 101/(...).
Față de această situație, recursul pârâtului pentru modificarea sentinței atacate în sensul respingerii capătului de acțiune privind constatarea caracterului politic al condamnării dispusă prin sentința penală nr. 101/1953 a T. M. C. privind pe C. V. și D. A., este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează a fi respins.
Recurentul S. R. prin D. G. a F. P. B. N. a invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod proc.civ., și 312 alin. 3
Cod proc.civ., fără a arăta în mod concret care dintre motivele invocate se încadrează în dispozițiile acestor texte de lege. Din conținutul declarației de recurs rezultă că singurul motiv invocat de acesta se referă la modificarea hotărârii în sensul respingerii capătului de acțiune privind constatarea caracterului politic al condamnării dispusă prin sentința penală nr.
101/1953 a T. M. C. privind pe C. V. și D. A., motiv de recurs pe care instanța l-a analizat în alineatele precedente.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. L. și cel declarat de intervenienții D. E. și A. P. și cel declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 350 din 3 martie
2011 a T. B. - N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2011
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. S. D. GĂDELEAN
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: N. M.
| ← Decizia civilă nr. 2489/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4475/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
